ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 53/2018

Decizia nr. 53/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/3/2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația A. București în favoarea apelantului-pârât B., cerere formulată cu prilejul dezbaterii, în apel, a cauzei având ca obiect acțiunea în răspundere civilă delictuală a reclamantei C. îndreptată împotriva pârâților D., SC E. SA, F., G., H., B. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că nu este îndeplinită una dintre condițiile de exercițiu a acțiunii civile, respectiv interesul propriu al persoanei care a formulat cererea de intervenție accesorie, întrucât nu rezultă care este acea acțiune ulterioară ce ar putea fi promovată împotriva sa de către apelantul-pârât B., în condițiile în care nu a fost dovedită, cu înscrisurile depuse, realizarea unei investigații desfășurate de către A. București cu privire la subiectul emisiunii din 19.06.2014, respectiv că informațiile obținute din investigații au fost puse la dispoziția apelantului-pârât B. de către această asociație.

Instanța a mai reținut că înscrisurile care au fost propuse în dovedirea admisibilității în principiu a cererii sunt comunicate oficiale, hotărâri ale C.S.M. și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privindu-l pe martorul I., respectiv articole din ziar, care nu au fost emise și care nu sunt deținute în mod exclusiv de către persoana care a formulat cerere de intervenție accesorie pentru a se concluziona că acestea au fost puse la dispoziția apelantului-pârât B. de către asociație. Referitor la îndeplinirea condiției de exercițiu a acțiunii civile privind calitatea procesuală a persoanei care a formulat cerere de intervenție accesorie, instanța a constatat că la acest moment procesual nu poate fi pusă în discuție existența sau inexistența acestei condiții de exercițiu a acțiunii civile, câtă vreme potrivit art. 65 alin. (1) C. proc.

civ. intervenientul dobândește calitatea de parte în proces (deci se poate aprecia asupra calității procesuale a acesteia) numai după ce s-a dispus admiterea în principiu a cererii. Prin aceeași încheiere s-a prorogat discuția asupra admisibilității cererii de intervenție accesorie formulată de numitul J. în favoarea apelanților-pârâți H. și F., acordându-se termen de judecată la 12.12 2017. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta C., cât și Asociația A. București. Recurenta-reclamantă C. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ., formulând următoarele critici: I. Prin respingerea cererii de intervenție accesorie ca inadmisibilă, iar nu ca formulată de o persoană fără calitate procesuală și lipsită de interes, instanța de judecată a nesocotit elemente de ordine publică [art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.], deoarece a refuzat să facă analiza condițiilor de exercitare a acțiunii civile, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., drept condiții generale de sesizare a instanței și a procedat la analiza exclusivă a condițiilor speciale privind admisibilitatea în principiu a unei astfel de solicitări. Condițiile de exercitare a acțiunii civile stabilesc cadrul general obligatoriu pentru orice instanță sesizată, constituind primul act de verificare procesuală la care aceasta este obligată, indiferent de actul de procedură al sesizării (cerere principală, accesorie sau incidentală). Astfel, în ședința termenului de judecată din data de 07 noiembrie 2017 se impunea ca instanța să constate, cu precădere, că cererea de intervenție accesorie formulată de „Asociația A.”, prin președintele său B., în favoarea apelantului-pârât B. nu îndeplinește condițiile de exercitare a acțiunii civile, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b) și d) C. proc.

civ. Dispozițiile amintite prevăd că: „Orice cerere poate fi formulată și susținută numai daca autorul acesteia: b) are calitate procesuală; d) justifică un interes”. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că sub aspectul calității procesuale, intervenienta nu legitimează o participare procesuală în cauză conform art. 36 C. proc. civ., neexistând împrejurări sau date care să confirme un raport juridic litigios între aceasta și reclamantă. Obiectul judecății este dat de o acțiune în răspundere civilă delictuală în care apelantul-pârât este chemat să răspundă, potrivit legii civile, în nume propriu, pentru fapte ilicite constând în susțineri calomnioase și denigratoare la adresa reclamantei, fapte pe care le-a comis personal și în nume personal, în calitate de invitat al emisiunii „K.” și fără vreo legătură cu activitatea intervenientei.

