ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1176/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1176/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1176/2017
Asupra cauzei
de față constată următoarele:
Prin încheierea de
ședință din data de 31 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția
I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție
accesorie formulată de SC A. SRL în favoarea apelantului-pârât-reclamant B.
Împotriva
acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs recurenta SC A. SRL
București prin administrator B., criticând soluția de respingere, ca
inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie formulată în
cauză.
Criticile
formulate au fost circumscrise de către recurentă motivului de casare
prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,
invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 61 C. proc. civ. raportate
la prevederile art. 33 din același cod.
În
esență, recurenta critică încheierea atacată cu referire la
aprecierea Curții de Apel potrivit căreia nu ar justifica interes în
formularea cererii de intervenție accesorie.
În
dezvoltarea motivelor de recurs,a arătat că instanța de apel a
reținut, pe de o parte, că persoana care a formulat cererea de
intervenție nu a dovedit în ce măsură ar fi afectată
imaginea acesteia într-o eventuală obligare a apelantului-pârât-reclamant B.
la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul deținut de SC A.
SRL, iar, pe de altă parte, că nu a arătat care ar putea fi
acțiunea ulterioară formulată de către una dintre
părți la care ar putea fi expusă dacă nu ar interveni în
sprijinirea apelantului-pârât-reclamant.
Recurenta a susținut
că, în privința interesului, în literatura de specialitate s-a
arătat că interesul afirmat de către intervenient trebuie
să fie un interes propriu al acestuia, iar interesul terțului intervenient
este determinat adesea de faptul că acesta ar putea fi expus unei
acțiuni ulterioare, formulate de către una dintre părți, în
ipoteza în care nu ar interveni în vederea sprijinirii poziției
părții respective.
A apreciat
recurenta că interesul său în formularea cererii de intervenție
accesorie rezultă din împrejurarea că, în situația
pronunțării unei hotărâri nefavorabile intimatului-pârât-reclamant
B., acesta s-ar putea îndrepta cu acțiune în regres împotriva sa, întrucât
emiterea judecății de valoare din emisiunea „x” s-a făcut în
baza documentelor pe care i le-a pus la dispoziției și a unei
concluzii adresate acestuia potrivit căreia fostul președinte al
României, domnul C., nu avea imunitate absolută.
Analizând
recursul din perspectiva motivelor invocate și a normelor legale
incidente, Înalta Curte reține următoarele:
Prin recursul
declarat în cauză se atacă încheierea de ședință din
data de 31 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția
I civilă, în Dosarul nr. x/3/2015, în ceea ce privește
dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de
intervenție accesorie formulată de SC A. SRL în favoarea
apelantului-pârât-reclamant B.
În
cauză, cererea de intervenție accesorie a fost formulată de
recurenta SC A. SRL în favoarea intimatului-pârât-reclamant B. în cursul
judecății apelului promovat împotriva sentinței civile nr. 1243
din data de 16 octombrie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția
a V-a civilă, prin care instanța s-a pronunțat asupra
acțiunii în răspundere civilă delictuală promovată de
reclamanta D. în contradictoriu cu pârâții SC E. SA, F., G., H., I.
și B. Prin aceeași sentință, tribunalul s-a pronunțat
și cu privire la cererea reconvențională formulată de
pârâtul-reclamant B. în contradictoriu cu pârâții-reconvenienți D.
și J.
În
susținerea cererii de intervenție, recurenta a arătat că o
eventuală sancțiune aplicată intimatului-pârât-reclamant B. în
sensul mediatizării pe site, i-ar afecta imaginea și interesele,
întrucât este de notorietate că acesta este identificat în viața
publică cu publicația și, în plus, este acționar și
administrator SC A. SRL, precum și senior editor la aceeași
publicație.
Curtea de
Apel Ploiești, pentru a pronunța soluția de respingere a cererii
de intervenție accesorie, a reținut că nu este îndeplinită
una dintre condițiile de exercițiu a acțiunii civile, respectiv
existența unui interes propriu al terțului intervenient.
A arătat
că, pe de o parte, persoana care a formulat cerea de intervenție nu a
dovedit în ce măsură ar fi afectată imaginea acesteia într-o
eventuală obligare a apelantului-pârât-reclamant B. la publicarea
dispozitivului hotărârii privind săvârșirea unei fapte în
calitate de persoană fizică și nu în calitate de acționar
și administrator al acesteia, respectiv de senior editor al site-ului, iar,
pe de altă parte, nu a arătat care ar putea fi acțiunea
ulterioară formulată de către una dintre părți la care
ar putea fi expusă dacă nu ar intervenit în sprijinirea poziției
apelantului-pârât-reclamant B.
Înalta Curte
reține că, potrivit art. 61
alin. (1)
și
(3)
C. proc. civ., oricine are interes poate interveni
într-un proces care se judecă între părțile originare, iar
intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia
dintre părți.
În plus,
cererea de intervenție este supusă condițiilor comune de
admisibilitatea acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de
lege.
