ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 295/2017

Decizia nr. 295/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele SC A. SA și SC B.SRL au solicitat, în contradictoriu cu C., anularea Adresei din 31 octombrie 2013 emisă de C., prin care li s-a comunicat valoarea procentului „p” și a consumului de medicamente pentru trim. III 2013, precum și Adresei din 2 decembrie 2013 emisă de C., prin care a fost respinsă contestația împotriva datelor C. și să fie obligat C. la remiterea adresei privind datele aferente trim. III 2013, certificate în conformitate cu dispozițiile legale.

Prin sentința civilă nr. 3210 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel București s-a admis acțiunea reclamantelor, au fost anulate Adresele din 31 octombrie 2013 și din 2 decembrie 2013 emise de C. și a fost obligată pârâta la emiterea unei adrese cu privire la datele aferente trim. III 2013, rectificate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 3210 din 25 noiembrie 2014, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii în anulare formulată de reclamantele SC A. SA și SC B.SRL.

În motivele de recurs s-a susținut că hotărârea este nelegală sub următoarele aspecte:

- includerea T.V.A. în baza de calcul a contribuției trimestriale;

- includerea în consumul centralizat trimestrial a unor medicamente care nu au fost comercializate în trim. de referință;

- includerea adaosurilor comerciale în consumul individual de medicamente.

Cu privire la includerea T.V.A. în baza de calcul a contribuției trimestriale

Recurenta a apreciat că Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 nu poate produce efecte în prezenta cauză, fiind invocate prevederile art. 11 lit. c) alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt generale și obligatorii de la data publicării în M. Of. al României.

Și în raport de prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 s-a considerat că Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale nu poate produce efecte și în prezenta cauză, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, se desprinde ideea că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică numai în cauzele aflate pe rolul instanței judecătorești la momentul publicării acesteia, iar în prezenta cauză nu se afla pe rolul Curții de Apel București la data publicării deciziei.

Pronunțarea unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unor norme legale nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, întrucât, prin crearea situației litigioase, partea ar viza modificarea raporturilor juridice existente, cu consecința extinderii efectelor deciziei Curții pentru trecut, ceea ce ar contraveni flagrant prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție.

În speță, soluția instanței de fond a fost criticată și din perspectiva interpretării prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 17/2012, deoarece aceste prevederi au fost respectate și a fost eliminată T.V.A. în vederea determinării în mod corect a procentului „p”.

Obligația legală de stabilire a sumei la care plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției este în sarcina reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, iar obligația de deducere a T.V.A. îi revenea reclamantei și nicidecum C.

Recurenta susține că aceasta nu are temei legal pentru a transmite consumul individual către D. decât cu T.V.A., întrucât în consumul raportat de furnizorii de servicii medicale și medicamente către casele de asigurări de sănătate și suportate din E. și din bugetul F. este inclusiv și T.V.A. și, oricum, reclamanta nu a fost prejudiciată, mecanismul de colectare a T.V.A. fiind reglementat de dispozițiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, iar aceasta avea posibilitatea de a proceda la deducerea acesteia în condițiile stabilite prin legislația fiscală.

Cu privire la includerea în consumul de medicamente a unor medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat în perioada de referință - trim. III 2013

În legislația specifică există prevederi clare referitoare la modul de raportare a datelor privind consumul centralizat trimestrial de medicamente de către furnizorii de servicii medicale, fiind invocate prevederile art. 5 alin. (4) și 5 din O.U.G. nr. 77/2011, iar C. are obligația să deconteze furnizorilor de servicii medicale și de medicamente pe baza facturilor însoțite de documente justificative în limita valorii de contract.

Prevederile art. 4 alin. (2) și (2)

1

din O.U.G. nr. 77/2011 instituie obligația deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, iar recurenta susține că medicamentele contestate de reclamantă au fost raportate de către furnizorii de medicamente/ servicii medicale, iar consumul centralizat de medicamente pentru trim. III 2013 a fost stabilit în baza listei de medicamente pentru care chiar reclamanta susține că datorează taxa clawback.

Art. 729 din Legea nr. 95/2006 prevede că Deținătorul de autorizație de punere pe piață trebuie să anunțe G. dacă produsul încetează să fie pus pe piață fie temporar, fie permanent, o astfel de notificare trebuie să fie pus pe piață fie temporar, fie permanent, o astfel de notificare trebuie să fie făcută cu cel puțin două luni înainte de întreruperea punerii pe piață a medicamentului, cu excepția situațiilor speciale.

