Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
13 octombrie 2017

Decizia nr. 951/2017 — ÎCCJ, Secția penală — contestație împotriva sentinței nr. 161/2017 a Curții de Apel Galați

Decizia nr. 951/2017 Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 161/F din 04 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea autorității judiciare franceze și dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 03 octombrie 2017 de Tribunalul de Mare Instanță Besanҫon, în Dosarul de referință nr. x, pe numele persoanei solicitate A. În baza art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 04 octombrie 2017 și până la data de 02 noiembrie 2017 inclusiv, și predarea acesteia către autoritățile judiciare franceze.

În baza art. 230 C. proc. pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare. Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de persoana solicitată de luare a măsurii controlului judiciar. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galați a avut în vedere că, prin adresa din data de 03 octombrie 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 03 octombrie 2017 pe numele persoanei solicitate A. și arestarea acesteia în vederea predării către autoritățile judiciare franceze.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, la data de 03 octombrie 2017 autoritățile judiciare franceze, respectiv Tribunalul de Mare Instanță Besanҫon, au emis pe numele persoanei solicitată A. mandatul european de arestare în Dosarul având nr. de referință x și că mandatul european de arestare a avut la bază mandatul de arestare din 03 octombrie 2017 emis de către B., Judecător de Instrucție, Tribunalul de Mare Instanță Besanҫon - Franța. S-a reținut că persoana solicitată A. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de: - participare la o asociere de răufăcători în vederea pregătirii unei crime în Genay, prevăzute de art. 450-1 Al .1, Al. 2 C. pen. francez și reprimate prin art. 450-1 Al.

2, 450-3, 450-5 C. pen. francez; - spălare agravată: facilitarea în bandă organizată a justificării mincinoase a originii bunurilor sau veniturilor autorului unui delict, prevăzute de art. 324-2, 2, art. 324-1, AL 1, 132-71 C. pen. francez și reprimate prin art. 324-2, Al. 1, 324-3, 324-7, 324-8 C. pen. francez; - tăinuire în bandă organizată de bunuri provenind dintr-un delict, prevăzute de art. 321-1,A1. 1, A1.2, art. 321- 2, 2, art. 132 - 71 C. pen. francez și reprimate prin art. 321 - 2, A1. 1, art. 321-3, art. 321 - 9, art. 321- 11 C. pen. francez. În cauză, s-a reținut următoarea situație de fapt:

DECIDE Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 161/F din 04 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Desființează sentința penală atacată și rejudecând: În temeiul art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea 302/2004, respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 03 octombrie 2017 de Tribunalul de Mare Instanță Besanҫon, în Dosarul de referință nr. x, pe numele persoanei solicitate A. Revocă măsura arestării în vederea predării, dispusă prin sentința penală contestată, față de persoana solicitată A. și dispune punerea de îndată în libertate a acesteia, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

Face aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (4) din Legea nr. 302/2004. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2017.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.