ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 515/2017

Decizia nr. 515/2017

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință

din data de 2 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția I civilă, în Dosarul nr. x/120/2016, în temeiul dispozițiilor

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului

declarat de către recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință

din data de 10 februarie 2016 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu

intimatul-pârât Sanatoriul TBC Moroieni, pentru lipsa nejustificată a părților.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs reclamanta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, la data de 9 decembrie 2016 și

repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 7.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă

a arătat că nu s-a prezentat la termenul de judecată întrucât a avut

în vedere mențiunea făcută pe citație, în sensul că pricina

poate fi judecată și în lipsa părților.

Învestită cu soluționarea căii

de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 9 ianuarie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității

în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 7, constatând că

raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C.

proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 10 ianuarie 2017, comunicarea raportului

părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, în

conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de

recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost

comunicat părților, care nu au formulat puncte de vedere.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată

că, prin raportul întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului,

s-a reținut că, în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor

art. 414 alin. (1) C. proc. civ., la nivelul Înaltei Curți de Casație

și Justiție există două opinii.

Astfel, în esență, într-o primă

opinie, s-a considerat că recursul este inadmisibil în acele situații

în care hotărârea ce urmează a fi dată asupra fondului este definitivă,

în timp ce, în a doua opinie, s-a arătat că recursul împotriva unei încheieri

de suspendare a judecății cauzei este admisibil, indiferent de caracterul

definitiv sau nedefinitiv al hotărârii prin care se soluționează

procesul.

Această dispută juridică

a fost tranșată însă prin decizia nr. 2 din data de 30 ianuarie 2017,

pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de Înalta

Curte de Casație și Justiție și publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 175 din 10 martie 2017, potrivit căreia: „În interpretarea

și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza I C.

proc. civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată

judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere

pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a

fost pronunțată de instanță într-o cauză în care hotărârea

ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.”

În raport de dispozițiile art. 517

alin. (4) C. proc. civ., această dezlegare este obligatorie pentru instanțe

de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I, respectiv 10

martie 2017.

Prin urmare, raportat la cele anterior

arătate, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă A. are

deschisă calea extraordinară de atac a recursului împotriva încheierii

de ședință din data de 2 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești,

secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/120/2016.

Analizând recursul declarat în cauză,

Înalta Curte constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed:

Recursul este o cale extraordinară

de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile

expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor imperative

ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau,

după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat,

iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri

se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în

cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C.

proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate

nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același

cod.

În plus, pe lângă cerința încadrării

criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.

proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele

instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar

neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea

recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura

în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă

concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute

de art. 488 C. proc. civ.

Față de motivarea cererii de

recurs, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acesteia, nu se regăsesc

critici care să vizeze raționamentul adoptat de curtea de apel, recurenta-reclamantă

A. arătând doar că nu s-a prezentat la termenul de judecată întrucât

a respectat cele menționate pe citație, în sensul că pricina poate

fi judecată și în lipsa părților.

Or, obiectul recursului constituindu-l

încheierea de suspendare a judecării cauzei pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția I civilă, eventualele critici susceptibile

de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte

argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea

măsurii dispuse prin încheierea recurată.

Afirmația recurentei-reclamante în

sensul că nu s-a prezentat la termenul de judecată, raportat la mențiunea

din cuprinsul citației privind posibilitatea judecării cauzei în lipsa

părților, fără ca aceasta să aducă critici explicite

încheierii prin care s-a dispus suspendarea și în absența unei cereri

exprese a părților cauzei în sensul judecării pricinii și în

lipsă conform art. 223 și art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C.

proc. civ., nu poate determina incidența vreunuia dintre cazurile exprese și

limitativ prevăzute ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nefiind

redate de către recurenta-reclamantă astfel de argumentări juridice.

Așa fiind, cum aspectele invocate

de recurenta-reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 488

alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nu vizează conținutul încheierii atacate

și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile

art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va

aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C.

proc. civ., urmând a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat

de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 2 iunie 2016

a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată

în Dosarul nr. x/120/2016.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 17 martie 2017.