ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2346/2015

Decizia nr. 2346/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/54/2014 la data de 28 ianuarie 2014, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P., Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - P.O.R., suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare înregistrată la 20 decembrie 2013 privind Contractul de finanțare din 20 octombrie 2011, emisă de M.D.R.A.P. - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - P.O.R.

Prin Sentința nr. 66 din 7 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P. - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - P.O.R. și, în consecință, a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată din 20 decembrie 2013, emisă de pârât, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea respectivului act administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.D.R.A.P., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, că susținerile instanței de fond privind existența cazului bine justificat exced normelor legale în vigoare, neputând fi reținute în motivarea acțiunii.

Referitor la existența pagubei iminente, recurentul solicită instanței să aibă în vedere practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 5.191 din 27 octombrie 2005, reținea că: "faptul că suma stabilită prin actul de control depășește cifra de afaceri a societății și că prin executarea silită s-ar perturba în mod grav activitatea economică a reclamantei nu înseamnă că implicit există și o pagubă iminentă."

Apreciază recurentul că măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina intimatei obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului, însă această condiție nu este îndeplinită în speță pentru că nu poate fi reținut un risc real de perturbare a activității acesteia prin plata creanței, astfel cum s-a reținut prin motivarea instanței de fond.

În opinia recurentului, condiția existenței pericolului producerii unei pagube iminente este aproape întotdeauna îndeplinită, având în vedere că indisponibilizarea unor sume de bani are ca efect întotdeauna împiedicarea desfășurării în condiții optime a activității, sau pericolul intervenirii unei perturbări a activității, însă aceste împrejurări trebuiau avute în vedere de către intimată în momentul când cu bună știință a încălcat clauzele contractuale.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispoziției legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.

Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menține măsura suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.

Din actele dosarului rezultă faptul că prin Sentința nr. 388 din 5 noiembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a anulat "Nota de constatare a neregulilor financiare și de stabilire a corecțiilor financiare" înregistrată la 20 decembrie 2013, emisă de pârât.

Așadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării notei de constatare, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ.

În aceste împrejurări devin aplicabile prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

În consecință, nu mai prezintă interes analizarea criticilor invocate de pârâtă privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele menționate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 și art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată, cu completările ulterioare, Înalta Curte constată că măsura suspendării executării actului administrativ se impune a fi menținută, recursul declarat de pârâtul M.D.R.A.P. urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul M.D.R.A.P. împotriva Sentinței nr. 66 din 7 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2015.

Procesat de GGC - N