GAJIU v. MOLDOVA - [Romanian Translation]

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 18569/03

depusă de Zinovia GAJIU

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 29 ianuarie 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Josep Casadevall,

Stanislav Pavlovschi,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 25 aprilie 2003,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere declarația Guvernului pârât prin care s-a solicitat Curții scoaterea cererii de pe rol și răspunsul reclamantului la această declarație,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dna Zinovia Gajiu, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1951 și care locuiește la Drochia. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

La 21 mai 1999, un camion care aparținea unei întreprinderi de stat de salubrizare („compania”) a accidentat-o pe fiica reclamantului. Ea a decedat în urma leziunilor cauzate.

Reclamantul

a intentat o acțiune judiciară împotriva companiei, solicitând compensații pentru prejudiciul material și moral.

La 24 noiembrie 2000, Judecătoria sectorului Buiucani

a hotărât

în favoarea reclamantului și a obligat compania să-i plătească acestuia 11,705 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 1,006 euro (EUR) la acea dată cu titlu de prejudiciu material și MDL 4,053 (EUR 348) pentru asistență judiciară. Ea a respins pretenția privind compensarea prejudiciului moral. Părțile au depus apel.

La 23 mai 2001, Tribunalul Chișinău a admis în parte apelul reclamantului și a mărit suma acordată cu titlu de prejudiciu material și cu titlu de costuri și cheltuieli la MDL 52,992 (EUR 3,843). Părțile au depus recurs.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 25 octombrie 2001, Curtea de Apel a admis recursul reclamantului și i-a acordat acestuia, suplimentar la sumele acordate anterior, MDL 150,000 (EUR 12,866) în calitate de compensație pentru prejudiciul moral.

La o dată nespecificată, Procurorul General a depus recurs în anulare la hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului.

La 20 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis în parte recursul în anulare al Procurorului General și a casat hotărârile judecătorești sus-menționate. Ea a adoptat o nouă hotărâre judecătorească prin care a acordat reclamantului MDL 100,000 (EUR 6,293) în calitate de compensație pentru prejudiciul moral, menținând suma acordată cu titlu de prejudiciu material.

La 11 septembrie și 2 octombrie 2002, reclamantul a primit suma de MDL

154,582 (EUR 11,635), care i-a fost acordată în temeiul hotărârii judecătorești din 20

martie 2002.

Procurorul General a depus un alt recurs în anulare și a solicitat altă reducere a sumei acordate în calitate de compensație pentru prejudiciul moral.

La 28 octombrie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis recursul în anulare al Procurorului General și a casat hotărârile judecătorești sus-menționate. El a adoptat o nouă hotărâre prin care suma compensației pentru prejudiciul material a fost redusă la MDL 42,192 (EUR

3,146) iar pentru prejudiciul moral la MDL 50,000 (EUR 3,730).

Ulterior, compania a intentat o acțiune judiciară împotriva reclamantului pentru recuperarea sumei de MDL 62,389 (EUR 3,993), reprezentând diferența între suma primită de reclamant la 11 septembrie și 2 octombrie 2002 și suma acordată de către Curtea Supremă la 28 octombrie 2002.

La 4 noiembrie 2003, Judecătoria Buiucani a obligat reclamantul să restituie MDL 62,389 și a eliberat un titlu executoriu. Ea a mai dispus punerea sechestrului pe casa și bunurile reclamantului. Reclamantul a contestat această încheiere.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea companiei și a încetat procesul.

Reclamantul nu a restituit companiei banii.

PRETENȚII

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului

6 §

1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, de casarea de către

Curtea Supremă de Justiție la 20 martie și 28 octombrie 2002, ca urmare a recursurilor în anulare depuse de Procurorul General, a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa.

ÎN DREPT

A.

Casarea din 28 octombrie 2002

La 14 iunie 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală cu scopul reglementării chestiunilor abordate de această parte a cererii. În continuare, el a solicitat Curții să scoată cererea de pe rol, în temeiul articolului 37 al Convenției.

Declarația prevedea următoarele:

„[Guvernul]:

1.

