ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2015

Decizia nr. 152/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2480 din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. și a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor încheiat la data de 20 mai 2013 și înregistrat la 23 mai 2013, emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond, obligând pârâta la plata sumei de 2.200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pârâta B.

2.1. Motivele de casare;

În susținerea recursului recurenta invocă un singur motiv de nelegalitate, reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv greșita aplicare a legii, cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Principalele argumente invocate;

Prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate invocat, se arată, în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului.

Cu privire la existența unui caz bine justificat, recurenta susține că actul atacat a fost emis datorită faptului că reclamanta a încălcat o serie de clauze contractuale, obligația de recuperare a fondurilor Uniunii Europene intervenind automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Mai arată că instanța de fond a depășit limitele impuse de art. 14 din lege, procedând, în fapt, la o prejudecare a fondului cauzei.

În ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, recurenta susține că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii nici a acestei condiții prevăzute de legea specială, executarea unei obligații bugetare, stabilite printr-un act administrativ fiscale care se bucură de prezumția de legalitate, neputând constitui, prin ea însăși, o pagubă.

Prin întâmpinarea formulată intimata SC A. SRL a solicitat respingerea recursului motivând că a dovedit, în cauză, existența cazului bine justificat precum și iminența unei pagube care s-ar putea produce în patrimoniul său prin menținerea actului contestat.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 octombrie 2014, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului;

4.2.1 Analiza motivului de casare invocat;

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând în acest sens, în dezacord cu recurenta, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a dispus în cauză, oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond, în raport de susținerile părților dar și de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situației de fapt și de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat, ca fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal în privința căruia s-a solicită suspendarea executării, așa încât, nu va fi primit argumentul recurentei referitor la soluționarea cauzei doar în baza unor simple afirmații neînsoțite de dovezi în susținerea îndeplinirii celor două condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în condițiile în care, a constatat existența unei neconcordanțe între situația de fapt, reținută prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită, și cea rezultată din documentele emise de pârâtă în procedura de achiziție de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului, ce se impune a fi clarificată cu ocazia cercetării fondului.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Așadar, aprecierea instanței de fond, în sensul că retragerea ajutorului financiar acordat societății constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul său, de natură a-i perturba ireversibil activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției existența pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act normativ.

Pe lângă aceste argumente, se mai reține că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2003 din 23 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, a admis acțiunea reclamantei SC A. SRL și a dispus anularea Procesului-verbal din 23 mai 2013 ce face obiectul prezentei cauze, această situație fiind de natură a dovedi îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

Având în vedere cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport cu soluția pronunțată asupra recursului declarat de pârâta B., Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmând a obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată dovedite de intimata-reclamantă prin înscrisurile depuse la dosar, în cuantum de 2.000 lei.

4.2.2. Soluția instanței de recurs;

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., și recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 2480 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 lei către intimata-reclamantă SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2015.