SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 13900/03 prezentate de Vítězslav DAMETZ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care a avut loc la 29 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Javier Borrego, Renate Jaeger, Mark Villiger; judecătorii și ale Claudiei Westerdiek graffière de secțiune având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 aprilie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de reclamant ca răspuns, După ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Vítězslav Dametz, este un cetățean ceh, născut în 1939 și rezident în Havířov. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 martie 1992, reclamantul, pe baza Legii nr. 87/1991 privind reabilitarea extrajudiciară, a intenționat împotriva militarilor naționali o acțiune de a face să se constate că revocarea sa a armatei în 1962 a fost motivată de persecuția politică sau de o conduită oficială care a împiedicat exercitarea unui drept fundamental recunoscut. La 30 noiembrie 1993, tribunalul din Praga (Obvodní soud) din Praga 6 s-a pronunțat parțial în mod direct în dreptul la laiah. La 27 iulie 1994, tribunalul municipal (Městský soud) din Praga a reformulat această hotărâre prin respingerea cererii. La 6 mai 1996, Curtea Supremă (Nejvyší soud) a anulat cele două hotărâri menționate anterior și a retrimis cauza în primă instanță. Prin hotărârea din 22 septembrie 1999, tribunalul din Québec a respins acțiunea din la . La 15 decembrie 2000, hotărârea a fost confirmată de instanța municipală. Ulterior, reclamantul s-a ocupat de casare și a introdus, de asemenea, o acțiune constituțională prin care acționa în fața instanțelor inferioare și încălcarea dreptului său la procedură. La 13 septembrie 2002, recursul în casare a lalui a fost declarat inadmisibil de către Curtea Supremă. La 18 decembrie 2002, Curtea Constituțională ( ; ca atare, ea nu putea fi schimbată decât printr-un acord al acestor părți. Reclamantul dorea să-și schimbe relația de serviciu, astfel încât să aibă posibilitatea de a frecventa școala superioară, dar cealaltă parte refuzase. În cazul în care persoana respectivă a solicitat să fie rezervă și cererea sa a fost acceptată de către militar, aceasta demonstrează că dreptul său este liber de a-și îndeplini dreptul și nu constituie nicio presiune de persecuție politică sau de conduită oficială care afectează exercitarea unui drept fundamental recunoscut Dreptul și practica internă relevante Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în decizia pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007). 1. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul denunță durata procedurii. El se plânge, de asemenea, de dreptul la procedură, în măsura în care instanțele interne nu ar fi examinat suficient faptele politice care decurg din dosar. 2. Pe teren de la art. 2 din Protocolul nr. 1, liquidul susține că autoritățile militare i-au refuzat autorizația de a se înscrie într-o școală superioară în anii '70. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul ridică o excepție de incompatibilitate rațională materiei , susținând că procedura în litigiu nu se referea la drepturile și obligațiile cu caracter civil în sensul hotărârii Pellegrin c. Franța ([GC], n 28541/95, CEDH 1999 VIII). Curtea nu consideră necesar să se ia în considerare în speță, în lumina hotărârii Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda [GC] (n 63235/00, CEDH 2007 ...), problema aplicabilității articolului 6 Presupunând chiar că această dispoziție este aplicabilă, cererea este inadmisibilă din alte motive menționate mai jos. 1.1. Primul motiv al reclamantului se referă la durata procedurii. În observațiile sale suplimentare, guvernul a informat Curtea că Legea nr. 160/2006 a fost adoptată, care a modificat legea 82/1998 și care permite acum justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii. El a solicitat Curții să aprecieze dacă mai mult de atât nu ar fi trebuit să declare inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne toate cererile adresate împotriva Republicii Cehe referitoare la durata excesivă a procedurii. Reclamantul a exercitat această nouă acțiune prin intermediul unei cereri adresate Ministerului Justiției din 28 iunie 2006, vizând acordarea unei satisfacții rezonabile de 900 000 CZK (aproximativ 34 120 EUR) ca urmare a duratei procedurii. Prin scrisoarea din 2 august 2006, Ministerul Justiției a informat că, după ce a considerat că durata procedurii urmate în speță era rezonabilă și constituia o neregulă în desfășurarea procedurii, acesta considera că este rezonabil să îi aloce 75 000 CZK (aproximativ 2 840 EUR) pentru prejudiciile morale. Ulterior, Ministerul a refuzat să acorde reclamantului suma de 9 490 CZK (aproximativ 360 EUR) pentru costurile suportate, pe motiv că aceste cheltuieli nu au fost angajate