ÎCCJ, decizie (scj.ro #83511)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83511) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Ordonanța de poprire.
Fapta ilicită a terțului poprit
Fapta terțului poprit de
a debloca conturile debitoarei reprezintă o încălcare a
obligațiilor legale ce îi reveneau ca urmare a comunicării
ordonanței de poprire, potrivit art.455
C.proc.civ
.
Întrucât ordonanța
de poprire nu a fost invalidată de instanță iar terțul poprit a recunoscut
inițial efectele acesteia, confirmând și înființând poprirea, fapta terțului poprit
a fost săvârșită cu vinovăție, în condițiile art.998-999
C.civ
.
(
Secția
comercială
,
decizia
nr.3482
din 8
iunie
2005)
Reclamanta W. M. B., reprezentantă
de SC E. C.
SRL
a chemat în judecată pârâta
ING
B. solicitând instanței obligarea acesteia la plata
sumei actualizată conform indicelui de inflație; cu dobânzile aferente, cu
titlul de despăgubiri civile, pentru repararea prejudiciului cauzat prin
deblocarea la data de 18 mai 1999, de către terțul poprit a sumelor aflate în
conturile debitoarei SC
C.E
.
SRL
,
indisponibilizate
în urma înființării popririi.
Prin sentința comercială nr.5921 din 25 aprilie 2003, Tribunalul
București a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că ordonanța de poprire
emisă de Judecătoria Sector 1, nu a fost comunicată cu respectarea
dispozițiilor procedurale.
S-a apreciat că prin deblocarea contului debitoarei
reclamante, nu se poate reține în sarcina pârâtei săvârșirea vreunei
fapte
ilicite,că
prejudiciul nu întrunește condițiile
prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs,
solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de
chemare în judecată; s-a invocat netemeinicia și
nelegalitatea
în raport cu dispozițiile art.304 pct.9 C.
proc
.
civ
.
Prin decizia comercială nr.1789/2003, Curtea de Apel București a
admis recursul, a casat hotărârea
recurată
și a
trimis cauza spre
rejudecare
la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că instanța de fond nu a
analizat prejudiciul pretins de recurenta-reclamantă din perspectiva încheierii
din 7 noiembrie 2001, încheiere prin care judecătorul sindic a dispus
finalizarea procedurii reorganizării și falimentului privind debitoarea SC
C.E
.
SRL
, apreciind că astfel s-a
probat existența prejudiciului, a certitudinii și a imposibilității de
recuperare prin executarea silită asupra averii debitorului precum
și faptul că instanța nu a procedat la analiza materialului probator, a
expertizei contabile administrată în cauză.
În fond după casare, prin sentința comercială nr.8928 din 26 iunie
2004, Tribunalul București a respins ca
nefondată
cererea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că este
irelevant
faptul că prejudiciul întrunește cerințele
art.379 C.
proc
.
civ
. și nu
a fost reparat.
Pârâta nu poate fi obligată la acoperirea prejudiciului întrucât nu
există fapta ilicită. Prin deblocarea conturilor debitoarei, terțul poprit nu a
încălcat o normă a dreptului obiectiv, ordonanța
nefiind
comunicată în conformitate cu dispozițiile art.455 C.
proc
.
civ
. și art.86 C.
proc.civ
.,
însuși creditorul a înțeles să-și restrângă pretențiile la valoarea rămasă în
cont, deși avea posibilitatea să solicite validarea până la concurența sumei
cuprinsă în titlu.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, solicitând
schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii precizate,
obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin deblocarea contului
debitoarei la 18 mai 1999.
Prin decizia nr.706 din 29 noiembrie 2004, Curtea de Apel București
a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată și a obligat-o pe pârâtă la
plata despăgubirilor.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că
prejudiciul creditoarei este cert și actual, că există legătură de cauzalitate
între prejudiciu și atitudinea culpabilă a terțului poprit, constând în
deblocarea nelegală a contului debitoarei și că nu se poate reține culpa
creditoarei.
Împotriva acestei decizii, pârâta
INGB.N.V
.
Amsterdam
, Sucursala București a declarat recurs,
solicitând casarea deciziei
recurate
și trimiterea
cauzei spre
rejudecarea
apelului iar în subsidiar,
modificarea deciziei în sensul respingerii ca neîntemeiat a apelului și
admiterii cererii de aderare la apel.
