ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2279/2015

Decizia nr. 2279/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 octombrie 2011, sub nr. x/2/2011, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” București și SC B. SRL, solicitând anularea în tot a actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare P.O.S.D.R.U. nr. 80/2.3/S/58072 din 26 iulie 2010, act semnat la data de 18 aprilie 2011 și despre a cărui existență reclamanta a luat cunoștință la data de 08 august 2011, ca fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 4 alin. (1)-(4) Instrucțiunea P.O.S.D.R.U. nr. 31 din 28 septembrie 2010, cu consecința repunerii pârtilor in situația anterioara încheierii actului; obligarea pârâților la plata în solidar către reclamantă a daunelor provocate prin încheierea actului abuziv în sumă de 2.000.000,00 euro; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 cu modificările la zi și ale art. 4 alin. (1)-(4) din Instrucțiunea P.O.S.D.R.U. nr. 31 din 28 septembrie 2010.

La data de 12 ianuarie 2012, pârâta SC B. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată; în subsidiar, pentru situația în care reclamanta va achita taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, respingerea cererii ca inadmisibilă (prematură); pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La data de 12 ianuarie 2012, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management Pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” București a depus cerere de chemare în garanție, prin care a solicitat chemarea în garanție a Organismului Intermediar Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic, motivat de faptul că, actul adițional nr. 3 la contractul de finanțare P.O.S.D.R.U. nr. 80/2.3/S/58072 ce face obiectul cererii de chemare în judecată a fost aprobat și încheiat între Organismul Intermediar Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic și SC B. SRL.

Prin încheierea de ședință de la data de 18 ianuarie 2012, curtea de apel a dispus introducerea în cauză a Centrului Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar P.O.S.D.R.U., cu dublă calitate, respectiv aceea de intervenient, precum și aceea de chemat în garanție.

Prin întâmpinarea depusă la data de 07 februarie 2012, intervenientul-chemat în garanție Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar P.O.S.D.R.U., a invocat, pe cale de excepție, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului; conexarea celor 5 dosare aflate pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care sunt aceleași părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură, conform art. 164 C. proc. civ.; lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane; respingerea cererii de chemare în garanție ca rămasă fără obiect; inadmisibilitatea administrării probei cu interogatoriu, având în vedere prevederile art. 218 C. proc. civ., precum și inadmisibilitatea probei cu martori; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, având în vedere neîndeplinirea obligatorie a concilierii directe cu cealaltă parte în vederea soluționării litigiului derivat dintr-o convenție, contract comercial numit acord de parteneriat care stipulează la art. 14 soluționarea litigiilor prin negocieri între părți, încălcarea în mod flagrant a dispozițiilor capitolului XIV privind soluționarea litigiilor în materie comercială C. proc. civ. raportate la art. 7 din Legea nr. 554/2004; anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, având în vedere caracterul patrimonial al actului administrativ a cărui anulare se solicită, aplicându-se dispozițiile alin. (1) din art. 1 din Legea nr. 146/1997 în mod corespunzător și cererilor privind declararea nulității unui act juridic patrimonial; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată privind atât primul capăt de cerere, cât și al doilea, respectiv capătul de cerere privind paguba cauzată și daunele morale având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin cererea precizatoare a acțiunii depusă la data de 10 februarie 2012, reclamanta SC A. SA a arătat că înțelege să precizeze capătul doi al acțiunii, în sensul că solicită obligarea pârâților la plata în solidar către reclamantă a daunelor provocate prin încheierea actului abuziv în sumă de 8.700.000 RON, echivalentul sumei de 2.000.000 euro, la cursul oficial de schimb stabilit de Banca Națională de 4,35 RON = 1 euro.

