ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3060/2015

HOTĂRÂRE
07.10.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3060/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3060/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 aprilie 2014, reclamanta SC A. SRL, prin B. - Filiala Timiș SPRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Livezile, prin Primar, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.777 lei, compusă din 3.207 lei debit restant și din 2.570 lei penalități de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 157 din 19 decembrie 2014, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva hotărârii Tribunalului Mehedinți, reclamanta SC A. SRL, prin B. - Filiala Timiș SPRL, a formulat apel, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, la data de 9 februarie 2015.

Prin încheierea de ședință nr. 13 din 7 aprilie 2015, secția a II-a civilă a Curții de Apel Craiova a înaintat cauza la secția de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.

A reținut instanța că obiectul dosarului îl reprezintă despăgubiri dintr-un contract de achiziție publică, contractul de lucrări nr. EUL-754 din 02.06.2010, și că, raportat la data promovării acțiunii, 10 aprilie 2014, în cauză sunt incidente dispozițiile art. III și art. IV din O.U.G. nr. 77/2012, potrivit cărora contestațiile, procesele și cererile în materie de achiziții publice, aflate în curs de soluționare în fața Consiliului sau, după caz, a instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, continuă să se judece în condițiile și cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute.

Astfel, dispozițiile O.U.G. nr. 77/2012 au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013 și au modificat și completat prevederile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, competența de soluționare a unor astfel de litigii aparținând secției de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 28 din 12 mai 2015, a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare în favoarea secției a II-a civile a aceleiași instanțe.

A reținut instanța că cererea de chemare în judecată vizează pretenții decurgând din contractul de lucrări nr. EUL-754 din 02 iunie 2010, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în materia juridică „litigii cu profesioniști”, fără ca pe parcursul soluționării judecății să fi intervenit vreo schimbare a acestei calificări.

Astfel, s-a apreciat că instanța superioară specializată în materie este cea corespunzătoare celei care a pronunțat sentința de fond, respectiv secția civilă a Curții de Apel Craiova.

Pentru acestea, constatând ivit conflict negativ de competență funcțională, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova, în baza art. 133 pct. 2 și art. 136 alin. (2) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în cadrul tribunalelor și al curților de apel funcționează secții sau complete specializate pentru: - litigiile de muncă și asigurări sociale, - litigii de familie și minori, - litigii comerciale, - reorganizare/lichidare judiciară, - contencios administrativ și fiscal, - litigii privind creațiile intelectuale și proprietate intelectuală și industrială, - drept penal.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecății, astfel cum a fost înregistrat, judecat și soluționat la instanța de fond, îl constituie „litigiu cu profesioniști”.

Deci, după cum în mod corect a reținut și secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova, în primă instanță dosarul a fost soluționat de un judecător specializat în această materie, a litigiilor cu profesioniști.

De asemenea, calea de atac declarată în cauză, care face obiectul conflictului negativ de competență, este apelul, cale ordinară de atac specifică materiei civile. Calea de atac în materia contenciosului administrativ este doar recursul, cale extraordinară de atac, care poate fi exercitat pentru stricte motive de nelegalitate, expres reglementate de lege.

Prin urmare, instanța superioară specializată în materie este instanța corespunzătoare celei care a pronunțat sentința civilă de fond, respectiv secția civilă a Curții de Apel Craiova.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) și art. 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 157 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Stabilește în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin B. - Filiala Timiș SPRL, în contradictoriu cu pârâta Comuna Livezile, prin Primar.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2546/2015
ța a reținut că actul este supus O.U.G. nr. 34/2006, referitoare la procedura achiziției publice, obiectul contractului și derularea acestuia fiind subsumate noțiunilor descrise și reglementate de acest act normativ. Față de prevederile art
ÎCCJ 2015-05-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2035/2015
Decizia nr. 2035/2015 Asupra recursului de față Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2015-04-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1668/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată inițial p
ÎCCJ 2014-12-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4784/2014
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți la 29 aprilie 2014, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pârâții Comuna Jiana - Prim
ÎCCJ 2015-06-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2582/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 39 din 19 februarie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat
Sursă