ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2017

Pe datele de 02 noiembrie 2015 și 11 noiembrie 2015 au fost comise două furturi în localitățile Hopitaux - Neufs și Maiche (județul cu numărul 25 din Franța). Analiza comparativă a fluxurilor telefonice asupra locurilor și momentele în care au avut loc faptele, a permis identificarea a trei numere de telefonie mobilă în rețeaua din România. În același timp, numiții B., C. și D. au rezervat camere la hotelul x. din localitatea Pontarlier (județul numărul 25 din Franța), pentru nopțile apropiate momentelor în care s-au comis faptele.

În noaptea de 08/09 decembrie 2015 a avut loc un alt furt, comis în localitatea Hermes (județul numărul 60 din Franța), aspect care a creat dovada faptului că persoanele menționate mai sus au legătură cu comiterea furtului. De asemenea, două linii de telefon românești au declanșat releurile telefonice în timpul și pe locul comiterii faptei.

În perioada lunilor martie - aprilie 2016, au fost săvârșite 12 furturi și tentative de furturi în diferite județe din Franța. În această perioadă, numiții B., C. și D., au rezervat camere în hoteluri economice, fiecare fiind în apropierea locurilor unde au fost comise aceste furturi, iar unele dintre liniile de telefon românești au declanșat releurile telefonice în timpul și pe locul faptei. Pe data de 24 mai 2016, numitul B. a fost controlat la Postul de Frontieră din Nădlac în momentul în care intenționa să părăsească România, însoțit de numiții C., D. și E.

În nopțile de 25/26 și 26/27 mai 2016, s-au comis alte două furturi în localitățile Bitche și Forbach (județul numărul 57 din Franța). Una din liniile de telefon românești a declanșat releurile telefonice în timpul și pe locul faptei. Pe data de 21 mai 2016, numiții B., C., D. și E. au fost din nou controlați la Postul de Frontieră din Nădlac, când intenționau să intre în România. De asemenea, s-a mai probat faptul că, începând cu data de 15 iunie 2016, infractorii s-au aflat din nou pe teritoriul Franței, în județul cu numărul 74.

