ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului în casație de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 28 din data de 19 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., (…), la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (dreptul de a exercita o funcție ce implică administrarea unei societăți comerciale) pe durata executării pedepsei, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (969 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei, exercitarea acelorași drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 4 ani.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata, ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vâlcea, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 zile, în cadrul Primăriei Rm. Vâlcea, județul Vâlcea, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.
Conform art. 93 alin. (5) C. pen., inculpata trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin prezenta hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință nu respectă măsurile de supraveghere și obligațiile impuse ori stabilite de lege.
În conformitate cu art. 19, art. 20 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 397 C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF, legal reprezentat de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea și a fost obligată inculpata A. să plătească părții civile suma de 1.438.736,52 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente de la data săvârșirii faptelor și până la data efectuării plăților.
În baza art. 249 alin. (1), (2), (5) și (6) C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale inculpatei A., până la concurența sumei de 1.438.736,52 RON.
În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., rap. la art. 580 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a unui număr de 969 facturi de achiziții fictive și chitanțele aferente aflate la dosar u.p.
Conform art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii definitive la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
(…)
În esență, prima instanță a avut în vedere că, prin Rechizitoriul nr. x/2017 întocmit la data de 12.11.2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei A., trimisă în judecată în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (969 acte materiale), în fapt reținându-se că, în calitate de administrator de fapt al S.C. B. S.R.L., în perioada ianuarie 2013 - mai 2016, a dispus înregistrarea în evidența contabilă și alte documente legale ale S.C. B. S.R.L. de operațiuni fictive de achiziție pe baza unui număr de 969 facturi fiscale, cu conținut fictiv ce figurează a fi emise de S.C. C. S.R.L. (7 facturi fiscale), S.C. D. S.R.L. (54 facturi fiscale), S.C. E. S.R.L. (110 facturi fiscale), S.C. F. S.R.L. (669 facturi fiscale) și S.C. G. S.R.L. (129 facturi fiscale), achiziții care, în realitate, nu au existat, cu consecința diminuării masei impozabile și taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu în cuantum de 1.438 736,52 RON, reprezentând 809 987,79 RON taxă pe valoarea adăugată și 628 748,73 RON impozit pe profit (echivalent euro este de 319.194 euro).
Fiind audiată, inculpata A. a recunoscut că s-a ocupat exclusiv de administrarea societății și că relațiile comerciale desfășurate de S.C. B. S.R.L. cu cei cinci furnizori nu reflectă realitatea, în sensul că în facturile fiscale emise nu sunt înscrise date reale. A mai relatat faptul că a dispus înregistrarea în actele contabile sau în alte documente legale ale S.C. B. S.R.L. a acestor achiziții, pentru a putea justifica, ulterior, livrările de mărfuri și servicii către beneficiarii societății. În realitate prestările/bunurile menționate în facturile fiscale presupus emise de S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. E. și S.C. G. S.R.L., le-a procurat la negru de la diverse persoane fizice din țară. De asemenea, mijloacele de transport trecute pe facturi sunt fictive, aceste autovehicule nu au transportat bunuri și nu au prestat servicii pentru S.C. B. S.R.L. De regulă, mărfurile erau aduse de persoanele fizice de la care le cumpăra la adresa sa de domiciliu, sau la punctele de lucru ale S.C. B. S.R.L. Referitor la prestările de servicii inserate în facturile emise în numele celor 5 furnizori fictivi; aceste lucrări au fost efectuate cu utilaje ce erau închiriate la negru de la diverse persoane fizice, din localitățile unde erau executate lucrările beneficiarilor. Facturile și chitanțele de plată aferente acestora, pretins emise de cele 5 societăți comerciale, au fost completate de către H. din localitatea Costești, județul Argeș, în calitate de contabil al S.C. F. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. și de către alte persoane, ale căror date de stare civilă, inculpata nu le cunoaște.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, declarația inculpatei dată în conformitate cu art. 375 și art. 377 C. proc. pen., instanța de fond a reținut că situația de fapt descrisă în actul de sesizare corespunde pe deplin adevărului, din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală rezultând în mod indubitabil că inculpata se face vinovată de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (969 acte materiale).
(…)
Împotriva sentinței, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul duratei pedepsei aplicate pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (969 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În dezvoltarea motivului de apel s-a precizat că, în mod nelegal, prima instanță a aplicat inculpatei o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, a cărei pedeapsă prevăzută de lege este închisoarea de la 7 ani la 13 ani, limite care, în urma reducerii reglementate de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., consecință a utilizării procedurii recunoașterii învinuirii, ar fi generat o pedeapsă minimă de 4 ani și 8 luni închisoare.
Prin Decizia penală nr. 589/A din 08 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva Sentinței penale nr. 28/19.02.2020 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, privind pe inculpata A. (…).
S-a desființat în parte sentința și rejudecându-se:
S-au înlăturat dispozițiile art. 91 din C. pen., referitoare la suspendarea pedepsei sub supraveghere, cu toate consecințele.
S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatei A., cu datele de stare civilă înainte indicate, de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, care va fi executată în conformitate cu dispozițiile art. 60 din C. pen., într-un loc de deținere.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
(…)
Examinând sentința penală, în acord cu susținerile procurorului, instanța de apel a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (969 acte materiale) este nelegală, întrucât minimul pedepsei închisorii care ar fi putut fi aplicat în condițiile speței (cu reținerea cauzei legale de reducere reglementate de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.) era egal cu 4 ani și 8 luni închisoare.
