ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2015

HOTĂRÂRE
10.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2418/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Câmpeni, județul Alba, petenta Comuna Vatra Moldoviței prin Primar a solicitat în contradictoriu cu intimatul A. înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Câmpeni

Prin Sentința civilă nr. 60 din 20 ianuarie 2015 a Judecătoriei Câmpeni a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, județul Arad.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța sesizată a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 și art. 39

1

din O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Judecătoria Arad.

2.2. Hotărârea Judecătoriei Arad

Prin Sentința civilă nr. 1.233 din 9 martie 2015 a Judecătoriei Arad a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpeni.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt incidente cauzei dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, iar cum sesizarea a fost făcută de Comuna Vatra Moldoviței, în a cărei rază teritorială domiciliază petentul persoană fizică, instanța a apreciat că Judecătoria Câmpeni este competentă în soluționarea cererii introductive.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte a reținut că obiectul cererii introductive îl reprezintă cererea formulată de organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale, prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2001, în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul, prin care se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 17/2014, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Văzând faptul că domiciliul contravenientului este în comuna Vatra Moldoviței, sat Ciumârna, județul Suceava, în sfera de circumscripție a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare acestei din urmă instanțe, pentru soluționarea acțiunii introductive.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta Comuna Vatra Moldoviței prin Primar, în contradictoriu cu intimatul A. în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2015.

Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-02-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Judecătoriei Gheorgheni, la data de 9 martie 2015, sub nr. x/
ÎCCJ 2015-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2836/2015
judecată a instanței pe a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția. La rândul său, prin sentința civilă nr. 6108 din 16 iunie 2015, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de
ÎCCJ 2016-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni, petenta Pr
ÎCCJ 2016-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1975/2016
Decizia nr. 1975/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judecători
ÎCCJ 2016-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2016
rea formulată de către petenta Comuna Remetea prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Judecătoriei Gheorgheni. Constatând existența conflictului negativ de competență între Judecătoria Gheorgheni și Judecătoria Sfântu Gheor
Sursă