ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2016

Decizia

nr. 435/2016

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea formulată la data de 22 octombrie 2015 in Dosarul nr. x/3/2014

intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N.,

O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y. și A.A., au solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1, art. 44 alin, (2) și art. 47 alin. (1)

C. proc. civ., recuzarea doamnelor judecător B.B. și C. de la judecata apelului

declarai de apelanta-pârâtă D.D. împotriva sentinței civile nr. 3156 din dala

de 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București.

În motivare, petenții au arătat că

membrii completului de judecată și-au exprimat părerea cu privire la soluția în

cauza pe care au fost desemnați sa o judece, respectiv, ia termenul de judecată

din 23 septembrie 2015, completul format di i judecătorii recuzați a admis

cererea apelantei D.D. și a dispus suspendarea executării provizorii a

sentinței nr. 3156 din 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București.

Motivarea măsurii dispuse relevă antepronunțarea magistraților în cauză

întrucât s-a reținut: „în ceea ee privește motivele de fond pentru care

apelanta solicită suspendarea executării provizorii, acestea sunt, în esență,

motive care vizează situația de dificultate financiară în care s-ar găsi

instituția angajatoare în ipoteza plății drepturilor bănești cuprinse în

sentința apelată (...)", „iar plata acesteia prin executare voluntară a

titlului executoriu, anterior soluționării definitive a litigiului, poate

genera dificultăți financiare, dovedit fiind cu situațiile financiare depuse ia

dosar că societatea a înregistrai pierderi în exercițiile financiare anterioare".

Or, motivul pentru care s-a admis

suspendarea executării provizorii este și motivul principal al cererii de apel

formulată de D.D. în atare situație, reținerea acestui argument - considerat

cardinal de către D.D. în cererea sa ele apei - pentru adm horea cererii de

suspendare a executării provizorii lasă de înțeles soluția ce se va da de

aceiași complet la judecata apelului. Singura rațiune a suspendării executării

hotărârii date de instanța de fond este, în mod logic, aceea de admitere a

apelului.

Petenții au mai arătat că cererea de

recuzare este cu alai mai întemeiată cu cât există o situație recentă în care

admiterea cererii de suspendare a executării provizorii, cu aceeași motivare, a

fost urmată de admiterea apelului declarat de D.D. (Dosarul nr. x/3/2014).

Prin încheierea de ședință din 28

octombrie 2015 Curtea de Apel Bucwești, secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de munca și asigurări sociale, a respins cererea de recuzare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de judecată a reținut că soluțiile date unor cereri prealabile judecării cauzei

nu pot fi considerate ca exprimând părerea judecătorului cu privire la soluția

ce se va da în cauză, în măsura în care respectă limitele legale de analiză ale

respectivelor cereri procedural.

Cei doi magistrați recuzați formează

completul de judecată învestii cu judecarea apelului declarat de pârâta D.D.

împotriva sentinței civile nr. 3156 din 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul

București, în Dosarul nr. x/3/2014, apel ce are stabilit termenul de judecată

la data de 27 ianuarie 2016. Același complet, în considerarea dispozițiilor

art. 450 din C. proc. civ., a soluționat la data de 23 septembrie 2015 cererea

formulată de apelanta-pârâtă D.D. de suspendare provizorie a executării

sentinței date de instanța de fond, în sensul admiterii acestei cereri.

Or, argumentele arătate în încheierea

menționată anterior, pentru care s-a dispus suspendarea provizorie a executării

sentinței civile nr. 3156 din 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul

București, nu pot fi consider; ie ca exprimând părerea celor doi magistrați cu

privire la soluția ce se \a da apelului eu care sunt învestiți. Aceasta pentru

că analiza motivelor invocate de debitorul obligației de plată a unor drepturi

salariale în favoarea reclama iților salariați, obligație dispusă prin

hotărârea apelată, pentru suspendarea executării obligației până la

soluționarea definitivă a cauzei nu presupune afirmarea soluției ce se va da

asupra căii de atac. Invocarea de către apelantă a unei situații de dificultate

financiară drept temei pentru suspendarea provizorie a executării sentinței

apelante, argument considerat perimem pentru finalitatea urmărită prin cererea

respectivă de către completul format de cei doi judecători, este doar un aspect

care va fi analizai alături de celelalte motive de apel, dar și alături de

apărările formulate prin întâmpinare de către intimații-reclamanți pentru a se

pronunța soluția asupra apelului.

Referitor la susținerea

intimaților-reclamanți că cererea de recuzare a celor doi judecători este

întemeiată și pentru faptul că, într-un alt dosar, și alt complet a admis

cererea de suspendare provizorie a executări: sentinței și apoi a admis apelul,

această apărare a fost înlăturată considerandu-se că excede situației de

antepronunțare a celor doi magistrați dedusă judecății în cauza pendinte.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs, neîncadrat în drept, reclamanții A., B., C., D., E., F., G.,

H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y. și A.A.

