ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 210/2017

Decizia nr. 210/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2015, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând anularea: (i) notificării nr. P/9038 din 30 octombrie 2014 transmisă de către B. prin care i-au fost comunicate o serie de date în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trim. III al anului 2014; adresei din 04 decembrie 2014, prin care B. a răspuns contestațiilor administrative formulate de reclamanta împotriva notificării menționate mai sus.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 2448/2015 din 2 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. și a anulat notificarea din 30 octombrie 2014 și adresa din 04 decembrie 2014 emise de pârâtă.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței civile nr. 2448 din 2 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă a susținut că sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în esență, pentru următoarele motive:

- În mod greșit a reținut instanța de fond faptul că notificarea B. din 30 octombrie 2014 nu este motivată, întrucât nu permite reclamantei verificarea informațiilor pe baza cărora urmează să calculeze și să declare contribuția prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011.

Recurenta a susținut că în preambulul adresei este menționat temeiul de drept, respectiv dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, precum și O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește starea de fapt, a arătat că prin adresa ce face obiectul acțiunii de față s-a adus la cunoștință procentul de contribuție pentru trim. III 2014, precum și consumul de medicamente pentru trim. III 2014 suportat din C. și din bugetul D. aferent reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare.

- În mod greșit a reținut instanța de fond faptul că B. avea obligația comunicării consumului de medicamente și nu valoarea consumului de medicamente pentru trim. III 2014.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a învederat că valoarea consumului total trimestrial de medicamente suportată din C. și din bugetul D., se stabilește de către B. pe fiecare plătitor de contribuție. Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din C. și din bugetul D., aferente medicamentelor din lista depusă la B. de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011.

Aceste prevederi legale se coroborează cu prevederile art. 3 alin. (1)

3

și alin. (4)

4

din actul normativ mai sus invocat, din care reiese fără echivoc faptul că la stabilirea, calculul și declararea contribuției clawback se are în vedere valoarea consumului de medicamente decontate din bugetul C. și din bugetul D.

După cum se poate observa și în formula de calcul menționată la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, legiuitorul nu face deosebire între consumul de medicamente și valoarea consumului de medicamente, astfel cum susține instanța de fond.

Unul din elementele formulei mai sus menționate este consumul total trimestrial de medicamente, care reprezintă de fapt valoarea consumului total trimestrial și nu cantitatea acestui consum. În situația în care s-ar fi interpretat în sensul dat de către reclamantă și reținut de instanța de fond nu s-ar mai fi putut stabili procentul „p”, deoarece în cuprinsul formulei ar fi fost unități de lucru diferite, respectiv număr de cutii, bucăți, pastile, etc, și sume de bani reprezentând bugetul aprobat trimestrial, ceea ce ar fi făcut imposibilă efectuarea unui calcul matematic.

- În mod greșit instanța de fond a reținut că determinarea valorii consumului de către pârâtă încalcă O.U.G. nr. 77/2011.

Modul de calcul al contribuției trimestriale nu are în vedere vânzările realizate de către E., ci consumul de medicamente aferent vânzărilor fiecărui E., în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1)

6

din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările și completările ulterioare. Dacă legiuitorul ar fi dorit să se raporteze doar la vânzările realizate de E., cu siguranță nu ar fi făcut referire expresă la consumul de medicamente raportat de furnizorii de servicii medicale caselor de asigurări de sănătate. Mai mult, procentul „p" se aplică valorii consumului centralizat de medicamente aferente unui E. pentru un trimestru. Astfel, deși reclamanta cunoaște vânzările sale de medicamente, nu are cum să cunoască momentul în care acel medicament este vândut sau utilizat de furnizorii de servicii medicale, existând un decalaj între momentul vânzării unui medicament de către E. și decontarea acelui medicament din bugetul C. și din bugetul D. Astfel, în accepțiunea O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, vânzările realizate de către reclamantă nu au relevanță în stabilirea, calcularea și declararea contribuției trimestriale, legiuitorul reglementând expres că la calculul contribuției trimestriale se au în vedere datele aferente valorii consumului din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv medicamentele eliberate asiguraților.

