Zakrzewska împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 22515/06 de Jolanta ZAKRZEWSKA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 30 septembrie 2008 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 7 decembrie 2005, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 20 iunie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Jolanta Zakrzewska, este un național polonez care s-a născut în 1963 și trăiește în Warszawa.

Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 octombrie 2001, reclamantul a depus o cerere civilă la Curtea Regională de la Varșovia (Sād Okręgowy pentru înlocuirea unei mașini defectuoase, achiziționată în temeiul unui contract de leasing. La 26 noiembrie 2001, reclamantul a plătit o taxă de judecată. La 14 ianuarie 2002, a prelungit cererea, a fost prerogativă a inculpatului și a solicitat instanței să organizeze audierea. La 15 aprilie 2002, reclamantul și-a prelungit din nou cererea. În aceeași zi a solicitat instanței să o asigure ( zabezpieczenie roszczenia ). La 14 iunie 2002, Curtea Regională de Varșovia a refuzat cererea.

Reclamantul a depus un recurs. Dosarul de procedură a fost transmis Curții de Apel de la Varșovia ( Sād Apelacyjny ) la 11 octombrie 2002, care a respins recursul reclamantului la 8 noiembrie La 17 ianuarie 2003, dosarul a fost trimis înapoi la Curtea Regională de Varșovia. La 25 septembrie 2003, Curtea a desfășurat prima audiere. Reclamantul a prelungit din nou cererea și a depus o cerere de dezqualificare a unui judecător. A fost respinsă la 5 ianuarie 2004. La 12 ianuarie 2004, reclamantul a interzis apelul. La 19 martie 2004, Curtea de Apel a respins recursul.

La 24 noiembrie 2003, reclamantul a depus Ministrul Justiției (Ministrul Sprawiedliwości o plângere care susține că durata procedurii a fost necorespunzătoare și a fost trimisă președintelui Curții Regionale de Varșovia ( Prezes SÜdu Okręgowego ) la 5 decembrie 2003. La 13 ianuarie 2004, președintele Curții Regionale de Varșovia, după examinarea plângerii reclamantului, a declarat că procedura nu a fost lungă. La 19 mai 2004, Curtea Regională de Varșovia a ordonat reclamantului să plătească o taxă judiciară în ceea ce privește partea cererii sale prelungite la audierea depusă la 25 septembrie 2003. La 14 iunie 2004, reclamantul a solicitat instanței să o scutească de această taxă. La 21 iunie 2004, Curtea Regională de Varșovia a refuzat această cerere.

Reclamantul a interzis recursul de către Curtea de Apel din Varșovia la 9 decembrie 2004. La 29 decembrie 2004. În 2004, Curtea Regională de Varșovia a ordonat reclamantului să plătească taxa judecătorească în ceea ce privește partea extinsă a cererii sale. Între timp, la 19 ianuarie 2005, Curtea Regională de Varșovia a restituit această parte a cererii. Între timp, la 10 ianuarie 2005, reclamantul a cerut instanței să accelereze procedura și să organizeze o ședință. La 29 martie 2006, Curtea a desfășurat o ședință. La 12 aprilie 2006, Curtea Regională de Varșovia a permis parțial cererea reclamantului. Părțile au recurs. La 14 decembrie 2006, Curtea de Apel din Varșovia a modificat hotărârea de primă instanță și a respins cererea reclamantului.

La 18 martie 2005, reclamantul a depus la Curtea de Apel din Varșovia o plângere în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na narzenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bes nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea din 2004”), care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004. Reclamantul a solicitat o hotărâre care declară că durata procedurii a fost excesivă și o atribuire de o justă satisfacție, în valoare de 10.000 de zloți polonezi (PLN) (aprox. 2.500 de euro (EUR)). De asemenea, a solicitat Curții de Apel din Varșovia să informeze instanța de primă instanță să organizeze o audiere în cazul ei.

La 20 mai 2005, Curtea de Apel din Varșovia a respins plângerea reclamantului cu privire la procedurile în fața Curții Regionale din Varșovia. Pe de altă parte, partea plângerii care se referă la presupusa inactivitate a Curții de Apel din Varșovia în examinarea apelurilor interlocutorii reclamantului a fost transferată Curții Supreme pentru examinare. În declarația sa de motive privind procedurile dinainte de Curtea Regională de Varșovia, instanța a observat că dispozițiile din Legea de 2004 ar putea fi aplicate numai la procedurile care au durat după 17 septembrie 2004, și anume data intrării în vigoare a Actului de 2004. În opinia instanței, procedura de primă instanță nu a fost de nerazonabilă.

Curtea a constatat că, la data intrării în vigoare a Legii din 2004, procedurile erau în așteptare în fața instanței de a doua instanță (examinarea recursului interlocutor al reclamantului împotriva hotărârii din 21 iunie 2004 a Curții regionale de Varșovia privind scutirea de la taxa de instanță). Curtea a recunoscut că între 5 februarie 2005 și 19 aprilie 2005 nu au fost luate măsuri în cazul reclamantului. Cu toate acestea, acest lucru nu poate fi atribuit Curții Regionale de Varșovia. Curtea a remarcat în continuare că datele audierilor depindeau de disponibilitatea judecătorilor și de volumul de muncă al judecătorilor. Acesta a subliniat faptul că nicio societate nu poate permite menținerea unui sistem judiciar care să garanteze o examinare imediată și promptă a oricărui caz, indiferent de complexitatea sa.

