ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2016

Decizia nr. 435/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 22 octombrie 2015 in Dosarul nr. x/3/2014 intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y. și A.A., au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1, art. 44 alin, (2) și art. 47 alin. (1) C. proc. civ., recuzarea doamnelor judecător B.B. și C. de la judecata apelului declarai de apelanta-pârâtă D.D. împotriva sentinței civile nr. 3156 din dala de 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București. În motivare, petenții au arătat că membrii completului de judecată și-au exprimat părerea cu privire la soluția în cauza pe care au fost desemnați sa o judece, respectiv, ia termenul de judecată din 23 septembrie 2015, completul format di i judecătorii recuzați a admis cererea apelantei D.D.

și a dispus suspendarea executării provizorii a sentinței nr. 3156 din 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București. Motivarea măsurii dispuse relevă antepronunțarea magistraților în cauză întrucât s-a reținut: „în ceea ee privește motivele de fond pentru care apelanta solicită suspendarea executării provizorii, acestea sunt, în esență, motive care vizează situația de dificultate financiară în care s-ar găsi instituția angajatoare în ipoteza plății drepturilor bănești cuprinse în sentința apelată (...)", „iar plata acesteia prin executare voluntară a titlului executoriu, anterior soluționării definitive a litigiului, poate genera dificultăți financiare, dovedit fiind cu situațiile financiare depuse ia dosar că societatea a înregistrai pierderi în exercițiile financiare anterioare". Or, motivul pentru care s-a admis suspendarea executării provizorii este și motivul principal al cererii de apel formulată de D.D.

în atare situație, reținerea acestui argument - considerat cardinal de către D.D. în cererea sa ele apei - pentru adm horea cererii de suspendare a executării provizorii lasă de înțeles soluția ce se va da de aceiași complet la judecata apelului. Singura rațiune a suspendării executării hotărârii date de instanța de fond este, în mod logic, aceea de admitere a apelului. Petenții au mai arătat că cererea de recuzare este cu alai mai întemeiată cu cât există o situație recentă în care admiterea cererii de suspendare a executării provizorii, cu aceeași motivare, a fost urmată de admiterea apelului declarat de D.D. (Dosarul nr. x/3/2014). Prin încheierea de ședință din 28 octombrie 2015 Curtea de Apel Bucwești, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca și asigurări sociale, a respins cererea de recuzare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că soluțiile date unor cereri prealabile judecării cauzei nu pot fi considerate ca exprimând părerea judecătorului cu privire la soluția ce se va da în cauză, în măsura în care respectă limitele legale de analiză ale respectivelor cereri procedural. Cei doi magistrați recuzați formează completul de judecată învestii cu judecarea apelului declarat de pârâta D.D. împotriva sentinței civile nr. 3156 din 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/3/2014, apel ce are stabilit termenul de judecată la data de 27 ianuarie 2016. Același complet, în considerarea dispozițiilor art. 450 din C. proc. civ., a soluționat la data de 23 septembrie 2015 cererea formulată de apelanta-pârâtă D.D.

de suspendare provizorie a executării sentinței date de instanța de fond, în sensul admiterii acestei cereri. Or, argumentele arătate în încheierea menționată anterior, pentru care s-a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 3156 din 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, nu pot fi consider; ie ca exprimând părerea celor doi magistrați cu privire la soluția ce se \a da apelului eu care sunt învestiți. Aceasta pentru că analiza motivelor invocate de debitorul obligației de plată a unor drepturi salariale în favoarea reclama iților salariați, obligație dispusă prin hotărârea apelată, pentru suspendarea executării obligației până la soluționarea definitivă a cauzei nu presupune afirmarea soluției ce se va da asupra căii de atac.

