BARTKOVA ET JANOS c. REPUBLIQUE TCHEQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
BARTKOVA ET JANOS c. REPUBLIQUE TCHEQUE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 8743/03 prezentate de Jarmila BÁRTKOVÁ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care a avut loc la 29 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botousarova, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Reit Maruste, Mark Villiger; judecătorii și ale Claudiei Westerdiek graffière de secțiune având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 martie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a lua în considerare în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 13 septembrie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dl Jarmila Bártková, este resortisant ceh, născută în 1932 și rezidentă în Odry. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Hulík, avocat în barou ceh. A se vedea nota de subsol 1. Procedura de restituire a efectivului (n 6C 256/92) La 29 decembrie 1992, reclamanta a intentat împotriva unei cooperative agricole, a unei anumite și la tul cehe o acțiune de restituire a șeptelului viu și mort. După ce prima sa hotărâre din 16 martie 1995 a fost anulată, Tribunalul Districtual (Okresní soud) din Nový Jičín a făcut parțial dreptul la rejudecare, la 25 iulie 1997. Această hotărâre a fost reformată prin hotărârea tribunalului regional. (Krajský soud) d.Ostrava, care a fost ulterior anulată de Curtea Supremă (Nejvyší soud) printr-o nouă hotărâre din 26 octombrie 1999, care a fost pronunțată în forță de lucru judecat la 4 ianuarie 2000, Tribunalul Regional a confirmat hotărârea din 25 iulie 1997, prin care a solicitat cooperativei, în lichidare, să plătească o sumă de bani. În pofida faptului că nu a primit suma alocată, recurenta nu a formulat o cerere de executare. La 7 decembrie 2001, aceasta a fost informată că falimentul cooperativei fusese pronunțat de către Tribunalul Regional al Comerțului (Krajský obchodní soud) d La 28 februarie 2001, reclamanta și-a declarat, prin urmare, creanța față de cooperativă în procedura de faliment și a fost informată ulterior că creanța sa fusese recunoscută. Conform informațiilor furnizate de guvern, procedura de faliment se desfășura într-un ritm susținut La 12 iulie 2005, a fost aprobat raportul final al administratorului judiciar al bunurilor cooperativei. În decembrie 2005, această procedură rămânea pendinte. 2. Procedura de declarare a unui act și de plată (n 13 C 1499/98) La 8 iulie 1998, recurenta a intentat o acțiune de plată a sumei acordate în procedura nr. 6 C 256/1992, pe care a îndreptat-o împotriva cooperativei agricole și împotriva societății anonime căreia cooperativa i-ar fi transmis bunurile sale. Această procedură a fost suspendată în așteptarea încheierii finale a procedurii nr. 6 C 256/1992. După ce două hotărâri negative ale Tribunalului de District au fost anulate în apel, acesta și-a dat a treia hotărâre, la 29 iunie 2005, prin care a acordat parțial dreptul recurentei. El a decis că actele juridice în temeiul cărora cooperativa a transmis anumite bunuri societății pe acțiuni erau lipsite de efect juridic asupra recurentei în calitate de creatoare a cooperativei; în ceea ce privește recuperarea creanței sale, Comisia a fost totuși retrimisă procedurii de faliment. (3) Procedura în constatarea dreptului de proprietate asupra clădirilor (n 12 C 260/2000) După eșecul cererii sale de restituire, recurenta a intentat împotriva particularilor o acțiune în constatarea dreptului său de proprietate în temeiul codului civil, la 9 octombrie 2000. Hotărârea din 5 iunie 2003, prin care Tribunalul de District și-a respins acțiunea, a fost confirmată de Tribunalul Regional la 20 decembrie 2004. La 14 decembrie 2005, recursul în casarea recurentei a fost declarat inadmisibil de Curtea Supremă. 4. Procedura de rambursare a părții rezultate din transformarea cooperativei agricole (n 16 C 189/97) La 28 august 1997, recurenta a intentat o acțiune vizând rambursarea părții sale rezultate din transformarea cooperativei agricole, în lichidare. Prin hotărârea din 19 octombrie 1998, tribunalul de district a dat dreptul la la . În urma recursului părții adverse, Tribunalul Regional a reformat această hotărâre prin respingerea cererii principale a reclamantei, la data de 20 aprilie 1999. Această hotărâre a fost anulată de Curtea Supremă la 26 octombrie 2000, dat fiind că falimentul cooperativei fusese declarat la 20 decembrie 2000, procedura a fost suspendată până la încheierea procedurii de faliment. La 18 ianuarie 2001, reclamanta și-a declarat creanța în procedura de faliment și a fost informată ulterior că creanța sa fusese recunoscută. Conform informațiilor furnizate de guvern, procedura de faliment se desfășura într-un ritm susținut (a se vedea mai sus). Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007). (1) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta denunță durata excesivă a procedurilor menționate anterior; procedura nr. 1 ridică, de asemenea, întrebări sub aspectul dreptului la protecție judiciară efectivă. (2) Pe teren de la art. 1 din Protocolul nr. 1 lit. (3) În cele din urmă, aceasta se referă la art. 13 din Convenție pentru a se plânge de lipsa unei căi de atac efective. ÎN  1. În primul rând, cererea ridică întrebări pe teren la art. 6 alineatul (1) din Convenție, care dispune astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 1.1. Recurenta se plânge în special de durata procedurilor urmate în speță, dintre care două (n 1 și 4) erau de facto suspendate în așteptarea încheierii procedurii de faliment împotriva cooperativei debitoare. În observațiile sale suplimentare, guvernul a informat Curtea că Legea nr. 160/2006 a fost adoptată, care a modificat legea 82/1998 și care permite acum justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii. El a solicitat Curții să aprecieze dacă mai mult de atât nu ar fi trebuit să declare inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne toate cererile adresate împotriva Republicii Cehe referitoare la durata excesivă a procedurii. Reclamanții au exercitat această nouă acțiune de despăgubire prin intermediul unei cereri adresate Ministerului Justiției la 26 martie 2007. La sfârșitul acestei cereri nu a fost încă adusă la cunoștința Curții. recurenta a exercitat această nouă acțiune de despăgubire prin depunerea unei cereri către Ministerul Justiției la data de 1 noiembrie 2006, în care se referea la observațiile părților prezentate Curții, precum și la cererea sa de satisfacție echitabilă (inclusiv daunele materiale și morale). La sfârșitul acestei cereri nu a fost încă adusă la cunoștința Curții. Trebuie remarcat faptul că în Decizia Vokurka c. Republica Cehă (citată mai întâi), Curtea a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea perioadei de timp rezonabilă, în orice procedură judiciară care intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din Convenție. Curtea a precizat, de asemenea, că a fost necesar să se solicite ca instanțele judecătorești să aibă competența de a exercita o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva statului ceh atunci când o cauză apare în ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate de Ministerul Justiției sau atunci când nu se acordă nici o despăgubire de către Ministerul Justiției. În speță, recurenta a solicitat Ministerului Justiției să îi aloce o satisfacție rezonabilă în temeiul Legii nr. 82/1998, la 1 Noiembrie 2006. Întrucât Curtea nu a fost până în prezent informată cu privire la poziția adoptată de minister, aceasta pare prematură și constată, de asemenea, că, în cazul în care rezultatul acestei cereri trebuie să fie nesatisfăcător pentru reclamantă, în sensul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 82/1998, aceasta ar trebui să introducă o acțiune în despăgubire la instanța competentă, în condițiile prevăzute de legea menționată anterior. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenție. 1.2. În momentul în care a adus cererea la cunoștința guvernului, Curtea a invitat instanța să se pronunțe asupra duratei procedurii nr. 1 și sub aspectul mai general al dreptului la o protecție judiciară efectivă, menționând că reclamanta nu a obținut încă plata sumei acordate prin hotărârea din 26 octombrie 1999. Guvernul excită de la neobosirea căilor de atac interne, în măsura în care reclamanta nu a invocat această cauză în fața Curții Constituționale Cehe; el subliniază apoi că, între 4 ianuarie 2000, data la care hotărârea din 26 octombrie 1999 a fost pronunțată în forță de lucru judecat, iar la 20 decembrie 2000, data declarației de faliment a cooperativei, recurenta nu a depus o cerere de executare. Din moment ce nu a fost inițiată nicio procedură de executare în speță, dreptul recurentei la o protecție judiciară efectivă nu putea fi încălcat. În plus, recurenta a inițiat, în 1998, o procedură în nulitatea unui act și ca plată a sumei acordate prin hotărârea din 26 octombrie 1999 (citată sub n 2), care rămânea pendinte în momentul redactării observațiilor guvernului; în cele din urmă, potrivit guvernului, era necesar să se ia în considerare procedura de faliment a cooperativei, la care recurenta ar putea recupera cel puțin o parte din creanța sa. Recurenta nu și-a prezentat poziția în termenul stabilit de Curte. Curtea nu consideră că este necesar să se examineze problema eficienței în speță a unei eventuale acțiuni constituționale, deoarece, în orice caz, nu se poate admite ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 1 din Convenție, impune statului să aibă un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin (Ruianu c. România 34467/97, § 66, 17 iunie 2003). În acest caz, debitorul este un particular, nu o autoritate a statului. Prin urmare, statul, în calitate de depozitar al forței publice, era obligat să pună la dispoziție dispoziția recurentei un sistem care să îi permită să obțină de la debitorul privat plata sumei alocate de instanță (a se vedea, mutatis mutandis, Dachar c. Franța (dec.), nr 42338, 6 iunie 2000). Cu toate acestea, acesta nu poate fi tras la răspundere pentru o eventuală neplățire a creanței datorate insolvenței acestui debitor privat (a se vedea mutatis mutandis, Sangier c. Franța 50342/99, § 39, 27 mai 2003). În prezenta cauză, trebuie să se subscrie la teza guvernului pârât potrivit căreia ordinea juridică cehă oferea Cu toate acestea, înainte de 20 decembrie 2000, recurenta nu a inițiat procedura de faliment sau a participat ulterior la procedura de faliment și a profitat de aceasta prin intermediul unei proceduri de executare (înainte de 20 decembrie 2000), ceea ce depinde de rezultatul procedurii de faliment, care a rămas în curs de desfășurare în decembrie 2005. În aceste împrejurări, Curtea consideră că statul membru în cauză este achitat de obligațiile pozitive care rezultă pentru acesta din art. 6 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, este în mod evident nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. (2) În al doilea rând, recurenta cu privire la posibilitatea de a beneficia de sumele alocate în procedurile nr. 1 și 4. În acest sens, aceasta invocă art. 1 din Protocolul 1, formulat după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne, din cauza faptului că reclamanta a invocat această cauză în fața Curții Constituționale. În caz contrar, consideră că mai mult nu este necesar să se procedeze la o examinare separată a acestui aspect, strâns legată de cel întemeiat pe durata procedurilor menționate (a se vedea, mutatis mutandis Bečvářářová c. Republica Cehă, n 585/85/00, § 55, 14 decembrie 2004). Curtea ia notă de faptul că prezenta cauză a recurentei se limitează la a beneficia de utilizarea bunurilor sale până la încheierea procedurii de faliment împotriva cooperativei debitoare. Or, potrivit jurisprudenței Curții, repercusiunile patrimoniale negative cauzate eventual de durata excesivă a unei proceduri sunt de să ia în considerare din punct de vedere juridic examinarea ui ui de la art. 1 din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că Legea nr. 82/1998 permite justițiabililor să solicite, de asemenea, repararea prejudiciului material cauzat de o neregulă în decizia sau în desfășurarea procedurii. cererea sa de satisfacție echitabilă în ceea ce privește daunele materiale și morale, recurenta pare să fi invocat această pretenție; în măsura în care acest motiv se confundă, prin urmare, cu cel examinat pe teren la art. 6 alin. (1) din Convenție, acesta trebuie declarat inadmisibil din același motiv. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. (3) În sfârșit, recurenta se plânge că dreptul intern nu i-a oferit nicio cale de atac în vederea remedierii obiecțiilor sale. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că, în cauza Vokurka c. Republica Cehă (decizie menționată mai sus), că acțiunea de despăgubire prevăzută de Legea 82/1998 în versiunea modificată ar putea remedia nerespectarea obligației de a se acorda o perioadă de timp rezonabilă în sensul articolului 1 din Convenție. Pe de altă parte, această acțiune permite justițiabililor să solicite, de asemenea, repararea prejudiciului material cauzat de durata unei proceduri, prejudicii pe care recurenta pare să le vizeze prin afirmațiile sale formulate pe teren la art. 1 din Protocolul nr Există, prin urmare, în ordinea juridică cehă o acțiune efectivă, de care reclamanta a profitat, de altfel,. În consecință, în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. (4) În consecință, trebuie să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să se declare restul cererii inadmisibile. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii inadmisibile. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Module Președinte