La 30 iunie 2005, Curtea Supremă a returnat partea plângerii de lungă durată a reclamantului transferate prin decizia din 20 mai 2005, deoarece „nu a fost depusă și semnată de un consilier juridic sau de un avocat”. La 1 iulie 2005, reprezentantul reclamantului a solicitat Curtea de Apel din Varșovia să-l informeze despre măsurile de remediere disponibile împotriva hotărârii din partea instanței respective la 20 mai 2005. La 6 iulie 2005, Curtea de Apel din Varșovia a informat reclamantul că nu există niciun recurs împotriva deciziei de mai sus. La 12 iulie 2005, reclamantul, în baza rezoluției Curții Supreme din 28 iunie 2005 (nr. III SZPP 1/05), în conformitate cu care a fost disponibil un recurs împotriva unei plângeri depuse în temeiul legii 2004, a depus un recurs împotriva deciziei din 20 mai 2005. La 10 august 2005, Curtea de Apel din Varșovia a respins recursul depus în afara termenului legal.

La 3 octombrie 2005, Curtea Supremă a dat o hotărâre în care a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 20 mai 2005 ca fiind inadmisibilă în drept. Nu a examinat recursul împotriva hotărârii din 10 august 2005. Hotărârea Curții Supreme a fost trimisă reclamantului la 23 noiembrie 2005. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii și a susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 13 din Convenție, deoarece nu a avut un remediu eficace împotriva lungii excesive a procedurii.

Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii și că nu a avut nici un remediu eficace la dispoziția sa. Ea se bazează pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție care, în măsura în care este relevantă, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială”. Prin scrisoarea din 20 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea.

Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul unei declarații unilaterale, recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii nu a fost remediată la nivel intern, conform articolului 13 din Convenție, iar reclamantul poate pretinde că este victimă de încălcarea dreptului ei de a-și examina cazul în „ora rațională” în sensul articolului 6 § 1 din Convenția.

În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 10.000 PLN pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus este acceptată de Curte ca „un alt motiv” care justifică izbucnirea din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (...)” Într-o scrisoare din 14 iulie 2008, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil și despre lipsa unui remediu eficace capabil de a oferi remediere pentru încălcarea acestui drept (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 ...; Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007; Kudła v. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000-IX; și Charzyński v. Polonia (dec.) nr. 15212/03, HR 2005- ...).

Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă.

Curtea observă, de asemenea, că această decizie constituie o rezoluție finală a acestei cereri numai în ceea ce privește procedurile dinaintea Curții, fără a aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere în fața instanțelor interne pentru a solicita o compensare suplimentară în ceea ce privește durata procedurii impugnate. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul art. 6 § 1 și 13 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 22515/06 by Jolanta ZAKRZEWSKA against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30 September 2008 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 7 December 2005, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 20 June 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mrs Jolanta Zakrzewska, is a Polish national who was born in 1963 and lives in Warszawa.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 1. Main proceedings On 29 October 2001 the applicant lodged a civil claim with the Warsaw Regional Court ( Sąd Okręgowy ) for replacement of a defective car, bought under a leasing contract. On 26 November 2001, the applicant paid a court fee. On 14 January 2002 she extended her claim, was served with the defendant's pleading and asked the court to schedule the hearing. On 15 April 2002 the applicant again extended her claim. On the same day she asked the court to secure it ( zabezpieczenie roszczenia ). On 14 June 2002 the Warsaw Regional Court refused her request.

The applicant lodged an appeal. The case file was transmitted to the Warsaw Court of Appeal ( Sąd Apelacyjny ) on 11 October 2002, which dismissed the applicant's appeal on 8 November 2002. On 17 January 2003 the case file was sent back to the Warsaw Regional Court. On 25 September 2003 the court held the first hearing. The applicant again extended her claim and lodged a motion for disqualification of a judge. It was dismissed on 5 January 2004. On 12 January 2004 the applicant appealed. On 19 March 2004 the Warsaw Court of Appeal dismissed her appeal. On 24 November 2003 the applicant lodged with the Minister of Justice ( Minister Sprawiedliwości ) a complaint alleging that the length of the proceedings had been unreasonable.

It was sent to the President of the Warsaw Regional Court ( Prezes Sądu Okręgowego ) on 5 December 2003. On 13 January 2004 the President of the Warsaw Regional Court, after examination of the applicant's complaint, stated that the proceedings had not been lengthy. On 19 May 2004 the Warsaw Regional Court ordered the applicant to pay a court fee in respect of the part of her claim extended at the hearing held on 25 September 2003. On 14 June 2004 the applicant asked the court to exempt her from that fee. On 21 June 2004 the Warsaw Regional Court refused that request. The applicant appealed. The appeal was dismissed by the Warsaw Court of Appeal on 9 December 2004. On 29 December 2004 the Warsaw Regional Court ordered the applicant to pay the court fee in respect of the extended part of her claim.