Invocarea de către apelantă a unei situații de dificultate financiară drept temei pentru suspendarea provizorie a executării sentinței apelante, argument considerat perimem pentru finalitatea urmărită prin cererea respectivă de către completul format de cei doi judecători, este doar un aspect care va fi analizai alături de celelalte motive de apel, dar și alături de apărările formulate prin întâmpinare de către intimații-reclamanți pentru a se pronunța soluția asupra apelului. Referitor la susținerea intimaților-reclamanți că cererea de recuzare a celor doi judecători este întemeiată și pentru faptul că, într-un alt dosar, și alt complet a admis cererea de suspendare provizorie a executări: sentinței și apoi a admis apelul, această apărare a fost înlăturată considerandu-se că excede situației de antepronunțare a celor doi magistrați dedusă judecății în cauza pendinte.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, neîncadrat în drept, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y. și A.A. În susținerea recursului, reclamanții au arătat că cererea de recuzare s-a întemeiat pe faptul că motivul pentru care s-a admis suspendarea executării provizorii este și motivul principal al cererii de apel formulate de D.D. Recurenții-reclamanți apreciază in acest sens ca fiind relevante considerentele altor complete ale aceleiași instanțe, care au respins cereri identice de suspendare a executării provizorii în cauze similare, cu motivarea că aspectele legate de fondul dedus judecății nu pot fi examinate într-o atare cerere.

Recurenții-reclamanți mai arată că singura rațiune a suspendării executării este aceea de admitere a apelului formulat de D.D., așa cum rezultă din economia altor dosare în care, urmare a admiterii cererii de suspendare a executării formulată de societate, a fost admisă și calea de atac promovată de aceasta, Cererea de recuzare formulată în dosarul de față a fost judecată chiar de completul care s-a pronunțat într-o cauză similară favorabil D.D., fiind explicabil de ce a înlăturat susținerea reclamanților cu argumentul că „excede situației de antepronunțare". Argumentul principal al respingerii cererii de recuzare constă în aceea că motivul pe baza căruia a fost admisă cererea de suspendare provizorie a executării „este doar un aspect care va fi analizat alături de celelalte motive de apel". Cu alte cuvinte, se recunoaște că prin motivarea admiterii cereri: de suspendare provizorie a executării s-a săvârșit o antepronunțare, dar se consideră că aceasta nu ar atrage incidența cazului de incompatibilitate invocat de către reclamanți, deoarece ar fi vorba doar de o „antepronunțare parțiala". Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 25 ianuarie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3 constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză nu au fost formulate puncte de vedere la raportul de admisibilitate. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 53 alin. (1) N.C.P.C. „încheierea prin care s-a respins recuzarea poaie fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza.

Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacaul cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri". Textul legal anterior citat instituie condiții speciale privind calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării, și armme, că aceasta poate fi atacată numai de către părți și doar odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Dispozițiile art. 53 alin. (1) N.C.P.C. mai stabilesc că, atunci când hotărârea prin care s-a soluționat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea a recursului, în 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

Recurenții supun căii extraordinare de atac o încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare formulată în cadrul unui dosar având ca obiect un conflict de muncă aflat pe rolul instanței de apel, fiind incidență teza a doua a art. 53 alin. (1) N.C.P.C. mai sus citat, respectiv calea de atac împotriva unei astfel de încheieri este recursul la instanța ierarhic superioară, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost formulată de către reclamanții din dosar, în condițiile în care, la data declarării căii extraordinare de atac, 27 noiembrie 2015, pricina nu era soluționată prntr-o hotărâre definitivă, ci avea termen de judecată la data de 27 ianuarie 2010, iar în prezent are termen de judecată la data de 23 martie 2016. În acest context, în absența unei hotărâri definitive alături de care să fie exercitată, astiei cum impun dispozițiile legale în materie, prezenta cale de atac, deși admisibilă, nu e deschisă petenților pe durata cercetării judecătorești în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare respinsă, ci doar la finalul judecății .odată eu hotărârea prin care s-a soluționat cauza.

Spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluției de respingere a recuzării. odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, are drept scop garar tarea desfășurării normale și imparțiale a judecății, urmărind, însă, eviarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea a unor atare căi de atac în cursul judecății. Cum, în cauză, calea de atac a fost declarată anterior soluționării pe fond a cauzei, față de dispozițiile art. 53 alin. (1) teza ultimă, aceasta apare ca prematură. În această situație nu pot fi analizate critici le recurenților eu privire la modalitatea de respingere a cererii de recuzare, deoarece, în conformîiaie cu dispozițiile art. 248 alin. (1) N.C.P.C.

„Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă. în tot sau în parte, administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei". În consecință, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (5) N.C.P.C., Înalta Curte va respinge ca prematur recursul reclamanților împotriva încheierii de ședință din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca prematur, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., O., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z.. Y. și A.A., cu domiciliu procesual ales la Cabinet de Avocat C.C., sector 2, București împotriva încheierii de ședință din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu pârâta D.D., cu sediul în sector 1, București. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2016.