ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 368/RC/2014

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 314/A din 29 mai 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

s-a înlăturat condamnarea inculpatului A. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. i)

1

C. pen. anterior, cu aplicarea art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 241/2005, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005 și s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., care a fost condamnat de către prima instanță la 1 an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, Curtea a constatat că, în cauză, se impune încetarea procesului penal, cu privire la acest inculpat, înlăturându-se, astfel, condamnarea dispusă de către prima instanță, având în vedere aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 241/2005, în care se precizează în mod expres că, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, se aplică - textul este imperativ - o sancțiune administrativă dacă un astfel de prejudiciu cauzat și recuperat este de până la 50.000 euro, așa cum este si în cauza de fată.

În acest sens, Curtea a arătat că, chiar dacă a operat în cauză o procedură de compensare, prin care părții civile i s-a recuperat întregul prejudiciu și acest prejudiciu nu a fost acoperit efectiv prin plata unei sume de bani, ce reprezintă acel prejudiciu, esențial, este recuperarea prejudiciului indiferent de modalitatea în care acesta poate fi recuperat, legea specială nedistingând, sub acest aspect modalități de recuperare, important fiind recuperarea acestuia, desigur, în condițiile legii, mai exact, până la primul termen de judecată.

Or, din actele și lucrările dosarului, a rezultat că prejudiciul creat prin activitatea frauduloasă a inculpatului A., condamnat în cauză pentru infracțiunea de evaziune fiscală, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, a fost stins prin compensarea cu datorii pe care Administrație Națională de Administrare Fiscală le avea către firma acestuia, chiar Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, prin adresa din 06 mai 2014, precizând că nu s-a produs un prejudiciu la bugetul de stat, în ceea ce privește pe SC B. SA, firma aparținând inculpatului A.

Cum un atare prejudiciu a fost stins prin compensare la data de 03 august 2010, având în vedere Decizia de impunere nr. 1482 din 03 august 2010 (fila 155,

2

vol. I, dosar Curte, în cel de-al doilea ciclu procesual) și cum inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la data de 29 iulie 2010, care a fost primit de Tribunalul Argeș la 02 august 2010, primul termen de judecată fiind fixat la 07 septembrie 2010, Curtea a constatat, astfel, că sunt întrunite condițiile legale ale achitării acestui prejudiciu, potrivit art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 241/2005 și, ca atare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. i)

1

C. proc. pen. anterior, a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și a aplicat acestui inculpat, sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei.

O atare soluție de încetare a procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 a profitat însă numai pentru inculpatul A., cel care a plătit prejudiciul și nu și celorlalți inculpați în sarcina cărora li s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală, aceștia urmând a răspunde în continuare pentru această infracțiune.

Împotriva hotărârii instanței de apel, Ia data de 23 iulie 2014, a fost înregistrată cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția de Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 19 august 2014, formând obiectul Dosarului nr. x/109/2010*.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că cererea este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente:

Cererea de recurs în casație este făcută în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen., respectiv, la data de 23 iulie 2014 (termenul de 30 de zile se împlinea la data de 7 august 2014 pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul teritorial Pitești).

Decizia penală nr. 314/A din 29 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a cărei anulare se solicită, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, conform dispozițiilor art. 434 C. proc. pen.

Totodată, din examinarea cererii de recurs în casație a rezultat îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele procurorului care a exercitat recursul în casație, precum și organul judiciar din

care acesta face parte, hotărârea care se atacă,

precum și semnătura procurorului care a exercitat calea de atac.

Prin cererea de recurs în casație s-a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susținându-se că inculpatul A. nu a acoperit integral prejudiciul cauzat, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, iar prejudiciul nu a fost acoperit benevol de către inculpat, ci ca urmare a Deciziei de impunere nr. 1482 din 3 august 2010 asupra patrimoniului societății comerciale, având în vedere că această situație de nepedepsire trebuie să aibă la bază atitudinea și contribuția inculpatului de a acoperi integral prejudiciul, iar nu atitudinea și contribuția părții civile de a-și recupera debitele.

S-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație și pe fond, în baza dispozițiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a deciziei penale (privind soluția de încetare a procesului penal față de inculpatul A.) și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen. și nu este vădit nefondată prin raportare la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. și motivele recursului în casație formulate, având în vedere împrejurarea că susținerile invocate, în sensul că, în mod greșit, a fost reținută în favoarea inculpatului cauza de nepedepsire prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 sunt de natură să conducă la împrejurarea că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c din Legea nr. 241/2005, fiind, astfel, incident temeiul de casare invocat.