Dispozițiile
art. 32 C. proc. civ., care statuează condițiile de exercitare a
acțiunii civile, printre alte cerințe pentru formularea și
susținerea unei cereri în fața instanțelor civile, instituie
obligația ca autorul acesteia să justifice un interes.
În
completarea acestor prevederi legale, art. 33 C. proc. civ. stabilesc că
interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut
și actual.
Aceleași
norme procedurale prevăd că, și dacă interesul nu este
născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni
încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina
producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
În
speță, instanța de apel a reținut că nu este
îndeplinită condiția existenței interesului propriu al
terțului intervenient, cerință obligatorie pentru admiterea în
principiu a cererii de intervenție accesorie, reținere criticată
de către recurentă prin calea de atac promovată.
Din cuprinsul
normelor legale menționate anterior rezultă că și
terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un
interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o
condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de
manifestare a acțiunii civile.
Deși
natura juridică a intervenției accesorii este de apărare,
totuși trebuie reținut că terțul nu devine un simplu
apărător al părții în favoarea căreia a intervenit,
acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la
judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane.
Astfel,
intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar
dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu,
el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine,
iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.
Se poate
aprecia că susținând una dintre părțile inițiale,
terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei
hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situație de
natură a-i compromite propriile drepturi.
De asemenea, se
reține că dacă dreptul terțului este amenințat sau
dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi este iminent, grija sa
de a preveni încălcarea dreptului sau realizarea prejudiciului îi
conferă legitimare procesuală activă în formularea unei cereri
de intervenție, chiar dacă interesul său nu este nici
născut, nici actual.
Prin urmare,
în cazul intervenției voluntare accesorii, în cazul prevenirii
încălcării unui drept subiectiv amenințat sau al
preîntâmpinării producerii unei pagube iminente, terțul
urmărește să obțină un folos practic direct și
imediat prin pronunțarea unei hotărâri în favoarea părții
în sprijinul căreia intervine, prin care se va stabili sau se va confirma
o situație ce-i conferă certitudinea că drepturile sale, conexe
cu situația juridică dedusă judecății, nu vor fi
afectate.
În litigiul
pendinte intimatul-pârât-reclamant a fost chemat în judecată în calitate
de persoană fizică și nu de administrator sau acționar al
recurentei și nici în aceea de senior editor la publicația x. Tot în
această calitate a formulat și cererea reconvențională.
Formularea
cererii de intervenție accesorie în interesul intimatului-pârât-reclamant B.
nu este de natură, în eventualitatea unei soluții nefavorabile acestuia,
să aducă recurentei SC A. SRL prejudicii de imagine, în
condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior și corect a
reținut instanța de apel, intimatul-pârât-reclamant stă în
judecată în nume propriu și nu în calitatea sa de
administrator/acționar al recurentei sau de senior editor al publicației.
În
pricină, instanța de judecată este chemată să se
pronunțe asupra unei acțiuni în răspundere civilă
delictuală, iar în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât-reclamant,
fapta pretins ilicită se susține că este reprezentată de
afirmațiile prejudiciabile făcute personal de către acesta în
cadrul unei emisiuni de televiziune la care a fost invitat.
Dispozițiile
art. 253 C. civ. prevăd că persona fizică ale cărei
drepturi nepatrimoniale au fost încălcate sau amenințate poate cerere
oricând instanței obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea
hotărârii de condamnare.
Intimata-reclamantă-pârâtă
a solicitat obligarea intimatului-pârât-reclamant B. să redea dispozitivul
hotărârii pronunțate de instanța de judecată pe platforma
on-line a publicației x.
Or, nu se
poate aprecia că publicarea de către recurentă a unei eventuale
hotărâri judecătorești nefavorabile intimatului-pârât-reclamant poate
determina reținerea unui interes personal al societății în
formularea unei cereri de intervenție accesorie în favoarea acestuia, în
condițiile în care în cauză se susține existența unei fapte
ilicite săvârșite personal de intimatul-pârât-reclamant,
fără nicio legătură cu activitatea recurentei.
Totodată,
nici invocarea notorietății legăturii dintre societatea SC A.
SRL, publicația x și intimatul-pârât-reclamant nu poate justifica
existența interesului personal al recurentei în formularea cererii de
intervenție accesorie în condițiile în care, așa cum a
arătat instanța de apel, nu s-a dovedit în ce fel ar fi afectată
imaginea recurentei de eventuala obligare a intimatului-pârât-reclamant la
publicarea unei hotărâri nefavorabile pe platforma on-line a
publicației x.
Simpla
susținere a unor eventuale consecințe pe care soluția
pronunțată în cauză le-ar avea asupra imaginii
societății, fără ca acestea să fie identificate
și arătate în concret, nu poate duce la concluzia existenței unui
interes propriu al acesteia.
Aprecierea
instanței de apel asupra probelor nu poate fi supusă cenzurii
instanței de control judiciar având în vedere dispozițiile art. 483 alin.
(3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să
supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea,
în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu
regulile de drept aplicabile, iar aspectele ce țin de aprecierea
probatoriului reprezintă chestiuni de netemeinicie și nu de
nelegalitate.