Recunoaște că, în urma depunerii de către Procurorul General a recursurilor în anulare și admiterii acestora de către Curtea Supremă de Justiție, a avut loc o ingerință în drepturile reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

2.

[...] este dispus să plătească dnei Zinovia Gajiu suma de 3,000 (trei mii) euro pentru compensarea prejudiciului material și moral, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli.

Această sumă va fi convertită

în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării

despre adoptarea deciziei Curții în temeiul articolului 37 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Plata acestei sume va constitui soluționarea definitivă a cauzei.”

Reclamantul a solicitat Curții să respingă propunerea Guvernului, pe motiv că el dorea continuarea examinării cauzei și ca pe marginea cauzei să fie pronunțată o hotărâre.

Curtea observă că părțile nu au putut ajunge la o înțelegere privind condițiile reglementării amiabile a cauzei. Ea reamintește că, conform articolului 38 § 2 al Convenției, negocierile privind reglementarea amiabilă a cauzei sunt confidențiale și că articolul 62 § 2 al Regulamentului Curții mai prevede că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă de reglementare făcută în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menționată sau invocată în procedura contencioasă. Totuși, Guvernul a făcut declarația la 8 mai 2007 și aceasta a fost ulterior modificată în afara negocierilor de reglementare amiabilă.

Curtea notează că articolul 37 al Convenției prevede că

ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanțele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curții să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:

„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii.”

Articolul 37 § 1

in fine

prevede următoarele:

„Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin Protocoalele sale o cere.”

Curtea mai notează că, în anumite circumstanțe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției, în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest sens, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor care rezultă din jurisprudența sa

(a se vedea,

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); și

Melnic v. Moldova

, nr.

6923/03, §§

22-25, 14

noiembrie 2006).

În ceea ce privește circumstanțele acestei cauze, Curtea notează că ea a specificat în câteva cauze caracterul și întinderea obligațiilor care revin statului pârât în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție în ceea ce privește casarea hotărârii judecătorești irevocabile pronunțată în favoarea reclamantului și dreptul beneficiarului hotărârii judecătorești la protecția proprietății (a se vedea, printre multe altele,

Roșca v. Moldova

; nr.

6267/02, 22 martie 2005;

Nistas GmbH v. Moldova

, nr.

30303/03, 12 decembrie 2006; și

Josan v. Moldova

, nr.

37431/02, 21 martie 2006). Atunci când Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacție echitabilă, mărimea căreia a depins de particularitățile specifice ale cauzei.

Având în vedere caracterul recunoașterii din declarația unilaterală a Guvernului, precum și suma compensației propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu sumele acordate de către Curte în cauze similare), Curtea consideră

că nu mai este justificată continuarea examinării acestei părți a cererii (articolul 37 § 1 (c))

(a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

(radiere), nr. 53487/99, 1

martie

2005)).

În lumina celor menționate mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin Protocoalele sale nu îi cere să continue examinarea acestei părți a cererii (articolul 37 § 1

in fine

).

B.

Casarea din 20 martie 2002

Reclamantul s-a mai plâns de casarea de către Curtea Supremă de Justiție, la 20 martie 2002, a hotărârii judecătorești irevocabile a Curții de Apel din 25 octombrie 2001.

Curtea reamintește că, potrivit articolului 35 § 1 al Convenției, ea poate examina doar cererile depuse într-un termen de 6 luni începând cu data deciziei interne „definitive”. Având în vedere că reclamantul a depus pretenția sa privind casarea din 20 martie 2002 abia la 25 aprilie 2003, rezultă că această parte a cererii a fost depusă după expirarea termenului și urmează a fi respinsă, potrivit articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

C.

Articolul 29 § 3 al Convenției

Având în vedere cele de mai sus, Curtea conchide că articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia notă

de

prevederile declarației Guvernului pârât și de modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;

Decide

, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției, să scoată cererea de pe rolul său în partea ce se referă la casarea de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii judecătorești din 20 martie 2002;

Declară

restul cererii inadmisibil.

Lawrence Early

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte