ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1256/2015

Decizia nr. 1256/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 octombrie 2013, reclamanta A. Dâmbovița prin B. Dâmbovița a chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând suspendarea efectelor Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 23 septembrie 2013, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 212/2014 din 24 ianuarie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

formulată de reclamanta A. Dâmbovița prin B. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul C. și a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 23 septembrie 2013, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare a actului administrativ menționat.

Împotriva sentinței civile nr. 212/2014 din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul C.

Recurentul-pârât a promovat în termen legal recurs împotriva hotărârii primei instanțe, invocând ca temei de drept al demersului său judiciar, prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că reclamanta-intimată, prin susținerile ei a antamat fondul cauzei în dovedirea condiției cazului bine justificat și ca, de asemenea, în speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestei condiții.

Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, recurentul a arătat că în speță nu poate fi reținut un risc real de perturbare a activității A. Dâmbovița prin plata creanței, nefiind adusă nicio dovada în acest sens.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit în cauză.

Recursul nu este fondat.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentului-pârât vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Examinând sumar actele dosarului, în limitele acestei proceduri în care nu este îngăduită prejudicierea fondului, judecătorul fondului a reținut în mod judicios că

în Dosarul nr. x/2/2013 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat sentința civilă nr. 3606 din 19 noiembrie 2013, prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 206 din 22 noiembrie 2011 a C., precum și anularea Notei de constatare din 05 octombrie 2012, situație suficientă pentru a constitui un caz bine justificat, capabil să conducă la suspendarea executării Notei de constatare din 23 septembrie 2013, având în vedere că, în conformitate cu această hotărâre judecătorească, nu mai există temeiul emiterii Notei de constatare din 23 septembrie 2013.

Și în ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de fond contrar celor afirmate în recursul formulat, a avut în vedere și a analizat motivele invocate de reclamanta intimată.

În acest sens și în opinia Înaltei Curți, actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la riscul iminent de

perturbare în funcționarea autorității publice reclamante, respectiv a serviciilor de interes public pe care aceasta le furnizează, a derulării proiectelor de investiții aflate în curs și a îndeplinirii obligațiilor asumate de reclamant prin contracte de credit bancar.

Reținând, așadar, față de cele mai sus expuse că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 14 și 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 212/2014 din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.