O.U.G. nr. 77/2011 prevede obligația canalelor de eliberare de a raporta lunar doar date legate de consumul de medicamente dar nu și la date despre trasabilitatea acestora (achiziție, stocuri), iar dacă pentru un medicament nu se solicită reînnoirea autorizației de punere pe piață la expirarea acesteia, medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităților distribuite în rețeaua favorabilă, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorității de punere pe piață, astfel că există posibilitatea ca între data achiziționării unui medicament și data eliberării acestuia către pacient să existe un decalaj de timp.

S-a solicitat să se constate și faptul că medicamentele aferente trim. III 2013 au fost decontate din bugetul E. integral farmaciilor.

Cu privire la includerea adaosurilor comerciale în consumul individual de medicamente transmis de C. către reclamantă - pentru trim. III 2013.

Față de cele reținute de instanța de fond, recurenta a menționat Decizia nr. 665/2014 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, unde s-a reținut că deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător.

S-a invocat faptul că recurenta este scutită de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului iar prin Încheierea din 1 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus comunicarea raportului către părțile din litigiu.

La termenul din 2 februarie 2017, pentru că recursul a fost considerat admisibil, toți membrii completului au fost de acord, iar problema de drept nu este controversată, s-a dispus soluționarea recursului potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ., fără citarea părților, mai ales că niciuna dintre părți nu a solicitat aplicarea art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat, dar pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Adresei din 31 octombrie 2013 emisă de C. prin care li s-a comunicat reclamantelor valoarea procentului „p” și a consumului de medicamente aferent trim. III 2013 și a Adresei din 2 decembrie 2013, ambele emise de C.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantelor pentru nelegala includere a T.V.A., nelegala includere în lista de consum a unor medicamente care nu au fost comercializate în România în cursul trim. III 2013 și prin raportare la prețul medicamentelor care inclus nu numai T.V.A., ci și adaosuri comerciale.

Criticile recurentei C. sunt parțial fondate, dar soluția de anulare a actelor contestate va fi menținută în raport de considerentele ce vor fi prezentate.

Cu privire la includerea T.V.A. în baza de calcul a contribuției trimestriale;

Criticile recurentei au vizat, mai întâi, efectele pe care Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale o are în cauză și că aceasta are efect numai pentru viitor, după publicarea ei în M. Of.

Într-adevăr, prin Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituționale cât privește sintagma „care include și taxa pe valoare adăugată” și s-a considerat că această contribuție trimestrială reprezintă un procent aplicat nu numai asupra prețului în sine al medicamentelor, ci și asupra T.V.A. aplicată prețului medicamentelor, ceea ce

echivalează cu un impozit la impozit.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României și că de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Pornind de la aceste dispoziții, în mod corect, instanța de fond a dispus anularea notificării pentru trim. III 2013 pentru că aceasta conține și T.V.A.

În

raport de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, deciziile de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate sunt obligatorii pentru autoritățile publice și urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, dar și pentru instanța de judecată, în cauzele aflate pe rolul acestora la momentul publicării deciziei Curții Constituționale, iar acestea sunt obligate să le aplice în cazul în care dispozițiile declarate ca neconstituționale sunt incidente.

Aceasta nu echivalează cu o aplicare retroactivă, deoarece raporturile juridice în discuție nu s-au definitivat, fiind contestate de cei interesați, astfel că nu pot fi încadrate în categoria situațiilor juridice trecute la care nu se aplică legea nouă.

Această interpretare a fost consacrată în jurisprudența Curții Constituționale, care a stabilit că deciziile sale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate sunt obligatorii pentru autoritățile publice și urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanțele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, în acest sens fiind Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 a Curții Constituționale.

În cadrul motivelor de recurs, recurenta a criticat soluția instanței de fond și din perspectiva interpretării prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 17/2012, deoarece aceste prevederi au fost respectate și a fost eliminată T.V.A. în vederea determinării în mod corect a procentului „p”.

Pentru a stabili dacă aceste susțineri sunt sau nu fondate, se impun câteva precizări legate de evoluția legislației în acest domeniu.

Potrivit art. 3 alin. (1)

din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a intrat în vigoare: „Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent „p” asupra valorii consumului de medicamente suportate din E. și din bugetul F., consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție”, iar conform alin. (2): „Procentul «p» se calculează astfel: p=(CTt-Bat)/ CTtx100, unde CTt = consumul total trimestrial de medicamente suportate din E. și din bugetul F., Bat = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din E. și din bugetul F., calculat prin împărțire la 4 a bugetului anual aprobat inițial prin legea bugetului de stat”.

