ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 199/2013

Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 210 din 18 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1295/2/2012 (524/2012), Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petenții F.V. și F.A. De asemenea, prin aceeași sentință, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de aceiași petenți împotriva rezoluției din data de 14 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București și a rezoluției din data de 25 ianuarie 2012 a procurorului șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, cu consecința menținerii rezoluțiilor atacate Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Asupra plângerii formulate de petenții F.V. și F.A., în temeiul ari. 278 1 C. proc. pen.: S-a reținut că, prin rezoluția din data de 14 decembrie 2011 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul P.C.

și subinspectorul N.I., ambii din cadrul I.P.J. Ilfov, precum și față de procurorul C.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există și, de asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.T., primarul comunei Domnești și față de avocatul R.I. din cadrul Baroului Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există. La adoptarea acestei soluții, procurorul a stabilit că, în luna septembrie 2011, petenții F.V.

și F.A. au formulat o plângere, înregistrată la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București, în care precizează că „în Dosarele nr. 3957/92/2006 al Judecătoriei Buftea, nr. 3839/1748/2008 al Judecătoriei Cornetu, nr. 4063/303/2008 al Judecătoriei sectorului 6, nr. 6926/P/2007, 3988/P/2009, 348/P/2011, 585/P/2010 și nr. 111/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu...

pentru înfăptuirea corectă a actului de justiție, magistraților și lucrătorilor organului de cercetare penală, procuror și polițist, trebuie să le dai mălai...". Potrivit petenților, „organele de cercetare penală, pentru ca să înfăptuiască actul de justiție în mod corect, au primit de la primarul comunei Domnești mălaiul, pentru a da o soluție bună...", făcând referire la Dosarul nr. 6926/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu care a durat „peste 5 ani" și în care a făcut numeroase „petiții, memorii, cereri, recuzări, plângeri, dar fără niciun rezultat, întrucât lucrătorul de poliție N.I.

de la poliția Bragadiru a tergiversat și a încercat să-l scoată curat ca lacrima prin trecerea timpului pentru că a luat de la primarul comunei Domnești, G.T., mălaiul." De asemenea, se reliefează faptul că, în dosarul în care petenții se află în litigiu cu primarul G.T., s-au efectuat două expertize, una dintre acestea de către expertul topo T.V., care „ a fost mituit de numitul G.T." iar cealaltă de către expertul topo S.I. care „apus botul la mălai". În continuare petenții au argumentat că „organul de cercetare penală împreună cu expertul S.I. au fost corupți de către numitul G.T…

", că familia de avocați R. „a cumpărat sentințe civile, dosare penale etc." iar la nivelul primăriei Domnești ar fi avut loc un control al Curții de Conturi, „control ce a fost mimat întrucât s-a aranjat raportul, prin coruperea cu diverse tainuri a acestora". Tot în această sesizare, petenții au menționat că într-un dosar în care se află în litigiu cu primarul comunei Domnești, G.T., „prin coruperea lucrătorilor de poliție N.I. și C.P., a procurorului Cârlescu, a prim-procurorului Parchetului, de pe lângă Judecătoria Cornetu ...primarul influent ... împreună cu familia de avocați R. au reușit să evapore o suprafață de teren..." În cauză au fost audiate mai multe persoane: - petenții F.V. și F.A., care și-au menținut aspectele formulate în plângerea penală, arătând că lucrătorul de poliție N.I.

a primit bani de la G.T.: "… am tras această concluzie deoarece, de fiecare dată cănd ne întâlnim, primarul G.T. spune că nu am ce să fac deoarece a dat bani (mită) tuturor funcționarilor implicați în soluționarea dosarelor mele... "; - N.I. (subinspector la Poliția orașului Bragadiru) care a declarat că „în legătură cu instrumentarea celor două dosare domnul G.T. sau avocatul său și nici altă persoană nu mi-au oferit foloase materiale în vederea favorizării în orice mod a numitului G.T. cu prilejul desfășurării activității de cercetare și nici nu am solicitat astfel de foloase de la persoanele de mai sus în scopul arătat, nefiind de acord cu asemenea practici"; - C.P. (inspector de poliție în cadrul I.P.J.