pentru a remedia durata procedurii. La p o zi ț i e a Cu r ț ii pe c o n ffie r ț ii pe c o n d i ț ii le pe care le-a prezentat nu a fost satisfăcută de deznodământul cererii sale și a introdus, la tribunalul din Praga 2, o a c ț iune în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Legea nr. 82/1998. Curtea amintește că atunci când autoritățile naționale au constatat o încălcare și când decizia lor constituie o redresare adecvată și suficientă a acestei încălcări, partea în cauză nu se mai poate considera victimă în sensul articolului 34 din convenție. În ceea ce privește necunoașterea cerinței privind termenul rezonabil, una dintre caracteristicile unei redresări care ar putea face ca justițiabilul să-și piardă calitatea de victimă este suma care i-a fost alocată în urma acțiunii interne. Curtea a avut deja posibilitatea de a indica că statutul de victimă a unui reclamant poate depinde de cuantumul despăgubirii acordate la nivel național pentru situația de care se plânge în fața Curții (Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, ê 93, CEDH 2006 ...). În prezenta cauză, prima condiție, și anume constatarea încălcării de către autoritățile naționale, nu este controversată, deoarece Ministerul Justiției a recunoscut că durata procedurii în cauză nu a fost rezonabilă, în sensul jurisprudenței Curții. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, Curtea amintește că: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră, având în vedere elementele dosarului și circumstanțele din speță, că suma acordată reclamantului, și anume 2 840 EUR, poate fi considerată ca fiind în general adecvată și, prin urmare, capabilă să repare încălcarea suferită (Cocchiarella) Pe de altă parte, procedura în despăgubire inițiată de reclamant în fața instanței din Praga 2 nu poate inversa acest rezultat în detrimentul celui din urmă. În cele din urmă, examinarea cererii reclamantului de către minister a durat aproximativ o lună, iar reclamantul nu a invocat nicio întârziere în plata sumei alocate. În aceste condiții, Curtea consideră că redresarea furnizată de Ministerul Justiției este în speță dovedită suficientă și adecvată. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34 din convenție, a încălcării obligației de a avea un termen rezonabil Prin urmare, este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 34 și 35 alin. (3) și în final cu Convenția. 1.2. În al doilea rând, reclamantul care a formulat recursul la procedură, susținând că instanțele nu au examinat suficient contextul politic al cauzei. Potrivit Curții, afirmațiile reclamantului tind în esență să conteste în esență hotărârile pronunțate în cauza în cauză. În această privință, aceasta reamintește că art. 6 alin. (1) din Convenție nu garantează pledanților un rezultat favorabil (Andronicou și Constantinou c. Cipru, Hotărârea din 9 octombrie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-VI, § 201). Într-adevăr, interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor și instanțelor. În acest caz, nimic nu indică faptul că garanțiile procedurale prevăzute în art. 61 au fost ignorate sau că hotărârile pronunțate au fost arbitrare. Prin urmare, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție, acest aspect trebuie respins pentru că nu are o bază clară. (2) În cele din urmă, la art. 2 din Protocolul nr. 1, autoritățile militare i-au refuzat autorizația de a se înscrie într-o școală superioară în anii '70. Curtea constată că evenimentele la care se referă acest aspect sunt anterioare datei de 18 martie 1992, data intrării în vigoare a Convenției privind Republica Cehă. În consecință, acest aspect este incompatibil rațional cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (4). (3) În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să se declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Prezident
de la requête n
o
13900/03
présentée par Vítězslav DAMETZ
contre la République tchèque
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 29 janvier 2008 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Karel Jungwiert,
Volodymyr Butkevych,
Margarita Tsatsa-Nikolovska,
Javier Borrego Borrego,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
juges,
et de Claudia Westerdiek
,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 avril 2003,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Vítězslav Dametz, est un ressortissant tchèque, né en 1939 et résidant à Havířov. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 31 mars 1992, le requérant, s’appuyant sur la loi n
o
87/1991 sur les réhabilitations extrajudiciaires, intenta contre l’Administration militaire nationale une action tendant à faire constater que sa révocation de l’armée en 1962 était motivée par la persécution politique ou une conduite officielle entravant l’exercice d’un droit fondamental reconnu.