În susținerea recursului, reclamanții

au arătat că cererea de recuzare s-a întemeiat pe faptul că motivul pentru care

s-a admis suspendarea executării provizorii este și motivul principal al

cererii de apel formulate de D.D.

Recurenții-reclamanți apreciază in

acest sens ca fiind relevante considerentele altor complete ale aceleiași

instanțe, care au respins cereri identice de suspendare a executării provizorii

în cauze similare, cu motivarea că aspectele legate de fondul dedus judecății

nu pot fi examinate într-o atare cerere.

Recurenții-reclamanți mai arată că

singura rațiune a suspendării executării este aceea de admitere a apelului

formulat de D.D., așa cum rezultă din economia altor dosare în care, urmare a

admiterii cererii de suspendare a executării formulată de societate, a fost

admisă și calea de atac promovată de aceasta,

Cererea de recuzare formulată în

dosarul de față a fost judecată chiar de completul care s-a pronunțat într-o

cauză similară favorabil D.D., fiind explicabil de ce a înlăturat susținerea

reclamanților cu argumentul că „excede situației de antepronunțare".

Argumentul principal al respingerii

cererii de recuzare constă în aceea că motivul pe baza căruia a fost admisă

cererea de suspendare provizorie a executării „este doar un aspect care va fi

analizat alături de celelalte motive de apel". Cu alte cuvinte, se

recunoaște că prin motivarea admiterii cereri: de suspendare provizorie a

executării s-a săvârșit o antepronunțare, dar se consideră că aceasta nu ar

atrage incidența cazului de incompatibilitate invocat de către reclamanți,

deoarece ar fi vorba doar de o „antepronunțare parțiala".

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca

recurs, a procedat, la data de 25 ianuarie 2016, la întocmirea raportului

asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3 constatând că

raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin

rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca

acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

În cauză nu au fost formulate puncte

de vedere la raportul de admisibilitate.

Analizând cauza, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit art. 53 alin. (1) N.C.P.C.

„încheierea prin care s-a respins recuzarea poaie fi atacată numai de părți,

odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă

hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacaul cu recurs, la instanța

ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei

hotărâri".

Textul legal anterior citat instituie

condiții speciale privind calea de atac împotriva încheierii de respingere a

recuzării, și armme, că aceasta poate fi atacată numai de către părți și doar

odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza.

Dispozițiile art. 53 alin. (1) N.C.P.C.

mai stabilesc că, atunci când hotărârea prin care s-a soluționat pricina are

caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii

prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea a recursului, în 5 zile de

la comunicarea respectivei hotărâri.

Recurenții supun căii extraordinare de

atac o încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare formulată în cadrul

unui dosar având ca obiect un conflict de muncă aflat pe rolul instanței de

apel, fiind incidență teza a doua a art. 53 alin. (1) N.C.P.C. mai sus citat,

respectiv calea de atac împotriva unei astfel de încheieri este recursul la

instanța ierarhic superioară, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că cererea de

recurs a fost formulată de către reclamanții din dosar, în condițiile în care,

la data declarării căii extraordinare de atac, 27 noiembrie 2015, pricina nu

era soluționată prntr-o hotărâre definitivă, ci avea termen de judecată la data

de 27 ianuarie 2010, iar în prezent are termen de judecată la data de 23 martie

2016.

În acest context, în absența unei

hotărâri definitive alături de care să fie exercitată, astiei cum impun

dispozițiile legale în materie, prezenta cale de atac, deși admisibilă, nu e

deschisă petenților pe durata cercetării judecătorești în cadrul căreia s-a

formulat cererea de recuzare respinsă, ci doar la finalul judecății .odată eu

hotărârea prin care s-a soluționat cauza.

Spre deosebire de încheierile prin

care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se

încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea

atacării soluției de respingere a recuzării. odată cu hotărârea prin care s-a

soluționat cauza, are drept scop garar tarea desfășurării normale și imparțiale

a judecății, urmărind, însă, eviarea tergiversării soluționării cauzelor prin

exercitarea a unor atare căi de atac în cursul judecății.

Cum, în cauză, calea de atac a fost

declarată anterior soluționării pe fond a cauzei, față de dispozițiile art. 53

alin. (1) teza ultimă, aceasta apare ca prematură.

În această situație nu pot fi

analizate critici le recurenților eu privire la modalitatea de respingere a

cererii de recuzare, deoarece, în conformîiaie cu dispozițiile art. 248 alin.

(1) N.C.P.C. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de

procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă. în tot sau în

parte, administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a

cauzei".

În consecință, în baza dispozițiilor

art. 493 alin. (5) N.C.P.C., Înalta Curte va respinge ca prematur recursul

reclamanților împotriva încheierii de ședință din 28 octombrie 2015 a Curții de

Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca prematur, recursul

declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., O., J., K., L., M., N.,

O., P., R., S., T., U., V., X., Z.. Y. și A.A., cu domiciliu procesual ales la

Cabinet de Avocat C.C., sector 2, București împotriva încheierii de ședință din

28 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu pârâta

D.D., cu sediul în sector 1, București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 24

februarie 2016.