Recurenta-reclamantă mai arată că este lipsită de relevanță existența unui contract de colaborare între intervenientă și alt pârât al cauzei, raportat la obiectul cauzei, și anume drepturi personale nepatrimoniale, față de care literatura și practica judiciară în unanimitate au statuat că instanța nu poate fi învestită cu o cerere de intervenție voluntară în litigiile cu caracter personal. Prin urmare, intervenienta este străină de obiectul cauzei, neexistând un raport juridic concret, care să justifice vocația sa procesuală în contradictoriu cu reclamanta, nici măcar din poziția de intervenient accesoriu. Referitor la interes, recurenta-reclamantă arată că simpla invocare a unei acțiuni ulterioare formulate de vreuna dintre părțile apelante-pârâte, pentru ipoteza în care nu ar interveni în sprijinul uneia dintre acestea, nu justifică un interes propriu al dreptului la acțiune, astfel cum impun condițiile exercitării unei acțiuni civile.

Responsabilitatea intervenientei în raport cu apelantul-pârât nu poate fi generată de actualul cadru procesual și exclude orice implicare procesuală ulterioară, întrucât pârâtul este chemat în judecată pentru fapte care îl privesc personal. Informațiile puse la dispoziție apelantului-pârât de către intervenientă ca rezultat al investigațiilor acesteia, nu motivează existența interesului, întrucât actele anexate cererii de intervenție nu sunt emise de intervenientă ori deținute în exclusivitate de către acestea, ci sunt înscrisuri aparținând altor instituții, aflate la dispoziția opiniei publice, respectiv hotărâri publicate pe site-urile instituțiilor emitente.

Mai mult, informațiile rezultate din aceste înscrisuri nu au vreo legătură cu faptele pentru care apelantul-pârât este chemat în judecată, nu au legătură cu obiectul dedus judecății, ci fac trimitere la împrejurări care îl privesc pe martorul I., iar nu la susținerile calomnioase din cadrul emisiunii „K.” din data de 19.06.2014. Existența interesului de-a interveni se justifică atunci când, pe lângă dovada unui folos propriu, se face și proba interesului de a participa în procesul dedus deja judecății. Prin urmare, neîndeplinirea condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile nu conduce la respingerea cererii de intervenție accesorie ca fiind inadmisibilă, ci la respingerea acesteia ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală și lipsită de interes, conform art. 40 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., excepții de fond absolute și peremptorii. Discutarea admisibilității sau inadmisibilității cererii de intervenție accesorie presupune analiza prealabilă a îndeplinirii condițiilor exercitării acțiunii civile, situație față de care instanța era obligată să constate aceste limitări de ordine publică și să rămână în limitele impuse de normele procesuale. Arată că trebuie făcută distincție între elementele procesuale civile, după cum urmează: interesul de a acționa în instanță [condiție generală de exercitare a acțiunii civile - art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.] nu se identifică cu interesul de a interveni într-un proces existent [condiție specială de admisibilitate a cererii de intervenție - art. 61 alin. (1) C. proc.

civ.]; calitatea procesuală de a fi subiect al unei acțiuni în instanță [condiție generală de exercitare a acțiunii civile - art. 32 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.] nu se identifică cu calitatea de intervenient [condiție specială dată numai după admiterea în principiu a cererii de intervenție - art. 65 alin. (1) C. proc. civ.]; încuviințarea cererii [constatarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a acțiunii civile] nu se identifică cu admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție (constatarea îndeplinirii condițiilor speciale ale cererii de intervenție) și numai ulterior (pentru cazul în care nu erau aplicabile dispozițiile art. 40 C. proc. civ.) ar fi urmat încuviințarea cererii și ar fi dispus comunicarea acesteia către părțile din proces, pentru ca acestea să poată susține concluzii privind admisibilitatea.

