ZAKRZEWSKA v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
ZAKRZEWSKA v. POLAND (CtEDO, 2008)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 22515/06 de Jolanta ZAKRZEWSKA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 30 septembrie 2008 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 7 decembrie 2005, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 20 iunie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Jolanta Zakrzewska, este un național polonez care s-a născut în 1963 și trăiește în Warszawa. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 octombrie 2001, reclamantul a depus o cerere civilă la Curtea Regională de la Varșovia (Sād Okręgowy pentru înlocuirea unei mașini defectuoase, achiziționată în temeiul unui contract de leasing. La 26 noiembrie 2001, reclamantul a plătit o taxă de judecată. La 14 ianuarie 2002, a prelungit cererea, a fost prerogativă a inculpatului și a solicitat instanței să organizeze audierea. La 15 aprilie 2002, reclamantul și-a prelungit din nou cererea. În aceeași zi a solicitat instanței să o asigure ( zabezpieczenie roszczenia ). La 14 iunie 2002, Curtea Regională de Varșovia a refuzat cererea. Reclamantul a depus un recurs. Dosarul de procedură a fost transmis Curții de Apel de la Varșovia ( Sād Apelacyjny ) la 11 octombrie 2002, care a respins recursul reclamantului la 8 noiembrie La 17 ianuarie 2003, dosarul a fost trimis înapoi la Curtea Regională de Varșovia. La 25 septembrie 2003, Curtea a desfășurat prima audiere. Reclamantul a prelungit din nou cererea și a depus o cerere de dezqualificare a unui judecător. A fost respinsă la 5 ianuarie 2004. La 12 ianuarie 2004, reclamantul a interzis apelul. La 19 martie 2004, Curtea de Apel a respins recursul. La 24 noiembrie 2003, reclamantul a depus Ministrul Justiției (Ministrul Sprawiedliwości o plângere care susține că durata procedurii a fost necorespunzătoare și a fost trimisă președintelui Curții Regionale de Varșovia ( Prezes SÜdu Okręgowego ) la 5 decembrie 2003. La 13 ianuarie 2004, președintele Curții Regionale de Varșovia, după examinarea plângerii reclamantului, a declarat că procedura nu a fost lungă. La 19 mai 2004, Curtea Regională de Varșovia a ordonat reclamantului să plătească o taxă judiciară în ceea ce privește partea cererii sale prelungite la audierea depusă la 25 septembrie 2003. La 14 iunie 2004, reclamantul a solicitat instanței să o scutească de această taxă. La 21 iunie 2004, Curtea Regională de Varșovia a refuzat această cerere. Reclamantul a interzis recursul de către Curtea de Apel din Varșovia la 9 decembrie 2004. La 29 decembrie 2004. În 2004, Curtea Regională de Varșovia a ordonat reclamantului să plătească taxa judecătorească în ceea ce privește partea extinsă a cererii sale. Între timp, la 19 ianuarie 2005, Curtea Regională de Varșovia a restituit această parte a cererii. Între timp, la 10 ianuarie 2005, reclamantul a cerut instanței să accelereze procedura și să organizeze o ședință. La 29 martie 2006, Curtea a desfășurat o ședință. La 12 aprilie 2006, Curtea Regională de Varșovia a permis parțial cererea reclamantului. Părțile au recurs. La 14 decembrie 2006, Curtea de Apel din Varșovia a modificat hotărârea de primă instanță și a respins cererea reclamantului. La 18 martie 2005, reclamantul a depus la Curtea de Apel din Varșovia o plângere în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na narzenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bes nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea din 2004”), care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004. Reclamantul a solicitat o hotărâre care declară că durata procedurii a fost excesivă și o atribuire de o justă satisfacție, în valoare de 10.000 de zloți polonezi (PLN) (aprox. 