ÎCCJ, decizie (scj.ro #85427)

Asigurări

sociale de sănătate. Contribuții pentru fondul asigurărilor. Cazul autorilor de

creație intelectuală. Legalitatea normelor aprobate prin ordinul nr.74/2000 al

președintelui casei naționale de asigurări de sînătate în raport cu

dispozițiile legii nr.145/1997

.

Autorii de creație intelectuală

datorează contribuții, calculate la veniturile încasate din valorificarea

drepturilor de proprietate intelectuală, pentru fondul asigurărilor sociale de sînătate

numai în cazul în care nu au alte venituri pe seama cărora să poată fi aplicată

contribuția.

Decizia nr.289 din 29 ianuarie 2002

Reclamantul P.C.L. a chemat în judecată

Casa Națională de Asigurări de Sînătate, solicitând anularea ca nelegală a

prevederilor cuprinse în capitolul B, intitulat „Contribuția Asiguraților” de

la pct.1 litera b alin.2 și de la pct.7 litera b alin.2 din Normele aprobate de

președintele Casei prin Ordinul nr.74/2000, privind modul de încasare a

contribuției la asigurările sociale de sînătate.

Au formulat cereri de intervenție, în

interes propriu și în interesul reclamantului, Uniunea Juriștilor din România

precum și O.D. și alte șapte persoane fizice.

Curtea de Apel București, prin sentința

civilă nr.1662 din 30 noiembrie 2000, a respins acțiunea și cererile de

intervenție.  Instanța a reținut că reclamantul și intervenienții,

persoane fizice, nu se încadrează în categoria persoanelor expres exceptate de

la plata cotei de 7% pentru asigurările sociale de sînătate, iar veniturile

obținute din drepturile de proprietate intelectuală nu intră în categoria

veniturilor ce nu se impozitează. În consecință, actele administrative atacate,

date în aplicarea și executarea legii nr.145/1997 privind asigurările sociale

de sînătate nu adaugă la lege, fiind deci legale.

Sentința a fost recurată de către reclamant

și intervenienta Uniunea Juriștilor din România.

Recursurile sunt fondate.

În conformitate cu dispozițiile art.138

alin.1 din Constituție, impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului

de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin

lege.

În temeiul acestor dispoziții de principiu,

în materie de așezare a impozitelor și taxelor, de instituire a unor regimuri

fiscale distincte pentru anumite categorii de bunuri sau plătitori, textele

sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv, sau restrictiv,

prin adăugare la lege.

Rigoarea politicii legislative fiscale

întemeiată pe concordanță din obligație și lege, configurează sistemul

fundamental de garanții în condițiile statului de drept.

Din economia dispozițiilor Legii nr.145/1997 a asigurărilor de sînătate,

rezultă existența a cinci categorii de venituri: din salarii, din convenții

civile, venituri ale liber profesioniștilor, venitul agricol, veniturile din

pensii sau alte forme de protecție socială.

Prin Ordinul nr.74/2000 al președintelui Casei Naționale de Asigurări de

Sînătate, pentru aprobarea Normelor privind modul de încasare a contribuției la

asigurările sociale de sînătate, se stabilește că sunt considerate venituri

impozabile ale liber profesioniștilor, veniturile realizate din activități

independente, respectiv veniturile comerciale, veniturile din profesii liberale

și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală (capitol B pct.1 litera

b alin.2). Subsecvent acestui text, care califică natura juridică a acestor

subiecți fiscali, prin pct.7 litera b alin.2 – din același capitol – se

reglementează modul de calculare, reținere și virare a impozitului datorat.

Confruntând textul legii cu ordinul emis de autoritatea administrativă, se

constată o îndepărtare a normei metodologice de la norma de drept substanțial.

Astfel, în categoria liber profesioniștilor sunt incluse și veniturile

realizate din drepturi de proprietate intelectuală.

Normele sunt date cu privire la modul de încasare a contribuției la asigurările

sociale. În cuprinsul acestora se stabilesc, însă, grupe fiscale de subiecți

plătitori, ceea ce reprezintă o abatere de la sfera de competență a unor norme

metodologice.

Ordinul președintelui C.N.A.S. suprapune legii, creând, în afara acesteia, o

categorie fiscală nouă, care nu este prevăzută de norma de bază și anume,

veniturile realizate din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală,

situându-se astfel în afara categoriilor legale strict pre-determinate. Pentru

a se crea totuși o aparență de legalitate, se include această categorie

fiscală, printr-o forțare noțională și semantică, în cea a liberilor

profesioniști, spre a se putea constitui astfel un temei legal.

Or, o atare asimilare este artificială și nu corespunde  sferei de

cuprindere a sintagmei „liber profesioniști”, modul și  condițiile de

exercitare a activității prin care se realizează operele de creație

intelectuală fiind structural diferite de cele interesând exercitarea

profesiunilor liberale. Elementul care le diferențiază, în mod decisiv, din

punct de vedere fiscal, este acela al naturii lor intrinseci. Liber profesioniștii

prestează servicii, intrând în raporturi contractuale directe cu beneficiarii

și  fiind ținuți la o organizare și evidență gestionară specifică, în timp

ce drepturile de proprietate intelectuală se constituie nemijlocit din acte de

creație originală unice și nerepetabile.

Reglementarea adusă prin actul normativ de bază, exhaustiv și nu

exemplificativ, răspunde foarte probabil intenției de deliberare a

legiuitorului de a aplica o politică fiscală diferențiată și favorizantă pentru

această categorie de subiecți tocmai în considerarea interesului pe care-l

antrenează pentru societate sprijinirea actului de creație (beletristică,

științifică, tehnică, artistică),, ale cărui beneficii se răsfrâng în

ultimă  analiză  în sporul bogăției naționale și prestigiul națiunii.

Oricum însă, divergența dintre cadrul normativ de bază și dezvoltarea lui

metodologică prin actul  administrativ evocat nu poate fi soluționată, în

condiții de lege lata, decât prin recunoașterea priorității primului.

În situația în care titularul dreptului de proprietate intelectuală nu are

venituri, pe seama cărora să poată fi aplicată contribuția de asigurări de

sînătate, se impune, în temeiul principiului subsidiarității, suportarea

acesteia calculat la veniturile încasate din valorificarea dreptului de

proprietate intelectuală.

Această concluzie se întemeiază pe ideea de principiu potrivit căreia, în afara

persoanelor expres exceptate, raporturile de mutualitate socială fac necesară

participarea tuturor partenerilor sociali la constituirea fondului de ajutor și

protecție, fiind imoral și antisocial ca un subiect fiscale neprotejat prin

lege să nu se supună unei asemenea obligații.

În consecință, în măsura în care titularul dreptului de proprietate

intelectuală nu are alte venituri urmează a se recurge la soluția

subsidiarității, preluându-se cota de contribuții din singura sa sursă de

venit, în acest fel fiind asigurată, pe  de o parte, exigența textelor de

drept pozitiv, pe de altă parte respectarea finalității morale a legii care

impune tuturor partenerilor sociali, cu excepțiile strict prevăzute de lege,

participarea la constituirea fondului comun de asigurări de sînătate.

Este de menționat că o soluționre pe coordonate similare poate fi întâlnită și

în alte ipoteze ținând tot de regimul fiscalității. Astfel, în cazul

veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor, contribuția de asigurări

sociale se calculează raportat la veniturile respective doar în cazul în care

plătitorul nu mai beneficiază de alte surse de venit.

Recursurile fiind fondate, s-au admis, s-a casat sentința atacată și, în fond,

s-a admis acțiunea și cererile de intervenție astfel:

- din textul pct.1litera b alin.2 al Capitolului B al Normelor s-au eliminat

cuvintele / . . . /”și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală” / .

. . /;

- din același capitol B, s-a anulat integral textul de la pct.7 litera b

alin.2.