Lipsa unei analize prioritare a condițiilor de exercitare a acțiunii civile plasează pe titularul cererii de intervenție într-un regim derogator față de orice alt titular al unei cereri adresate instanței, ceea ce încalcă principiile dispuse de art. 6, 7 și 8 C. proc. civ. II. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

privind depășirea atribuțiilor judecătorești, în condițiile în care instanța a suplinit sau a ignorat obligațiile procedurale ce revin părții care sesizează instanța, privind îndeplinirea cerințelor legale: indicarea tuturor elementelor obligatorii din cuprinsul cererii, depunerea în exemplare suficiente pentru părțile din litigiu, depunerea de înscrisuri anexate în exemplare suficiente etc. În acest sens, prin aceeași încheiere, s-a dispus comunicarea, către părți, prin mesaj electronic, a cererii de intervenție accesorie formulată de numitul J. în favoarea apelanților-pârâți H. și F., cerere care a fost comunicată prin fax în dimineața zilei de 07.11.2017, într-un singur exemplar, și care, astfel, nu a fost supusă rigorilor art. 200 C. proc.

civ. privind regularizarea cererii de chemare în judecată, prin neverificarea condițiilor prevăzute de art. 194-197 raportat la art. 148-150 C. proc. civ. Se arată că instanța nu și-a manifestat rolul independent și imparțial în ceea ce privește părțile din litigiu, întrucât a valorizat, prin comunicare electronică, un înscris ale cărui lipsuri puteau fi complinite numai prin restituire către titular, sub sancțiunea anulării cererii.

Recurenta-reclamantă face precizarea că, la data de 03.05.2017, a fost depusă o primă cerere de intervenție accesorie de acest tip, respinsă tot ca inadmisibilă, prin încheierea din 31.05.2017, cu analiza exclusivă a condițiilor de admisibilitate în principiu, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1176 din 04 iulie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/1/2017, prin respingerea recursului împotriva acestei încheieri, în limitele învestirii privind o soluție de inadmisibilitate, a reținut că, fiind supusă condițiilor de exercitare a acțiunii civile, prevalează condiția îndeplinirii acestora.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a soluționat cele trei cereri de intervenție de până în prezent cu încălcarea normelor de ordine publică, prin prejudicierea evidentă a părții intimate-reclamante, cu încălcarea repetată a unui mod echitabil, previzibil și optim de soluționare a litigiului dedus judecății și mai ales cu încălcarea principiului imparțialității, ceea ce contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurenta Asociația A. București a declarat recurs la data de 10.11.2017 și a motivat cererea la data de 19 decembrie 2017. În susținerea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., a arătat că la data de 01.05.2014 a încheiat cu SC E. SA (pârâtă în prezenta cauză) contractul de prestări servicii nr. 1027 B. În conformitate cu prevederile art. 1.2 din contract, părțile au convenit, în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, numirea unui reprezentant, în persoana d-lui. B. În temeiul contractului de mai sus și potrivit scopului statutar, a desfășurat activități de monitorizare și investigare a evenimentelor aferente lunii iunie 2014 privind faptele de corupție în care era implicat d-nul L., fratele Președintelui României M., cel care a numit-o pe reclamanta din prezentul dosar în funcția de Procuror General al României. Investigațiile efectuate au arătat că încă de la nivelul anului 2011, pe de o parte existau informații clare că fratele Președintelui României era implicat în fapte de corupție, iar pe de altă parte faptul că Parchetul General condus de reclamantă nu a luat vreo măsură în acest sens.

Totodată a aflat că în luna iunie 2014 membrii familiei N. au depus la Parchet o plângere penală împotriva d-lui. L, însoțită de o înregistrare care-l arăta în mijlocul unor fapte de corupție. Cu toate acestea, Direcția Națională Anticorupție, condusă acum de către reclamantă, nu a luat o poziție oficială față de această situație decât după ce înregistrările familiei N. au fost predate mass-media, fiind difuzate și aduse la cunoștința opiniei publice. Parte din informațiile obținute în cadrul activității de investigație mai sus arătate se regăsesc și în raportul întocmit de către Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (258/IJ/1690/DIJ/637/DIP/2014) urmare a acțiunii disciplinare pornite împotriva procurorului I., de la care s-a preluat dosarul de corupție al d-lui L. (fapt criticat în mass-media ca fiind o ingerință nejustificată în activitatea sa, de către d-nul procuror I.).

