ÎCCJ, decizie (scj.ro #85589)

Omor. Tentativă. Consecințe ulterioare ale agresiunii Lovirea unei persoane în cap și în zona axilară cu toporul sunt acțiuni ce caracterizează intenția de a ucide, indiferent dacă, în afara leziunilor specifice, agresiunea a avut sau nu și alte consecințe asupra săntății victimei. Completul de 9 judecători, decizia nr.109 din 7 octombrie 2002 Prin sentința nr.120 din 22 mai 1997 a Tribunalului Municipiului București, secția I-a penală, a fost condamnat, între alții, inculpatul A.G. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art.20 raportat la art.174 C.pen. Instanța a reținut că, la 22 februarie 1991, în cadrul unor acte grave de agresiune reciprocă între mai multe persoane, inculpatul a lovit cu toporul în cap și în zona axilară partea vătămată I.I.

În urma loviturilor victima a suferit o plagă în zona parieto-temporală și o echimoză în zona axilară, leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 8-9 zile de îngrijiri medicale, precum și o infirmitate permanentă constând în crize epileptice posttraumatice. Prin decizia nr.267 din 9 decembrie 1997 a Curții de Apel București, secția I-a penală și decizia nr.4253 din 22 noiembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, Secția penală, apelul și recursul inculpatului au fost respinse. În recursul în anulare declarat în cauză se susține că instanțele au comis o gravă eroare de fapt, prin aceea că a fost greșit însușită concluzia din raportul de expertiză medico-legală în sensul că partea vătămată a rămas cu o infirmitate permanentă, constând în crize epileptice.

Sub acest aspect se motivează că din dosarul medical al părții vătămate rezultă că aceasta a prezentat crize epileptice încă din anul 1970, situație în care se impunea efectuarea unei noi expertize medico-legale, la care să fie avute în vedere și actele medicale privind starea sănătății părții vătămate anterioare agresiunii din 22 februarie 1991. Recursul în anulare nu este fondat. Din probele administrate rezultă că inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu muchia toporului în zona capului și o alta în zona axilară, ceea ce în recursul în anulare nu se contestă. De asemenea, nu se contestă constatarea că victima a prezentat parieto-temporal stâng plagă suturată, iar axilar posterior-inferior stâng o echimoză pe fond tumefiat.

Din aceste împrejurări necontestate rezultă că inculpatul a lovit victima de două ori cu muchia toporului, cu intensitate, în zone vitale. Faptul că victima nu a fost ucisă se datorează împrejurării că aceasta s-a prăbușit, iar la țipetele ei au intervenit mai multe persoane care l-au oprit pe inculpat să continue agresiunea. Efectuarea unei noi expertize medico-legale, după aproape 12 ani de la lovirea victimei, pentru a se stabili dacă înainte de agresiune aceasta suferea de epilepsie așa cum se cere în recursul în anulare, este lipsită de relevanță, de vreme ce vinovăția inculpatuluui pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor a fost reținută indiferent de existența crizelor comițiale sau a altor consecințe, luându-se în considerare intenția sa de a ucide, dedusă din aplicarea loviturilor cu toporul asupra unor zone vitale ale corpului victimei.

Reținerea faptelor săvârșite de inculpat și încadrarea juridică a acestora fiind corecte, recursul în anulare a fost respins.