Prin întâmpinarea depusă la data de 10 februarie 2012, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” București, a invocat, pe cale de excepție, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului; conexarea celor 5 dosare aflate pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care sunt aceleași părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură, conform art. 164 C. proc. civ.; lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane; admiterea cererii de chemare în garanție; inadmisibilitatea administrării probei cu interogatoriu, având în vedere prevederile art. 218 C. proc. civ., precum și inadmisibilitatea probei cu martori; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, având în vedere neîndeplinirea obligatorie a concilierii directe cu cealaltă parte în vederea soluționării litigiului derivat dintr-o convenție, contract comercial numit acord de parteneriat care stipulează la art. 14 soluționarea litigiilor prin negocieri între părți, încălcarea în mod flagrant a dispozițiilor capitolului XIV privind soluționarea litigiilor în materie comercială C. proc. civ. raportate la art. 7 din Legea nr. 554/2004; anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, având în vedere caracterul patrimonial al actului administrativ a cărui anulare se solicită, aplicându-se dispozițiile alin. (1) din art. 1 din Legea nr. 146/1997 în mod corespunzător și cererilor privind declararea nulității unui act juridic patrimonial; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată privind atât primul capăt de cerere, cât și al doilea, respectiv capătul de cerere privind paguba cauzată și daunele morale având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În ședința publică de la data de 06 iunie 2012, SC C. SA Sibiu a depus cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC B. SRL, solicitând admiterea în principiu a acesteia și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, lipsită de calitate de reprezentant, ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile obligatorii și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Hotărârea și considerentele instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2310 din 24 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” și SC B. SRL, intervenientul-chemat în garanție Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - O.I.P.O.S.D.R.U. și intervenienta SC C. SA Sibiu, ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” în contradictoriu cu Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - O.I.P.O.S.D.R.U.

A obligat reclamanta la 53.880,48 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC B. SRL și la 47.162 RON cheltuieli de judecată către intervenienta SC C. SA Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Contractul de finanțare P.O.S.D.R.U. nr. 80/2.3/S/58072 din 26 iulie 2010 este încheiat între pârâții M.M.F.P.S. - Autoritate de Management P.O.S.D.R.U. și SC B. SRL (beneficiar) și cuprinde referiri la faptul că „partenerii” sunt obligați să-și deschidă conturi pentru primirea sumelor din prefinanțări și rambursări.

În cerere (anexa nr. 1 la contractul de finanțare) este nominalizat partenerul SC A. SA Sinaia, fiind totodată menționate obligațiile preconizate pentru acesta în cadrul proiectului.

Potrivit contractului, beneficiarul are obligația de a notifica în scris Autoritatea de Management/Organismul Intermediar delegat „cu cel puțin 15 zile înainte de data la care dorește ca modificarea să producă efecte”, înlocuirea/introducerea de membri noi în echipa de management sau a experților pe termen lung.

Curtea de apel a reținut însă că, în art. 5.1 lit. c) din acordul de parteneriat - anexa nr. 3 la contractul de finanțare, se prevede că „propunerile pentru modificări importante ale proiectului (de exemplu: activități, parteneri etc.) trebuie să fie convenite cu partenerii înaintea solicitării aprobării de către A.M.P.O.S.D.R.U. Când nu se ajunge la un acord asupra modificărilor, partenerul principal va indica acest lucru când va solicita aprobarea A.M.P.O.S.D.R.U.”.

Rezultă că opunerea partenerului nu împiedică aprobarea înlocuirii sale, iar neinformarea sau lipsa negocierii prealabile cu partenerul nu pot fi considerate ca generând efecte mai grave decât opoziția exprimată fățiș.

Prin urmare, a constatat instanța de fond, reclamanta nu este în măsură să solicite anularea actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare, act care nu este nelegal prin sine însuși, întrucât respectă formal procedura reglementată de Instrucțiunea nr. 44 privind clarificarea unor aspecte privind implementarea proiectelor finanțate prin P.O.S.D.R.U. 2007-2013 și de art. 12 din contractul de finanțare.