Preluarea dosarului de corupție de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a reprezentat o măsură confirmată de Procurorul General al României în funcție la acea vreme, reclamanta din prezenta cauză.

În cadrul aceleiași activități de investigație realizată în îndeplinirea obligațiilor contractuale cu pârâta SC E. SA, intervenienta a obținut informații și în ceea ce privește activitatea d-nului procuror O. (martor în Dosarul nr. x/3/2015) și legătura acestuia cu d-na C. Investigațiile au fost făcute, având la bază totodată, și plângerile penale formulate de către recurentă împotriva fostului președinte al României, dl. M., pe marginea săvârșirii unor fapte de corupție, plângeri care au fost soluționate în mod nefavorabil de către domnul procuror O. Afirmațiile făcute în cadrul emisiunilor „K.” din 19.06.2017 și 22.06.2017 s-au realizat în urma activităților de investigație desfășurate în baza contractului încheiat între SC E. SA și Asociația A. Această situație, contrar considerentelor formulate de către instanță în respingerea cererii de intervenție, justifică interesul cerut de lege pentru promovarea unei astfel de cereri.

Pe de altă parte, interesul recurentei în promovarea prezentei cereri este dat de faptul că, în situația în care pârâtul B. ar cădea în pretenții, asociația ar fi expusă unei acțiuni ulterioare posibil a fi promovată fie de către acesta, fie de către SC E. SA. Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 4 C. proc. civ. I. Prin critica subsumată dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta impută instanței lipsa unei analize prioritare a condițiilor de exercitare a acțiunii civile, situație ce plasează pe titularul cererii de intervenție într-un regim derogator față de orice alt titular al unei cereri adresate instanței, ceea ce încalcă principiile dispuse de art. 6, 7 și 8 C. proc.

civ. În acest sens susține că, respingând cererea de intervenție accesorie ca inadmisibilă, iar nu în baza unor excepții de fond absolute și peremptorii, respectiv ca formulată de o persoană fără calitate procesuală și lipsită de interes conform art. 40 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanța de apel a nesocotit elemente de ordine publică, deoarece a refuzat să facă primul act de verificare procesuală la care aceasta este obligată, respectiv să analizeze condițiile de exercitare a acțiunii civile, prevăzute art. 32 alin. (1) C. proc. civ., drept condiții generale de sesizare a instanței și a procedat la analiza exclusivă a condițiilor speciale privind admisibilitatea în principiu a unei astfel de solicitări.

Se susține că cererea de intervenție accesorie nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. civ. În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, reclamanta susține că intervenienta este străină de obiectul cauzei, neexistând împrejurări sau date care să confirme un raport juridic litigios între asociație și reclamantă întrucât apelantul-pârât este chemat să răspundă, în nume propriu, pentru fapte ilicite constând în susțineri calomnioase și denigratoare la adresa reclamantei pe care le-a comis personal, fără legătură cu activitatea intervenientei, fiind lipsită de relevanță existența unui contract de colaborare între intervenientă și alt pârât al cauzei.

Raportat la obiectul cauzei, și anume drepturi personale nepatrimoniale, literatura și practica judiciară în unanimitate au statuat că instanța nu poate fi învestită cu o cerere de intervenție voluntară în litigiile cu caracter personal. Referitor la interes, recurenta-reclamantă arată că simpla invocare a unei acțiuni ulterioare, formulate de vreuna dintre părțile apelante-pârâte, pentru ipoteza în care nu ar interveni în sprijinul uneia dintre acestea, nu justifică un interes propriu al dreptului la acțiune și nici informațiile puse la dispoziție apelantului-pârât de către intervenientă ca rezultat al investigațiilor acesteia, nu motivează existența interesului, Înalta Curte reține că, întemeindu-se pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc.

