ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4716/2014

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, s ecția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 3287/104/2012, reclamantul Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor A. a formulat contestație împotriva rezoluției emise de pârâtul Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România-Bulgaria , rezoluție transmisă cu adresa din 08 mai 2012 și înregistrată la reclamant în 09 aprilie 2012, prin care i-a fost respinsă contestația reclamantului din 06 martie 2013 cu privire la concluziile raportului de control de prim nivel de la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași în ceea ce privește nevalidarea cheltuielilor aferente contractului având ca obiect servicii de auditare, servicii de campanii de publicitate și servicii curățenie, solicitând revizuirea și modificarea raportului de control de prim nivel, a avizului de validare cheltuieli din data de 02 aprilie 2012 și pe cale de consecință a rezoluției Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași, în sensul admiterii la plată a sumei totale de 46.717,66 RON, respectiv 10.858,26 euro, sumă compusă din 10.168,51 euro aferenți plății din contractul având ca obiect servicii de auditare, din 585,05 euro aferenți plății parțiale din contractul având ca obiect servicii campanii de publicitate și din 104,70 euro aferenți plății parțiale a contractului având ca obiect servicii de curățenie.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1826 din 21 mai 2013, Tribunalul Olt, s ecția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația formulată de reclamantul Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru Granița România-Bulgaria și, în consecință, a dispus anularea parțială a raportului de control de prim nivel și a rezoluției de respingere a contestației cu privire la declararea ca neeligibile a cheltuielilor de la linia bugetară „Servicii auditare financiară” în valoare de 10.168,51 euro și „Servicii de curățenie” în valoare de 104,70 euro și a obligat pârâtul să declare eligibile aceste cheltuieli. A menținut celelalte dispoziții ale actelor contestate. A admis în parte cererea privind celelalte cheltuieli de judecată și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.039,3 RON către reclamant.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 1826 din 21 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Olt, s ecția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru Granița România-Bulgaria, solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente și, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței recurate, cu consecința respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor A.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 17513 din 25 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de pârâtul Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași împotriva sentinței civile nr. 1826 din 21 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Olt, s ecția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, în consecință, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că obiectul litigiului este reprezentat de executarea unui contract de subvenționare (finanțare) cu fonduri U.E. din 22 iunie 2010, iar caracterul eligibil al unor anumite cheltuieli efectuate de reclamantă în acest proiect nu pot fi analizate de instanță decât prin raportare la obligațiile contractuale asumate de părți. A mai reținut că pct. 18.1 din contractul din 22 iunie 2010 este o clauză de alegere a competentei teritoriale, printr-o prorogare convențională a competenței instanței, intervenită în temeiul unei înțelegeri a părților, în acele cazuri în care legea procesuală îngăduie părților să deroge de la regulile de competență pe care le stabilește. Prin convenția părților este determinată exact instanța aleasă teritorial, respectiv instanța legal competentă din București, iar instanța aleasă de părți nu este necompetentă absolut. A mai constatat că pârâtul a invocat în termen procedural, prin întâmpinare, în fața primei instanțe, excepția necompetenței teritoriale și acordarea eficienței convenției de alegere a instanței competente teritorial.

Hotărârile care au generat conflictul de competență 5.1. Prin sentința civilă nr. 3016 din 22 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Tribunalul a arătat că c hiar dacă prin contractul de subvenționare din Fondul European de Dezvoltare Regională din 22 iunie 2010 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și al Turismului - autoritate managerială și Asociația Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor A. - partener, s-a prevăzut la art. 18 alin. (1) o clauză atributivă de competență în favoarea instanțelor din București (instanțe de la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și al Turismului), pârâtul Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași nu poate invoca această clauză, întrucât nu este parte în contractul de subvenționare. Or, excepția de necompetență teritorială putea fi invocată numai de partea din contract în favoarea căreia s-a stabilit competența, adică de Ministerul Dezvoltării Regionale și al Turismului, însă acesta din urmă nu este parte în litigiul dedus judecății. Prin alegerea făcută de reclamantă a Tribunalului Olt, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost investită, moment de la care orice altă instanță posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă. Totodată, Tribunalul București nu este nici instanța de la domiciliul reclamantului (care este Tribunalul Olt), nici instanța de la domiciliul pârâtului (care este Tribunalul Călărași), iar litigiul de față nu este între părțile contractului de subvenționare din 22 iunie 2010, astfel încât clauza atributivă de competență din contract nu produce efecte, având în vedere că actul administrativ atacat este emis de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași, ce nu este parte în acest contract. La rândul său, prin sentința civilă nr. 965 din 21 octombrie 2014, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către pârâtul Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași , și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, s ecția a II-a contencios administrativ și fiscal. Această instanță a invocat clauza atributivă de competență, în favoarea instanțelor din București, reprezentată de art. 18 alin. (1) din contractul de subvenționare din Fondul European de Dezvoltare Regională din 22 iunie 2010. A mai arătat că, așa cum s-a reținut și de către Curtea de Apel Craiova prin decizia de casare cu trimitere, pct. 18 alin. (1) din contract este interpretat ca o clauză de alegere a competenței teritoriale printr-o prorogare convențională a competenței instanței. Constatând existența conflictului negativ de competență, Tribunalul Olt a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Soluția Înaltei Curți Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Astfel, în prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 17513 din 25 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, analizând recursul formulat de pârâtul Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași împotriva sentinței civile nr. 1826 din 21 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Olt, s ecția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a raportat la motivul de recurs ce punea în discuție competența primei instanțe în soluționarea litigiului și a apreciat că în mod eronat Tribunalul Olt nu a dat eficiență prorogării convenționale de competență, stabilită de părți prin pct. 18.1 din contract. În consecință, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că această instanță este competentă teritorial. Dezlegarea irevocabilă dată de către instanța de control judiciar problemei competenței teritoriale, în speță, se bucură de putere de lucru judecat, devenind obligatorie pentru judecătorul fondului. În aceste condiții, nu mai este permisă repunerea acestei chestiuni în discuție, de către instanța de trimitere, cu atât mai puțin soluționarea acestui aspect în alt sens decât cel deja stabilit de către instanța superioară. Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.