Pe de altă parte, Curtea de apel a reținut că art. 9 lit. A alin. (2) din contract stipulează expres că beneficiarul răspunde pentru acțiunile/inacțiunile sale și ale „partenerilor” în fața autorității de management/organismului intermediar delegat și, totodată, actul adițional respectă Instrucțiunea nr. 31 privind modul de înlocuire a partenerilor în cadrul proiectelor finanțate prin P.O.S.D.R.U. 2007-2013.

A mai constatat prima instanță că reclamanta nu a făcut în cauză dovada contrară celor susținute de pârâtă în justificarea înlocuirii, nici măcar cea privind îndeplinirea operativă a obligației prevăzute de art. 5 alin. (9) din contractul de finanțare coroborat cu acordul de parteneriat anexă la acesta.

Aplicând dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 18 din aceiași lege, la situația de fapt dedusă judecății, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește cererea de despăgubiri, reclamanta, nu a dovedit o legătură de cauzalitate directă între prejudiciul invocat și aprobarea actului adițional nr. 3, în executarea contractului de finanțare, ca raport de drept administrativ care s-a născut între A.M.P.O.S.D.R.U. (prin delegat O.I.P.O.S.D.R.U.) și beneficiara SC B. SRL, sau între acest prejudiciu și executarea acordului de parteneriat (prin încălcarea unor dispoziții ale acestuia din urmă).

În acest sens, a mai reținut instanța de fond, că legăturile contractuale dintre reclamantă și SC B. SRL s-au născut exclusiv în temeiul acordului de parteneriat, care constituie o convenție între profesioniști, lipsind elementele caracteristice ale contractului administrativ, respectiv cocontractantul - autoritate publică, aflat pe o poziție de superioritate juridică și incidența regimului de putere publică.

Împotriva sentinței civile nr. 2310 din 24 iulie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta SC A. SA solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauze spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului o expertiză contabilă.

În subsidiar, solicită modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și anularea actului adițional nr. 2 la contractul de finanțare P.O.S.D.R.U. nr. 80/2.3/S/58072 din 26 iulie 2010.

Invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită examinarea cauzei în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ.

Pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 susține că hotărârea este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea tuturor argumentelor invocate de reclamantă atât ca temei de fapt, cât și ca temei de drept, iar susținerile instanței de fond sunt contradictorii, textele invocate nu sunt aplicabile în speță, pentru a putea fi reținute ca o încălcare a contractului de către SC A. SA în calitate partener.

Stipularea cu nerespectarea legii de drepturi și obligații pentru partener în cadrul contractului de finanțare nu poate produce efecte, iar încălcarea acestor obligații nu poate fi sancționată decât dacă partenerul este considerat parte a contractului.

Atât documentul intitulat acord de parteneriat, cât și actul adițional nr. 1, au fost încheiate de pârâta B. și partenerul A., pe formulare tipizate, purtând sigla P.O.S.D.R.U. și au constituit anexe ale contractului de finanțare, făcând parte integrantă din acesta. Deși contractul de finanțare a fost semnat de A.M.P.O.S.D.R.U. și beneficiar, s-au stabilit drepturi și obligații atât pentru beneficiar, cât și pentru partenerul A., însă nimeni nu poate fi subiect de drepturi și obligații decât dacă este parte în contract.

Contractul de finanțare nu conține nicio prevedere care să stipuleze drepturi și obligații în sarcina partenerului privind eventualul procent în care i se acorda prefinanțare.

Era necesară consultarea partenerului, susține recurenta, precum și prezentarea poziției acestuia autorității finanțatoare, pentru înlocuirea sa cu un alt partener.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că încălcarea dispozițiilor art. 5.1 lit. c) din acord nu este relevantă, motivând că opunerea partenerului nu împiedică aprobarea înlocuirii sale, iar neinformarea sau lipsa negocierii prealabile cu partenerul nu pot fi considerate ca generatoare de efecte mai grave decât opoziția exprimată fățiș.