civ., reclamanta susține că instanța de apel a nesocotit elemente de ordine publică atunci când nu a analizat, cu prioritate, îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. civ., pentru a aplica sancțiunea prevăzută de art. 40 C. proc. civ., față de dispozițiile art. 64 C. proc. civ. referitoare la discutarea admisibilității sau inadmisibilității cererii de intervenție. Este lipsită de fundament juridic instituirea unei astfel de ierarhii între normele juridice care reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile și cele de admisibilitate a cererii de intervenție, ce ar presupune o analiză distinctă și succesivă, mai întâi a dispozițiilor art. 32 cu consecința aplicării art. 40 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., și, ulterior, a dispozițiilor art. 61-64 C. proc. civ. Dispozițiile art. 61-64 au un caracter derogatoriu, ele se întregesc cu celelalte condiții de exercițiu ale acțiunii civile în măsura în care nu contravin instituției intervenției voluntare astfel cum este reglementată distinct de normele procedurale menționate. Prin urmare, art. 32 se aplică, într-adevăr tuturor cererilor reglementate în art. 30, inclusiv celor incidentale definite de art. 30 alin. (6) C. proc. civ., însă în măsura în care nu încalcă normele speciale ce reglementează fiecare dintre aceste cereri. Astfel, în privința cererii de intervenție accesorie, terțul nu dobândește calitate procesuală potrivit dreptului comun atunci când se verifică existența unei identități între persoana respectivă și titularul dreptului dedus judecății, ci, astfel cum corect a apreciat instanța de apel, doar la momentul la care cererea lui este declarată admisibilă și dobândește calitatea de intervenient.

În ipoteza intervenției accesorii nu se pune problema existenței unui raport litigios, câtă vreme rolul și funcția acestei intervenții sunt de sprijinire a apărării părții în favoarea căreia se intervine. Prin urmare, afirmația recurentei că analiza calității procesuale a intervenientului presupune verificarea existenței unui raport juridic litigios între terț și reclamantă, adaugă la textul de lege, astfel că nu poate fi reținută. În ceea ce privește lipsa interesului în sensul de condiție generală de exercitare a acțiunii civile, recurenta susține că simpla invocare a unei acțiuni ulterioare ce ar putea fi formulată de vreuna dintre părțile apelante-pârâte, nu justifică un interes propriu al dreptului la acțiune și că niciuna dintre informațiile puse la dispoziție apelantului-pârât de către intervenientă ca rezultat al investigațiilor acesteia, nu motivează existența interesului.

Aceste aserțiuni care, în opinia recurentei ar determina un fine de neprimire a cererii, nu sunt altceva decât motive ce țin de verificarea interesului propriu al terțului condiție reglementată de art. 61 C. proc. civ., în cadrul procedurii de admisibilitate reglementată de dispozițiile art. 64 C. proc. civ. Nu se poate aprecia că ar exista o condiție specială, cum o denumește recurenta, reglementată de art. 61 C. proc. civ., distinctă de cea prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., din perspectiva sferei de reglementare și a aspectelor ce se impun a fi analizate în privința fiecăreia dintre ele. Dimpotrivă, argumentele prezentate de reclamantă țin de verificarea admisibilității cererii de intervenție, care poate fi efectuată numai în condițiile speciale derogatorii reglementate de art. 64 C. proc.

civ. Prin urmare, este falsă distincția operată de reclamantă între condițiile generale ce s-ar analiza într-o procedură de drept comun, necontencioasă fără dezbateri contradictorii, pe baza unei verificări prealabile a instanței, sub sancțiunea prevăzută de art. 40 C. proc. civ. și care să poată fi atacată doar odată cu fondul, și condițiile speciale analizate în procedura prevăzută de art. 64 C. proc. civ., care permite verificarea legalității soluției prin atacarea ei pe cale separată la instanța de control judiciar. În concluzie, existența unui interes propriu în cererea de intervenție voluntară accesorie, astfel cum este reglementat de art. 61 alin. (1) C. proc. civ., indiferent de argumentele utilizate în susținerea, respectiv în combaterea ei, se discută exclusiv în condițiile art. 64 C. proc.