Recurenta apreciază că hotărârea atacată este nelegală întrucât
instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor apărări privind inexistența unei
comunicări, ca act de procedură, inexistența culpei pârâtei și a legăturii de
cauzalitate (art.304 pct.10 C.
proc
.
civ
.) și a făcut o aplicare greșită a legii, atunci
când a reținut că sunt întrunite condițiile art.998-999C.
civ
.
referitoare la existența faptei ilicite, a culpei și a legăturii de cauzalitate
(art.304 pct.9 C.
proc
.
civ
.).
Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate,
ICCJ
a constatat că acesta este
nefondat
.
În primul rând, există o contradicție între cele două motive de
recurs invocate: pe de o parte recurenta a susținut, în primul motiv de recurs,
că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor apărări privind inexistența
unei comunicări legale, inexistența culpei și inexistența legăturii de
cauzalitate iar, în al doilea motiv de recurs, că s-a făcut o greșită aplicare
a legii, atunci când a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de
art.998-999 C.
civ
. referitoare la existența faptei
ilicite a culpei și a legăturii de cauzalitate.
Dincolo de faptul că al doilea motiv de recurs
îl anulează pe primul, acest prim motiv de recurs este nefondat. Din decizia
instanței de apel rezultă că această instanță a analizat pe larg și argumentat
atât comunicarea ordonanței de poprire cât și culpa pârâtei și legătura de
cauzalitate între fapta acesteia și prejudiciu, așa încât nu sunt incidente
dispozițiile art.304 pct.10 C. proc. civ.
În privința celui de al doilea motiv de
recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 C. proc. civ., deși criticile
dezvoltate privesc în principal temeinicia soluției atacate și nu legalitatea
acesteia, Curtea a constatat că și acesta este nefondat.
În mod legal, cu respectarea prevederilor
art.86,91,100 și art. 105 alin.(2) C. proc. civ., instanța de apel a înlăturat
criticile pârâtei-intimată privitoare la pretinsa inexistență a comunicării
ordonanței de poprire. În speță, a existat o comunicare către terțul poprit, a
ordonanței de înființare a popririi, terțul poprit a primit ordonanța semnată
de președinte și grefier, cu ștampila băncii și a dat curs acestei ordonanțe,
prin adresele din 11 și 12 mai 1999, confirmând înființarea popririi dispuse
prin încheierea din 10 mai 1999, informând că soldul debitoarei este de
2.511.676.000 lei. Ca atare, comunicarea ordonanței de înființare a popririi a
existat și a produs efecte juridice iar terțul poprit putea invoca nulitatea
relativă a comunicării în cadrul executării silite , cu respectarea cadrului
procesual și a anumitor condiții, dar nu a făcut-o.
Terțul poprit nu a invocat nelegalitatea
ordonanței de poprire și nu a contestat validitatea acesteia iar încălcarea
dispozițiilor legale privind comunicarea popririi nu reprezintă un caz de
nulitate absolută ci relativă, care, deși expres prevăzută în dispozițiile
art.86 C.proc. civ., nu poate fi invocată decât pe cale de excepție, în cadrul
executării silite, în condițiile art.105 alin.(2), cu dovedirea unei vătămări
ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Instanța de apel, cu respectarea prevederilor
art.998-999 C.civ. a stabilit că sunt întrunite condițiile de angajare a
răspunderii delictuale a pârâtei recurente.
În mod corect, s-a reținut că fapta terțului
poprit de a debloca, la data de 18 mai 1999, conturile debitoarei reprezintă o
încălcare a obligațiilor legale ce îi reveneau ca urmare a comunicării
ordonanței de poprire, potrivit art.455 C. proc.civ. și urm., reprezintă
o faptă ilicită.
Câtă vreme ordonanța de poprire nu a fost
invalidată de instanță, iar terțul poprit a recunoscut inițial efectele
acesteia, confirmând și înființând poprirea, fapta ilicită a fost săvârșită cu
vinovăție, în condițiile art.998-999 C. civ. Fără a relua argumentele, pârâta
recurentă, în calitate de terț poprit, nu a utilizat nici unul dintre
mijloacele legale în vederea invalidării ordonanței de poprire.
Legătura de cauzalitate între prejudiciul cauzat
reclamantei-creditoare și fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție de pârâtă, terț
poprit, este evidentă, întrucât această faptă a avut drept consecință
imposibilitatea de executare silită a debitoarei pentru întreaga sumă pe care o
avea inițial în conturile poprite.
În
consecință
,
Înalta
Curte
,
în
baza
art.312 C. proc.
civ
.,
a
respins
recursul
declarat
de
ING
B. ca
nefondat
.