Ilfov, Serviciul de Investigare a Fraudelor) care a declarat că „nu am solicitat și nici nu mi-au fost oferite avantaje materiale în legătură cu soluționarea dosarului penal de mai sus de la G.T., avocat R.I. sau alte persoane trimise de aceștia sau persoane cercetate în dosar" și G.T. (primarul comunei Domnești) care a declarat că „nu am oferit și nici nu mi-au fost solicitate avantaje materiale de către inspectorii Curții de Conturi Ilfov pentru ca aceștia să nu constate nereguli... nu am oferit prin intermediul avocatului R.I. sume de bani sau avantaje materiale magistraților investiți cu cercetarea cauzelor civile sau penale și nici ofițerilor anchetatori referitoare la dosarele mele cu F.V., precizez faptul că nici domnul avocat R.I.

nu mi-a solicitat că trebxjiie să ofer avantaje magistraților sau polițiștilor". De asemenea, a fost solicitată de la Parchetul de pe lângjă Judecătoria Cornetu și de la Inspectoratul Județean de poliție Jffov situația dosarelor instrumentate, având ca obiect aspectele mai sus-menționate, constatându-se că Dosarul nr. 3988/P/2009 conexa la 6926/P/2007 a fost soluționat la data de 13 ianuarie 201, din data de 3 mai 2011 aflându-se la Judecătoria Cornetu, în vederea soluționării plângerii împotriva soluției, Dosarul nr. 111/P/2011 se află în lucru la poliția Bragadiru, Dosarul nr. 348/P/2011 este conexat la Dosarul nr. 933/P/2011 și este în lucru la Serviciul de Ordine Publică Ilfov și Dosarul nr. 585/P/2010 a fost soluționat la data de 13 ianuarie 2011. Din analiza actelor premergătoare efectuate în prezenta cauză nu au rezultat date sau indicii temeinice cu privire la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen.

raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, de către lucrătorii de poliție N.I. din cadrul I.P.J. Ilfov poliția Bragadiru și P.C. din cadrul I.P.J. Ilfov, procurorul C.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, primarul comunei Domnești, G.T. și avocatul R.I. Împotriva rezoluției nr. 351/'P/'2011 din data de 14 decembrie 2011 a Direcției Naționale Anticoruptie, Serviciul Teritorial București, au formulat, în termenul legal, plângere petenții F.V. și F.A., în baza art. 278 C. proc. pen., plângerea fiind respinsă prin rezoluția din data de 25 ianuarie 2012 de către procurorul șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie.

Prin această rezoluție s-a reținut că cercetarea faptelor sesizate s-a făcut cu stricta respectare a principiului prezumției de nevinovăție, astfel cum este consacrat în cuprinsul art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în art. 23 alin. (11) din Constituție și art. 5 2 C. proc. pen., potrivit cu care, orice persoană aflată în cadrul procesului penal, indiferent de faza procesuală, beneficiază de respectarea dreptului la prezumție de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive prin care se stabilește vinovăția sa.

Apreciind că prezumția de nevinovăție poate fi înlăturată numai prin administrarea de probe care să stabilească cu certitudine existența faptei și comiterea acesteia cu gradul de vinovăție prevăzut de lege, prin rezoluția menționată a procurorului șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie, s-a stabilit că, în cauză, astfel cum s-a reținut în motivarea rezoluției din data de 14 decembrie 2011, probatoriul administrat nu a dovedit existența activităților infracționale, soluția procurorului bazându-se în mod corect și judicios pe evaluarea judiciară a probelor administrate în cursul cercetărilor, care nu au evidențiat existența infracțiunilor sesizate, ceea ce a condus la adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale în cauză.

În continuare, petenții F.V. și F.A. nemulțumiți de soluțiile adoptate de procuror prin rezoluțiile menționate, au formulat, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., în termenul legal, plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală la data de 16 februarie 2012 sub nr. de Dosar 1295/2/2012. În motivarea acestei plângeri, petenții au arătat, în esență, că nu s-a realizat o cercetare amănunțită a faptelor sesizate, respectiv, nu au fost efectuate interceptări telefonice, flagrant și percheziție, nu au fost audiați de procuror, nefiindu-le respectate drepturile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Examinând plângerea formulată de petenți, Curtea a constatat că rezoluția din data de 14 decembrie 2011 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial București este legală și temeinică, fiind justificată soluția de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe dispozițile art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Dispusă față de inspectorul P.C., subinspectorul N.I., ambii din cadrul I.P.J. Ilfov, procurorul C.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și față de G.T., primarul comunei Domnești, precum și de avocatul R.I. din cadrul Baroului Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză nu au confirmat săvârșirea de către intimații P.C., N.I., G.T. și R.I. a vreuneia din faptele penale sesizate de petenți.

Această soluție a instanței de fond a rezultat din audierea petenților F.V. și F.A., a intimaților N.I., P.C. și G.T., din verificările efectuate cu privire la dosarele penale la care petenții au făcut referire și care îi vizează pe aceștia sau pe intimați și din analiza numeroaselor înscrisuri (răspunsul Curții de Conturi privind sesizarea petenttilui F.V., acte de proprietate, procese-verbale de punere în posesie, schițe, copie de pe sentința civilă nr. 774 din 4 martie 2010 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă ș.a.) depuse la dosarul cauzei, inclusiv de către petenți.