civ., neexistând două proceduri succesive pe care instanța trebuie să le parcurgă și care să se finalizeze cu soluții juridice ce primesc un regim diferit. II. Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., reclamanta susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a suplinit sau a ignorat obligațiile procedurale ce revin părții care sesizează instanța și a dispus, prin încheierea recurată, comunicarea, către părți, prin mesaj electronic, a unei cereri de intervenție accesorie formulată de numitul J., cerere ce fusese primită prin fax, într-un singur exemplar, și care, astfel, nu a fost supusă rigorilor art. 200 C. proc. civ.. Se arată că în această situație, instanța nu și-a manifestat rolul independent și imparțial în ceea ce privește părțile din litigiu, ceea ce contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a soluționat trei cereri de intervenție cu încălcarea normelor de ordine publică, prin prejudicierea evidentă a părții intimate-reclamante, cu încălcarea repetată a unui mod echitabil, previzibil și optim de soluționare a litigiului dedus judecății și mai ales cu încălcarea principiului imparțialității, ceea ce contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Critica ce se referă la neregularități procedurale și măsuri ale instanței care privesc o altă cerere de intervenție (respectiv cea formulată de numitul J.), decât cea care constituie obiect al controlului judiciar în prezentul recurs, și care nu se află în stadiul procesual de discutare a admisibilității, care ar permite atacarea soluției instanței pe cale separată, este străină de natura pricinii, motiv pentru care nu poate fi primită și analizată în actualul cadru procesual.

Nici afirmațiile cu caracter general, în sensul că instanța de apel a soluționat trei cereri de intervenție cu încălcarea normelor de ordine publică, cu încălcarea repetată a unui mod echitabil, previzibil și optim de soluționare a litigiului dedus judecății și mai ales cu încălcarea principiului imparțialității, ceea ce contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, subsumate aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., nu pot fi analizate prin perspectiva depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, recurenta neindicând în ce constă incursiunea instanței de judecată în sfera autorității executive sau legislative, în legătură cu obiectul recursului.

Se constată că aceste împrejurări excedează, de asemenea, obiectului controlului judiciar în prezentul recurs, respectiv admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, motiv pentru care apar a fi critici străine cauzei. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de Asociația A., se constată că, prin cererea de intervenție accesorie a acestui terț în favoarea pârâtului B., acesta a arătat că a susținut în fața instanței de apel existența unui interes propriu în formularea cererii de intervenție, rezultat din faptul că, în situația în care pârâtul B. ar cădea în pretenții, asociația ar fi expusă unei acțiuni ulterioare posibil a fi promovată fie de către acesta, fie de către SC E. SA.

Acest demers ar fi posibil, susține recurenta, în condițiile în care pârâtul B. a participat la emisiunile televizate în calitate de reprezentant al asociației, aflată într-o relație contractuală cu postul de televiziune în baza căreia, în urma activității de monitorizare și investigare efectuate cu privire la tema supusă dezbaterilor, a pus la dispoziția d-lui B., în procesul de pregătire a participării sale, informațiile prezentate de acesta în emisiune.

Instanța de apel a respins ca inadmisibilă cererea, pe motiv că nu rezultă care este acea acțiune ulterioară ce ar putea fi promovată împotriva asociației de către apelantul-pârât B., în condițiile în care nu a fost dovedită, cu înscrisurile depuse, realizarea unei investigații desfășurate de către A. București cu privire la subiectul emisiunii din 19.06.2014, respectiv că informațiile obținute din investigații au fost puse la dispoziția apelantului-pârât B. de către această asociație, dat fiind faptul că înscrisurile care au fost propuse în dovedirea admisibilității în principiu a cererii sunt informații publice care nu au fost emise și care nu sunt deținute în mod exclusiv de către persoana care a formulat cerere de intervenție accesorie.

