ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 278/2016

Decizia nr. 278/2016

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2015 pe rolul Curții de Apel Iași, petentul A., expert contabil autorizat, a formulat „Apel” împotriva Ordonanței nr. 1 din 18 septembrie 2015 pronunțată de Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În susținerea căii de atac, s-a arătat că prin încheierea de ședință din data de 24 iunie 2014 a fost numit expert în Dosarul nr. x/45/2014 al Curții de Apel Iași, având ca obiect sesizarea formulată de B. cu privire la acțiunea de cercetare a averii deținute de numiții C. și D., declanșată în temeiul art. 10

1

din Legea nr. 115/1996.

Prin Ordonanța nr. 1 pronunțată în ședința nepublică din data de 18 septembrie 2015 de Curtea de Apel Iași - Comisia de Cercetare a averilor - în Dosarul nr. x/45/2014, în temeiul art. 10

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/1996 s-a suspendat activitatea de control a numiților C. și D. și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea de cercetări.

S-a stabilit onorariul definitiv cuvenit expertului judiciar A. la suma de 18.000 lei.

Au fot obligați numiții C. și D. să plătească în contul Biroului Local de Expertize tehnice judiciare de pe lângă Tribunalul Iași, pentru expertul judiciar A., suma de 15.000 lei, cu titlu de diferență de onorariu, precum și suma de 2.146 lei, cu titul de cheltuieli pentru efectuarea expertizei judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cale de atac intitulată „apel” expertul contabil A.

În susținerea căii de atac a considerat nelegală și netemeinică decizia instanței în ceea ce privește stabilirea onorariului definitiv pentru realizarea expertizei contabile la suma de 18.000 lei.

A solicitat desființarea ordonanței atacate și acordarea onorariului în cuantumul dovedit cu decontul depus la dosarul cauzei, respectiv 50.670 lei, reprezentând 44.690 lei raport și 5.980 lei supliment la raport.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 458 și 451 C. proc. civ.

Cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată la, secția de contencios administrativ și fiscal, a acestei instanțe.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procedând la verificarea competenței materiale a instanței, potrivit dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., în raport de actele dosarului și de precizările, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu soluționarea unei căi de atac formulate împotriva Ordonanței Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel, pronunțată în temeiul art. 10

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/1996, prin care s-a dispus trimiterea cauzei către parchetul competent.

Potrivit textelor de lege relevante în cauză:

Art. 10

4

din Legea nr. 115/1996 prevede:

1) Comisia de cercetare hotărăște cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunțând o ordonanță motivată, prin care poate dispune:

a) trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părți din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;

De asemenea, la lit. b)

Instanța de judecatăa aceleiași legi la art. 16 se prevede că:

1) Președintele curții de apel sau președintele secției de contencios administrativ și fiscal, primind dosarul, fixează termen de judecată (…);

Iar, la art. 20 se prevede că:

Sentințele curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, pot fi atacate cu recurs de părțile interesate, de Agenție și procuror, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege mai sus arătate se desprinde ideea că, secția de contencios administrativ și fiscal, este competentă a soluționa doar recursul declarat potrivit art. 20 mai sus arătat, împotriva hotărârilor Curții de Apel prin care s-a soluționat sesizarea Comisiei de cercetare în condițiile art. 10

4

lit. a) din Legea nr. 115/1996.

Amintește Înalta Curte de Casație că în jurisprudența sa, chiar în absența unei prevederi exprese a legii, s-a conturat soluția admisibilității cailor de atac formulate și împotriva ordonanței prin care s-a dispus clasarea cauzei (Decizia nr. 2111/2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012);

Argumentele cuprinse în această decizie în sensul că dreptul de acces la instanță nu poate fi limitat printr-o formulare incompletă a legii, sunt valabile și în ipoteza din prezenta cauza, cu atât mai mult cu cât în speță nu se pune în discuție fondul cauzei ci o cerere formulată de expertul numit în dosar, în temeiul art. 451 C. proc. civ., însă în toate situațiile instanța competentă nu este Înalta Curte de Casație și Justiție, ci curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului.

Văzând textele de lege menționate anterior, constată Înalta Curte că este competentă a soluționacererea Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială și trimite cauza având ca obiect cererea formulată de expertul A., spre competentă soluționare în fond la Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2016.