ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2015

Decizia nr. 1141/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., suspendarea executării Hotărârilor Plenului B. nr. 618 și nr. 642 din data de 29 mai 2014, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a actelor administrative, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluția primei instanțe;

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 1922 din 17 iunie 2014, a admis, în parte, acțiunea promovată de reclamantul A., a dispus suspendarea executării Hotărârii Plenului B. nr. 642 din 29 mai 2014 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare și a respins cererea de suspendare a executării Hotărârii Plenului B. nr. 618 din 29 mai 2014, ca neîntemeiată.

Prin aceeași sentință, a admis, în parte, cererea de intervenție principală formulată de intervenientul C.

Totodată, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, excepție invocată de către reclamant.

1.3. Recursurile declarate.

Motivele de casare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul B. și intervenientul principal C.

Recursul pârâtului;

În motivarea căii de atac, pârâtul B. a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, susținând că prima instanță a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv în privința cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței

recurate, cu consecința respingerii cererii de suspendare a actului atacat, precum și a cererii de sesizare a instanței constituționale.

Recurentul-pârât consideră că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 14 și art. 16 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare și a dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 7 alin. (1) și art. 17 din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor B., aprobat prin Hotărârea Plenului B. nr. 327/2005, apreciind în mod eronat că dispozițiile în discuție impun, în ceea ce privește persoana care candidează la funcția de membru al B., cerința de a fi desemnat un judecător care este de la instanța unde își desfășoară efectiv activitatea și unde are dreptul să voteze.

Ca o consecință a greșitei aplicări a prevederilor enunțate, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

Condiția „cazului bine justificat” nu poate fi reținută în opinia recurentului, întrucât hotărârea în discuție nu are nici măcar o aparență de nelegalitate.

Legea nr. 317/2004 stabilește două condiții generale pentru a putea fi ales ca membru în cadrul B. și anume, una pozitivă de a fi judecător definitiv și una negativă, de a nu fi făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau de a nu fi colaborat cu acestea ori de a nu avea un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.

Nu este instituită astfel o interdicție expresă pentru membrul interimar de a candida în vederea numirii sale ca membri titular în cadrul B.

Mai mult, intervenientul a fost validat ca membru interimar al B. la 10 februarie 2014, în timp ce termenul limită de depunere a candidaturilor a fost la data de 29 ianuarie 2014.

Interpretând și aplicând eronat prevederile legale, instanța de fond a reținut, pe lângă cele două condiții generale și cerința de a fi desemnat candidat doar a judecătorului de la instanța unde își desfășoară efectiv activitatea și unde are dreptul să voteze.

În ceea ce privește starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat candidatul pe toată durata procedurii, în condițiile în care a cumulat atât calitatea de membru B., funcție de demnitate publică, cât și pe aceea de candidat la o astfel de funcție, recurentul arată că aceasta trebuie prevăzută în mod expres de lege, iar Legea nr. 317/2004 nu conține astfel de prevederi.

Nici condiția „pagubei iminente” nu este îndeplinită, deoarece suspendarea efectelor Hotărârea Plenului B. nr. 642/2014 nu creează reclamantului un prejudiciu viitor și previzibil, acesta nu poate fi declarat candidat câștigător.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, modificată și completată, recurentul consideră că este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerințelor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recursul intervenientului principal;

În motivarea căii de atac, intervenientul principal C. a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., republicat, susținând, în esență, că prima instanță nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, iar hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în urma rejudecării litigiului, respingerea cererii de suspendare a actului administrativ atacat.

Recurentul-intervenient arată că prima instanță, încălcând și interpretând greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu a făcut o simplă analiză a aparenței de nelegalitate, ci a statuat pe fond, apreciind că actul administrativ este nelegal.

Din perspectiva cazului bine justificat, adică al aparenței serioase de nelegalitate care să justifice suspendarea, recurentul subliniază faptul că situația juridică a sa este identică cu aceea a unui alt judecător, reprezentantul judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărui alegere (când era membru interimar) a fost validată de B. și Senat.

În plus, susține recurentul-intervenient, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 face vorbire de instanța la care judecătorul care candidează își desfășoară activitatea fără a impune ca aceasta să fie desfășurată „efectiv”.

Prima instanță a considerat în mod greșit că Hotărârea Plenului B. nr. 642/2014 creează pentru reclamant o situația de pagubă iminentă care trebuie prevenită, în sensul că, dacă s-ar valida de Senat alegerea intervenientului ca membru în B., această hotărâre nu ar mai putea fi cenzurată decât pe calea contenciosului constituțional.

Chiar dacă hotărârea ar fi validată de Senat, împrejurarea nu creează un prejudiciu ireparabil pentru intimatul-reclamant, fiind aplicabile dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 972 din 21 noiembrie 2012.