Recurenta critică această aserțiune, susținând că a dovedit un interes propriu în condițiile în care informațiile, expuse în cadrul emisiunilor, ce fac obiect de analiză din perspectiva conduitei părții care le-a prezentat, sunt rezultatul analizelor efectuate de asociație, astfel că, în situația obligării la despăgubiri a reprezentantului asociației, acesta se poate îndrepta împotriva sa În acest sens a depus la dosarul de recurs rapoartele de monitorizare a informațiilor vehiculate în mass media în legătură cu acest subiect. Referitor la această critică, Înalta Curte reține că norma de drept ce se presupune că ar fi fost nesocotită de către instanța de apel, deși neindicată expres în cererea de recurs, ci doar în dezbaterile asupra recursului, este cea prevăzută de art. 61 C. proc.

civ., respectiv existența unui interes propriu al terțului de a participa la proces, formulând apărări în favoarea părții pentru care intervine, condiție de admisibilitate a cererii de intervenție. Deși critica a fost greșit întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât se susține încălcarea unei norme de procedură, susținerile părții pot fi încadrate și analizate din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Chiar dacă terțul nu se prevalează de un drept propriu, interesul acestuia poate fi justificat prin încercarea de a preveni o pagubă ce poate fi produsă în patrimoniul propriu, în cazul în care partea în favoarea căreia intervine cade în pretenții. Prin urmare, se constată că în mod corect instanța de apel a verificat condiția existenței unui interes propriu al asociației în procedura de apreciere asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție.

Instanța de apel a reținut că informațiile prezentate de parte erau informații publice și că nu rezultă faptul că asociația le-ar fi pus la dispoziția pârâtului. Este adevărat că în recurs au fost depuse înscrisuri, intitulate raport de monitorizare prin care asociația a dorit să infirme această constatare a instanței de apel. Însă, verificând, strict în persoana pârâtului B., limitele învestirii instanței, se constată că fapta ilicită ce i se impută este strict personală, constând nu în redarea unor informații, astfel cum au fost cuprinse în rapoartele de monitorizare, ci în concluziile și aprecierile, judecățile de valoare pe care acesta le-a formulat cu privire la împrejurări factuale ce au constituit baza de discuții.

Prin urmare nu rezultă că, în cauză, ar exista premisele determinării unei legături de cauzalitate între acțiunea asociației și fapta cu caracter delictual reținută în sarcina pârâtului și care constituie obiect de cercetare judiciară în faza devolutivă a apelului, care să justifice interesul asociației de a se apăra în prezentul proces. În plus, nu poate fi reținut, în justificarea interesului, nici argumentul asociației conform căruia ar fi expusă unei acțiuni ulterioare, posibil a fi promovată fie de către reprezentantul său, B., fie de către SC E. SA.

Pentru o asemenea ipoteză, în raport cu temeiul regresului, reclamantul are obligația dovedirii tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, după cum, cel împotriva căruia s-ar îndrepta acțiunea, are posibilitatea demonstrării cauzelor exoneratoare de răspundere, caz în care partea este ținută a produce apărări proprii în ceea ce privește caracterul ilicit al presupuselor informații și forma de vinovăție cu care a acționat, aspecte care ar face obiectul verificării jurisdicționale în acel litigiu separat, iar nu în prezenta cauză. În consecință, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită condiția afirmării unui interes propriu al Asociației A. în promovarea cererii de intervenție accesorie, motiv pentru care recursul acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta-pârâtă C., cu domiciliul în București, sector 5, și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocatură P., cu sediul în Sibiu, jud. Sibiu, și de intervenienta Asociația A. București, cu sediul în București, sector 2, împotriva încheierii de ședință din 7 noiembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți D., cu domiciliul în București, sector 2, G., cu domiciliul ales la SC E. SA București, cu sediul în București, sector 2, SC E. SA București, cu sediul în București, sector 2, B., cu domiciliul în București, sector 3, Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în București, sector 1, F., cu domiciliul ales la SC E. SA București, cu sediul în București, sector 2, H., cu domiciliul ales la SC E. SA București, cu sediul în București, sector 2. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 ianuarie 2018.