Au mai fost sesizate furturi comise în localitățile Saint Pierre Debresse (județul numărul 71 din Franța) și Grauhlet (81) în perioada 17 iunie 2016 și 23/24 iunie 2016. Curtea de Apel Galați a constatat că nu s-a reținut în sarcina persoanei solicitate că aceasta s-ar fi deplasat vreodată pe teritoriul Franței, nici că a participat la comiterea vreuneia dintre infracțiunile mai sus expuse, nici că ar fi primit sau spălat vreunul dintre produsele infracțiunii, cu indicarea acestuia. De altfel, a constatat că singurul fapt care se reține în sarcina numitei A. constă în împrejurarea că trăiește în concubinaj cu B., care are un de mod de viață, care nu corespunde cu veniturile sale licite. În afară de acest fapt, cum s-a mai arătat, s-a reținut că ea a fost controlată de către autoritățile judiciare române pe data de 27 august 2016, constatându-se că era îmbarcată într-un autoturism condus de către C. Deși Curtea a constatat că faptele reținute a fi săvârșite sunt din cele care pot da naștere la predare, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, s-a observat că în legislația română tăinuirea săvârșită de un membru al familiei nu se pedepsește (art. 270 alin. (3) C. pen.). Totodată, singura referire cu privire la persoana solicitată A. existentă în cuprinsul mandatului european de arestare, potrivit căreia aceasta trăiește în concubinaj cu B., nu poate constitui, în afara altor elemente, posibila săvârșire a infracțiunii de spălare de bani. Pe de altă parte, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale mandatului european de arestare emis de autoritățile franceze pe numele persoanei solicitate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, este necesar ca mandatul să conțină o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate, iar nu a altor persoane solicitate. Or, singura descriere a situației de fapt se referă la alte persoane, respectiv B., C., D. și E., pentru două dintre acestea (D. și E.) Curtea dispunând arestarea și predarea către autoritățile judiciare franceze prin sentințele penale nr. 28 și 29 din 10 februarie 2017 (Dosar nr. x/44/2017, respectiv Dosar nr. x/44/2017, ambele înregistrate pe rolul Curții de Apel Galați). Concluzionând, constatând existența unui motiv opțional de refuz, presupusele infracțiuni fiind comise pe teritoriul României, iar nu pe teritoriul Franței, având în vedere și împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale mandatului european de arestare, lipsind mențiunile prevăzute de dispozițiilor art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare franceze privind punerea în executare a mandatului european de arestare. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea a apreciat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, ce privesc dispozițiile unei legi sau ordonanțe în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și care au legătură cu soluționarea cauzei; excepțiile pot fi invocate de către oricare dintre părți, de către procuror sau chiar din oficiu, de către instanța de judecată. În conformitate cu prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, situația în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, iar persoana solicitată, care este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent constituie un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare. În cauză, s-a constatat că mandatul european de arestare este emis în vederea urmăririi penale sau a judecății, nicidecum în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Prin urmare, s-a apreciat că prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel că, nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate stabilite de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați cu privire la persoana solicitată A. solicitând, în esență, în baza art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 425 1 C. proc. pen., admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și admiterea cererii de punere în executare a mandatului european în baza art. 103 și art. 107 din Legea nr. 302/2004, cu consecința emiterii unui mandat de arestare provizorie, în vederea predării autorităților franceze. În motivarea contestației, s-a susținut că în raport de disp. art. 103 alin. (1) 2 din Legea nr. 302/2004 judecătorul fondului avea posibilitatea, prin Ministerul Justiției, să solicite date suplimentare în cazul în care avea nelămuriri. De asemenea, s-a susținut că mandatul european întrunește atât condițiile de formă, cât și cele de fond cerute de legiuitor în dispozițiile legii speciale, iar în ceea ce privește motivul de refuz opțional, analiza acestuia este opțională, fiind însă în interesul finalizării cauzei ca toate persoanele care au participat la comiterea presupuselor fapte să se afle la dispoziția autorităților franceze. Referitor la apărările persoanei solicitate, faptul că se află în continuarea studiilor și că nu a fost niciodată în Franța, a menționat că nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de refuz prevăzute de legiuitor în dispozițiile Legii nr. 302/2004. Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere considerentele ce vor fi expuse. Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002. Potrivit art. 98 alin. (2)din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent; b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare; c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent; d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare; e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român; g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române; h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri; În cauză, la data de 09 februarie 2017, autoritățile judiciare franceze au emis pe numele persoanei solicitate A., mandatul european de arestare în Dosarul de referință nr. x, ce a avut la bază mandatul de arestare din data de 04 ianuarie 2017 nr. de parchet x, prin care persoana A. este solicitată în vederea cercetării pentru săvârșirea a două infracțiuni: tăinuire, comisă în cadrul unui grup infracțional organizat - bunuri ce provin din furturi comise în cadrul unui grup infracțional organizat și spălarea sub formă calificată a produselor unei infracțiuni, fapte prevăzute și sancționate de art. 324 - 2 (2). 324-1 alin. (2), 324-1-1, 132-1-1, 132-71, 324-2 alin. (1), 324-3, 324-7 și 324-8 C. pen. francez. Astfel, din verificarea conținutului mandatului european de arestare, aflat la filele 4-8 din dosarul Curții de Apel Galați, se reține că persoana solicitată A. este urmărită penal în Franța pentru săvârșirea faptei de tăinuire comisă în cadrul unui grup infracțional organizat privind bunuri ce provin din furturi comise în cadrul unui grup infracțional organizat și spălare sub formă calificată a produselor unei infracțiuni, reținându-se cu privire la aceasta că trăiește în concubinaj cu B., care are un mod de viață ce nu corespunde cu veniturile sale licite și, totodată, că persoana solicitată a fost controlată de către autoritățile judiciare române pe data de 27 august 2016, constatându-se că se afla în autoturismul condus de către C. Prin urmare, se constată că în sarcina persoanei solicitate A. nu s-a reținut că s-ar fi deplasat vreodată pe teritoriul Franței, nici că a participat la comiterea vreuneia dintre infracțiunile expuse, și nici că ar fi primit sau spălat vreunul dintre produsele infracțiunii, singurul fapt reținut în sarcina persoanei solicitate fiind acela că trăiește în concubinaj cu B., astfel încât, în cauză, este incident unul dintre motivele de refuz ale executării mandatului european de arestare, respectiv cel prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) Legea nr. 302/2004 - mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României. De altfel, cu privire la fapta de tăinuire Înalta Curte reține că în legislația română tăinuirea săvârșită de un membru al familiei, potrivit art. 270 alin. (3) C. pen., nu se pedepsește. În același sens, potrivit art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare va conține următoarele informații: a) identitatea și cetățenia persoanei solicitate; b) denumirea, adresa, numerele de telefon și fax, precum și adresa de e-mail ale autorității judiciare emitente; c) indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și 96 din prezenta lege; d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii, ținându-se seama mai ales de prevederile art. 96; e) o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate; f) pedeapsa pronunțată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită; Or, în cauză se constată că mandatul european de arestare emis la data de 9 februarie 2017 de autoritățile franceze pe numele persoanei solicitate A. nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, conform dispozițiilor mai sus menționate, prevăzute de art. 86 lit. e) din Legea nr. 302/2004, întrucât nu conține o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare al persoanei solicitate, fiind necesar să se precizeze activitatea infracțională reținută în sarcina acesteia. Astfel, mandatul european de arestare se descrie o situație legată de alte persoane respectiv B., C., D. și E., singura referire la persoana solicitată A. fiind că trăiește în concubinaj cu B. Referitor la critica parchetului prin care s-a susținut că judecătorul fondului avea posibilitatea să solicite informații suplimentare, Înalta Curte apreciază că la dosarul Curții de Apel Galați există înscrisurile necesare, respectiv mandatul european de arestare, filele 8-11, cât și traducerea acestuia filele 4-7 și dacă judecătorul fondului ar fi apreciat ca fiind insuficiente datele de la dosarul cauzei, ar fi uzat de dispozițiile art. 103 alin. (1) 2 din Legea nr 302/2004 solicitând informații suplimentare. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în speță nu este îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, fiind incident unul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate, respectiv mandatul european de arestare se referă la posibile infracțiuni comise pe teritoriul României și, totodată, nu sunt îndeplinite condițiile de formă, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, referitoare la conținutul mandatul european de arestare, privind descrierea circumstanțelor, momentul, locul și gradul de implicare al persoanei solicitate. Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva sentinței penale nr. 30/F din data de 10 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/44/2017, privind pe intimata persoană solicitată A. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați vor rămâne în sarcina statului.