ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 55/2015

Decizia nr. 55/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea Hotărârii nr. 485 din 12 noiembrie 2012 emisă de pârât, prin care s-a constatat existența unei fapte de discriminare prin aplicarea unui tratament diferențiat și s-a recomandat respectarea principiului egalității de șanse și înlăturării tratamentului discriminatoriu aplicat candidaților la admiterea în cadrul instituțiilor de învățământ ale A., în sensul de a nu mai aloca locuri distincte pentru femei și bărbați la sesiunea de admitere în instituțiile menționate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că decizia privind alocarea de locuri distincte pentru femei și bărbați este justificată, ținând seama de natura activității profesionale și contextul în care se desfășoară, astfel încât instituția să poată asigura, din punct de vedere operativ, realizarea misiunilor încredințate, invocând prevederile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 și art. 4 din Legea nr. 202/2002.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1661 din 22 mai 2013, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Hotărârea nr. 485 din 12 noiembrie 2012, la sesizarea C., autoritatea publică pârâtă a constatat că aspectele sesizate intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, recomandând reclamantului să manifeste exigență pe viitor și să elimine orice criterii care, prin efectele generate, favorizează sau defavorizează ori supune unui tratament discriminatoriu o persoană sau un grup de persoane ață de alte persoane ori grupuri de persoane.

Judecătorul fondului a pus în discuție necesitatea chemării în judecată și a C., conform art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, însă reclamantul nu s-a conformat rigorilor impuse de conturarea corectă a cadrului procesual, prin chemarea în judecată și a persoanei împotriva căreia s-ar răsfrânge efectele hotărârii judecătorești, mai exact titularul sesizării adresate C., pentru a da acesteia posibilitatea de a-și formula apărări, apreciind astfel că acțiunea este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, întrucât din analiza art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 rezultă că legiuitorul lasă la latitudinea părților sau a instanței lărgirea cadrului procesual, în opinia sa, în cauză nu se impunea citarea unui terț în proces, făcând referire în acest sens la dispozițiile art. 78 din N.C.P.C. care nu sunt aplicabile speței.

În fine, în condițiile în care se considera necesară introducerea în cauză a titularului sesizării autorității pârâte, prima instanță avea posibilitatea de a recurge la mijloacele procesuale puse la îndemâna sa de art. 16

1

teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și art. 129 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru considerente ce se vor arăta în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce vizează anularea Hotărârii nr. 485 din 12 noiembrie 2012 emise de B.

Prin Hotărârea nr. 485 din 12 noiembrie 2012, ca urmare a sesizării C., B. a constatat existența unei fapte de discriminare prin aplicarea unui tratament diferențiat și a recomandat reclamantului să aplice corect legea, în sensul respectării principiului egalității de șanse și înlăturării tratamentului discriminatoriu aplicat candidaților la admiterea în cadrul instituțiilor de învățământ ale, în sensul de a nu mai aloca locuri distincte pentru femei și bărbați la sesiunea de admitere în instituțiile menționate.

Prima instanță a pus în discuția reclamantului necesitatea introducerii în cauză a titularului sesizării autorității pârâte, însă acesta nu s-a conformat.

Potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept”.

Înalta Curte constată că, indiferent de poziția adoptată de recurentul-reclamant în cauză, în baza textului de lege menționat și în virtutea rolului activ instituit de art. 129 C. proc. civ., se impunea ca prima instanță să dispună, din oficiu, introducerea în cauză a

C., titularul sesizării adresate B..

Așadar,

prima instanță urmează să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată cu stabilirea corectă a cadrului procesual, Centrul Parteneriat pentru Egalitate fiind beneficiarul

actului administrativ

împotriva căruia s-ar răsfrânge efectele hotărârii judecătorești

cauza va fi rejudecată în contradictoriu și cu acest organism.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1661 din 22 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.