ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1688/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gheorgheni sub nr. x/234/2015 la data de 29 septembrie 2015, petenta Primăria Comunei Remetea, prin Primar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu obligarea intimatului A. la prestarea unei activități în folosul comunității, în motivare arătând că intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă totală de 2.000 RON, însă s-a comunicat că intimatul nu a achitat amenda în totalitate executarea silită fiind imposibilă datorită nedeținerii de bunuri urmăribile și nerealizării de venituri susceptibile popririi.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința nr. 14/2016 pronunțată la data de 13 ianuarie 2016 în Dosarul nr. x/234/2015, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Gheorgheni și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța sesizată a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 39
1
din O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Prin sentința nr. 622 din 06 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, invocată de către instanță din oficiu, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea formulată de către petenta Comuna Remetea prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Judecătoriei Gheorgheni.
Constatând existența conflictului negativ de competență între Judecătoria Gheorgheni și Judecătoria Sfântu Gheorghe și dispune înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, iar domiciliul contravenientului nu se află în circumscripția Judecătoriei Sfântu Gheorghe, ci în comuna Remetea, localitatea care se află în circumscripția Judecătoriei Gheorgheni.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gheorgheni, pentru considerentele ce urmează:
Obiectul cererii introductive îl reprezintă cererea formulată de organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale, prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2001, în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul, prin care se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 17/2014, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Văzând faptul că domiciliul contravenientului este în comuna Remetea, județul Harghita, în sfera de circumscripție a Judecătoriei Gheorgheni, Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare acestei din urmă instanțe, pentru soluționarea acțiunii introductive.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Gheorgheni, județul Harghita.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Remetea, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Judecătoriei Gheorghieni.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2016.