Hotărârea pronunțată este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță a dispozițiilor imperative ale art. 4 Instrucțiunea nr. 31 emisă de A.M.P.O.S.D.R.U.

Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Instrucțiunea nr. 31, noțiunea de „motivație” reprezintă doar conținutul memoriului justificativ, nefiind necesară probarea în vreun fel a temeiniciei și realității afirmațiilor din acest memoriu.

Prima instanță a reținut în mod greșit și că interesul ocrotit de dispozițiile art. 4 din Instrucțiunea nr. 31 este doar interesul public al derulării contractului de finanțare fără modificarea acestuia și nu ocrotirea interesului legitim al partenerilor, ceea ce duce la neîndeplinirea condiției permisă pentru anularea actului.

Din fișa de însoțire a actului adițional nr. 3 rezultă faptul că singurele verificări făcute de autoritatea finanțatoare au fost cu privire la existența memoriului justificativ, fără a se cerceta realitatea afirmațiilor, respectiv a înscrisurilor depuse la dosar.

Comportamentul d-nei D. coroborat cu demisia acesteia, sustragerea tuturor documentelor oficiale legate de proiect, lipsa de transparență asupra demersurilor întreprinde de B. în proiect, corespondența începută în luna octombrie 2010, dovedesc cele afirmate.

Sentința de fond este nelegală, deoarece instanța, interpretând greșit actul juridic supus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit îndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Prima instanță a reținut în mod nelegal faptul că actul adițional nr. 3 la contractul de finanțare este un simplu act administrativ, iar relația dintre partener, beneficiar și autoritatea finanțatoare nu ar putea fi reținută ca una creată în cadrul unui contract administrativ.

În realitate, afirmă recurenta, actul adițional modifică un contract administrativ, iar partenerul A. este parte a acestui contract.

Prin pierderea finanțării, recurentei i s-a produs o vătămare gravă a intereselor legitime, prejudiciul fiind cert, actual și previzibil.

Prin acordarea daunelor materiale și morale se realizează repunerea persoanei vătămate în situația anterioară, acesta fiind scopul urmărit de legiuitor prin prevederile art. 1 rap. la art. 8 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Eliminarea ilegală a recurentei de către pârâta B. a îmbrăcat forma intenției indirecte, aprobarea acestei acțiuni de către C.N.D.I.P.T. - O.I.P.O.S.D.R.U. s-a făcut sub forma intenției indirecte sau a neglijenței culpabile, iar Ministerul Muncii - A.M.P.O.S.D.R.U. are o culpă in eligendo.

Între actul ilegal și prejudiciul suferit există o strânsă și directă legătură de cauzalitate.

Prin întâmpinare, intimatul-chemat în garanție O.I.C.N.D.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond a interpretat în mod corect împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamantă, acesteia nu i s-a produs un prejudiciu ca o consecință a încheierii actului adițional nr. 3, ci eventualei nerespectări de către pârâta S.C. B. SRL a acordului de parteneriat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC C. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând fie că s-au invocat critici formale ale hotărârii atacate, fie critici străine de cauză.

În ceea ce privește susținerea recurentei conform căreia intimata avea obligația să respecte trei condiții cumulative prevăzute de art. 4 pct. 1 din Instrucțiunea nr. 31, se arată că enumerarea are caracter exemplificativ.

Intimata SC B. SRL susține respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta nu a prezentat nici un argument prin care să arate lipsurile motivării sentinței atacate sau că prevederile art. 5 alin. (9) din contractul de finanțare nu sunt aplicabile în cauză.

Se apreciază că recurenta citează trunchiat dispozițiile art. 5.1 lit. c) din acordul de parteneriat și omite a avea în vedere prevederea esențială, respectiv că „atunci când nu se ajunge la un acord asupra modificărilor, partenerul principal va indica acest lucru când va solicita aprobarea A.M.P.O.S.D.R.U.”, de unde rezultă că eventuala opoziție a partenerului cu privire la o modificare importantă (inclusiv asupra înlocuirii sale) nu reprezintă un impediment pentru realizarea modificării, ci constituie doar un fapt care se aduce la cunoștința A.M.P.O.S.D.R.U.

