ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2777/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2777/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2777/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamantul Județul Giurgiu, prin Consiliului Județean Giurgiu, a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 67 din 12 martie 2013 a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri europene, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Deciziei de mai sus și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA - 94057 din 18 decembrie 2012, privind proiectul cod MIS ETC 671 cu titlul "Enhancing the operational tehnical capacities for emergency situations response în Giurgiu - Rousse cross - border area", Contract de finanțare 69911 din 14 octombrie 2010, beneficiar Consiliul Județean Giurgiu, Echipamente specifice unităților de intervenție în cazul situațiilor de urgență» pentru proiectul Întărirea capacităților tehnice operaționale pentru răspuns în situații de urgență în regiunea transfrontalieră Giurgiu - Ruse (EOCES).
Prin Sentința civilă nr. 1218 din 14 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Județul Giurgiu prin Consiliul Județean Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală de Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri europene, ca nefondată.
Împotriva Sentinței civile nr. 1218 din 14 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Județul Giurgiu prin Consiliul Județean Giurgiu.
Prin Rezoluția din data de 16 iulie 2014 s-a pus în vedere recurentului să depună la dosar, sub sancțiunea nulității cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, denumirea și sediul intimatului, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, precum și delegația consilierului juridic, iar la data de 18 august 2014 recurentul - reclamant a depus la dosar denumirea și sediul intimatului și delegația consilierului juridic, fără a indica motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.;
Prin Raportul întocmit la data de 13 februarie 2015, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) - c) și e) C. proc. civ., precum și cerințele prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. dar nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din Noul Cod de procedură civilă, deoarece cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 din Noul Cod de procedură civilă.
Prin încheierea din 22 aprilie 2015 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., prin care s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de anulare a recursului.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod.
În cauză, recurentul-reclamant nu a formulat motive de casare care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 din Noul Cod de procedură civilă.
Astfel, recurentul nu a indicat și nu a dezvoltat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu a adus sentinței atacate vreo critică ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., partea exprimându-și doar nemulțumirea față de soluția primei instanțe.
Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat.
Dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat, prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (3), art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, constituită în Complet de filtru, va anula recursul formulat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul Județul Giurgiu prin Consiliul Județean Giurgiu împotriva Sentinței civile nr. 1218 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2015.
Procesat de GGC - LM