Le 30 novembre 1993, le tribunal d’arrondissement
(Obvodní soud)
de Prague 6 fit en partie droit à l’intéressé. Le 27 juillet 1994, le tribunal municipal
(Městský soud)
de Prague réforma ce jugement en rejetant la demande. Le 6 mai 1996, la Cour suprême
(Nejvyšší soud)
annula les deux décisions susmentionnées et renvoya l’affaire en première instance.
Par le jugement du 22 septembre 1999, le tribunal d’arrondissement rejeta l’action de l’intéressé. Le 15 décembre 2000, le jugement fut confirmé par le tribunal municipal.
Par la suite, le requérant se pourvut en cassation et introduisit aussi un recours constitutionnel alléguant l’iniquité de la procédure devant les juridictions inférieures et la violation de son droit à l’instruction.
Le 13 septembre 2002, le pourvoi en cassation de l’intéressé fut déclaré non admissible par la Cour suprême.
Le 18 décembre 2002, la Cour constitutionnelle
(Ứstavní soud)
rejeta le recours du requérant pour défaut manifeste de fondement, constatant entre autres que
« la fonction de militaire de carrière est issue du consentement mutuel entre les deux parties
; en tant que telle, elle ne pouvait être changée que par un accord de ces parties. Le requérant aspirait à changer sa relation de service de sorte à avoir la possibilité de fréquenter l’école supérieure, mais l’autre partie avait refusé. Si l’intéressé a demandé à être réserviste et que sa demande a été acceptée par l’Administration militaire, cela témoigne de la libre réalisation de son droit et ne constitue aucune pression de persécution politique ou d’une conduite officielle entravant l’exercice d’un droit fondamental reconnu
»
.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire
Vokurka c. République tchèque
(n
o
40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).
1.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée de la procédure. Il se plaint également de l’iniquité de la procédure, en ce que les juridictions internes n’auraient pas suffisamment examiné les faits politiques ressortant du dossier.
2.Sur le terrain de l’article 2 du Protocole n
o
1, l’intéressé affirme que les autorités militaires lui ont refusé l’autorisation de s’inscrire dans une école supérieure dans les années soixante-dix.
1.Le requérant soulève deux griefs sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, libellé comme suit
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le Gouvernement soulève une exception d’incompatibilité
ratione materiae
, alléguant que la procédure litigieuse ne portait pas sur les droits et obligations de caractère civil au sens de l’arrêt
Pellegrin c. France
([GC], n
o
‑
La Cour n’estime pas nécessaire d’examiner en l’espèce, à la lumière de l’arrêt
Vilho Eskelinen et autres c. Finlande
[GC] (n
o
2007
‑
...), la question de l’applicabilité de l’article 6 § 1 car à
supposer même que cette disposition est applicable, la requête est irrecevable pour d’autres motifs indiqués ci-dessous.
1.1. Le premier grief du requérant se rapporte à la durée de la procédure.
Dans ses observations complémentaires, le Gouvernement a informé la Cour que la loi n
o
160/2006 avait été adoptée, portant amendement à la loi
n
o
82/1998 et permettant désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Il a demandé à la Cour d’apprécier s’il n’y avait pas lieu de déclarer irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes toutes les requêtes dirigées contre la République tchèque relatives à la durée excessive de la procédure.
Le requérant a exercé ce nouveau recours en adressant au ministère de la Justice une demande datée du 28 juin 2006, tendant à se voir accorder une satisfaction raisonnable de 900 000 CZK (environ 34 120 EUR) en raison de la durée de la procédure. Par une lettre du 2 août 2006, le ministère de la Justice l’a informé qu’après avoir considéré que la durée de la procédure suivie en l’espèce était déraisonnable et constituait une irrégularité dans la conduite de la procédure, il estimait raisonnable de lui allouer 75
000 CZK (environ 2 840 EUR) au titre du préjudice moral. Par la suite, le ministère a refusé d’accorder au requérant la somme de 9
490 CZK (environ 360 EUR) censée correspondre aux frais encourus, au motif que ces frais n’avaient pas été engagés en vue de remédier à la durée de la procédure.
L’intéressé a fait savoir à la Cour qu’il n’était pas satisfait de l’issue de sa demande et qu’il avait introduit, auprès du tribunal d’arrondissement de Prague 2, une action en vertu de l’article 15 § 2 de la loi n
o
82/1998.
La Cour rappelle que lorsque les autorités nationales ont constaté une violation et que leur décision constitue un redressement approprié et suffisant de cette violation, la partie concernée ne peut plus se prétendre victime au sens de l’article 34 de la Convention. Quant à la méconnaissance de l’exigence du délai raisonnable, une des caractéristiques d’un redressement susceptible de faire perdre au justiciable sa qualité de victime tient au montant qui lui a été alloué à l’issue du recours interne. La Cour a déjà eu l’occasion d’indiquer que le statut de victime d’un requérant peut dépendre du montant de l’indemnisation qui lui a été accordée au niveau national pour la situation dont il se plaint devant la Cour (
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
64886/01, §
‑
...).
Dans la présente affaire, la première condition, à savoir le constat de violation par les autorités nationales, ne prête pas à controverse puisque le ministère de la Justice a reconnu que la durée de la procédure litigieuse n’avait pas été raisonnable, au sens de la jurisprudence de la Cour.
Quant à la seconde condition, la Cour rappelle qu’afin d’évaluer si un recours interne a apporté un redressement approprié et suffisant, elle examine la durée de la procédure d’indemnisation, le montant de l’indemnisation éventuellement accordé ainsi que, le cas échéant, le retard dans le paiement de ladite indemnité (
Cocchiarella
, précité, §§ 86-107). En
l’espèce, le requérant ne semble pas avoir allégué l’existence d’un dommage matériel. En ce qui concerne le préjudice moral, la Cour estime, compte tenu des éléments du dossier et eu égard aux circonstances de l’espèce, que la somme accordée au requérant, à savoir 2
840 EUR, peut être considérée comme globalement adéquate et de ce fait apte à réparer la violation subie (
Cocchiarella
, précité, § 146). Par ailleurs, la procédure en dommages-intérêts engagée par requérant devant le tribunal d’arrondissement de Prague 2 ne peut pas renverser ce résultat au détriment de l’intéressé. Enfin, l’examen de la demande du requérant par le ministère a duré environ un mois et le requérant n’a pas allégué un quelconque retard dans le paiement de la somme allouée.
Dans ces conditions, la Cour considère que le redressement fourni par le ministère de la Justice s’est en l’espèce avéré suffisant et approprié.
Il s’ensuit que le requérant ne peut plus se prétendre victime, au sens de l’article
34 de la Convention, de la violation de l’exigence de «
délai raisonnable
» consacrée par l’article 6 § 1 de la Convention. Ce grief est donc manifestement mal fondé et doit être rejeté en application des articles 34 et
35 §§
3 et
4
in fine
de la Convention.
1.2. En deuxième lieu, le requérant dénonce l’iniquité de la procédure, alléguant que les tribunaux n’ont pas suffisamment examiné le contexte politique de l’affaire.
Selon la Cour, les allégations du requérant tendent essentiellement à
contester au fond les décisions rendues dans l’affaire. Elle rappelle à cet égard que l’article 6 § 1 de la Convention ne garantit pas aux plaideurs une issue favorable (
Andronicou et Constantinou c. Chypre
, arrêt du 9
octobre
1997,
Recueil des arrêts et décisions
201). En effet, l’interprétation de la législation interne incombe au premier chef aux autorités nationales, et notamment aux cours et tribunaux.
En l’espèce, rien n’indique que les garanties procédurales de l’article 6
§
1 aient été méconnues ou que les décisions rendues aient été arbitraires.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.L’intéressé se plaint enfin, sur le terrain de l’article 2 du Protocole n
o
1, que les autorités militaires lui ont refusé l’autorisation de s’inscrire dans une école supérieure dans les années soixante-dix.
La Cour constate que les événements auxquels se rapporte ce grief sont antérieurs au 18 mars 1992, date de l’entrée en vigueur de la Convention à
l’égard de la République tchèque.
Il s’ensuit que ce grief est incompatible
ratione temporis
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.
3.En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29
3.de la Convention et de déclarer la requête irrecevable.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président