ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2016

Decizia nr. 1665/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 6229 din 19 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat recursul declarat de SC A. SRL prin Administrator Judiciar B. SPRL împotriva Sentinței nr. 7679 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citată cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

Împotriva Deciziei nr. 6229 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din noul C. proc. civ., susținând că hotărârea dată este rezultatul unei erori materiale, recurenta fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru în temeiul prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este tardiv formulată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din noul C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile prevederile vechiului C. proc. civ.

Conform art. 319 alin. (2) C. proc. civ.:

"Art. 319. - [...]

Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."

Hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare este o hotărâre irevocabilă, prin care recursul a fost anulat, ca netimbrat, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor care se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, fiind aplicabile dispozițiile tezei a doua a textului de lege citat.

Înalta Curte constată că hotărârea atacată a rămas irevocabilă la data de 19 septembrie 2013, iar contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 09 decembrie 2015, fiind formulată cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., calculat de la data de 19 septembrie 2013, când hotărârea a rămas irevocabilă.

Instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiție, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar contestatoarea nu a invocat existența unei împrejurări mai presus de voința ei, în accepțiunea art. 103 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care să o fi împiedicat să exercite contestația în anulare în termenul legal.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137 coroborat cu art. 319 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția tardivității, invocată de intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, urmând a fi respinsă, ca tardiv formulată, contestația în anulare declarată de SC A. SRL prin administrator judiciar B. SPRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SRL prin administrator judiciar B. SPRL împotriva Deciziei nr. 6229 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2016.

Procesat de GGC - NN