ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 190/2016

Decizia nr. 190/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Soluția instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 430 din 11 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. și, în consecință, a anulat notificarea din 30 aprilie 2013 și adresa din 07 iunie 2013 emise de pârâtă.

1.2. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței civile nr. 430 din 11 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta B., solicitând casarea acesteia, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de anulare a notificării B. din 30 aprilie 2013, invocând motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume ea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea recursului, s-a detaliat modul de calcul al valorii consumului trimestrial de medicamente suportată din C., potrivit O.U.G. nr. 77/2011, și modul de calcul și aplicare a procentului „p", care nu include taxa pe valoare adăugată, asupra valorii consumului total de medicamente aferent fiecărui plătitor de contribuție.

B. are obligația de a comunica intimatei consumul propriu centralizat de medicamente, înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări de sănătate (care include și T.V.A.), neexistând obligația legală a B. de a deduce T.V.A. din consumul de medicamente suportat de la bugetul C. și D. comunicat E. Obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției, sunt în sarcina intimatei, care trebuia să deducă T.V.A.

Intimata nu a fost prejudiciată prin punerea în aplicare a prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, având dreptul de a beneficia de deducerea T.V.A., în conformitate cu legislația fiscală națională și cu Directiva nr. 2006/112 privind T.V.A.

Stabilirea sumei solicitate intimatei s-a făcut în baza listei trimise de accepta privind medicamentele pentru care datorează contribuția trimestrială. Invocarea unor argumente precum faptul că acestea nu au fost comercializate în România, ori cantitatea vândută este semnificativ mai mică decât cea indicată în cuprinsul notificării ce face obiectul prezentei acțiuni, sunt nejustificate.

Veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuției trimestriale potrivit O.U.G. nr. 77/2011 constituie venituri la bugetul C. și sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, iar în condițiile neefectuării plății s-ar ajunge la situația în care numai o parte a medicamentelor scadente la plată ar putea fi decontate, prin neplata acestei contribuții creându-se o situație de îngrădii. . accesului la medicamente a asiguraților.

1.3. Apărările intimatei-reclamante;

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat, în principal, anularea recursului ca urmare a faptului că nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 430 din 11 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Criticile formulate de B. pe calea cererii de recurs sunt nefondate, a argumentat recurenta. Notificarea atacată este nelegală întrucât comunică irț „valoare a consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor" valoarea de compensare a medicamentelor, care nu rezultă din nici un text legal, este contrară interpretării art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 și contravine deciziilor obligatorii ale Curții Constituționale.

Procentul „p" trebuie să se aplice asupra vânzărilor fiecărui plătitor, modul în care B. interpretează și aplică O.U.G. nr. 77/2011 fiind nelegal și neconstituțional.

Intimata a criticat introducerea T.V.A. în baza de calcul a contribuției clawback, care ar determina o dublă impozitare, arătând că nu are posibilitatea de a face operațiuni și deduceri pe baza datelor comunicate și nici de a deduce ulterior T.V.A.-ul astfel plătit.

A evocat erorile efectuate de recurentă în ceea ce privește lista medicamentelor comunicate, care ar include medicamente care nu puteau fi puse pe piață în perioada de referință sau valori ale consumului care depășesc cu mult totalul vânzărilor acestor produse.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) ș (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunici: părților în baza încheierii de ședință din data de 31 martie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 6 octombrie 2015, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de B. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Analiza motivelor de casare invocate;

În speță, intimata-reclamantă SC A. SRL a supus cenzurii instanței de contencios administrativ notificarea din 30 aprilie 2013 transmisă de către B., prin care i-au fost comunicate datele necesare în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trimestrului I al anului 2013 și adresa din 7 iunie 2013 prin care B. a răspuns contestației administrative formulate de reclamantă.

Curtea de apel a anulat ambele acte atacate, găsind fondate toate criticile reclamantei: atât cele referitoare la includerea T.V.A. în consumul centralizat de medicamente, cât și cele referitoare la modul de stabilire consumului de medicamente, erorile existente în lista anexată notificării și moiivarea insuficientă a actului administrativ contestat.

Soluția primei instanțe este corectă, fiind rezultatul aplicării corespunzătoare a Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013 (publicată în M. Of. la data de 20 februarie 2013) și al analizării judicioase a înscrisurilor administrate pentru clarificarea aspectelor litigioase privind consumul de medicamente.

Astfel, includerea T.V.A. în valorile comunicate intimatei, așa cum recunoaște, de altfel, recurenta, încalcă principiul dublei impuneri, astfel cum a reținut Curtea Constituțională, prin decizia menționată, prin care a fost admisă e,v„.puâ de neconstituționalitate referitoare la formula de calcul a taxei clawback, constatându-se că sintagma „care include și taxa pe valoare adăugată" din cuprinsul art. 31 al OU.G. nr. 77/2011, este neconstituțională, o atare statuare neputând rămâne fără eficiență juridică în cauza de față.

Regula instituită de art. 147 alin. (4) din Constituție trebuie interpretată în sensul în care o decizie a Curții Constituționale urmează să primească eficiență în orice raport juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale care nu a fost definitiv soluționat, fiind supus controlului judiciar, așa cum este și cazul de față.

Prin urmare, este nelegală includerea T.V.A. în consumul centralizat de medicamente comunicat prin notificarea contestată.

Criticile recurentei privind înțelegerea eronată a modului în care se calculează contribuția trimestrială sunt nefondate, în condițiile în care modul de calcul prevăzut de art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 face referire expresă la valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, scop în care se și comunică acestuia consumul de medicamente, iar nu la valoarea de compensare a acestora.

Nici critica referitoare la greșita interpretare a dispozițiilor legale care reglementează dreptul de deducere a T.V.A., nu poate fi primită.

Titularii obligației de plată a contribuției trimestriale calculează suma datorată conform dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, aplicând formula stabilită prin acest act normativ, fără a avea posibilitatea să intervină asupra datelor primite de la B., prin deducerea T.V.A. din consumul de medicamente.

Pe de altă parte, în cauza de față se examinează legalitatea stabilirii contribuției clawback de către B., iar nu problema existenței ori a modalității de exercitare a dreptului de deducere a T.V.A., în vederea asigurării neutralității acestei taxe.

În fine, nici criticile care privesc erorile semnalate de contribuabil în privința unor medicamente, confirmate de curtea de apel, nu pot primi o rezolvare favorabilă, în contextul în care instanța le-a examinat detaliat, pe baza înscrisurilor furnizate de părți, explicând pentru fiecare, în parte, care sunt argumentele pentru care consumul comunicat de recurentă nu poate fi cel real.

În condițiile în care transmiterea datelor la care se referă art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 se realizează într-o manieră care nu îi dă contribuabilului posibilitatea să verifice modul în care au fost colectate și, mai mult, nici B. nu este în măsură să prezinte documente justificative pentru consumul centralizat de medicamente înregistrat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în mod corect prima instanță a hotărât, și din acest motiv, anularea celor două notificări.

Toate celelalte aspecte învederate de recurentă, referitoare la cadrul normativ, la procedura de raportare și centralizare a datelor privind consumul de medicamente, ori la destinația contribuției clawback nu reprezintă veritabile critici la adresa sentinței, deși au fost expuse ca atare de către recurentă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că soluția din prezenta cauză este conformă cu jurisprudența în materie, reliefată prin numeroase Decizii (e.g. nr. 1993/2015, nr. 2126/2015, nr. 2423/2015, nr. 2712/2015).

2.3. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 430 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2016.