ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1994/2017

Decizia nr. 1994/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. 46755/G/II/18.12.2015, întocmit de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, act administrativ prin care s-a reținut, în mod nelegal, încălcarea interdicției prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Prin sentința civilă nr. 95 din 11 aprilie 2016 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Ulterior, prin cererea formulată și înregistrată la data de 12 aprilie 2017, reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecata recursului formulat, solicitând instanței să ia act de acest lucru.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 406 C. proc. civ. conform cărora:

„(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.”

De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 95 din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și va anula această sentință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 95 din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Anulează sentința civilă nr. 95 din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2017.