ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1126/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Hotărârea primei instanțe;
Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 479 din 13 decembrie 2013, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., persoană fizică autorizată, în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.
Calea de atac exercitată;
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., persoană fizică autorizată, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale incidente în cauză, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.
Apărarea intimatului-pârât;
Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac, fiind nefondată.
Procedura de examinare a recursului în completul de filtru;
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.
Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond, cerere respinsă de prima instanță.
Prevederile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 au reglementat obligația persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluționarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept și fără nicio formalitate.
Din actele dosarului
nu rezultă că recurentul-reclamant a înregistrat pe rolul instanței acțiune în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Totodată, în urma consultării sistemului informatic Ecris, se constată că pe rolul Curții de Apel Craiova nu există înregistrat un dosar care să aibă ca obiect anularea Ordinului ministrului Transporturilor nr. 733/2013 și ca reclamant pe A.
Așa fiind, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate.
Prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.
Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în speță, recurentul nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A., persoană fizică autorizată, împotriva sentinței nr. 479 din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.