ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 515/2017

Decizia nr. 515/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/120/2016, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului declarat de către recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință din data de 10 februarie 2016 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-pârât Sanatoriul TBC Moroieni, pentru lipsa nejustificată a părților.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 9 decembrie 2016 și repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 7. În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că nu s-a prezentat la termenul de judecată întrucât a avut în vedere mențiunea făcută pe citație, în sensul că pricina poate fi judecată și în lipsa părților. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 9 ianuarie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru nr. 7, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus, prin rezoluția din 10 ianuarie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au formulat puncte de vedere. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, prin raportul întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reținut că, în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ., la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție există două opinii.

Astfel, în esență, într-o primă opinie, s-a considerat că recursul este inadmisibil în acele situații în care hotărârea ce urmează a fi dată asupra fondului este definitivă, în timp ce, în a doua opinie, s-a arătat că recursul împotriva unei încheieri de suspendare a judecății cauzei este admisibil, indiferent de caracterul definitiv sau nedefinitiv al hotărârii prin care se soluționează procesul. Această dispută juridică a fost tranșată însă prin decizia nr. 2 din data de 30 ianuarie 2017, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 175 din 10 martie 2017, potrivit căreia: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza I C. proc.

civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanță într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.” În raport de dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., această dezlegare este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I, respectiv 10 martie 2017. Prin urmare, raportat la cele anterior arătate, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă A. are deschisă calea extraordinară de atac a recursului împotriva încheierii de ședință din data de 2 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/120/2016.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc.

civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc.

civ. Față de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acesteia, nu se regăsesc critici care să vizeze raționamentul adoptat de curtea de apel, recurenta-reclamantă A. arătând doar că nu s-a prezentat la termenul de judecată întrucât a respectat cele menționate pe citație, în sensul că pricina poate fi judecată și în lipsa părților. Or, obiectul recursului constituindu-l încheierea de suspendare a judecării cauzei pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată.

Afirmația recurentei-reclamante în sensul că nu s-a prezentat la termenul de judecată, raportat la mențiunea din cuprinsul citației privind posibilitatea judecării cauzei în lipsa părților, fără ca aceasta să aducă critici explicite încheierii prin care s-a dispus suspendarea și în absența unei cereri exprese a părților cauzei în sensul judecării pricinii și în lipsă conform art. 223 și art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ., nu poate determina incidența vreunuia dintre cazurile exprese și limitativ prevăzute ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nefiind redate de către recurenta-reclamantă astfel de argumentări juridice. Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc.

civ., nu vizează conținutul încheierii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmând a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 2 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/120/2016. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2017.