ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 773/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 773/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 773/2017

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

în primă instanță;

Prin hotărârea arbitrată nr. 2 din data de 16

iulie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 (publicată în M. Of.,

Partea I nr. 581 din 3 august 2015) au fost stabilite criteriile de repartizare

a remunerației compensatorii pentru copia privată, a

remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau executanți

pentru retransmiterea prin cablu și pentru dreptul de comunicare

publică (ambiental/lucrativ) între organismele de gestiune colectivă A.,

B. și C. și a comisionului datorat colectorului pentru domeniile:

copie privată, comunicare-publică - ambiental/lucrativ și

retransmitere prin cablu, astfel:

A. Repartizarea remunerației

compensatorii pentru copia privată colectate în perioada 1 mai 2014 la zi:

criteriul proporției repertoriilor gestionate de organismele de gestiune

colectivă A., C. și B.

B. Repartizarea remunerației

echitabile pentru comunicare publică colectată în perioada 12 iunie

2012-la zi:

B.1. Pentru sursa de colectare radio:

criteriul proporției utilizării reale a repertoriilor organismelor de

gestiune colectivă A., C. și B., astfel cum utilizările sunt

menționate în play-listurile comunicate de organismele de radio, pentru

posturile de radio utilizate în locațiile lor de către utilizatorii

plătiți;

B.2. Pentru sursa de colectare TV:

criteriul proporției utilizării reale a repertoriilor organismelor de

gestiune colectivă A., C. și B., astfel cum utilizările sunt

menționate în play-listurile comunicate de organismele de televiziune,

pentru posturile de televiziune utilizate în locațiile lor de către

utilizatorii plătiți;

B.3. Pentru alte surse indicate de

utilizatorii plătitori: criteriul proporției utilizării reale a

repertoriilor organismelor de gestiune colectivă A., C. și B.,

dacă acesta este cunoscut pe bază de play-listuri. Pentru

situațiile în care nu poate fi determinată proporția

utilizării repertoriilor organismelor de gestiune colectivă A., C.

și B. pe bază de play-listuri se va aplica criteriul proporției

repertoriilor gestionate de fiecare dintre cele trei organisme de gestiune

colectivă.

S-a stabilit un plafon maxim de 9% al

comisionului cuvenit organismului de gestiune colector pentru cheltuielile

privind acoperirea reală a costurilor de colectare a remunerației

echitabile pentru comunicarea publică.

C. Repartizarea remunerației

pentru retransmiterea prin cablu colectate în perioada 1 octombrie 2013 - la

zi: criteriul proporției utilizării reale a repertoriilor

organismelor de gestiune colectivă A., C. și B., așa cum

utilizările sunt menționate în play-listurile comunicate de

organismele de televiziune retransmise prin cablu.

S-a stabilit un plafon maxim de 3% al

comisionului cuvenit organismului de gestiune colector pentru cheltuielile

privind acoperirea reală a costurilor de colectare a remunerației pentru

retransmiterea prin cablu.

2

Împotriva

hotărârii arbitrale a declarat apel reclamanta C., iar pârâta B. a

declarat apel incident.

Prin încheierea de

ședință din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, s-a respins cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 129

1

și art. 133 alin. (3)

din Legea nr. 8/1996, ca inadmisibilă, s-a respins cererea de sesizare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării

unei hotărâri prealabile ca inadmisibilă și s-a respins

excepția inadmisibilității apelului incident, ca

neîntemeiată.

S-a reținut că textele

contestate stabilesc, în cazul art. 129

1

, procedura de numire a

colectorului unic sau instituie mandatul legal pentru nemembrii, fără

a avea legătură cu obiectul cauzei (stabilirea criteriilor de

partajare a remunerației datorate artiștilor), iar în cazul art. 133 alin.

(3), se reglementează modalitatea de numire a colectorului în cazul

drepturilor ce fac obiectul gestiunii colective facultative, fără a

avea legătură cu drepturile deduse judecății, ce fac

obiectul gestiunii colective obligatorii.

Cererea de sesizare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea

pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei

chestiuni de drept, a fost, de asemenea, respinsă ca inadmisibilă,

considerându-se că prin cerere nu este enunțată în mod concret o

problemă de drept, ci sunt dezvoltate doar diverse argumente,

alegații și considerații în legătură cu litigiul dedus

judecății (existența în actuala reglementare a remunerației

compensatorii pentru copia privată a unei discriminări patrimoniale

între membrii ce aparțin unor organisme diferite de gestiune

colectivă, datorată unor contradicții generate de aplicarea unor

criterii diferite de repartizare. A fost respinsă excepția

inadmisibilității apelului incident, întrucât prin apelul incident s-a

formulat o proprie pretenție, respectiv se tinde la schimbarea

soluției din arbitraj în sensul admiterii excepției

inadmisibilității cererii de arbitrare, excepție ce fusese

respinsă, fiind îndeplinite toate condițiile art. 472 C. proc. civ.

Împotriva încheierii de

ședință din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta C.

Intimatul-pârât

a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar

după comunicarea întâmpinărilor, recurenta-reclamantă C. a depus

răspuns la întâmpinare.