- Instanța de fond în mod greșit a reținut includerea T.V.A. în valoarea consumului trimestrial individual de medicamente, transmis de B. către reclamantă pentru trim. III 2014.

Potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, în conformitate cu care „B. transmite în format electronic persoanelor care au obligația plății acestei taxe, până la finele lunii următoare expirării trim., consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate". Astfel, rezultă faptul că instituția noastră nu are temei legal pentru a transmite valoarea consumului individual către E. decât cu T.V.A., întrucât în consumul raportat de furnizorii de servicii medicale și medicamente către casele de asigurări de sănătate și suportate din C. și din bugetul D. este inclus și T.V.A.

Având în vedere că instituția noastră nu avea temei legal pentru a deduce T.V.A.-ul din valoarea consumului individual, prin notificarea contestată de către reclamantă, B. i-a adus la cunoștință reclamantei că pentru trim. III 2014, consumul de medicamente conține și T.V.A., urmând ca acesta să fie scăzut de fiecare E.

Prin urmare, reclamanta avea posibilitatea de a scade T.V.A.-ul stabilit în procent de 9% în conformitate cu prevederile art. 140 din C. fisc., în acest sens neaducându-se nicio atingere principiului justei așezări a sarcinilor fiscale.

Legiuitorul a instituit prevederi exprese în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată pe deplin aplicabile și în situația de față, astfel că reclamanta avea posibilitatea de a proceda la deducerea acesteia în condițiile stabilite prin legislația fiscală națională.

- Instanța de fond a reținut în mod greșit că notificarea transmisă reclamantei include în valoarea consumului anumite medicamente ce nu puteau fi puse pe piață în perioada de referință.

În aplicarea prevederilor art. 4 alin. (2) și (2

1

) din O.U.G. nr. 77/2011, reclamanta a transmis instituției recurente lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială, listă care a fost avută în vedere de B. la stabilirea consumului de medicamente aferent trim. III 2014. Astfel, în comunicarea datelor aferente trim. III 2014 s-au luat în considerare doar codurile de medicamente pentru care furnizorii de servicii medicale și medicamente au raportat date de consum în trim. de referință și pentru care reclamanta și-a asumat plata contribuției prin Lista medicamentelor pentru care datorează contribuția, și nicidecum nu au fost luate în considerare toate medicamentele pentru care reclamanta deține autorizație de punere pe piață, așa cum a reținut instanța de fond în motivarea hotărârii.

- Cu privire la susținerea instanței de fond referitoare la încălcarea de către B. a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale prin emiterea Notificării aferentă trim. III al anului 2014, recurenta a susținut că, în mod constant, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, nefiind astfel adusă niciun fel de atingere prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că această contribuție trimestrială a fost introdusă ca un mijloc de suplimentare a veniturilor la bugetul C., pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente și vizează interesul general public. În acest sens, recurenta a invocat Decizia nr. 263/2013 ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și art. 3

1

alin. (1) - (5) teza I din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, precum și Decizia nr. 665 din 12 noiembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății.

1.4. Apărările formulate în cauză;

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței de fond, în esență reiterând apărările de la fondul cauzei.

Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Într-adevăr, în considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că Notificarea transmisă în format electronic, deși are natura unui act administrativ nu conține motivele de drept și motivele de fapt, ceea ce atrage nulitatea sa.

Concluzia instanței de fond este lipsită de temei deoarece, la o simplă observare a conținutului Notificării electronice din data de 30 octombrie 2014 (în copie la filele 38-40 din dosarul de fond), rezultă că autoritatea emitentă a indicat temeiurile legale ale emiterii acesteia, precum și consumul de medicamente pe trim. III 2014 suportat din C. și din bugetul D., ceea ce satisface exigențele motivării unui act administrativ.