Sentința recurată a fost adoptată de Completul 3 fond al secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel București, însă judecătorul nu este membru al completului și nici nu era inclus în lista de permanență pentru ziua când a fost soluționată cauza, de unde rezultă că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

1.4. Prin încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2015, Înalta Curte a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de E. în interesul recurenților B. și C.

II. Analiza motivelor de casare;

1.1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 N.C.P.C.

Susținerea este nefondată, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă împrejurarea dovedirii înlocuirii titularului Completului 3, prin Hotărârea nr. 166 din 5 iunie 2014 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel București, cu un alt judecător, care, la rândul său a fost înlocuit pentru ședința din 17 iunie 2014, prin Hotărârea nr. 90 din 27 martie 2014 și prin procesul-verbal din 16 iunie 2014, cu dl. judecător D. din planificarea de permanență pentru ziua de marți.

Din actul aflat la fila 192 din dosarul de recurs, rezultă că pentru ziua de marți a anului 2014, dl. D. figura pe lista de permanență.

1.2. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C.

Criticile sunt fondate, urmând a se constata aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Condiția cazului bine justificat a fost considerată îndeplinită în speță de către prima instanță, care a susținut că intervenientul principal nu putea candida la funcția de membru B. deoarece nu era în activitate la Tribunalul Mehedinți, încălcându-se astfel dispozițiile art. 14, 16 din Legea nr. 317/2004 și a art. 9 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 17 din Regulamentul privind procedura de alegere a membrilor B.

Judecătorul fondului a mai constatat că intervenientul principal avea la momentul depunerii candidaturii și pe parcursul alegerilor calitatea de membru cu activitate permanentă în B. și nu își desfășura activitatea efectiv la Tribunalul Mehedinți.

Cazul bine justificat, în accepțiunea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 este acea împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, instanța de fond a apreciat îndeplinirea condiției cazului bine justificat, urmare a interpretării unor dispoziții legale.

Prevederile legale invocate în sentința recurată nu impun în mod clar, explicit, cerința ca judecătorul candidat la funcția de membru B. să funcționeze efectiv în cadrul instanței și nu conțin o interdicție expresă pentru membrul interimar de a candida în vederea numirii ca membru titular în cadrul B.

Interpretarea textului legal în maniera în care a fost efectuată de judecătorul fondului a condus la concluzia că nu s-a realizat o simplă analiză a aparenței de nelegalitate, ci s-a statuat chiar pe fondul cauzei.

Mai mult, aparența de nelegalitate nu este susținută nici de existența unei situații identice cu a recurentului-intervenient, când, candidatura reprezentantului judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost validată, deși persoana în cauză era la data depunerii candidaturii membru interimar al B.

Susținerea primei instanțe nu poate fi acceptată nici din perspectiva situației de fapt a intervenientului principal, din actele dosarului rezultând că la data depunerii candidaturii la B., nu era membru interimar al acestei autorități.

Necesitatea suspendării actului administrativ pentru a se preveni o pagubă iminentă nu este întrunită, lipsind condiția prejudiciului material, viitor și previzibil.

Prin suspendarea efectelor actului administrativ, reclamantul nu poate fi numit ca membru ales în cadrul B., iar emiterea unei hotărâri a Senatului în privința candidaturii intervenientului principal nu înseamnă că, în ipoteza anulării actului atacat (Hotărârea Plenului B. nr. 642/2014) hotărârea nu poate fi revocată de emitentul acestuia, Senatul României.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, urmează a se observa depunerea la dosar a Deciziei Curții Constituționale nr. 756 din 16 decembrie 2014 prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea.

În temeiul art. 66 N.C.P.C. urmează să se admită cererea de intervenție principală formulată la instanța de fond de către intimatul C.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cu privire la cererea de intervenție accesorie introdusă de E. în interesul recurentului-pârât B., se va dispune admiterea acesteia, în raport de interesul pe care îl care asociația profesională în promovarea și apărarea libertății, demnității și statutului profesional al magistraților, coroborat cu rolul B. și anume, acela de a fi garantul independenței justiției.

În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de E. în interesul recurentului-intervenient principal C., soluția este de respingere a cererii, avându-se în vedere că asociația profesională nu justifică un interes legitim pentru susținerea în proces a candidaturii unui judecător, chiar și membru E. în detrimentul altui judecător (reclamantul) care este membru E. - Dâmbovița, împrejurare ce a reieșit din dezbateri.

În baza art. 453 N.C.P.C., va fi obligat intimatul-reclamant la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către recurentul-intervenient C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de B. și C. împotriva sentinței nr. 1922 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite cererea de intervenție formulată de E. în interesul recurentului B.

Respinge cererea de intervenție în interesul recurentului intervenient C.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Hotărârii Plenului B. nr. 642 din 29 mai 2014 ca neîntemeiată.

Admite cererea de intervenție principală formulată de C.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă intimatul reclamant la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către recurentul intervenient C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.