ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3509/2016

Decizia nr. 3509/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2027 din 26 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA.

Ulterior, la termenul de judecată din 9 decembrie 2016, reclamanta SC A. SA a depus o cerere prin care a arătat că, în temeiul art. 406-407 C. proc. civ., înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, respectiv acțiunea în anularea notificării nr. MS/FD/3240 din 01 august 2013 transmisă de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile incidente pricinii, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei-reclamante la judecata cererii de chemare în judecată și va dispune anularea în tot a sentinței recurate.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 406 C. proc. civ.:

„(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.”

De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 406 alin. (1) și alin. (6) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze formulată de reclamanta SC A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 2027 din 26 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Ia act de renunțarea reclamantei SC A. SA la judecarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze.

Anulează sentința atacată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2016.