Faptul că actul administrativ a fost motivat în mod corespunzător rezultă și din împrejurarea că societatea reclamantă a fost în măsură să-și exercite dreptul la apărare, criticând pe fond atât notificarea cât și soluția de respingere a contestației formulate împotriva acesteia.

De altfel, la solicitarea B., Consiliul Concurenței a comunicat, cu Adresa din 20 septembrie 2013, că transmiterea de date trebuie să se limiteze la elementele necesare/referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal de eliberare.

Astfel fiind, instanța de recurs reține ca întemeiate criticile autorității recurente, în această privință.

Criticile referitoare la faptul că instanța de fond a reținut ca motiv de nelegalitate comunicarea valorii consumului și nu a consumului în sine, instanța de control le apreciază a fi întemeiate.

Potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 „contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea procentului „p” asupra valorii consumului de medicamente, suportate din C. și din bugetul D.”

Așadar, un element de calcul al contribuției datorate este expresia valorică a consumului de medicamente și nu consumul în sine, exprimat cantitativ.

Pretenția reclamantei, de a i se comunica doar consumul de medicamente, ar pune-o pe reclamantă, așa cum susține recurenta, în imposibilitatea de a determina valoarea acestuia și, implicit, a contribuției trimestriale, situând B., dacă s-ar conforma, în afara legii.

Valoarea consumului total trimestrial de medicamente suportată din C. și din bugetul D., se stabilește de către B. pe fiecare plătitor de contribuție. Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din C. și din bugetul D., aferente medicamentelor din lista depusă la B. de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială.

În ceea ce privește determinarea valorii consumului de către pârâtă, instanța de fond a reținut că, în reglementarea anterioară, legea prevedea expres că pentru stabilirea contribuției se are în vedere valoarea efectiv suportată (compensată) de B. din C.

În urma modificării legislative din august 2012, această soluție nu a mai fost aplicată, legiuitorul preferând să revină la formula în care contribuția se stabilește în funcție de valoarea consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, iar din interpretarea literală a textului rezultă că valoarea consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor înseamnă valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor (deținător de Autorizație de Punere pe Piață) le face, adică vânzările pe care le face, în imensa majoritate a cazurilor, distribuitorilor angrosiști.

Instanța de control judiciar reține că valoarea de compensare este exprimată de legiuitor în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și art. 5 alin. (7) din același act normativ prin sintagma „valoarea consumului de medicamente, suportate din C. și din bugetul D.” Suportarea valorii acestui consum de medicamente reprezintă decontarea valorii medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate, a medicamentelor cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și medicamentelor utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din C. și din bugetul D., medicamente pe care plătitorii contribuției le au în portofoliu și le declară trimestrial B.

În ceea ce privește includerea T.V.A.-ului în baza de calcul a contribuției trimestriale, Înalta Curte reține că notificarea contestată în cauză a fost emisă pentru trim. III al anului 2014, calculul contribuției fiind făcut prin aplicarea procentului ”p” asupra valorii consumului de medicamente aferente vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, conform formulei prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Obiectul Deciziei Curții Constituționale a României nr. 39/2013 l-a reprezentat analiza excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, fără ca aceste considerente ale instanței de control constituțional să poată fi aplicate prin analogie și pentru alte prevederi din cuprinsul aceluiași act normativ din care face parte norma legală examinată.

Or, începând cu trim. IV 2012, calculul contribuției trimestriale s-a realizat conform formulei prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt și Bat nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar Bat este de 1.515 milioane lei.

Prin urmare, se constată că Decizia Curții Constituționale a României nr. 39/2013 nu are aplicabilitate în privința analizei motivului de nelegalitate întemeiat pe includerea T.V.A.-ului în consumul individual de medicamente comunicat deținătorului de Autorizație de Punere pe Piață, SC A. SRL.

Conform art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea, calculul și declararea contribuției se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, pe baza informațiilor furnizate de B., care transmite E. sau reprezentanților legali ai acestora datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate, privind consumul de medicamente și bugetul aferent medicamentelor care se suportă din C. și din bugetul D., date care includ T.V.A.

