CtEDO 29.01.2008 Auto

MODLKOWSKA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
29.01.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MODLKOWSKA v. POLAND (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 6420/02, de către Zofia MODČKowSKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care așeză la 29 ianuarie 2008 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Josep Casadevall, Giovanni Bonello, Kristaq Traja, Stanislav Pavlovschi, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 11 ianuarie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 13 aprilie 2007, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Zofia Modłkowska, este un național polonez născut în 1961 și trăiește în Rakszawa. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1998 reclamantul, care a fost în acea perioadă de concediu de maternitate, a aflat că angajatorul ei, o societate de răspundere limitată, a făcut obiectul unei proceduri de anulare, nu a putut contacta angajatorul, contractul său de muncă nu a fost încheiat formal și nu a primit certificatul de ocupare a forței de muncă. La 28 august 1998, reclamantul a depus o cerere de plată a salariului și a compensației. Ea a solicitat, de asemenea, instanței să ordone ca acuzatul să-i furnizeze un certificat de ocupare a forței de muncă. La 2 septembrie 1998, cazul a fost transferat Curtea de district din Varșovia (Sād Rejonowy) La 19 noiembrie 1999, Curtea de district din Varșovia a numit un tutor care să reprezinte interesele acuzatului. La o dată neespecificată, reclamantul s-a plâns la președintele Curții regionale în legătură cu lipsa progresului în cadrul procedurii. La 19 ianuarie 2000, Președintele Curții regionale a informat reclamantul că întârzierile procedurii sunt datorită faptului că inculpatul nu are organ reprezentativ. Audierile programate pentru 27 septembrie 2000 și 12 septembrie 2001 au fost suspendate. La 22 mai 2002, Curtea de district din Varșovia și-a pronunțat hotărârea, hotărâtă în favoarea reclamantului și a acordat compensația. Nu a fost interzis niciun recurs împotriva hotărârii și a devenit final și executor. La 5 noiembrie 2004, reclamantul a depus în favoarea Curții Regionale din Varșovia (Sīd Okręgowy) o plângere privind o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil și a solicitat compensație. Ea se bazează în mod specific pe art. 18 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sådowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”), care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004. Cu toate acestea, la 3 martie 2005, Curtea regională a respins plângerea reclamantului, susținând că dispozițiile din Legea 2004, inclusiv art. 18, se aplică exclusiv procedurilor în așteptare. Curtea a constatat că reclamantul și-a depus plângerea după data încheierii procedurii principale și faptul că a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă că procedurile sunt pendente. Dispozițiile juridice care se aplică în acest caz și practica relevantă sunt stabilite în alineatele 12-23 din decizia în cazul Charzyński c. Polonia , nr. 15212/03 și în alineatele 12-23 din decizia în cazul Michalak c. Polonia , nr. 24549/03, ambele hotărâri adoptate de Curte la 1 martie 2005. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii și la presupunerea lor nedreptății. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns în ceea ce privește durata procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 13 aprilie 2007, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese prin intermediul declarației unilaterale — recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele particulare ale cazului, Guvernul declară că oferă reclamantului să plătească suma de 10.000 PLN. Guvernul ar dori să reamintească că suma menționată este compensația maximă pentru durata prolungată a procedurii care poate fi acordată în temeiul dispozițiilor Legii din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil („Legea 2004”). După cum s-a confirmat în jurisprudența Curții, remedierea prevăzută în Legea de 2004 este capabilă să furnizeze reclamanților soluții adecvate pentru daunele presupuse care rezultă din lungimea procedurii (Krasuski c. Polonia, hotărârea din 14 iunie 2005, cererea nr. 61444/00), îndeplinind astfel obligația de „remediare efectivă” în sensul art. 35 § 1 din Convenție. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În plus, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, remedierea prevăzută la art. 18 din Legea de 2004 nu a redresat plângerea reclamantului cu privire la lungimea excesivă a procedurii civile. ... Prin urmare, Guvernul consideră că circumstanțele cererii de mai sus pot duce la concluzia prevăzută la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, prin urmare, nu mai este justificat continuarea examinării cererii în lumina declarației unilaterale a Guvernului. ...” Într-o scrisoare din 20 mai 2007, reclamantul a informat Registrul că nu a acceptat propunerea Guvernului Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți din cerere (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă ). Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Curtea ar adăuga că această decizie constituie o rezoluție finală a acestei părți a cererii numai în ceea ce privește procedurile în fața Curții, fără a aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri care ar putea fi disponibile în fața instanțelor interne pentru a solicita o compensare suplimentară în ceea ce privește durata procedurii impugnate. Denumirea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind presupusa nedreptate a procedurii Reclamantul s-a mai plângut, invocând art. 6 § 1 din Convenție, despre presupusa nedreptate a procedurii de compensare. Cu toate acestea, Curtea remarcă că reclamantul nu a recurs împotriva hotărârii de primă instanță, care rezultă că această parte a cererii este inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. art. 29 § 3 din Convenție Având în vedere concluziile de mai sus, aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție la acest caz ar trebui întreruptă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește durata plângerii de procedură în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația de mai sus, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția; Declară restul cererii inadmisibil. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă