ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 773/2017

Hotărârea pronunțată în primă instanță; Prin hotărârea arbitrată nr. 2 din data de 16 iulie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 (publicată în M. Of., Partea I nr. 581 din 3 august 2015) au fost stabilite criteriile de repartizare a remunerației compensatorii pentru copia privată, a remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru retransmiterea prin cablu și pentru dreptul de comunicare publică (ambiental/lucrativ) între organismele de gestiune colectivă A., B. și C. și a comisionului datorat colectorului pentru domeniile: copie privată, comunicare-publică - ambiental/lucrativ și retransmitere prin cablu, astfel: A. Repartizarea remunerației compensatorii pentru copia privată colectate în perioada 1 mai 2014 la zi: criteriul proporției repertoriilor gestionate de organismele de gestiune colectivă A., C. și B. B. Repartizarea remunerației echitabile pentru comunicare publică colectată în perioada 12 iunie 2012-la zi: B.1. Pentru sursa de colectare radio: criteriul proporției utilizării reale a repertoriilor organismelor de gestiune colectivă A., C. și B., astfel cum utilizările sunt menționate în play-listurile comunicate de organismele de radio, pentru posturile de radio utilizate în locațiile lor de către utilizatorii plătiți; B.

Pentru sursa de colectare TV: criteriul proporției utilizării reale a repertoriilor organismelor de gestiune colectivă A., C. și B., astfel cum utilizările sunt menționate în play-listurile comunicate de organismele de televiziune, pentru posturile de televiziune utilizate în locațiile lor de către utilizatorii plătiți; B.

Pentru alte surse indicate de utilizatorii plătitori: criteriul proporției utilizării reale a repertoriilor organismelor de gestiune colectivă A., C. și B., dacă acesta este cunoscut pe bază de play-listuri. Pentru situațiile în care nu poate fi determinată proporția utilizării repertoriilor organismelor de gestiune colectivă A., C. și B. pe bază de play-listuri se va aplica criteriul proporției repertoriilor gestionate de fiecare dintre cele trei organisme de gestiune colectivă. S-a stabilit un plafon maxim de 9% al comisionului cuvenit organismului de gestiune colector pentru cheltuielile privind acoperirea reală a costurilor de colectare a remunerației echitabile pentru comunicarea publică. C. Repartizarea remunerației pentru retransmiterea prin cablu colectate în perioada 1 octombrie 2013 - la zi: criteriul proporției utilizării reale a repertoriilor organismelor de gestiune colectivă A., C. și B., așa cum utilizările sunt menționate în play-listurile comunicate de organismele de televiziune retransmise prin cablu. S-a stabilit un plafon maxim de 3% al comisionului cuvenit organismului de gestiune colector pentru cheltuielile privind acoperirea reală a costurilor de colectare a remunerației pentru retransmiterea prin cablu. 2 Împotriva hotărârii arbitrale a declarat apel reclamanta C., iar pârâta B. a declarat apel incident. Prin încheierea de ședință din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 129 1 și art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ca inadmisibilă, s-a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ca inadmisibilă și s-a respins excepția inadmisibilității apelului incident, ca neîntemeiată. S-a reținut că textele contestate stabilesc, în cazul art. 129 1 , procedura de numire a colectorului unic sau instituie mandatul legal pentru nemembrii, fără a avea legătură cu obiectul cauzei (stabilirea criteriilor de partajare a remunerației datorate artiștilor), iar în cazul art. 133 alin. (3), se reglementează modalitatea de numire a colectorului în cazul drepturilor ce fac obiectul gestiunii colective facultative, fără a avea legătură cu drepturile deduse judecății, ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii. Cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a fost, de asemenea, respinsă ca inadmisibilă, considerându-se că prin cerere nu este enunțată în mod concret o problemă de drept, ci sunt dezvoltate doar diverse argumente, alegații și considerații în legătură cu litigiul dedus judecății (existența în actuala reglementare a remunerației compensatorii pentru copia privată a unei discriminări patrimoniale între membrii ce aparțin unor organisme diferite de gestiune colectivă, datorată unor contradicții generate de aplicarea unor criterii diferite de repartizare. A fost respinsă excepția inadmisibilității apelului incident, întrucât prin apelul incident s-a formulat o proprie pretenție, respectiv se tinde la schimbarea soluției din arbitraj în sensul admiterii excepției inadmisibilității cererii de arbitrare, excepție ce fusese respinsă, fiind îndeplinite toate condițiile art. 472 C. proc. civ. 3. Cererea de recurs. Împotriva încheierii de ședință din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta C. Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar după comunicarea întâmpinărilor, recurenta-reclamantă C. a depus răspuns la întâmpinare. Dezvoltarea motivelor de recurs a fost depusă la data de 15 decembrie 2016, recursul fiind motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, recurenta critică greșita aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 de către instanța de apel, considerând că există o legătură implicită și evidentă între obiectul cauzei - stabilirea criteriilor de partajare a remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți - și textele legale a căror neconstituționalitate a invocat-o. Se arată că dispozițiile art. 129 1 teza I din Legea nr. 8/1996 și art. 133 alin. (3) (criteriul reprezentativității) din Legea nr. 8/1996 sunt contrare dispozițiilor constituționale prevăzute în art. 9 din Constituția României, art. 16 alin. (1) din Constituția României, art. 20 alin. (1) din Constituția României, iar declararea ca neconstituțională a prevederilor criticate ar determina o soluționare diferită a cauzei. Se mai susține că prevederile menționate au înrâurire hotărâtoare asupra litigiului pendinte, având în vedere ca tribunalul arbitral, pentru a pronunța Decizia arbitrală nr. 2 din 16 iulie 2015 și încheierea din 03 august 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a avut în vedere, chiar dacă prin analogie, temeiul legal cuprins de art. 133 din Legea nr. 8/1996, norma ce privește gestiunea colectivă facultativă. Astfel, soluționarea cauzei de către tribunalul arbitral în această modalitate cu aplicarea criteriului reprezentativității conținut de un text de lege neconstituțional influențează soluționarea litigiului pendinte, care are ca obiect apelul împotriva hotărârii arbitrale.

Procedura derulată în recurs. S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanta C. Prin încheierea din 31 martie 2017 Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanta C.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului. Analizând recursul declarat de reclamanta C. prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor reținute în raportul de admisibilitate în principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În cauză nu a avut loc o încălcare sau aplicare greșită a dispozițiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 care prevăd: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.” Criticile recurentei vizând îndeplinirea condiției legale ca dispoziția invocată din lege sau ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei nu sunt fondate. Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și 146 lit. d) din Constituție, în mod legal Curtea de Apel București a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale. Prima condiție pentru a sesiza Curtea Constituțională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influența hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispozițiilor dintr-o lege sau o ordonanț ă în vigoare, contestate sub aspectul constituționalității acestora. În mod just Curtea de Apel București, în privința excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 129 1 și 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 invocate a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale considerându-se că textele contestate care stabilesc în cazul art. 129 1 procedura de numire a colectorului unic sau instituie mandatul legal pentru nemembrii nu au legătură cu obiectul cauzei. Și aceasta deoarece cererea de arbitraj formulată de A. și C. are ca temei juridic dispozițiile art. 131 2 alin. (3) lit. c) din Legea 8/1996 și are ca obiect stabilirea modalității de repartizare, în cote procentuale, între organismele de gestiune colectivă A., C. și B. a remunerației compensatorii. Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 16 iulie 2015 ce a fost apelată de reclamanta C. s-au stabilit criteriile de partajare a remunerației compensatorii pentru copia privată, a remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru retransmiterea prin cablu și pentru dreptul de comunicare publică (ambiental/lucrativ) între organismele de gestiune colectivă A., B. și C. și a comisionului datorat colectorului pentru domeniile: copie privată, comunicare-publică - ambiental/lucrativ și retransmitere prin cablu. De asemenea, între dispozițiile art. 133 alin. (3) din același act normativ care reglementează modalitatea de numire a colectorului în cazul drepturilor ce fac obiectul gestiunii colective facultative și drepturile deduse judecății ce fac obiectul gestiunii colective obligatorii nu se verifică această condiție a legăturii care să poată determina sesizarea Curții Constituționale. Dreptul de acces liber la justiție prevăzut ca atare de art. 21 din Constituție nu este astfel îngrădit, în condițiile în care se refuza justițiabilului dreptul de a supune controlului de constituționalitate o prevedere legală ce nu se dovedește hotărâtoare pentru soluția ce o va pronunța instanța sesizată. Cum criticile recurentei vizând îndeplinirea condiției legale ca dispozițiile invocate din Legea nr. 8/1996 să aibă legătură cu soluționarea cauzei nu sunt fondate, se va respinge prezentul recurs împotriva încheierii de ședință din 26 noiembrie 2016 a Curții de Apel București.