Or, este de observat că, prin notificare, B. a comunicat valoarea procentului «p» calculat conform art. 3 (pe baza indicatorilor care, potrivit O.G. nr. 17/2002, nu includ T.V.A.), precum și consumul de medicamente, care conține T.V.A., în raport cu datele centralizate conform art. 5, texte de lege care nu sunt vizate de Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013.

În consecință, Înalta Curte constată că este neîntemeiat motivul de nelegalitate a notificării referitor la includerea în datele comunicate a valorii T.V.A. În valoarea procentului „p” nu este inclusă T.V.A., iar valoarea consumului de medicamente conține T.V.A., pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate. Aceasta nu presupune, însă, o lipsă de conformitate cu sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincția între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere prețurile de decontare care cuprind T.V.A., și stabilirea bazei de impunere în vederea declarării și plății contribuției clawback. Aceasta din urmă este o atribuție a contribuabilului căruia, prin notificare, i s-a indicat faptul că, în acord cu spiritul Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, din valoarea consumului urmează a fi scăzută valoarea T.V.A. pentru obținerea valorii bazei de impunere.

În ce privește reținerea instanței de fond referitoare la existența unei duble impozitări (consecință a faptului că contribuabilii plătesc în continuare contribuția clawback și asupra T.V.A.-ului), contrară principiului justei așezări a sarcinilor fiscale și, implicit, a dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Constituție, Înalta Curte constată că, în deciziile sale, Curtea Constituțională a analizat pe lângă criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție și pe cele privind încălcarea principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție.

Cu privire la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a constatat că „nu există discriminare în ceea ce privește plata contribuției trimestriale între deținătorii autorizației de punere pe piață, obligați la plata acesteia, și ceilalți operatori implicați pe lanțul de distribuție, respectiv distribuitorii (angrosiști) și furnizorii (farmaciile), întrucât, pe de o parte, distribuitorii și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, aceștia nefiind parte în convenția încheiată cu B., iar, pe de altă parte, aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, fiind ținuți de impozitele și taxele care se percep asupra rezultatelor activităților pe care le prestează” (pct. 34 din Decizia nr. 789/2015 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în ansamblul său, și, în special, ale art. 1, art. 3, art. 5 și art. 6 din același act normativ, astfel cum a fost modificată și completată de O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare).

Curtea a mai statuat, prin Decizia nr. 665 din 12 noiembrie 2014, faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din C. și din bugetul D. contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de Autorizație de Punere pe Piață.

Referitor la încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituție, aceeași instanță, în aceeași decizie, a constatat că „spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de Autorizație de Punere pe Piață au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de Autorizație de Punere pe Piață.

D. stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC). În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit, așadar, modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de Autorizație de Punere pe Piață negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus”.

Așa fiind, vor fi înlăturate considerentele primei instanțe privind încălcarea art. 1 din Primul Protocol Adițional al Curții Europene a Drepturilor Omului raportat la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la erorile cuprinse în lista de medicamente, instanța de control judiciar reține că, potrivit

art. 4 alin. (2) și (2

1

) din O.U.G. nr. 77/2011, „Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, persoane juridice române, au obligația să depună la B., în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială.”

Pe cale de consecință, le revine deținătorilor obligația de a depune lista medicamentelor pentru care datorează contribuția.

Or, reclamanta a transmis instituției recurente lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială, listă care a fost avută în vedere de B. la stabilirea consumului de medicamente aferent trim. III 2014. Astfel, în comunicarea datelor aferente trim. III 2014 s-au luat în considerare doar codurile de medicamente pentru care furnizorii de servicii medicale și medicamente au raportat date de consum în trim. de referință și pentru care reclamanta și-a asumat plata contribuției prin Lista medicamentelor pentru care datorează contribuția.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta B. și, casând sentința atacată, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, menținând actele atacate ca fiind legal întocmite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 2448 din 2 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.