ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1458/2017

Decizia nr. 1458/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Bihor, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat plângere împotriva Ministerului Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră, Punctul de trecere a frontierei Salonta și Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a solicitat anularea refuzului intrării la frontieră nr. 160 din 24 octombrie 2015 a Ministerului Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră, Punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai ca fiind nelegală și netemeinică, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 49 din 12 aprilie 2016 a Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, .

După înregistrarea cauzei la Curtea de Apel Oradea, această instanță, prin Sentința nr. 52 din 22 iunie 2016, a admis excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Oradea și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, .

Dosarul a fost înregistrat la 06 iulie 2016 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 3149 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția nulității acțiunii pentru netimbrare, ca neîntemeiată.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Poliția de Frontieră - Punctul de Trecere a Frontierei Salonta, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și pârâtul chemat în garanție Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Română.

A fost anulată decizia de restrângere a dreptului la liberă circulație prin modalitatea nepermiterii intrării pe teritoriul României dispusă de pârâtul IGPF în baza Notei-raport nr. 158300 din 06 martie 2015 și implementată prin semnalarea informatică înregistrată sub nr. 15/1798.

Totodată, a fost anulată Comunicarea intitulata "Refuzul intrării la frontieră" nr. 160 din 24 octombrie 2015 emisa de ITPF Oradea - Punctul de trecere a frontierei Salonta și obligat pârâtul IGPF la plata către reclamant a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constând în taxa timbru.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție introdusă de paratul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea împotriva chematului în garanție Inspectoratul General al Poliției de Frontieră ca lipsită de obiect.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

I. În recursul declarat de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a fost criticată soluția instanței de fond pentru că sentința cuprinde motive contradictorii și s-a dat cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.).

În motivele de recurs s-a considerat că prin sentința recurată instanța de fond a reținut în mod greșit ca fiind lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea împotriva Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, având în vedere art. 3

1

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române.

Conform legislației în vigoare, Dispoziției Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Română nr. 525 din 09 martie 2011 privind Metodologia de Gestionare a semnalărilor la nivelul PFR a procedurilor de lucru s-a luat legătura cu Centrul Operațional de Coordonare din cadrul Inspectoratului General al Poliție de Frontieră Română care a comunicat intimatei recurente că reclamantul figurează în consemn cu nepermiterea intrării, iar ITPF Oradea - PPF Salonta a luat măsura nepermiterii intrării în România a cetățeanului maghiar.

În ceea ce privește susținerea referitoare la decizia de instituire a măsurii nepermiterii intrării pe teritoriul României cum că nu îndeplinește condițiile de formă și de fond s-a arătat că formularul de aducere la cunoștință a măsurii îndeplinește toate condițiile menționate în art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 102/2005.

S-a solicitat admiterea recursului, cu măsura respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

II. În recursul declarat de Inspectoratul General al Poliție de Frontieră s-a arătat că acesta a instituit măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 3 ani, începând cu 5 martie 2015, ca modalitate de restrângere a dreptului la liberă circulație pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 27 alin. (1) și (5) și art. 29 lit. a) din O.U.G. nr. 102/2005.

Referitor la faptul că decizia de restrângere a dreptului la liberă circulație, prin măsura nepermiterii intrării în România a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră sub forma unei rezoluții a inspectoratului general prin care a fost aprobată Nota-raport nr. 158300 din 06 martie 2015, s-a arătat că documentul anterior menționat este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 și nu o rezoluție, așa cum din eroare a reținut instanța de fond și faptul că această notă-raport nu se intitulează decizie nu înseamnă că ea nu cuprinde măsura instituită în sensul nepermiterii intrării în România.

S-a solicitat ca instanța de recurs să observe că judecătorul fondului nu a ținut seama de solicitarea formulată Serviciului Român de Informații nr. 001127432 din 5 martie 2015 aceasta reprezentând în realitate motivarea în fapt a deciziei și, de aceea, s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate.