Recurenta-reclamantă susține în mod eronat și că Instrucțiunea nr. 31 constituie o normă instituită pentru a apăra interesele părților când, în realitate, se urmărește interesul general de a se institui garanții pentru ca fondurile acordate să fie aferente unor proiecte eligibile.

Afirmațiile recurentei-reclamante referitoare la interpretarea greșită de către prima instanță a actului juridic dedus judecății nu se raportează la considerentele sentinței, susține intimata.

Eventualele daune pot fi solicitate exclusiv prin utilizarea unei acțiuni civile întemeiate pe acordul de parteneriat, iar nu prin raportare la acte administrative la care reclamanta nu este parte, susținere corectă a judecătorului fondului.

Ministerul Finanțelor Publice în calitate reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală.

Recurenta-reclamantă a înțeles să invoce un motiv de recurs de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere încălcarea prevederilor C. proc. civ. privind citarea pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane - A.M.P.O.S.D.R.U. București.

Pârâtul nu a comunicat instanței faptul că datorită schimbărilor legislative a intervenit o reorganizare totală a structurii sale și o trecere a A.M.P.O.S.D.R.U. București în subordinea Ministerului Fondurilor Europene.

Modificarea legislativă a schimbat și regimul juridic al celui de-al doilea pârât Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional O.I.P.O.S.D.R.U.

Astfel, apreciază recurenta, începând cu luna februarie 2013, toate actele de procedură întocmite de către instanța de fond cu Ministerul Muncii, sunt lovite de nulitate absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită și care conduce la casarea sentinței atacate.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile art. 304

1

C. proc. civ. ținând seama de înscrisurile depuse la dosarul de fond și prevederile legale aplicabile în cauză Curtea constată că recursul nu este fondat.

Sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat argumentele reclamantei.

Conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit prin raționamente logice.

În consecință, Curtea constată neîntemeiată critica vizând nemotivarea sentinței încadrată în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. cuprinsă în recursul reclamantei.

Pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care presupune o interpretare greșită a actului dedus judecății prin schimbarea înțelesului neîndoielnic al acestuia, recurenta a susținut că actul adițional nr. 3 la contractul de finanțare reprezintă un act prin care se modifică un contract administrativ iar partenerul A. este parte a acestui contract administrativ. Prin pierderea finanțării care i s-ar fi cuvenit în calitate de partener în executarea contractului de finanțare reclamantei i s-a produs o vătămare gravă a intereselor legitime prejudiciul fiind cert, actual și previzibil.

Verificând conținutul acestor acte se constată că interpretarea dată de instanța de fond actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare este corectă în raport de relațiile stabilește între reclamantă și pârâta SC B. SRL deoarece între cele două părți s-au născut raporturi juridice obligaționale exclusiv în temeiul acordului de parteneriat care constituie o convenție între profesioniști lipsind elementele caracteristice ale contractului administrativ, respectiv cocontractantul autoritatea publică aflat pe o poziție de superioritate juridică și incidența regimului de putere publică. Astfel orice nemulțumire a reclamantei legat de modul în care pârâta și-a respectat obligațiile decurgând din acordul de parteneriat exced controlului exercitat de instanța de contencios administrativ.

Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă reia, în cadrul acestui motiv de recurs, criticile subsumate primului motiv de recurs.

Astfel, recurenta invocă încălcarea art. 4 din Instrucțiunea P.O.S.D.R.U. nr. 31/2010, care, în opinia sa impune verificarea existenței unei motivații întemeiate pentru înlocuirea partenerului și anume beneficiarul să facă dovada clară cu documente justificative și suficiente că menținerea partenerului blochează sau creează dificultăți majore în derularea în bune condiții a proiectului.