Ulterior, deși expres nu a fost modificat art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, totuși prin art. 7 din O.G. nr. 17/2012, s-a prevăzut că: „Începând cu trim. IV 2012 calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt și Bat nu includ T.V.A., iar Bat este de 1.515 milioane lei”.

Prin urmare, deși inițial nu se prevedea că procentul „p” calculat potrivit art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 se stabilește și în raport de T.V.A., prin art. 7 din O.G. nr. 17/2012 s-a prevăzut expres că CTt și Bat nu includ T.V.A..

Deși recurenta susține că la stabilirea procentului „p” a respectat dispozițiile O.G. nr. 17/2012, respectiv nu a avut în vedere T.V.A., chiar în motivele de recurs a precizat că pentru calculul consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție se au în vedere următoarele:

- pentru medicamentele eliberate în tratamentul ambulatoriu acestea se suportă din bugetul E. la nivelul prețului de referință care include și T.V.A.;

- pentru medicamentele eliberate în cadrul H. se suportă din bugetul E. și din bugetul F. la nivelul prețului de decontare care include și T.V.A.;

- în unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă, medicamentele sunt achiziționate la un preț ce nu poate depășit prețul de x, care include și T.V.A. și că excluderea acestei taxe din consumul centralizat ar echivala cu încălcarea prevederilor legale.

Poate tocmai de aceea, prin O.U.G. nr. 69/2014 a fost modificat art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 și s-a prevăzut expres că CTt și Bat nu includ T.V.A.

Mai mult, recurenta susține că reclamanta nu ar fi prejudiciată de această includere a T.V.A. pentru că are posibilitatea să deducă această taxă potrivit prevederilor legale, dar aceste susțineri sunt nefondate deoarece mecanismul deducerii T.V.A. instituit de C. fisc. nu este aplicabil contribuției clawback, astfel că, prin calculul contribuției la un anume consum de medicamente ce include T.V.A. constituie dublă impozitare

.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei referitoare la faptul că obligația de deducere a T.V.A. revenea reclamantei și nicidecum C. întrucât nu există nicio prevedere legală care să dea posibilitatea plătitorului de contribuție să o plătească în raport de altă valoare decât cea comunicată de către C..

Cu privire la includerea în consumul de medicamente a unor medicamente pe care reclamanta susține că nu le-a comercializat în perioada de referință - trim. III 2013

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei cu privire la această critică de nelegalitate a reclamantei, a anulat actele contestate reținând că în cazul în care medicamentele achiziționate de spitale și centrele de dializă nu sunt consumate în trim. în care au fost achiziționate (în speță, dacă nu au fost consuma te până în trim. III 2012) întrucât începând cu trim. IV 2012 baza de impozitare este reprezentată de valoarea consumului de medicamente din trim. de referință, se va ajunge la situația luării în calcul a acestor medicamente, din nou, pentru stabilirea taxei de clawback (în speță, pentru trim. III 2013).

Criticile recurentei în privința acestei soluții sunt nefondate.

Este adevărat că potrivit art. 5 alin. (4) și 5 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare: „(4) Farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă care utilizează medicamente potrivit prevederilor art. 1 raportează consumul de medicamente care se suporta din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul F., după cum urmează:

a) farmaciile cu circuit deschis raportează lunar consumul, in condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurării sociale de sănătate;

b) unitățile sanitare cu paturi si centrele de dializa care utilizează medicamentele prevăzute la art. 1 raportează lunar, pana la data de 15 a lunii curente pentru luna anterioara, la casele de asigurări de sănătate consumul de medicamente pe baza formularelor de raportare aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și al președintelui C., în termen de 30 de zile.

(5) Unitățile sanitare cu paturi si centrele de dializa care utilizează medicamentele prevăzute la art. 1, după aprobarea bugetului propriu, raportează caselor de asigurări de sănătate bugetul anual aferent medicamentelor suportate din E. și din bugetul F. Pentru anul 2011, raportarea se face în termen de 10 zile de la data intrării in vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență”.

Potrivit art. 4 alin. (2) și (2)

1

din O.U.G. nr. 77/2011: „(2) Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor prevăzute la art. 1, persoane juridice române, precum și reprezentanții legali au obligația să depună la C., în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială.

(2

1

) Persoanele juridice menționate la alin. (2) au obligația să depună la C. lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trim. pentru care se datorează contribuția, în baza metodologiei și a formatului stabilit prin ordin al președintelui C.”