În consecință, prin încheierea din camera de consiliu nr. 222/RC din data de 02 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2010* al Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu și trimisă completului competent, în vederea judecării pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a format Dosarul nr. x/1/2014.

Înalta Curte apreciază că recursul în casație formulat în cauză este fondat și va fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, se aplică o sancțiune administrativă, dacă un astfel de prejudiciu cauzat și recuperat este de până la 50.000 euro.

Or, în cauză, se constată că inculpatul A. nu a acoperit integral prejudiciul cauzat, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire mai sus invocată, prejudiciul infracțional nefiind acoperit benevol de către inculpat, printr-o manifestare voluntară de voință a acestuia, ci printr-o procedură de compensare, ca urmare a Deciziei de impunere nr. 1482 din 03 august 2010 asupra patrimoniului SC B. SA, ceea ce nu exprimă voința clară și neechivocă a inculpatului de a acoperi prejudiciul produs prin activitatea sa infracțională.

Astfel, în sarcina inculpatului A. s-a reținut faptul că, în luna decembrie a anului 2009, a înregistrat în evidența contabilă a SC B. SA, societate pe care o administra, un număr de 15 facturi fiscale întocmite în fals de către coinculpații C. și D., în numele SC E. SRL Mărăcineni, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, reprezentând T.V.A., în cuantum de 21.068,25 lei, conform adresei din 21 iulie 2010 emisă de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională a Administrației Fiscale - Garda Financiară - Secția Argeș (filele nr. 20-21, vol. II, dosar de urmărire penală).

Faptul că, prin adresa din 06 mai 2014, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană Argeș a Finanțelor Publice a comunicat instanței de apel că nu s-a produs un prejudiciu bugetului de stat, în ceea ce privește societatea administrată de către inculpat, nu are relevanță juridică în cauză, câtă vreme prejudiciul a fost acoperit printr-o procedură de compensare, tocmai ca urmare a cererii inculpatului, adresată Agenția Națională de Administrare Fiscală, de restituire a T.V.A.-ului integral, așadar, inclusiv a sumei reprezentând prejudiciu infracțional.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că inculpatul A. a acoperit integral prejudiciul cauzat și, deci, că acesta beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 241/2005.

Din acest punct de vedere, se constată că Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal, în faza de urmărire penală, cu suma de 21.068,25 lei, iar prin adresa din 19 octombrie 2012 a menționat că

debitul suplimentar de 15.527 lei (care cuprinde și suma de 11.332 lei aferentă unor relații comerciale derulate între SC B. SA și SC E. SRL Mărăcineni, relații comerciale considerate ca având scop economic, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 republicată), a fost stins prin autocompensare de către Agenția de Inspecție Financiară, urmare a raportului de inspecție fiscală nr. 66626 din 03 august 2010 și a Deciziei de impunere nr. 1482 din 03 august 2010, astfel că, din suma de 95.843 lei (solicitată de către inculpat) reprezentând T.V.A. cu opțiune de rambursare s-a aprobat, spre rambursare, diferența de 80.616 lei. Prin urmare, debitul suplimentar a fost acoperit independent de voința inculpatului A., ci ca urmare a raportului de inspecție fiscală nr. 66626 din 03 august 2010 și a Deciziei de impunere nr. 1482 din 03 august 2010.

Or, cauza de nepedepsire reglementată prin dispozițiile art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 241/2005 trebuie să aibă la bază atitudinea și contribuția inculpatului de a acoperi integral prejudiciul infracțional, iar nu atitudinea și contribuția părții civile de a-și recupera debitele. Altfel spus, nu orice modalitate de recuperare a prejudiciului duce la incidența cauzei de nepedepsire, ci numai atitudinea activă, strict personală, a inculpatului, de a înlătura consecințele infracțiunii săvârșite.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greșit, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îl privește pe inculpatul A. -, motiv pentru care, în baza art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești împotriva Deciziei penale nr. 314/A din 29 mai 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa, în parte, decizia penală recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, numai cu privire la inculpatul A.

Soluția dispusă, de rejudecare de către instanța de apel a cărei hotărâre a fost casată, se impune cu necesitate, întrucât, în faza căii extraordinare de atac a recursului în casație, potrivit art. 433 C. proc. pen., Înalta Curte verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt, obligație ce incumbă, în cauză, Curții de Apel.

În consecință, Curtea, în raport de motivele de apel invocate și în urma examinării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., va proceda potrivit art. 421 C. proc. pen., urmând să stabilească dacă inculpatul A. este sau nu vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești împotriva Deciziei penale nr. 314/A din 29 mai 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, numai cu privire la inculpatul A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2014.