Potrivit acordului de parteneriat încheiat între reclamanta-recurentă și intimata-pârâtă SC B. SRL, partenerul SC A. SA avea obligația să cofinanțeze proiectul prin deschiderea contului în vederea virării banilor.

Această obligație nu a fost respectată de către recurenta-reclamantă, deși din actele dosarului rezultă că beneficiarul SC B. SRL a emis mai mult adrese prin care a solicitat partenerului să se conformeze dispozițiilor acordului de parteneriat.

Din cuprinsul art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010 rezultă că acea enumerare a motivației pe care recurenta o consideră obligatorie reprezintă în realitate exemplificări ale unor posibile situații.

În speță, simpla împrejurare a neîndeplinirii de către partener a obligației de a asigura cofinanțarea proiectului echivalează cu dovedirea motivației înlocuirii partenerului, nemaifiind necesare alte argumente sau dovezi.

Intimatul-pârât, în calitate de autoritate de management, a respectat întru totul dispozițiile art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010, iar depunerea memoriului justificativ era suficientă pentru aprobarea schimbării partenerului organul intermediar neavând obligația să medieze conflictul ivit între parteneri.

Dimpotrivă, autoritatea contractantă veghează și controlează implementarea proiectului și se asigură că atât beneficiarul cât și partenerul își îndeplinesc obligațiile din contractul de finanțare și anexele la contract.

Orice diferend existent între parteneri îi privește pe aceștia, iar reclamanta eventual poate solicita separat daune rezultând din nerespectarea acordului de parteneriat.

În mod corect a arătat judecătorul fondului că interesul acordat de dispozițiile art. 4 din Instrucțiunile nr. 31/2010 este cel public și nu interesul privat al partenerilor din contract.

Cu referire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Cum deja s-a arătat mai sus, schimbarea partenerului din contractul de finanțare a respectat procedura instituită de dispozițiile art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010, în sensul că beneficiarul a prezentat motivația, iar acordul partenerului în acest caz nu era necesar.

În cazul proiectelor implementate în parteneriat, singurul răspunzător în fața autorității contractante la derularea proiectului este beneficiarul.

Între autoritatea de management și partener nu se încheie niciun contract și nu există obligații reciproce.

Acordul de parteneriat este un act încheiat în afara cadrului contractual ce aparține autorității și beneficiarului și este anexă la contractul de finanțare, dar această împrejurare nu conduce la existența vreunei obligații a autorității în raport de beneficiar.

Vătămarea gravă a intereselor legitime ale partenerului (recurentei-reclamante) datorate schimbării acestuia cu un alt partener nu este dovedită.

Premisa suferirii unui prejudiciu de către recurenta-reclamantă prin emiterea unui act administrativ nelegal nu este îndeplinită.

Deoarece modalitatea de schimbare a partenerului din proiect nu este afectată de nelegalitate, în speță nu există un prejudiciu cert, actual și previzibil.

Cu privire la motivul de recurs invocat în cursul desfășurării procesului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că este neîntemeiat, nulitatea pentru lipsa citării unei părți din proces poate fi invocată numai de această parte, deoarece numai față de ea s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului [art. 105 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.].

Pentru toate aceste considerente recursul apare nefondat urmând a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei SC B. SRL suma de 9.702 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial, cheltuieli dovedite cu actele depuse la dosar.

Cererea formulată de SC C. SRL pentru acordarea cheltuielilor de judecată va fi respinsă întrucât nu s-a demonstrat efectuarea cheltuielilor solicitate în cadrul acestui dosar, în conținutul actelor la care se face referire pentru dovedirea cheltuielilor nu se precizează că sunt plăți efectuate pentru cauza dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 2310 din 24 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 9.702 RON către intimata SC B. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de SC C. SRL, ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 iunie 2015.