În acest sens, Curtea a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (969 acte materiale) este închisoarea de la 7 ani la 13 ani, iar contextul încuviințării utilizării procedurii recunoașterii învinuirii generează aplicarea unei reduceri a limitelor indicate cu o treime, respectiv o pedeapsă cuprinsă între 4 ani și 8 luni și 9 ani și 8 luni închisoare.
Or, prima instanța a aplicat o pedeapsă a închisorii de 3 ani închisoare, situată sub limita minimă incidentă, situație care impune reformarea hotărârii, cu majorarea pedepsei peste limita minima, dar apropiată de aceasta, justificată de coordonatele cauzei și de necesitatea atingerii scopului-educativ preventiv al pedepsei.
Sub aspectul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei, observând cerințele reglementate de art. 74 din C. pen., analizând în ansamblu, cu precădere gravitatea infracțiunii (dedusă din forma continuă, prejudiciul material însemnat nerecuperat, nici măcar în parte, deși de la momentul epuizării faptei a trecut o perioadă mai mare de 4 ani, valorile sociale importante încălcate, perseverența infracțională materializată în perioada îndelungată în care inculpata a înregistrat în evidența contabilă operațiuni fictive), însă și circumstanțele personale, concretizate în lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală sinceră adoptată în cursul procesului penal, Curtea s-a orientat către o sancțiune apropiată de minimul incident, apreciind că o durată de 5 ani închisoare este suficientă pentru realizarea funcțiilor pedepsei.
Totodată, pedeapsa închisorii urmează să fie executată în condițiile art. 60 C. pen., în regim de deținere, sub acest ultim aspect, durata stabilită, de 5 ani închisoare reprezentând un impediment în examinarea și adoptarea unei forme de individualizare judiciară a executării pedepsei neprivativă de libertate.
În final, la examinarea din oficiu a cauzei, instanța de apel nu a constatat alte aspecte care să justifice modificarea sentinței apelate.
Împotriva Deciziei penale nr. 589/A din 08 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, inculpata A. a declarat recurs în casație, la data de 02.11.2020, fiind invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
S-a susținut că că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, instanța de apel neținând cont de principiul aplicării legii penale mai favorabile și nici de prevederile potrivit cărora pedeapsa trebuia să fie redusă cu o treime, urmare a judecării cauzei potrivit procedurii simplificate.
În acest sens, inculpata a arătat că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de evaziune fiscală comisă în perioada ianuarie 2013 - mai 2016, iar forma actuală a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a intrat în vigoare la data de 19.03.2013; în opinia sa, în perioada ianuarie 2013 - 19.03.2013, dispoziția invocată a avut aplicabilitate în vechea sa formulare, conform căreia, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.
Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 598/A din 08 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.
Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.
În cauză, inculpata A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătând, în esență, că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, pe de o parte, s-a avut în vedere, în mod greșit, forma în vigoare la data de 19.03.2013 a dispozițiilor menționate, iar pe de altă parte, nu s-a ținut cont de prevederile potrivit cărora pedeapsa trebuia să fie redusă cu o treime, urmare a judecării cauzei potrivit procedurii simplificate.
Dispozițiile care reglementează cazul de casare invocat de recurenta inculpată sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică reținută sau menținută prin hotărârea atacată și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.
Așadar, cazul de casare invocat vizează situațiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.
Rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.
Examinând criticile formulate de către recurenta inculpată A., în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate.
În calea de atac a recursului în casație, instanța poate analiza dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al judecării cauzei în procedura recunoașterii învinuirii, în ipoteza în care s-a dispus judecarea cauzei în această procedură, iar în speță, prin hotărârea definitivă de condamnare, a fost reținută incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În acest sens, Înalta Curte constată că, în primă instanță, inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (969 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Constatând că prima instanță a aplicat inculpatei A. o pedeapsă cu închisoare situată sub limita minimă incidentă, instanța de apel a majorat pedeapsa principală la 5 ani închisoare, stabilind că va fi executată în conformitate cu dispozițiile art. 60 C. pen., într-un loc de deținere.
Verificând dacă pedeapsa cu închisoare aplicată de instanța de apel este în limitele prevăzute de lege sau în afara acestora (astfel cum invocă recurenta inculpată, susținând că limitele de pedeapsă ce trebuiau avute în vedere sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în vigoare în perioada ianuarie 2013 - 19 martie 2013), Înalta Curte notează, prioritar, că inculpata A. a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în formă continuată, actele materiale fiind săvârșite în perioada ianuarie 2013 - mai 2016 (potrivit situației de fapt reținute, cu titlu definitiv, de instanța de apel, ce nu poate face obiectul cenzurii în recurs în casație); ca atare, față de data încetării activității infracționale, mai 2016 - acesta fiind momentul în raport de care se determină legea penală aplicabilă - limitele de pedeapsă ce trebuie avute în vedere sunt cele stabilite de dispozițiile legale menționate, în forma aflată în vigoare la data săvârșirii infracțiunii.
Prin urmare, se constată că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscal, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 53/2013 (în vigoare începând cu 22 martie 2013): (1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
Așadar, în contextul celor relevate, Înalta Curte constată că, în cauză, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită de inculpata A. este închisoarea de la 7 ani la 13 ani, iar prin reținerea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, astfel că limita minimă a pedepsei cu închisoarea ce se are în vedere este de 4 ani și 8 luni.
Ca atare, pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită de instanța de apel este legală, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege și cauza de reducere a pedepsei reglementată de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 589/A din 08 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.
Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 589/A din 08 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 160 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2021.