ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 207/2017

Pe datele de 02 noiembrie 2015 și 11 noiembrie 2015 au fost comise două furturi în localitățile Hopitaux- Neufs și Maiche (județul cu numărul 25 din Franța). Analiza comparativă a fluxurilor telefonice asupra locurilor și momentele în care au avut loc faptele, a permis identificarea a trei numere de telefonie mobilă în rețeaua din România. În același timp, numiții B., C. și D. au rezervat camere la hotelul x din localitatea Pontarlier (județul numărul 25 din Franța), pentru nopțile apropiate momentelor în care s-au comis faptele.

În noaptea de 08/09 decembrie 2015 a avut loc un alt furt, comis în localitatea Hermes (județul numărul 60 din Franța), aspect care a creat dovada faptului că persoanele menționate mai sus au legătură cu comiterea furtului. De asemenea, două linii de telefon românești au declanșat releurile telefonice în timpul și pe locul comiterii faptei.

În perioada lunilor martie - aprilie 2016, au fost săvârșite 12 furturi și tentative de furturi în diferite județe din Franța. În această perioadă, numiții B., C. și D., au rezervat camere în hoteluri economice, fiecare fiind în apropierea locurilor unde au fost comise aceste furturi, iar unele dintre liniile de telefon românești au declanșat releurile telefonice în timpul și pe locul faptei. Pe data de 24 mai 2016, numitul B. a fost controlat la Postul de Frontieră din Nădlac în momentul în care intenționa să părăsească România, însoțit de numiții C., D. și E.

În nopțile de 25/26 și 26/27 mai 2016, s-au comis alte două furturi în localitățile Bitche și Forbach (județul numărul 57 din Franța). Una din liniile de telefon românești a declanșat releurile telefonice în timpul și pe locul faptei. Pe data de 21 mai 2016, numiții B., C., D. și E. au fost din nou controlați la Postul de Frontieră din Nădlac, când intenționau să intre în România. De asemenea, s-a mai probat faptul că, începând cu data de 15 iunie 2016, infractorii s-au aflat din nou pe teritoriul Franței, în județul cu numărul 74.

