ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1444/2016

Hotărârea Curții de apel pronunțată în recurs Prin decizia nr. 1425 din data de 10 decembrie 2015 , Curtea de Apel Iași, secția contencios adminstrativ și fiscal, a anulat ca netimbrat recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 735 din 02 iunie 2015 a Tribunalului Iași, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, B., C., D., E., F., G., H., Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, I., J., K., L., M., N., O., P.

Contestația în anulare Împotriva acestei hotărâri, A. a promovat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 317, 318 și 319 din C. proc. civ. de la 1865, precum și dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3, 4 și alin. (3) din noul C. proc. civ. La data de 16 februarie 2016, după rămânerea în pronunțare asupra excepției nulității cererii, contestatorul A. a formulat cerere de ajutor public judiciar vizând taxa de timbru de 100 RON aferentă contestației în anulare, invocând totodată mai multe excepții de neconstituționalitate ce privesc contestația în anulare și fondul pricinii precum și excepția de neconstituționalitate a art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, apreciind că sumele stipulate de 800 RON nu asigură existența unui trai decent, iar statul are obligația să asigure existența unei economii care să permită un venit de minim 10-20 euro pe zi de persoană.

Soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale Prin încheierea din 18 februarie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, precum și cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar. În ce privește excepția de neconstituționalitate art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008 , instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru a sesiza Curtea Constituțională, respectiv dispozițiile menționate nu au legătură cu prezenta cerere, întrucât dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 prevăd în plus față de situațiile de la art. 8 alin. (1) și (2) că ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații nu numai în situația când veniturile sunt sub 500 sau 800 RON lunar, iar petentul nu s-a raportat și la aceste dispoziții legale, astfel că nu s-a dovedit incidența în cauză a dispozițiilor apreciate ca neconstituționale. Mai mult, acesta nu a precizat care ar fi dispozițiile constituționale potrivit cărora statul are obligația să asigure existența unei economii care să permită existența unui venit de minim 10-20 euro pe zi de persoană. Curtea a reținut că petentul nu a precizat, în concret, situația sa pentru a permite instanței să aprecieze că se află în cazul în care costurile certe al procesului de 100 RON taxă de timbru ar fi de natură de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție.

Hotărârea primei instanțe Prin decizia nr. 236 din 22 februarie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția nulității contestației în anulare și, în consecință a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1425 din 10 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/99/2012.

Recursul declarat de A. Împotriva încheierii din 18 februarie 2016 și a deciziei nr. 236 din 22 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., susținând, în esență că hotărârile atacate au fost pronunțate de un complet de judecată incompatibil care nu respectă legea și drepturile procesuale ale părților și refuză în mod repetat să trimită spre competentă soluționare excepțiile de neconstituționalitate pe care le invocă, încălcându-i dreptul de acces la justiție. Cu ocazia dezbaterilor în ședința publică, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepția tardivității recursului îndreptat împotriva încheierea din 18 februarie 2016 și excepția inadmisibilității căii de atac îndreptată împotriva deciziei nr. 236 din 22 februarie 2016, dezbaterile fiind consemnate în practicaua hotărârii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Verificând cu prioritate regularitatea promovării căii de atac, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepțiile sunt întemeiate și urmează a fi admise, pentru următoarele considerente: Recursul împotriva încheierii din 18 februarie 2016 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, este tardiv formulat. Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile”. În cauză, se constată că, deși încheierea a fost pronunțată la 18 februarie 2016, recursul a fost declarat la data de 24 februarie 2016, cu depășirea termenului de 48 de ore prevăzut de lege. Recursul împotriva deciziei nr. 236 din 22 februarie 2016, prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1425 din 10 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, este inadmisibil. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) dC. proc. civ., pot fi atacate cu recurs „hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.” Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului. În cauză, decizia nr. 236 din 22 februarie 2016 a Curții de Apel Iași, atacată cu recurs, are caracter irevocabil, întrucât a fost pronunțată într-o contestație în anulare care a vizat o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs. În raport cu dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”, rezultă că decizia nr. 236 din 22 februarie 2016 a Curții de Apel Iași nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești susceptibile a fi atacate pe calea recursului. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 137 alin. (1) coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepțiile invocate din oficiu și în consecință, va respinge recursul împotriva încheierii din 18 februarie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat și recursul împotriva deciziei nr. 236 din 22 februarie 2016 a aceleiași instanțe, ca inadmisibil.