ÎCCJ, decizie (scj.ro #83511)

Ordonanța de poprire.

Fapta ilicită a terțului poprit Fapta terțului poprit de a debloca conturile debitoarei reprezintă o încălcare a obligațiilor legale ce îi reveneau ca urmare a comunicării ordonanței de poprire, potrivit art.455 C.proc.civ . Întrucât ordonanța de poprire nu a fost invalidată de instanță iar terțul poprit a recunoscut inițial efectele acesteia, confirmând și înființând poprirea, fapta terțului poprit a fost săvârșită cu vinovăție, în condițiile art.998-999 C.civ . ( Secția comercială , decizia nr.3482 din 8 iunie 2005) Reclamanta W. M. B., reprezentantă de SC E. C. SRL a chemat în judecată pârâta ING B. solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei actualizată conform indicelui de inflație; cu dobânzile aferente, cu titlul de despăgubiri civile, pentru repararea prejudiciului cauzat prin deblocarea la data de 18 mai 1999, de către terțul poprit a sumelor aflate în conturile debitoarei SC C.E . SRL , indisponibilizate în urma înființării popririi.

Prin sentința comercială nr.5921 din 25 aprilie 2003, Tribunalul București a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că ordonanța de poprire emisă de Judecătoria Sector 1, nu a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor procedurale. S-a apreciat că prin deblocarea contului debitoarei reclamante, nu se poate reține în sarcina pârâtei săvârșirea vreunei fapte ilicite,că prejudiciul nu întrunește condițiile prevăzute de lege. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată; s-a invocat netemeinicia și nelegalitatea în raport cu dispozițiile art.304 pct.9 C. proc . civ . Prin decizia comercială nr.1789/2003, Curtea de Apel București a admis recursul, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că instanța de fond nu a analizat prejudiciul pretins de recurenta-reclamantă din perspectiva încheierii din 7 noiembrie 2001, încheiere prin care judecătorul sindic a dispus finalizarea procedurii reorganizării și falimentului privind debitoarea SC C.E . SRL , apreciind că astfel s-a probat existența prejudiciului, a certitudinii și a imposibilității de recuperare prin executarea silită asupra averii debitorului precum și faptul că instanța nu a procedat la analiza materialului probator, a expertizei contabile administrată în cauză. În fond după casare, prin sentința comercială nr.8928 din 26 iunie 2004, Tribunalul București a respins ca nefondată cererea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că este irelevant faptul că prejudiciul întrunește cerințele art.379 C. proc . civ . și nu a fost reparat. Pârâta nu poate fi obligată la acoperirea prejudiciului întrucât nu există fapta ilicită. Prin deblocarea conturilor debitoarei, terțul poprit nu a încălcat o normă a dreptului obiectiv, ordonanța nefiind comunicată în conformitate cu dispozițiile art.455 C. proc . civ . și art.86 C. proc.civ ., însuși creditorul a înțeles să-și restrângă pretențiile la valoarea rămasă în cont, deși avea posibilitatea să solicite validarea până la concurența sumei cuprinsă în titlu.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii precizate, obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin deblocarea contului debitoarei la 18 mai 1999. Prin decizia nr.706 din 29 noiembrie 2004, Curtea de Apel București a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată și a obligat-o pe pârâtă la plata despăgubirilor. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că prejudiciul creditoarei este cert și actual, că există legătură de cauzalitate între prejudiciu și atitudinea culpabilă a terțului poprit, constând în deblocarea nelegală a contului debitoarei și că nu se poate reține culpa creditoarei.