Dezvoltarea motivelor de recurs a fost

depusă la data de 15 decembrie 2016, recursul fiind motivat conform

prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs depuse au fost

încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta critică

greșita aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992

de către instanța de apel, considerând că există o

legătură implicită și evidentă între obiectul cauzei -

stabilirea criteriilor de partajare a remunerației datorate

artiștilor interpreți sau executanți - și textele legale a

căror neconstituționalitate a invocat-o.

Se arată că

dispozițiile art. 129

1

teza I din Legea nr. 8/1996 și art.

133 alin. (3) (criteriul reprezentativității) din Legea nr. 8/1996

sunt contrare dispozițiilor constituționale prevăzute în art. 9

din Constituția României, art. 16 alin. (1) din Constituția României,

art. 20 alin. (1) din Constituția României, iar declararea ca

neconstituțională a prevederilor criticate ar determina o

soluționare diferită a cauzei.

Se mai susține că prevederile

menționate au înrâurire hotărâtoare asupra litigiului pendinte, având

în vedere ca tribunalul arbitral, pentru a pronunța Decizia arbitrală

nr. 2 din 16 iulie 2015 și încheierea din 03 august 2015

pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a avut în vedere, chiar dacă

prin analogie, temeiul legal cuprins de art. 133 din Legea nr. 8/1996, norma ce

privește gestiunea colectivă facultativă. Astfel,

soluționarea cauzei de către tribunalul arbitral în această

modalitate cu aplicarea criteriului reprezentativității conținut

de un text de lege neconstituțional influențează

soluționarea litigiului pendinte, care are ca obiect apelul împotriva

hotărârii arbitrale.

S-a procedat la întocmirea raportului

asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de

reclamanta C.

Prin încheierea din 31 martie 2017

Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanta C.

de Casație și Justiție asupra recursului.

Analizând recursul declarat de

reclamanta C. prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor

reținute în raportul de admisibilitate în principiu, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este nefondat

pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct.

8 C. proc. civ.,

se poate

dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta

a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept

material. În cauză nu a avut loc o încălcare sau aplicare

greșită a dispozițiilor art.

29 alin. (2) din

Legea nr. 47/1992 care prevăd:

„Curtea Constituțională

decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care

are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia.”

Criticile recurentei vizând îndeplinirea

condiției legale ca dispoziția invocată din lege sau

ordonanță să aibă legătură cu soluționarea

cauzei nu sunt fondate.

Analizând

admisibilitatea cererii de

sesizare

a Curții Constituționale, în

raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și 146 lit. d)

din Constituție, în mod legal Curtea de Apel București a constatat

că nu se impune sesizarea Curții Constituționale.

Prima

condiție

pentru a sesiza

Curtea Constituțională

este

aceea

a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze

influența hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau

dispozițiilor dintr-o

lege

sau o

ordonanț

ă

în

vigoare, contestate sub aspectul constituționalității acestora.

În mod just Curtea de Apel

București, în privința excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 129

1

și 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996

invocate a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale considerându-se că textele contestate care stabilesc în

cazul art. 129

1

procedura de numire a colectorului unic sau

instituie mandatul legal pentru nemembrii nu au legătură cu obiectul

cauzei. Și aceasta deoarece cererea de arbitraj formulată de A.

și C. are ca temei juridic dispozițiile art. 131

2

alin. (3)

lit. c) din Legea 8/1996 și are ca obiect stabilirea modalității

de repartizare, în cote procentuale, între organismele de gestiune

colectivă A., C. și B. a remunerației compensatorii.

Prin hotărârea arbitrală nr.

2 din 16 iulie 2015 ce a fost apelată de reclamanta C. s-au stabilit

criteriile de partajare a remunerației compensatorii pentru copia

privată, a remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau

executanți pentru retransmiterea prin cablu și pentru dreptul de

comunicare publică (ambiental/lucrativ) între organismele de gestiune

colectivă A., B. și C. și a comisionului datorat colectorului

pentru domeniile: copie privată, comunicare-publică -

ambiental/lucrativ și retransmitere prin cablu.

De asemenea, între dispozițiile art.

133 alin. (3) din același act normativ care reglementează modalitatea

de numire a colectorului în cazul drepturilor ce fac obiectul gestiunii

colective facultative și drepturile deduse judecății ce fac

obiectul gestiunii colective obligatorii nu se verifică această condiție

a legăturii care să poată determina sesizarea Curții

Constituționale.

Dreptul de acces liber la

justiție prevăzut ca atare de art. 21 din Constituție nu este

astfel îngrădit, în condițiile în care se refuza justițiabilului

dreptul de a supune controlului de constituționalitate o prevedere

legală ce nu se dovedește hotărâtoare pentru soluția ce o va

pronunța instanța sesizată.

Cum criticile recurentei vizând

îndeplinirea condiției legale ca dispozițiile invocate din Legea nr. 8/1996

să aibă legătură cu soluționarea cauzei nu sunt

fondate, se va respinge prezentul recurs împotriva încheierii de

ședință din 26 noiembrie 2016 a Curții de Apel

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta C. împotriva încheierii de ședință din 26

octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 12 mai 2017.