ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1765/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1765/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1765/2017
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 februarie 2017 în Dosarul nr. x/1/2016/a1, petenta SC A. SRL a formulat, în temeiul art. 43 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, cerere de reexaminare împotriva Încheierii din 17.01.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2016.
Prin respectiva încheiere, Înalta Curte a respins cererea formulată de petenta SC A. SRL, privind acordarea facilităților sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru, reținând, în esență, că nu poate fi primită cererea formulată de petentă, întrucât aceasta este o cerere prin care persoana juridică tinde să obțină scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, contrar dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
În cuprinsul cererii de reexaminare petenta a învederat că nu tinde să obțină scutire de la plata taxei de timbru, ci reducerea taxei de timbru de la 100 lei la 0 lei, conform art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin încheierea din 9 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare formulată de petenta SC A. SRL împotriva încheierii din 17 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin cererea de reducere a taxei de timbru de la 100 lei la 0 lei petenta a solicitat în realitate scutirea de la plata acesteia, facilitate care nu se regăsește printre cele prevăzute de lege.
Împotriva încheierii din 9 februarie 2017, petenta SC A. SRL a formulat contestație în anulare.
Contestația în anulare a fost întemeiată, numai în mod formal, pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, contestatoarea a susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. prin aceea că procedura de citare nu a fost îndeplinită, deși citarea era obligatorie, iar contestatoarea nu a fost prezentă la data de 9 februarie 2017.
De asemenea, a mai susținut că dezlegarea dată este eronată, că SC A. SRL nu a cerut și nu cere scutire de taxă, așa cum greșit a reținut instanța, ci a cerut și cere reducere de taxă conform legii [art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013].
Analizând încheierea contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispozițiilor art. 503 C. proc. civ.:
„(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
instanta de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.”
Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.
Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
În cauza de față, prin încheierea din data de 9 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare formulată de SC A. SRL împotriva încheierii din 17 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, prin care s-a respins cererea petentei privind acordarea de facilități la plata taxei judiciare de timbru.
Or, potrivit art. 43 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, „Cererea pentru acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru se poate formula prin cererea de chemare în judecată sau în condițiile art. 33 alin. (2) ori art. 36” din ordonanță, iar, potrivit alin. (3) al art. 43, „Asupra cererii de acordare a facilităților la plata taxei de timbru instanța se pronunță fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Încheierea se comunică solicitantului și părții adverse, dacă este cazul”.
Conform alin. (4) al aceluiași articol, împotriva încheierii pronunțate, părțile interesate pot formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, cerere care este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În raport cu dispozițiile alin. (5) al art. 43: „Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă”.
Înalta Curte constată, astfel, că încheierea atacată cu prezenta contestație în anulare este o încheiere definitivă, dată fără citarea părților, în camera de consiliu, prin care s-a soluționat o cerere de reexaminare taxă de timbru, cerere care intră în categoria procedurilor necontencioase.
În cauză, contestatoarea susține că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din 9 februarie 2017, însă acest lucru nu era necesar în raport cu dispozițiile anterior menționate. Încheierea din 9 februarie 2017 a fost pronunțată fără citarea părților, astfel cum permit dispozițiile art. 43 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
Față de considerentele expuse anterior și în raport cu dispozițiile legale citate, contestația în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.
Cel de-al doilea motiv de contestație în anulare, invocat de SC A. SRL, reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., îl constituie situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține, așadar, că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).
Înalta Curte constată că în cauza de față nu ne aflăm în prezența unei hotărâri date asupra recursului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de „eroare materială” în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de instanța de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susține că ne aflăm în prezența acestei situații.
În concluzie, erorile invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL Slatina împotriva încheierii din 09 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2017.