Împotriva acestei decizii, pârâta INGB.N.V . Amsterdam , Sucursala București a declarat recurs, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii ca neîntemeiat a apelului și admiterii cererii de aderare la apel. Recurenta apreciază că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor apărări privind inexistența unei comunicări, ca act de procedură, inexistența culpei pârâtei și a legăturii de cauzalitate (art.304 pct.10 C. proc . civ .) și a făcut o aplicare greșită a legii, atunci când a reținut că sunt întrunite condițiile art.998-999C.

civ . referitoare la existența faptei ilicite, a culpei și a legăturii de cauzalitate (art.304 pct.9 C. proc . civ .). Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, ICCJ a constatat că acesta este nefondat . În primul rând, există o contradicție între cele două motive de recurs invocate: pe de o parte recurenta a susținut, în primul motiv de recurs, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor apărări privind inexistența unei comunicări legale, inexistența culpei și inexistența legăturii de cauzalitate iar, în al doilea motiv de recurs, că s-a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.998-999 C. civ . referitoare la existența faptei ilicite a culpei și a legăturii de cauzalitate.

Dincolo de faptul că al doilea motiv de recurs îl anulează pe primul, acest prim motiv de recurs este nefondat. Din decizia instanței de apel rezultă că această instanță a analizat pe larg și argumentat atât comunicarea ordonanței de poprire cât și culpa pârâtei și legătura de cauzalitate între fapta acesteia și prejudiciu, așa încât nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.10 C. proc. civ. În privința celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 C. proc. civ., deși criticile dezvoltate privesc în principal temeinicia soluției atacate și nu legalitatea acesteia, Curtea a constatat că și acesta este nefondat. În mod legal, cu respectarea prevederilor art.86,91,100 și art. 105 alin.(2) C. proc.

civ., instanța de apel a înlăturat criticile pârâtei-intimată privitoare la pretinsa inexistență a comunicării ordonanței de poprire. În speță, a existat o comunicare către terțul poprit, a ordonanței de înființare a popririi, terțul poprit a primit ordonanța semnată de președinte și grefier, cu ștampila băncii și a dat curs acestei ordonanțe, prin adresele din 11 și 12 mai 1999, confirmând înființarea popririi dispuse prin încheierea din 10 mai 1999, informând că soldul debitoarei este de 2.511.676.000 lei. Ca atare, comunicarea ordonanței de înființare a popririi a existat și a produs efecte juridice iar terțul poprit putea invoca nulitatea relativă a comunicării în cadrul executării silite , cu respectarea cadrului procesual și a anumitor condiții, dar nu a făcut-o.

Terțul poprit nu a invocat nelegalitatea ordonanței de poprire și nu a contestat validitatea acesteia iar încălcarea dispozițiilor legale privind comunicarea popririi nu reprezintă un caz de nulitate absolută ci relativă, care, deși expres prevăzută în dispozițiile art.86 C.proc. civ., nu poate fi invocată decât pe cale de excepție, în cadrul executării silite, în condițiile art.105 alin.(2), cu dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Instanța de apel, cu respectarea prevederilor art.998-999 C.civ. a stabilit că sunt întrunite condițiile de angajare a răspunderii delictuale a pârâtei recurente. În mod corect, s-a reținut că fapta terțului poprit de a debloca, la data de 18 mai 1999, conturile debitoarei reprezintă o încălcare a obligațiilor legale ce îi reveneau ca urmare a comunicării ordonanței de poprire, potrivit art.455 C. proc.civ.

și urm., reprezintă o faptă ilicită. Câtă vreme ordonanța de poprire nu a fost invalidată de instanță, iar terțul poprit a recunoscut inițial efectele acesteia, confirmând și înființând poprirea, fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție, în condițiile art.998-999 C. civ. Fără a relua argumentele, pârâta recurentă, în calitate de terț poprit, nu a utilizat nici unul dintre mijloacele legale în vederea invalidării ordonanței de poprire. Legătura de cauzalitate între prejudiciul cauzat reclamantei-creditoare și fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție de pârâtă, terț poprit, este evidentă, întrucât această faptă a avut drept consecință imposibilitatea de executare silită a debitoarei pentru întreaga sumă pe care o avea inițial în conturile poprite.

În consecință , Înalta Curte , în baza art.312 C. proc. civ ., a respins recursul declarat de ING B. ca nefondat .