În ceea ce
privește invocarea în recurs a unor perturbări în activitatea
recurentei ca urmare a împrejurării că intimatul-pârât-reclamant nu
este unicul său acționar, iar ceilalți acționari nu ar fi
de acord cu publicarea soluției ce se va pronunța în cauză, se
reține că acest aspect ține de executarea hotărârii și
nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar.
De asemenea,
nu pot fi primite afirmațiile potrivit cărora interesul propriu al
recurentei ar rezulta din posibilitatea ca, în cazul unei hotărâri
nefavorabile intimatului-pârât-reclamant, acesta să se îndrepte împotriva
societății cu o acțiune în regres.
Din cuprinsul
cererii de intervenție accesorii nu rezultă că recurenta ar fi
invocat posibilitatea formulării împotriva sa a unei acțiuni în
regres de către intimatul-pârât-reclamant în susținerea interesului
propriu în formularea cererii, invocându-se doar că publicarea unei
eventuale hotărâri nefavorabile acestuia ar afecta imaginea și
interesele societății recurente.
Ca aspect
prealabil, la nivel teoretic, fără a arăta în concret care este
acțiunea pe care o are în vedere, recurenta a arătat în cererea de
intervenție că interesul terțului intervenient este determinat
adesea de faptul că acesta ar putea fi expus unei acțiuni ulterioare,
formulate de către una dintre părți, în ipoteza în care nu ar
interveni în vederea sprijinirii poziției părții respective.
Prin urmare, în
aprecierea întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii de
intervenție accesorie privitoare la interesul personal al terțului,
instanța de apel nu a avut cum să se raporteze la o eventuală
acțiune în regres, ci, având în vedere cele invocate prin cerere, în mod
corect a reținut că recurenta nu a arătat care ar putea fi
acțiunea ulterioară formulată de către una dintre
părți la care ar putea fi expusă dacă nu ar interveni în
sprijinirea intimatului-pârât-reclamant B.
În raport de
cele anterior arătate,cu privire la susținerile referitoare la
împrejurarea că afirmațiile făcute de către
intimatul-pârât-reclamant s-au datorat documentației pe care societatea SC
A. SRL i-a pus-o la dispoziție, afirmații care tind să justifice
formularea unei acțiuni în regres în situația în care
intimatul-pârât-reclamant ar cădea în pretenții, se reține
că acestora nu li se poate da eficiență în recurs. Se constată
de asemenea că în faza recursului recurenta nu a susținut prin probe
afirmațiile făcute cu privire la acest aspect, solicitarea de
probatorii fiind formulată tardiv, după acordarea cuvântului în
susținerea recursului, astfel cum rezultă din partea
introductivă a deciziei.
Având în
vedere cele anterior arătate, reținând caracterului nefondat al motivului
de recurs invocat,întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă
a dispozițiilor art. 61 C. proc. civ. raportate la cele ale art. 33 din
același cod, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge calea de atac ca nefondată.
Față
de soluția de respingere a recursului și de împrejurarea că
intimata-reclamantă-pârâtă D. a solicitat obligarea recurentei la
plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul achitat avocatului
ales, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit
cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea
părții care a câștigat, să îi plătească acesteia
cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga recurenta la plata
către intimata-reclamantă-pârâtă a cheltuielilor de judecată,
reținând calitatea acesteia de parte câștigătoare în procesul
având ca obiect prezenta cerere de intervenție accesorie.
Cu privire la
cuantumul acestor cheltuieli, se reține că
intimata-reclamantă-pârâtă D. a solicitat obligarea recurentei la
plata sumei de 1.000 lei, reprezentând onorariul achitat avocatului ales, în
dovedirea căruia a depus la dosar chitanța din data de 3 iulie 2017
(fila nr. 57 dosar recurs).
Prin
susținerile orale din ședința din data de 4 iulie 2017,
reprezentantul recurentei a apreciat că este exagerat cuantumul
cheltuielilor de judecată solicitate de către partea adversă.
Prevederile art.
451 alin. (2) C. proc. civ. permit instanței, chiar și din oficiu,
să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată
reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit
disproporțional în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu
activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de
circumstanțele cauzei.
Înalta Curte apreciază
că suma de bani solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată
este excesivă în raport, pe de o parte, de complexitatea redusă a
cauzei, calea de atac fiind îndreptată împotriva unei încheieri de
ședință prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o
cerere de intervenție accesorie, problema de drept supusă analizei
instanței constând în îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale
cererii, iar, pe de altă parte, de activitatea prestată de avocat în această
fază procesuală, în condițiile în care în cauză nu s-a
formulat întâmpinare și pricina s-a soluționat la primul termen de
judecată, la care au fost depuse doar concluzii scrise.
Prin urmare
va obliga recurenta SC A. SRL București la plata către intimata-reclamantă-pârâtă
D. a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,recursul declarat de recurenta SC A. SRL București împotriva
încheierii de ședință din data de 31 mai 2017, pronunțate
de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/3/2015.
Obligă
recurenta SC A. SRL București la plata către intimata D. a sumei de 500
lei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2)
C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 4 iulie 2017.