As she failed to do so, on 19 January 2005 the Warsaw Regional Court returned that part of the claim. In the meantime, on 10 January 2005 the applicant asked the court to accelerate the proceedings and schedule a hearing. On 29 March 2006 the court held a hearing. On 12 April 2006 the Warsaw Regional Court partly allowed the applicant's claim. The parties appealed. On 14 December 2006 the Warsaw Court of Appeal amended the first instance judgment and dismissed the applicant's claim.

2. The applicant's complaint under the 2004 Act On 18 March 2005 the applicant, lodged with the Warsaw Court of Appeal a complaint under section 5 of the Law on 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) (“the 2004 Act”), which entered into force on 17 September 2004. The applicant sought a ruling declaring that the length of the proceedings had been excessive and an award of just satisfaction, in the amount of 10,000 Polish zlotys (PLN) (approx. 2,500 euros (EUR)). She also asked the Warsaw Court of Appeal to instruct the first-instance court to schedule a hearing in her case.

On 20 May 2005 the Warsaw Court of Appeal dismissed the applicant's complaint concerning the proceedings before the Warsaw Regional Court. On the other hand, the part of the complaint which related to the alleged inactivity of the Warsaw Court of Appeal in examination of the applicant's interlocutory appeals was transferred to the Supreme Court for examination. In its statement of reasons concerning the proceedings before the Warsaw Regional Court, the court observed that the provisions of the 2004 Act could be applied only to proceedings pending after 17 September 2004, namely the date of entry into force of the 2004 Act. In the opinion of the court, the first-instance proceedings were not unreasonably long.

The court found that on the date of entry into force of the 2004 Act the proceedings had been pending before the second-instance court (examination of the applicant's interlocutory appeal against the decision of 21 June 2004 of the Warsaw Regional Court concerning the exemption from the court fee). The court admitted that between 5 February 2005 and 19 April 2005 no action had been taken in the applicant's case. However, this could not be attributable to the Warsaw Regional Court. The court further noted that dates of hearings depended on availability of judges and their workload. It stressed that no society could afford to maintain a judicial system which guaranteed immediate and prompt examination of any case, irrespective of its complexity.

On 30 June 2005 the Supreme Court returned the part of the applicant's length complaint transferred by virtue of the decision of 20 May 2005, as “it was not lodged and signed by a legal adviser or an advocate”. On 1 July 2005 the applicant's representative asked the Warsaw Court of Appeal to advise him what remedies were available against the decision given by that court on 20 May 2005. On 6 July 2005 the Warsaw Court of Appeal informed the applicant that no appeal was available against the above decision. On 12 July 2005 the applicant, relying on the Supreme Court's resolution given on 28 June 2005 (no. III SZPP 1/05), according to which an appeal was available against a complaint lodged under the 2004 Act, lodged an appeal against the decision of 20 May 2005. On 10 August 2005 the Warsaw Court of Appeal rejected the appeal as lodged outside the statutory time-limit.

The applicant appealed. On 3 October 2005 the Supreme Court gave a decision in which it dismissed the applicant's appeal against the decision of 20 May 2005 as inadmissible in law. It did not examine the appeal against the decision of 10 August 2005. The Supreme Court's decision was sent to the applicant on 23 November 2005. B. Relevant domestic law and practice The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are stated in the Court's decisions in the cases of Charzyński v. Poland no. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V and Ratajczyk v. Poland no. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII.

COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings. 2. She also alleged a breach of Article 13 of the Convention in that she had not had an effective remedy against the excessive length of the proceedings. THE LAW The applicant complained about the length of the proceedings and that she had no effective remedy at her disposal. She relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity”.

By letter dated 20 June 2008 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “(...) the Government hereby wish to express – by way of a unilateral declaration – their acknowledgement of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved. At the same time, the Government admit that in the particular circumstances of the applicant's case, the applicant's complaint about the length of the proceedings has not been redressed at the domestic level as required by Article 13 of the Convention and the applicant can claim to be a victim of violation of her right to have her case examined in the “reasonable time” in the meaning of Article 6 § 1 of the Convention.

In these circumstances, and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay the applicant the amount of PLN 10,000 which they consider to be reasonable in the light of the Court's case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be free from any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention for the Protection of Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The Government would respectfully suggest that the above declaration be accepted by the Court as 'any other reason' justifying the striking out of the case of the Court's list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. (...)” In a letter of 14 July 2008 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government's declaration was unacceptably low. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of one's right to a hearing within a reasonable time and about the lack of an effective remedy capable of providing redress for a breach of this right (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ … ; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007; Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, ECHR 2000-IX; and Charzyński v. Poland (dec.) no. 15212/03, HR 2005- ...).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list. The Court further notes that this decision constitutes a final resolution of this application only in so far as the proceedings before the Court are concerned.

It is without prejudice to the use by the applicant of other remedies before the domestic courts to claim further compensation in respect of the length of the impugned proceedings. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government's declaration under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Deputy Registrar President