Au mai fost sesizate furturi comise în localitățile Saint Pierre Debresse (județul numărul 71 din Franța) și Grauhlet (81) în perioada 17 iunie 2016 și 23/24 iunie 2016. Prin urmare, instanța de fond a observat că nu s-a reținut în sarcina persoanei solicitate că aceasta s-ar fi deplasat vreodată pe teritoriul Franței, nici că a participat la comiterea vreuneia dintre infracțiunile mai sus expuse și nici că ar fi primit sau spălat vreunul dintre produsele infracțiunii, cu indicarea acestuia. Singurul fapt care s-a reținut în sarcina numitei A. constă în împrejurarea că este căsătorită cu o altă persoană solicitată, E. (în privința căreia s-a dispus predarea), persoană care ar avea - conform declarațiilor autorităților române - un mod de viață care nu corespunde cu veniturile sale licite. Deși Curtea a constatat că faptele reținute a fi săvârșite sunt din cele care pot da naștere la predare, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, s-a observat că în legislația română tăinuirea săvârșită de un membru al familiei nu se pedepsește, conform art. 270 alin. (3) C. pen. Totodată, singura referire cu privire la persoana solicitată A. existentă în cuprinsul mandatului european de arestare, potrivit căreia aceasta este căsătorită cu F., nu constituie motiv că ar fi săvârșit infracțiunea de spălare de bani, care ar putea da loc predării sale. Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale mandatului european de arestare emis de autoritățile franceze pe numele persoanei solicitate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, este necesar ca mandatul să conțină o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate, iar nu a altor persoane solicitate. Or, în cauză s-a constatat că singura descriere a situației de fapt se referă la alte persoane, respectiv B., C., D. și F., pentru două dintre acestea (D. și F.) Curtea dispunând arestarea și predarea către autoritățile judiciare franceze prin sentințele penale nr. 28 și 29 din 10 februarie 2017 (Dosar nr. x/44/2017, respectiv Dosar nr. x/44/2017, ambele înregistrate pe rolul Curții de Apel Galați). Mai mult, s-a reținut că persoana solicitată are în întreținere un copil minor, G., astfel cum rezultă din copia certificatului de naștere depus la dosar. Constatând existența unui motiv opțional de refuz, presupusele infracțiuni fiind comise pe teritoriul României, iar nu pe teritoriul Franței, având în vedere și împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale mandatului european de arestare, lipsind mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare franceze, privind punerea în executare a mandatului european. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a apreciat că este inadmisibilă. Potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, ce privesc dispozițiile unei legi sau ordonanțe în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și care au legătură cu soluționarea cauzei; excepțiile pot fi invocate de către oricare dintre părți, de către procuror sau chiar din oficiu, de către instanța de judecată. În conformitate cu prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, situația în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, iar persoana solicitată, care este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent constituie un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare. În cauza, s-a reținut că mandatul european de arestare este emis în vederea urmăririi penale sau a judecății, nicidecum în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Prin urmare, s-a apreciat că prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel că cererea nu îndeplinește toate condițiile de admisibilitate stabilite de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care a dispus respingerea acesteia. Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați cu privire la persoana solicitată A. solicitând, în esență, în baza art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 425 1 C. proc. pen., admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și admiterea cererii de punere în executare a mandatului european în baza art. 103 și art. 107 din Legea nr. 302/2004, cu consecința emiterii unui mandat de arestare provizorie, în vederea predării acesteia autorităților franceze. În motivare, s-a susținut că în mandatul european de arestare sunt descrise faptele pentru care se solicită predarea persoanei solicitate A., iar în ceea ce privește motivul de refuz opțional indicat, a menționat că procedurile s-au aflat în desfășurare pe teritoriul României, iar întreaga activitate infracțională din care provin sumele de bani și pentru care se reține infracțiunea de spălare a produselor infracțiunii sunt comise pe teritoriul Franței. De asemenea, autorii infracțiunilor au fost deja predați autorității franceze, iar pentru soluționarea cauzei cu celeritate în bune condiții, cu respectarea dispozițiilor legale, se impune predarea persoanei solicitate. Examinând contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere considerentele ce vor fi expuse: Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002. Potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent; b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare; c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent; d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare; e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român; g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române; h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri; În cauză, a fost emis mandatul european de arestare de autoritățile judiciare franceze, ce a avut la bază mandatul de arestare din data de 04 ianuarie 2017 de către Tribunalul de Mare Instanță din Nancy, având număr de referință nr. de parchet - x - nr de instrucție (cercetare penală): x, prin care persoana A. este solicitată în vederea cercetării pentru săvârșirea a două infracțiuni: tăinuire, comisă în cadrul unui grup infracțional organizat - bunuri ce provin din furturi comise în cadrul unui grup infracțional organizat și spălarea sub formă calificată a produselor unei infracțiuni, fapte prevăzute și sancționate de art. 324-2 alin. (2). 324-1 alin. (2), 324-1-1, 132-1-1, 132-71, 324-2 alin. (1), 324-3, 324-7 și 324-8 C. pen. francez. Astfel, din verificarea conținutului mandatului european de arestare, aflat la filele 4-7 din dosarul Curții de Apel Galați, se reține că persoana solicitată A. este urmărită penal în Franța pentru săvârșirea faptei de tăinuire comisă în cadrul unui grup infracțional organizat pentru bunuri ce provin din furturi comise în cadrul unui grup infracțional organizat și spălare sub formă calificată a produselor unei infracțiuni, reținându-se cu privire la aceasta că este căsătorită cu E. și că are un mod de viață care nu corespunde cu veniturile sale licite. Prin urmare, Înalta Curte constată în sarcina persoanei solicitate A. nu s-a reținut că s-ar fi deplasat vreodată pe teritoriul Franței, nici că a participat la comiterea vreuneia dintre infracțiunile expuse, și nici că ar fi primit sau spălat vreunul dintre produsele infracțiunii, singurul fapt reținut în sarcina persoanei solicitate fiind acela că este căsătorită cu E., față de care s-a dispus predarea, astfel încât, în cauză, este incident unul dintre motivele opționale de refuz ale executării mandatului european de arestare, respectiv cel prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) Legea nr. 302/2004 - mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României. De altfel, cu privire la fapta de tăinuire Înalta Curte reține că în legislația română tăinuirea săvârșită de un membru al familiei, potrivit art. 270 alin. (3) C. pen., nu se pedepsește. În același sens, referitor la conținutul și forma mandatului european de arestare, potrivit art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare va conține următoarele informații: a) identitatea și cetățenia persoanei solicitate; b) denumirea, adresa, numerele de telefon și fax, precum și adresa de e-mail ale autorității judiciare emitente; c) indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și 96 din prezenta lege; d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii, ținându-se seama mai ales de prevederile art. 96; e) o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate; f) pedeapsa pronunțată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită; Or, în cauză se constată că mandatul european de arestare emis la data de 9 februarie 2017 de autoritățile franceze pe numele persoanei solicitate A. nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, conform dispozițiilor mai sus menționate, prevăzute de art. 86 lit. e) din Legea nr. 302/2004, întrucât nu conține o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare al persoanei solicitate, fiind necesar să se precizeze activitatea infracțională reținută în sarcina acesteia. Astfel, mandatul european de arestare descrie o situație legată de alte persoane respectiv B., C., D. și F., singura referire la persoana solicitată A. fiind aceea că este căsătorită cu E., care conform autorităților române are un mod de viață care nu corespunde cu veniturile licite. Referitor la critica parchetului prin care s-a susținut că judecătorul fondului avea posibilitatea să solicite informații suplimentare, Înalta Curte apreciază că la dosarul Curții de Apel Galați există înscrisurile necesare, respectiv mandatul european de arestare, filele 8-11, cât și traducerea acestuia filele 4-7. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în speță nu este îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, fiind incident unul dintre cazurile de refuz opțional al predării persoanei solicitate, respectiv mandatul european de arestare se referă la posibile infracțiuni comise pe teritoriul României și, totodată, nu sunt îndeplinite condițiile de formă, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, referitoare la conținutul mandatul european de arestare, privind descrierea circumstanțelor, momentul, locul și gradul de implicare al persoanei solicitate. Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva sentinței penale nr. 31/F din data de 10 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/44/2017, privind pe intimata persoană solicitată A. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați vor rămâne în sarcina statului.