2.500 de euro (EUR)). De asemenea, a solicitat Curții de Apel din Varșovia să informeze instanța de primă instanță să organizeze o audiere în cazul ei. La 20 mai 2005, Curtea de Apel din Varșovia a respins plângerea reclamantului cu privire la procedurile în fața Curții Regionale din Varșovia. Pe de altă parte, partea plângerii care se referă la presupusa inactivitate a Curții de Apel din Varșovia în examinarea apelurilor interlocutorii reclamantului a fost transferată Curții Supreme pentru examinare. În declarația sa de motive privind procedurile dinainte de Curtea Regională de Varșovia, instanța a observat că dispozițiile din Legea de 2004 ar putea fi aplicate numai la procedurile care au durat după 17 septembrie 2004, și anume data intrării în vigoare a Actului de 2004. În opinia instanței, procedura de primă instanță nu a fost de nerazonabilă. Curtea a constatat că, la data intrării în vigoare a Legii din 2004, procedurile erau în așteptare în fața instanței de a doua instanță (examinarea recursului interlocutor al reclamantului împotriva hotărârii din 21 iunie 2004 a Curții regionale de Varșovia privind scutirea de la taxa de instanță). Curtea a recunoscut că între 5 februarie 2005 și 19 aprilie 2005 nu au fost luate măsuri în cazul reclamantului. Cu toate acestea, acest lucru nu poate fi atribuit Curții Regionale de Varșovia. Curtea a remarcat în continuare că datele audierilor depindeau de disponibilitatea judecătorilor și de volumul de muncă al judecătorilor. Acesta a subliniat faptul că nicio societate nu poate permite menținerea unui sistem judiciar care să garanteze o examinare imediată și promptă a oricărui caz, indiferent de complexitatea sa. La 30 iunie 2005, Curtea Supremă a returnat partea plângerii de lungă durată a reclamantului transferate prin decizia din 20 mai 2005, deoarece „nu a fost depusă și semnată de un consilier juridic sau de un avocat”. La 1 iulie 2005, reprezentantul reclamantului a solicitat Curtea de Apel din Varșovia să-l informeze despre măsurile de remediere disponibile împotriva hotărârii din partea instanței respective la 20 mai 2005. La 6 iulie 2005, Curtea de Apel din Varșovia a informat reclamantul că nu există niciun recurs împotriva deciziei de mai sus. La 12 iulie 2005, reclamantul, în baza rezoluției Curții Supreme din 28 iunie 2005 (nr. III SZPP 1/05), în conformitate cu care a fost disponibil un recurs împotriva unei plângeri depuse în temeiul legii 2004, a depus un recurs împotriva deciziei din 20 mai 2005. La 10 august 2005, Curtea de Apel din Varșovia a respins recursul depus în afara termenului legal. La 3 octombrie 2005, Curtea Supremă a dat o hotărâre în care a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 20 mai 2005 ca fiind inadmisibilă în drept. Nu a examinat recursul împotriva hotărârii din 10 august 2005. Hotărârea Curții Supreme a fost trimisă reclamantului la 23 noiembrie 2005. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii și a susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 13 din Convenție, deoarece nu a avut un remediu eficace împotriva lungii excesive a procedurii. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii și că nu a avut nici un remediu eficace la dispoziția sa. Ea se bazează pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție care, în măsura în care este relevantă, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială”. Prin scrisoarea din 20 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul unei declarații unilaterale, recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii nu a fost remediată la nivel intern, conform articolului 13 din Convenție, iar reclamantul poate pretinde că este victimă de încălcarea dreptului ei de a-și examina cazul în „ora rațională” în sensul articolului 6 § 1 din Convenția. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 10.000 PLN pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus este acceptată de Curte ca „un alt motiv” care justifică izbucnirea din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (...)” Într-o scrisoare din 14 iulie 2008, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil și despre lipsa unui remediu eficace capabil de a oferi remediere pentru încălcarea acestui drept (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 ...; Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007; Kudła v. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000-IX; și Charzyński v. Polonia (dec.) nr. 15212/03, HR 2005- ...). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Curtea observă, de asemenea, că această decizie constituie o rezoluție finală a acestei cereri numai în ceea ce privește procedurile dinaintea Curții, fără a aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere în fața instanțelor interne pentru a solicita o compensare suplimentară în ceea ce privește durata procedurii impugnate. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul art. 6 § 1 și 13 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului