ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 300/2015

HOTĂRÂRE
29.01.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 300/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 300/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. a Județului Cluj anularea Deciziei nr. E/871 din 10 ianuarie 2013, precum și a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 371784/1 din 12 decembrie 2012 și nr. 371784/2 din 12 decembrie 2012 prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații reprezentând contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate.

Prin sentința nr. 8491 din 17 mai 2013, Tribunalul Cluj a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant privind anularea Deciziei nr. E/871 din 10 ianuarie 2013 și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată privind anularea Deciziilor de impunere nr. 371784/1 din 12 decembrie 2012 respectiv nr. 371.784/2 din 12 decembrie 2012.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj a declarat recurs reclamantul B. solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin Decizia nr. 9838 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj a respins recursul declarat de reclamantul B. împotriva sentinței nr. 8491 din 17 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2013 al Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o în întregime.

Reclamantul B. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 9838 din 17 octombrie 2013 din Dosarul nr. x/117/2013 al Curții de Apel Cluj, fără a depune motivele de revizuire precum și taxa de timbru și timbru judiciar aferentă.

La data de 24 octombrie 2013 prin citația ce i-a fost comunicată, Curtea a stabilit în sarcina revizuentului obligația de plată a taxei judiciare de 10 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei.

Având în vedere că acesta nu și-a îndeplinit obligația până la termenul de judecată din 14 noiembrie 2013, Curtea a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și prin Decizia nr. 10932 din 14 noiembrie 2013 a anulat ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuent.

Împotriva Deciziei menționate, revizuentul B. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ.: hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Împotriva hotărârii pronunțate în cererea de revizuire a deciziei unei instanțe de recurs, nu poate fi exercitată nicio cale de atac, deoarece hotărârea supusă revizuirii este irevocabilă.

În cauza de față, prin Decizia nr. 10932 din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj a soluționat cererea de revizuire formulată de B. împotriva Deciziei nr. 9838 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, având ca obiect recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 8491 din 17 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2013 de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimata A. a Județului Cluj.

Prin urmare, având în vedere că decizia pronunțată în soluționarea revizuirii nu se încadrează între hotărârile menționate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. ce pot fi atacate cu recurs, fiind irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5, se constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Față de cele anterior expuse, instanța urmează a respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de B. împotriva Deciziei nr. 10932 din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2017
2016 a Tribunalului Cluj, secția Mixtă de contencios administrativ și fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale pronunțată în Dosarul nr. y/117/2016, a declarat apel reclamantul A., cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj,
ÎCCJ 2017-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 778/2017
Decizia nr. 778/2017 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată în luna martie 2013 pe rolul Tribunalul Cluj
ÎCCJ 2014-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3168/2014
15 septembrie 2008 de către Curtea de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 32564/2/2005, în contradictoriu cu intimata SC R.E. SA. Împotriva acestei decizii a d
ÎCCJ 2013-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3942/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, reține următoarele: Prin Sentința nr. 650/F din 11 aprilie 2012, Tribunalul Specializat Argeș, învestit prin declinare, a admis în parte acțiunea formulată de recl
ÎCCJ 2013-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 901/2013
i în cuantum de 122.210,92 RON, încheierea de ședință nr. 223/CC din 01 septembrie 2008 pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 01 septembrie 2008 în Dosarul nr. 7653/2005 prin care instanța a respins ca neîntemeiată cererea d
Sursă