Curtea a mai reținut că, în plângerile formulate și declarațiile date de petenți, existente la dosarul acestei cauze, aceștia vorbesc în mod generic despre comiterea unor fapte de corupție de către intima.ti, anterior datei sesizării Direcției Naționale Anticorupție, fără însă a individualiza și a descrie fapta de corupție la care se referă. Or, în acest context, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice ca și organizarea unor operațiuni de prindere în flagrant nu se justificau, iar efectuarea percheziției domiciliare nu se putea realiza decât numai după începerea urmăriri penale în cauză. Ca atare, pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., prin dispoziție definitivă, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenți împotriva rezoluției din data de 14 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București și a rezoluției din data de 25 ianuarie 2012 a Procurorului Șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, menținând rezoluțiile atacate. Asupra excepției de neconstituționalitate invocată de petentii F.V. și F.A.: Cu ocazia judecării cauzei, petentii F.V. și F.A. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) și (10) C. proc.

pen., arătând că acestea, în forma modificată prin Legea nr. 202/2010, încalcă dispozițiile normelor interne, respectiv ale art. 21, art. 22 și art. 129 din Constituția României, precum și ale art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că orice hotărâre luată în primă instanță trebuie să fie supusă recursului la o instanță superioară. S-a reținut că, potrivit art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, care are legătura cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, această excepție poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În textul alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel cum aceasta a fost republicat la data de 3 decembrie 2010, se prevede că, daca excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la cererea de sesizare a Curții Constituționale, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. a fost ridicată în fața instanței de judecată de una dintre părți, respectiv de către petentii F.V. și F.A. și vizează neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, ce nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Cu toate acestea, dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. vizează posibilitatea legală a părții de a exercita căile ordinare de atac împotriva unei sentințe penale, prin care, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) sau b) C. proc.

pen., s-a respins o plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată adoptată de procuror. Or, instanța de fond a subliniat că stadiul procesual al cauzei nu privea exercitarea căii de atac, ci privea judecata pe fond a unei plângeri formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., moment procesual în care dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. nu aveau legătură cu soluționarea cauzei. Ca atare, pentru motivele arătate, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenții F.V. și F.A.

Împotriva sentinței penale nr. 210 din 18 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1295/2/2012 (524/2012) al Curții de Apel București, secția I penală, au declarat recurs petenții, precizând în scris (dosarul de recurs) că motivele recursului sunt cele menționate în cererea inițială și în notele-concluzii scrise, prin care s-a invocat greșita soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 și prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 care modifică art. 278 1 C. proc. pen. Petenții au arătat că cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuia admisă, întrucât dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. sunt neconstituționale, în raport cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 24 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (2), art. 129 și art. 148 din Constituția României, raportat la art. 6 și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Au invocat, jurisprudența Curții Europene, respectiv cazul Rupă împotriva României, art. 8 și art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Decizia Curții Constituționale a României nr. 500/2012, publicată în M. Of., Partea I, nr. 492/18.07.2012, art. 2 parag. 1 și art. 14 parag. 5 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 și din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, interpretate prin prisma art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Au considerat că, potrivit textului art. 278 1 C. proc. pen., s-a eliminat calea de atac a recursului, astfel încât hotărârea dată în prima instanță devine definitivă, fără a avea posibilitatea unui recurs efectiv în sensul Convenției. Or, C.E.D.O. a statuat că orice persoană are dreptul la un recurs efectiv, iar acest drept trebuie exercitat în fața unei instanțe formate din judecători și nu din procurori.

În susținerea motivului de recurs referitor la greșita soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată, petenții au invocat necesitatea respectării dispozițiilor prevăzute de art. 6 și art. 13 din Convenție, referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv, dispoziții ce dau expresie unei idei generale, potrivit căreia o protecție eficace a drepturilor omului nu poate fi realizată prin simpla consacrare a unor drepturi substanțiale, ci este necesar ca aceste drepturi să fie însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, care să asigure mecanismele corespunzătoare de punere în valoare.

Au apreciat că, sub acest aspect, garantarea dreptului la un recurs efectiv, potrivit căruia orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de către Convenție au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane ce au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale, apare ca fundamentală. În acest sens, au precizat că art. 13 din Convenție impune statelor contractante o obligație pozitivă ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui recurs care să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispozițiilor Convenției, efectivitatea acestuia constând în aceea că abilitează instanța națională competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a Convenției și să ofere o reparație adecvată.

Absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie în opinia instanței europene o încălcare a acestei obligații și deci a prevederilor Convenției. În continuare s-au referit la faptul că, instanța europeană a ajuns la concluzia că și în ceea ce privește rezonabilitatea duratei de desfășurare a procedurilor judiciare, este necesar ca justițiabilii să poată obține la nivel național înlăturarea încălcării acestui drept, înainte de a pune în mișcare mecanismul internațional de protecție în fața Curții Europene, astfel că, statul semnatar are obligația de a institui în sistemul său juridic intern o cale de recurs specifică, permițându-i justitiabilului să conteste durata procedurii, în caz contrar constatându-se încălcat art. 13 din Convenție.

În consecință, au solicitat admiterea recursurilor declarate și casarea sentinței atacate, cu consecința desființării rezoluțiilor din data de 14 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București și a rezoluției din data de 25 ianuarie 2012 a procurorului șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele: Analizând recursurile declarate de petenții F.V.

și F.A. împotriva dispoziției cuprinse în sentința penală nr. 210 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției din 14 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București, constată că sunt inadmisibile, pentru considerentele care urmează: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, pronunță una din următoarele soluții: „a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă, ori după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată." În conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit ari:. 278 1 alin. (8) este definitivă." Prin urmare, în privința dispoziției conținute de sentința atacată, referitoare la respingerea, ca nefondată, a plângerii petenților, dispoziție pronunțată în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căi or de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispoziții or legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărâiile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia. În cauză, se constată că, petenții au formulat cereri de recurs împotriva unei dispoziții cuprinse într-o hotărâre nesusceptibilă de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursurile declarate neîntrunind cerințele textelor de lege menționate, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibile. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Examinând recursurile declarate de petenți prin prisma criticilor formulate referitor la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate invocată, reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstitutionalitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe stipulate expres de textul legal: a) starea de procesivitate, ridicarea excepției de neconstitutionalitate apărând ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstitutionalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstitutionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstitutionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării, de temeiul constituțional sau de lipsa de interes procesual a sesizării.

Instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstitutionalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv, pe de o parte, la analizarea îndeplinirii cerinței pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături, cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar pe de altă parte, la constatarea îndeplinirii cerinței relevanței excepției, a utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului. Constituind un incident procedural apărut în cadrul judecării unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstitutionalitate impune justificarea unui interes procesual de către autorul cererii.

Stabilirea existenței unui astfel de interes se face de către instanță, pe calea verificării cerinței pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Noțiunea de interes procesual al autorului excepției este, de asemenea, legată de indelinirea cerinței relevanței invocării excepției de neconstitutionalitate. Dreptul subiectiv de a invoca o excepție de neconstitutionalitate nu are un caracter absolut, ci trebuie exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună credință), cu respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea sau a se împiedica aplicarea unei instituții ori a unei norme legale.

În cauză, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea a stabilit, în mod corect, că excepția de neconstitutionalitate invocată de petenți, privind dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 și prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, îndeplinește primele trei condiții impuse de lege, în sensul că, este formulată în cadrul unui proces și vizează un text de lege în vigoare, referitor la care nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curții Constituționale, că este neconstituțional.

Referitor la îndeplinirea ultimei condiții de admisibilitate privind existența unui interes procesual al părții care formulează excepția de neconstitutionalitate, instanța de fond a constatat neîndeplinirea criteriului relevanței excepției invocate, în sensul că nu exista o legătură cu soluționarea cauzei, dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. vizând posibilitatea legală a părții de a exercita căi ordinare de atac împotriva unei sentințe penale, prin care, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) sau b) C. proc. pen., s-a respins o plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată adoptată de procuror. Or, față de stadiul procesual al cauzei, anume judecarea pe fond a unei plângeri formulate în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., prima instanță, procedând în acord cu dispozițiile legale ale art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, a reținut că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., referitoare la exercitarea căii de atac a recursului, nu avea legătură cu soluționarea fondului cauzei. Pentru aceleași considerente, în cauză nu este îndeplinit nici criteriul relevanței excepției invocate, sub aspectul lipsei utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului. Concluzionând, față de vădita lipsă a interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că, prima instanță, în mod temeinic și legal, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenții F.V.

și F.A., ca fiind nefondată. În consecință, Înalta Curte, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții F.V. și F.A. împotriva dispoziției cuprinse în sentința penală nr. 210 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției din 14 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de aceiași petenți împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul aceleiași sentințe.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții F.V. și F.A. împotriva dispoziției cuprinse în sentința penală nr. 210 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției din 14 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de aceiași petenți împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul aceleiași sentințe. Obligă petentii la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.