Însă, deși recurenta susține că a făcut apărări cu privire la fiecare cod de medicament pe care l-a contestat reclamanta în sensul că acestea se regăsesc în Lista de medicamente pentru care reclamanta însăși susține că datorează taxa clawback înregistrată la C. din 28 octombrie 2011, care ar fi depusă la dosarul cauzei de fond, se constată că aceste susțineri sunt nefondate.

Recurenta a făcut referire la Lista de medicamente depusă de reclamantă la 28 noiembrie 2011, însă pentru că litigiul prezent vizează trim. III 2013, era importantă Lista de medicamente depusă de reclamantă la 24 ianuarie 2013 pentru că nu s-a făcut dovada depunerii unei alte liste.

Din verificarea codurilor CIM ale medicamentelor invocate de recurentă și a Listei de medicamente depuse de reclamantă la 21 ianuarie 2013, se poate constata medicamentul x contestat de reclamantă se află înscris la poziția 23 din această listă din 2013, medicamentul x se află înscris la poziția 52, iar la pozițiile 57-60 din aceeași listă au fost înscrise medicamentele I., cu codurile CIM corespunzătoare.

Însă, în lista din 2013 nu sunt înscrise celelalte medicamente contestate de reclamantă, cu codul CIM.

În condițiile în care se menține soluția de anularea a notificării în privința T.V.A., se impune ca recurenta să verifice, deoarece există aceste necorelări și apărările acesteia se referă la Lista din 2011 și nu la cea din 2013, depusă de reclamante, codurile medicamentelor în raport de cererile adresate de acestea pentru care a solicitat excluderea din I. și consumul de medicamente raportat conform art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, deoarece este important de stabilit dacă pentru un medicament pentru care s-a formulat cererea de retragere din I. și nu este înscris în Lista medicamentelor pe care deținătorul de autorizație de punere pe piață o depune, se datorează contribuția trimestrială, cum este posibil să fie raportat un medicament ca fiind consumat la un interval de câțiva ani, chiar dacă, de principiu, există posibilitatea ca între data achiziționării unui medicament și data eliberării acestuia către pacient să existe un decalaj de timp.

Cu privire la includerea adaosurilor comerciale în consumul individual de medicamente transmis de C. către reclamantă pentru trim. III 2013

Instanța de fond, în privința acestei critici, a constatat că art. 16 din Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 reglementează modul de calcul al prețului medicamentelor de uz uman, iar conform acestei reglementări, atât prețul de referință, cât și prețul de decontare al medicamentelor se stabilesc prin raportare la prețul de vânzare cu amănuntul, în structura acestuia fiind incluse prețul de producător, adaosul de distribuitor, adaosul de farmacie și T.V.A. și că taxa clawback se calculează prin raportare la prețul medicamentelor care include nu numai T.V.A., ci și adaosurile (de distribuitor, de farmacie).

Criticile recurentei în privința acestor susțineri sunt fondate.

În această privință se impune a se preciza că, în jurisprudența sa referitoare la prevederile O.U.G. nr. 77/2011, Curtea Constituțională a analizat, pe lângă criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție și pe cele privind încălcarea principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție.

Cu privire la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a constatat că „nu există discriminare în ceea ce privește plata contribuției trimestriale între deținătorii autorizației de punere pe piață, obligați la plata acesteia, și ceilalți operatori implicați pe lanțul de distribuție, respectiv distribuitorii (angrosiști) și furnizorii (farmaciile), întrucât, pe de o parte, distribuitorii și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, aceștia nefiind parte în convenția încheiată cu C., iar, pe de altă parte, aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, fiind ținuți de impozitele și taxele care se percep asupra rezultatelor activităților pe care le prestează” (pct. 39 din Decizia nr. 789/2015 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în ansamblul său, și, în special, ale art. 1, art. 3, art. 5 și art. 6 din același act normativ, astfel cum a fost modificată și completată de O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

).

Curtea a mai reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din E. și din bugetul F. contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de D.

Referitor la încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituție, aceeași instanță, în aceeași decizie, a constatat că „spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de D. au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de D.

F. stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC). În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit, așadar, modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de D. negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus”.

Față de aceste considerente obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor legale care stabilesc că prețul de vânzare cu amănuntul se ia în considerare la stabilirea consumului de medicamente, mai ales că, tot raportat la acest preț, se și decontează consumul de medicamente din bugetul E. și bugetul F.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 3210 din 25 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2017.