ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1050/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1050/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1050/2016
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin Decizia nr. 43/A din 14 ianuarie 2016, pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis
apelul formulat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 1792 din
22 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția
civilă, a fost schimbată în parte sentința civilă
apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către
reclamant a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale și au fost
menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Această hotărâre
judecătorească a fost pronunțată cu mențiunea
definitivă.
Împotriva acestei decizii,
pârâta SC A.
SA a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18
martie 2016.
La data de 24 martie 2016 a fost
întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului,
care a fost însușit de membrii completului de judecată, iar la data
de 31 martie 2016 s-a dispus comunicarea raportului către
părțile în litigiu.
Conform dovezilor aflate la filele 24
- 25 din dosar, raportul a fost comunicat părților la data de 5
aprilie 2016.
La data de 12 aprilie 2016 recurenta
pârâtă
SC
A. SA
a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a apreciat că
recursul este admisibil, solicitând, totodată, admiterea lui așa cum
a fost formulat.
Analizând recursul, Înalta Curte
urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele
considerente:
Obiectul prezentului dosar îl
reprezintă cererea de chemare în judecată formulată de
reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și intervenientul
forțat C., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către
reclamant a sumei de 220.000 lei, reprezentând daune materiale și morale.
Înalta Curte constată, prin
urmare, că valoarea obiectului cererii deduse judecății este de
220.000 lei.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
„nu sunt supuse recursului (…) alte cereri evaluabile în bani în valoare de
până la 500.000 lei inclusiv”.
Legalitatea căilor de atac
presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi
supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Așa fiind, în afară de
căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace
procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei
hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare
de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din
Constituția României fiind în sensul că mijloacele procesuale prin
care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele
prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie
făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
În raport de dispozițiile legale
anterior menționate, Decizia nr. 43/A din 14 ianuarie 2016 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, nu este
supusă prin lege căii de atac a recursului, fiind o hotărâre
definitivă, așa cum în mod corect s-a menționat în dispozitivul
acesteia.
Drept consecință, Înalta
Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de
pârâta SC A. SA
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca inadmisibil, recursul formulat de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 43/A
din 14 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VI-a civilă.
Fără cale
de atac.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 12 mai 2016.