Intimatul A. a invocat, în sprijinul soluției de admitere a excepției inadmisibilității recursului soluțiile irevocabile pronunțate de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2014 privind pe B.; Dosarul nr. x/2/2014 privind pe C. și Dosarul nr. x/111/2015 privind pe D.

În baza art. 248 C. proc. civ., pentru că a fost invocată excepția inadmisibilității recursului, instanța va analiza cu prioritate această excepție.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a refuzului intrării la frontieră a reclamantului A., cetățean maghiar.

Așa cum rezultă din formularul nr. 160 din 24 octombrie 2015 al refuzului intrării la frontieră ce a fost comunicat reclamantului și care este contestat în prezenta cauză, prin aceasta reclamantul a fost informat că îi este refuzată intrarea în țară în temeiul O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul statelor membre ale UE, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene pe motiv că împotriva sa a fost dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul României în condițiile O.U.G. nr. 102/2005.

Instanța de fond, dar și recurenții, au reținut că în cauză măsura a fost dispusă în baza art. 6 alin. (1) lit. c), art. 27 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 105/2002.

Cu toate acestea, instanța de fond, în ceea ce privește calea e atac, a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 102/2005, dat fiind că acest text legal se referă la acțiunile în instanță introduse împotriva refuzului primirii intrării pe teritoriul României dispus în temeiul art. 6 alin. (1) din același act normativ și a precizat, în dispozitivul hotărârii atacate, că aceasta este supusă căii de atac a recursului.

Conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată: "Cetățenilor Uniunii Europene, precum și membrilor familiilor lor li se refuză intrarea pe teritoriul statului român numai în următoarele situații: a) dacă nu prezintă documentele corespunzătoare prevăzute la art. 5 și nu fac dovada, prin orice alt mijloc, ca beneficiază de dreptul la libera circulație și rezidență pe teritoriul României; b) dacă au fost declarați indezirabili, în condițiile legii, sau dacă împotriva acestora a fost dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul României în condițiile prezentei ordonanțe de urgență; c) exista indicii temeinice ca persoana în cauză constituie o amenințare reala și prezentă la ordinea publică, securitatea națională sau sănătatea publică".

Potrivit art. 6 alin. (4) din același act normativ: "Împotriva refuzului permiterii intrării pe teritoriul României se poate face acțiune la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială se afla sediul organului emitent al actului administrativ contestat. Instanța soluționează de urgența și cu precădere, pronunțându-se prin hotărâre. Cererea se judeca în camera de consiliu, cu citarea părților. Hotărârea instanței este definitiva și irevocabilă".

În raport de aceste prevederi, indiferent de motivul pentru care unui cetățean al Uniunii Europene sau membrilor lor de familie li se refuză intrarea pe teritoriul statului român, se poate face acțiune la instanța de contencios administrativ, iar hotărârea instanței este definitivă [textul precizează și irevocabilă, dar după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., noțiunea irevocabilă a fost cu înlocuită cu noțiunea definitivă, iar conform art. 634 alin. (1) pct. 1 sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului].

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, iar potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Chiar dacă temeiul invocat de intimat în susținerea excepției inadmisibilității [art. 105 alin. (4) și 5 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România] nu este corect, totuși, calea de atac exercitată este inadmisibilă în raport de prevederile art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 102/2005 și de actul normativ ce reglementează regimul străinilor, respectiv al persoanelor ce nu sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului economic european și Confederației Elvețiene.

În sensul inadmisibilității căii de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de contencios administrativ prin care se contestă refuzul permiterii intrării pe teritoriul României în condițiile art. 6 din O.U.G. nr. 102/2005 s-au pronunțat constant instanțele (Sentința nr. 3280 din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2014, Sentința civilă nr. 105 din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2014).

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursurilor.

Respinge recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și de chematul în garanție Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva Sentinței civile nr. 3149 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV