ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 53/2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 53/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia

nr. 53/2018

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 7 noiembrie 2017 pronunțată

în Dosar nr. x/3/2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie

formulată de Asociația A. București în favoarea

apelantului-pârât B., cerere formulată cu prilejul dezbaterii, în apel, a

cauzei având ca obiect acțiunea în răspundere civilă

delictuală a reclamantei C. îndreptată împotriva pârâților D.,

SC E. SA, F., G., H., B.

Pentru a se

pronunța astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că nu

este îndeplinită una dintre condițiile de exercițiu a acțiunii

civile, respectiv interesul propriu al persoanei care a formulat cererea de

intervenție accesorie, întrucât nu rezultă care este acea acțiune

ulterioară ce ar putea fi promovată împotriva sa de către

apelantul-pârât B., în condițiile în care nu a fost dovedită, cu

înscrisurile depuse, realizarea unei investigații desfășurate de

către A. București cu privire la subiectul emisiunii din 19.06.2014,

respectiv că informațiile obținute din investigații au fost

puse la dispoziția apelantului-pârât B. de către această asociație.

Instanța

a mai reținut că înscrisurile care au fost propuse în dovedirea

admisibilității în principiu a cererii sunt comunicate oficiale,

hotărâri ale C.S.M. și ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție privindu-l pe martorul I., respectiv articole din ziar, care nu

au fost emise și care nu sunt deținute în mod exclusiv de către

persoana care a formulat cerere de intervenție accesorie pentru a se

concluziona că acestea au fost puse la dispoziția apelantului-pârât B.

de către asociație.

Referitor la

îndeplinirea condiției de exercițiu a acțiunii civile privind

calitatea procesuală a persoanei care a formulat cerere de intervenție

accesorie, instanța a constatat că la acest moment procesual nu poate

fi pusă în discuție existența sau inexistența acestei condiții

de exercițiu a acțiunii civile, câtă vreme potrivit art. 65

alin. (1) C. proc. civ. intervenientul dobândește calitatea de parte în

proces (deci se poate aprecia asupra calității procesuale a acesteia)

numai după ce s-a dispus admiterea în principiu a cererii.

Prin aceeași

încheiere s-a prorogat discuția asupra admisibilității cererii

de intervenție accesorie formulată de numitul J. în favoarea apelanților-pârâți

H. și F., acordându-se termen de judecată la 12.12 2017.

Împotriva

acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta C., cât și

Asociația A. București.

Recurenta-reclamantă

C. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și

5 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

I. Prin

respingerea cererii de intervenție accesorie ca inadmisibilă, iar nu

ca formulată de o persoană fără calitate procesuală și

lipsită de interes, instanța de judecată a nesocotit elemente de

ordine publică [art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.], deoarece a

refuzat să facă analiza condițiilor de exercitare a acțiunii

civile, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., drept condiții generale

de sesizare a instanței și a procedat la analiza exclusivă a

condițiilor speciale privind admisibilitatea în principiu a unei astfel de

solicitări.

Condițiile

de exercitare a acțiunii civile stabilesc cadrul general obligatoriu

pentru orice instanță sesizată, constituind primul act de

verificare procesuală la care aceasta este obligată, indiferent de

actul de procedură al sesizării (cerere principală, accesorie

sau incidentală). Astfel, în ședința termenului de judecată

din data de 07 noiembrie 2017 se impunea ca instanța să constate, cu

precădere, că cererea de intervenție accesorie formulată de

„Asociația A.”, prin președintele său B., în favoarea apelantului-pârât

B. nu îndeplinește condițiile de exercitare a acțiunii civile,

prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. civ.

Dispozițiile

amintite prevăd că: „Orice cerere poate fi formulată și susținută

numai daca autorul acesteia: b) are calitate procesuală; d) justifică

un interes”.

În acest

sens, recurenta-reclamantă arată că sub aspectul calității

procesuale, intervenienta nu legitimează o participare procesuală în

cauză conform art. 36 C. proc. civ., neexistând împrejurări sau date

care să confirme un raport juridic litigios între aceasta și

reclamantă. Obiectul judecății este dat de o acțiune în

răspundere civilă delictuală în care apelantul-pârât este chemat

să răspundă, potrivit legii civile, în nume propriu, pentru

fapte ilicite constând în susțineri calomnioase și denigratoare la

adresa reclamantei, fapte pe care le-a comis personal și în nume personal,

în calitate de invitat al emisiunii „K.” și fără vreo

legătură cu activitatea intervenientei.

Recurenta-reclamantă

mai arată că este lipsită de relevanță existența

unui contract de colaborare între intervenientă și alt pârât al

cauzei, raportat la obiectul cauzei, și anume drepturi personale

nepatrimoniale, față de care literatura și practica

judiciară în unanimitate au statuat că instanța nu poate fi

învestită cu o cerere de intervenție voluntară în litigiile cu

caracter personal.

Prin urmare,

intervenienta este străină de obiectul cauzei, neexistând un raport

juridic concret, care să justifice vocația sa procesuală în

contradictoriu cu reclamanta, nici măcar din poziția de intervenient

accesoriu.

Referitor la

interes, recurenta-reclamantă arată că simpla invocare a unei acțiuni

ulterioare formulate de vreuna dintre părțile apelante-pârâte, pentru

ipoteza în care nu ar interveni în sprijinul uneia dintre acestea, nu

justifică un interes propriu al dreptului la acțiune, astfel cum

impun condițiile exercitării unei acțiuni civile.

Responsabilitatea

intervenientei în raport cu apelantul-pârât nu poate fi generată de

actualul cadru procesual și exclude orice implicare procesuală

ulterioară, întrucât pârâtul este chemat în judecată pentru fapte

care îl privesc personal.

Informațiile

puse la dispoziție apelantului-pârât de către intervenientă ca

rezultat al investigațiilor acesteia, nu motivează existența

interesului, întrucât actele anexate cererii de intervenție nu sunt emise

de intervenientă ori deținute în exclusivitate de către acestea,

ci sunt înscrisuri aparținând altor instituții, aflate la dispoziția

opiniei publice, respectiv hotărâri publicate pe site-urile instituțiilor

emitente. Mai mult, informațiile rezultate din aceste înscrisuri nu au

vreo legătură cu faptele pentru care apelantul-pârât este chemat în

judecată, nu au legătură cu obiectul dedus judecății,

ci fac trimitere la împrejurări care îl privesc pe martorul I., iar nu la

susținerile calomnioase din cadrul emisiunii „K.” din data de 19.06.2014.

Existența

interesului de-a interveni se justifică atunci când, pe lângă dovada

unui folos propriu, se face și proba interesului de a participa în

procesul dedus deja judecății.

Prin urmare,

neîndeplinirea condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile nu

conduce la respingerea cererii de intervenție accesorie ca fiind

inadmisibilă, ci la respingerea acesteia ca fiind făcută de o

persoană fără calitate procesuală și lipsită de

interes, conform art. 40 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., excepții de

fond absolute și peremptorii.

Discutarea

admisibilității sau inadmisibilității cererii de intervenție

accesorie presupune analiza prealabilă a îndeplinirii condițiilor

exercitării acțiunii civile, situație față de care

instanța era obligată să constate aceste limitări de ordine

publică și să rămână în limitele impuse de normele

procesuale.

Arată

că trebuie făcută distincție între elementele procesuale

civile, după cum urmează: interesul de a acționa în instanță

[condiție generală de exercitare a acțiunii civile - art. 32

alin. (1) lit. d) C. proc. civ.] nu se identifică cu interesul de a

interveni într-un proces existent [condiție specială de admisibilitate

a cererii de intervenție - art. 61 alin. (1) C. proc. civ.]; calitatea

procesuală de a fi subiect al unei acțiuni în instanță [condiție

generală de exercitare a acțiunii civile - art. 32 alin. (1) lit. h) C.

proc. civ.] nu se identifică cu calitatea de intervenient [condiție

specială dată numai după admiterea în principiu a cererii de

intervenție - art. 65 alin. (1) C. proc. civ.]; încuviințarea cererii

[constatarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a acțiunii civile]

nu se identifică cu admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție

(constatarea îndeplinirii condițiilor speciale ale cererii de intervenție)

și numai ulterior (pentru cazul în care nu erau aplicabile dispozițiile

art. 40 C. proc. civ.) ar fi urmat încuviințarea cererii și ar fi

dispus comunicarea acesteia către părțile din proces, pentru ca

acestea să poată susține concluzii privind admisibilitatea.

Lipsa unei

analize prioritare a condițiilor de exercitare a acțiunii civile

plasează pe titularul cererii de intervenție într-un regim derogator

față de orice alt titular al unei cereri adresate instanței,

ceea ce încalcă principiile dispuse de art. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

II. În

cauză sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C.

proc. civ. privind depășirea atribuțiilor judecătorești,

în condițiile în care instanța a suplinit sau a ignorat obligațiile

procedurale ce revin părții care sesizează instanța,

privind îndeplinirea cerințelor legale: indicarea tuturor elementelor

obligatorii din cuprinsul cererii, depunerea în exemplare suficiente pentru

părțile din litigiu, depunerea de înscrisuri anexate în exemplare

suficiente etc. În acest sens, prin aceeași încheiere, s-a dispus

comunicarea, către părți, prin mesaj electronic, a cererii de

intervenție accesorie formulată de numitul J. în favoarea apelanților-pârâți

H. și F., cerere care a fost comunicată prin fax în dimineața

zilei de 07.11.2017, într-un singur exemplar, și care, astfel, nu a fost

supusă rigorilor art. 200 C. proc. civ. privind regularizarea cererii de

chemare în judecată, prin neverificarea condițiilor prevăzute de

art. 194-197 raportat la art. 148-150 C. proc. civ.

Se arată

că instanța nu și-a manifestat rolul independent și imparțial

în ceea ce privește părțile din litigiu, întrucât a valorizat,

prin comunicare electronică, un înscris ale cărui lipsuri puteau fi

complinite numai prin restituire către titular, sub sancțiunea

anulării cererii.

Recurenta-reclamantă

face precizarea că, la data de 03.05.2017, a fost depusă o primă

cerere de intervenție accesorie de acest tip, respinsă tot ca

inadmisibilă, prin încheierea din 31.05.2017, cu analiza exclusivă a

condițiilor de admisibilitate în principiu, iar Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia nr. 1176 din 04 iulie 2017 pronunțată

în Dosar nr. x/1/2017, prin respingerea recursului împotriva acestei încheieri,

în limitele învestirii privind o soluție de inadmisibilitate, a reținut

că, fiind supusă condițiilor de exercitare a acțiunii

civile, prevalează condiția îndeplinirii acestora.

Recurenta-reclamantă

apreciază că instanța de apel a soluționat cele trei cereri

de intervenție de până în prezent cu încălcarea normelor de

ordine publică, prin prejudicierea evidentă a părții

intimate-reclamante, cu încălcarea repetată a unui mod echitabil,

previzibil și optim de soluționare a litigiului dedus judecății

și mai ales cu încălcarea principiului imparțialității,

ceea ce contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Recurenta

Asociația A. București a declarat recurs la data de 10.11.2017 și

a motivat cererea la data de 19 decembrie 2017.

În susținerea

recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ., a arătat că la data de 01.05.2014 a încheiat cu SC E. SA

(pârâtă în prezenta cauză) contractul de prestări servicii nr.

1027 B. În conformitate cu prevederile art. 1.2 din contract, părțile

au convenit, în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, numirea

unui reprezentant, în persoana d-lui. B.

În temeiul

contractului de mai sus și potrivit scopului statutar, a desfășurat

activități de monitorizare și investigare a evenimentelor

aferente lunii iunie 2014 privind faptele de corupție în care era implicat

d-nul L., fratele Președintelui României M., cel care a numit-o pe

reclamanta din prezentul dosar în funcția de Procuror General al României.

Investigațiile efectuate au arătat că încă de la nivelul

anului 2011, pe de o parte existau informații clare că fratele Președintelui

României era implicat în fapte de corupție, iar pe de altă parte

faptul că Parchetul General condus de reclamantă nu a luat vreo

măsură în acest sens.

Totodată

a aflat că în luna iunie 2014 membrii familiei N. au depus la Parchet o

plângere penală împotriva d-lui. L, însoțită de o înregistrare

care-l arăta în mijlocul unor fapte de corupție. Cu toate acestea,

Direcția Națională Anticorupție, condusă acum de

către reclamantă, nu a luat o poziție oficială față

de această situație decât după ce înregistrările familiei N.

au fost predate mass-media, fiind difuzate și aduse la cunoștința

opiniei publice.

Parte din

informațiile obținute în cadrul activității de investigație

mai sus arătate se regăsesc și în raportul întocmit de

către Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii (258/IJ/1690/DIJ/637/DIP/2014) urmare a acțiunii

disciplinare pornite împotriva procurorului I., de la care s-a preluat dosarul

de corupție al d-lui L. (fapt criticat în mass-media ca fiind o ingerință

nejustificată în activitatea sa, de către d-nul procuror I.).

Preluarea

dosarului de corupție de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova a reprezentat o măsură confirmată de Procurorul

General al României în funcție la acea vreme, reclamanta din prezenta

cauză.

În cadrul

aceleiași activități de investigație realizată în

îndeplinirea obligațiilor contractuale cu pârâta SC E. SA, intervenienta a

obținut informații și în ceea ce privește activitatea

d-nului procuror O. (martor în Dosarul nr. x/3/2015) și legătura

acestuia cu d-na C. Investigațiile au fost făcute, având la bază

totodată, și plângerile penale formulate de către recurentă

împotriva fostului președinte al României, dl. M., pe marginea săvârșirii

unor fapte de corupție, plângeri care au fost soluționate în mod

nefavorabil de către domnul procuror O.

Afirmațiile

făcute în cadrul emisiunilor „K.” din 19.06.2017 și 22.06.2017 s-au

realizat în urma activităților de investigație desfășurate

în baza contractului încheiat între SC E. SA și Asociația A.

Această

situație, contrar considerentelor formulate de către instanță

în respingerea cererii de intervenție, justifică interesul cerut de

lege pentru promovarea unei astfel de cereri.

Pe de

altă parte, interesul recurentei în promovarea prezentei cereri este dat

de faptul că, în situația în care pârâtul B. ar cădea în pretenții,

asociația ar fi expusă unei acțiuni ulterioare posibil a fi

promovată fie de către acesta, fie de către SC E. SA.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce

privește recursul declarat de reclamantă, acesta este întemeiat pe

dispozițiile art. 488 pct. 5 și 4 C. proc. civ.

I. Prin

critica subsumată dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.,

reclamanta impută instanței lipsa unei analize prioritare a condițiilor

de exercitare a acțiunii civile, situație ce plasează pe

titularul cererii de intervenție într-un regim derogator față de

orice alt titular al unei cereri adresate instanței, ceea ce încalcă

principiile dispuse de art. 6, 7 și 8 C. proc. civ. În acest sens susține

că, respingând cererea de intervenție accesorie ca inadmisibilă,

iar nu în baza unor excepții de fond absolute și peremptorii,

respectiv ca formulată de o persoană fără calitate

procesuală și lipsită de interes conform art. 40 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., instanța de apel a nesocotit elemente de ordine

publică, deoarece a refuzat să facă primul act de verificare

procesuală la care aceasta este obligată, respectiv să analizeze

condițiile de exercitare a acțiunii civile, prevăzute art. 32

alin. (1) C. proc. civ., drept condiții generale de sesizare a instanței

și a procedat la analiza exclusivă a condițiilor speciale

privind admisibilitatea în principiu a unei astfel de solicitări. Se susține

că cererea de intervenție accesorie nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. civ.

În susținerea

excepției lipsei calității procesuale pasive, reclamanta susține

că intervenienta este străină de obiectul cauzei, neexistând

împrejurări sau date care să confirme un raport juridic litigios între

asociație și reclamantă întrucât apelantul-pârât este chemat

să răspundă, în nume propriu, pentru fapte ilicite constând în

susțineri calomnioase și denigratoare la adresa reclamantei pe care

le-a comis personal, fără legătură cu activitatea

intervenientei, fiind lipsită de relevanță existența unui

contract de colaborare între intervenientă și alt pârât al cauzei.

Raportat la obiectul cauzei, și anume drepturi personale nepatrimoniale,

literatura și practica judiciară în unanimitate au statuat că

instanța nu poate fi învestită cu o cerere de intervenție

voluntară în litigiile cu caracter personal.

Referitor la

interes, recurenta-reclamantă arată că simpla invocare a unei acțiuni

ulterioare, formulate de vreuna dintre părțile apelante-pârâte,

pentru ipoteza în care nu ar interveni în sprijinul uneia dintre acestea, nu

justifică un interes propriu al dreptului la acțiune și nici

informațiile puse la dispoziție apelantului-pârât de către

intervenientă ca rezultat al investigațiilor acesteia, nu

motivează existența interesului,

Înalta Curte

reține că, întemeindu-se pe motivul de recurs prevăzut de art.

488 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta susține că instanța de apel

a nesocotit elemente de ordine publică atunci când nu a analizat, cu

prioritate, îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile,

prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. civ., pentru a

aplica sancțiunea prevăzută de art. 40 C. proc. civ., față

de dispozițiile art. 64 C. proc. civ. referitoare la discutarea

admisibilității sau inadmisibilității cererii de intervenție.

Este

lipsită de fundament juridic instituirea unei astfel de ierarhii între

normele juridice care reglementează condițiile de exercitare a acțiunii

civile și cele de admisibilitate a cererii de intervenție, ce ar presupune

o analiză distinctă și succesivă, mai întâi a dispozițiilor

art. 32 cu consecința aplicării art. 40 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., și, ulterior, a dispozițiilor art. 61-64 C. proc. civ.

Dispozițiile

art. 61-64 au un caracter derogatoriu, ele se întregesc cu celelalte condiții

de exercițiu ale acțiunii civile în măsura în care nu contravin

instituției intervenției voluntare astfel cum este reglementată

distinct de normele procedurale menționate.

Prin urmare,

art. 32 se aplică, într-adevăr tuturor cererilor reglementate în art.

30, inclusiv celor incidentale definite de art. 30 alin. (6) C. proc. civ.,

însă în măsura în care nu încalcă normele speciale ce

reglementează fiecare dintre aceste cereri.

Astfel, în

privința cererii de intervenție accesorie, terțul nu dobândește

calitate procesuală potrivit dreptului comun atunci când se verifică

existența unei identități între persoana respectivă și

titularul dreptului dedus judecății, ci, astfel cum corect a apreciat

instanța de apel, doar la momentul la care cererea lui este declarată

admisibilă și dobândește calitatea de intervenient. În ipoteza

intervenției accesorii nu se pune problema existenței unui raport

litigios, câtă vreme rolul și funcția acestei intervenții

sunt de sprijinire a apărării părții în favoarea

căreia se intervine. Prin urmare, afirmația recurentei că

analiza calității procesuale a intervenientului presupune verificarea

existenței unui raport juridic litigios între terț și

reclamantă, adaugă la textul de lege, astfel că nu poate fi reținută.

În ceea ce

privește lipsa interesului în sensul de condiție generală de

exercitare a acțiunii civile, recurenta susține că simpla

invocare a unei acțiuni ulterioare ce ar putea fi formulată de vreuna

dintre părțile apelante-pârâte, nu justifică un interes propriu

al dreptului la acțiune și că niciuna dintre informațiile

puse la dispoziție apelantului-pârât de către intervenientă ca

rezultat al investigațiilor acesteia, nu motivează existența

interesului.

Aceste aserțiuni

care, în opinia recurentei ar determina un fine de neprimire a cererii, nu sunt

altceva decât motive ce țin de verificarea interesului propriu al terțului

condiție reglementată de art. 61 C. proc. civ., în cadrul procedurii

de admisibilitate reglementată de dispozițiile art. 64 C. proc. civ.

Nu se poate aprecia că ar exista o condiție specială, cum o

denumește recurenta, reglementată de art. 61 C. proc. civ.,

distinctă de cea prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ., din perspectiva sferei de reglementare și a aspectelor ce se impun a

fi analizate în privința fiecăreia dintre ele. Dimpotrivă,

argumentele prezentate de reclamantă țin de verificarea

admisibilității cererii de intervenție, care poate fi

efectuată numai în condițiile speciale derogatorii reglementate de

art. 64 C. proc. civ.

Prin urmare,

este falsă distincția operată de reclamantă între condițiile

generale ce s-ar analiza într-o procedură de drept comun,

necontencioasă fără dezbateri contradictorii, pe baza unei

verificări prealabile a instanței, sub sancțiunea

prevăzută de art. 40 C. proc. civ. și care să poată fi

atacată doar odată cu fondul, și condițiile speciale

analizate în procedura prevăzută de art. 64 C. proc. civ., care

permite verificarea legalității soluției prin atacarea ei pe

cale separată la instanța de control judiciar.

În concluzie,

existența unui interes propriu în cererea de intervenție

voluntară accesorie, astfel cum este reglementat de art. 61 alin. (1) C.

proc. civ., indiferent de argumentele utilizate în susținerea, respectiv

în combaterea ei, se discută exclusiv în condițiile art. 64 C. proc.

civ., neexistând două proceduri succesive pe care instanța trebuie

să le parcurgă și care să se finalizeze cu soluții

juridice ce primesc un regim diferit.

II. Invocând

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., reclamanta susține

că instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești atunci când a suplinit sau a ignorat obligațiile

procedurale ce revin părții care sesizează instanța și

a dispus, prin încheierea recurată, comunicarea, către părți,

prin mesaj electronic, a unei cereri de intervenție accesorie

formulată de numitul J., cerere ce fusese primită prin fax, într-un

singur exemplar, și care, astfel, nu a fost supusă rigorilor art. 200

C. proc. civ.. Se arată că în această situație, instanța

nu și-a manifestat rolul independent și imparțial în ceea ce

privește părțile din litigiu, ceea ce contravine dispozițiilor

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta-reclamantă

apreciază că instanța de apel a soluționat trei cereri de

intervenție cu încălcarea normelor de ordine publică, prin

prejudicierea evidentă a părții intimate-reclamante, cu

încălcarea repetată a unui mod echitabil, previzibil și optim de

soluționare a litigiului dedus judecății și mai ales cu

încălcarea principiului imparțialității, ceea ce contravine

dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Critica ce se

referă la neregularități procedurale și măsuri ale

instanței care privesc o altă cerere de intervenție (respectiv

cea formulată de numitul J.), decât cea care constituie obiect al

controlului judiciar în prezentul recurs, și care nu se află în

stadiul procesual de discutare a admisibilității, care ar permite

atacarea soluției instanței pe cale separată, este

străină de natura pricinii, motiv pentru care nu poate fi

primită și analizată în actualul cadru procesual.

Nici afirmațiile

cu caracter general, în sensul că instanța de apel a soluționat

trei cereri de intervenție cu încălcarea normelor de ordine

publică, cu încălcarea repetată a unui mod echitabil, previzibil

și optim de soluționare a litigiului dedus judecății și

mai ales cu încălcarea principiului imparțialității, ceea

ce contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, subsumate aceluiași motiv de nelegalitate

prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., nu pot fi analizate prin

perspectiva depășirii atribuțiilor puterii judecătorești,

recurenta neindicând în ce constă incursiunea instanței de

judecată în sfera autorității executive sau legislative, în

legătură cu obiectul recursului. Se constată că aceste

împrejurări excedează, de asemenea, obiectului controlului judiciar

în prezentul recurs, respectiv admisibilitatea în principiu a cererii de

intervenție, motiv pentru care apar a fi critici străine cauzei.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta ca

nefondat.

În ceea ce

privește recursul declarat de Asociația A., se constată că,

prin cererea de intervenție accesorie a acestui terț în favoarea

pârâtului B., acesta a arătat că a susținut în fața instanței

de apel existența unui interes propriu în formularea cererii de intervenție,

rezultat din faptul că, în situația în care pârâtul B. ar cădea

în pretenții, asociația ar fi expusă unei acțiuni

ulterioare posibil a fi promovată fie de către acesta, fie de

către SC E. SA.

Acest demers

ar fi posibil, susține recurenta, în condițiile în care pârâtul B. a

participat la emisiunile televizate în calitate de reprezentant al asociației,

aflată într-o relație contractuală cu postul de televiziune în

baza căreia, în urma activității de monitorizare și

investigare efectuate cu privire la tema supusă dezbaterilor, a pus la

dispoziția d-lui B., în procesul de pregătire a participării

sale, informațiile prezentate de acesta în emisiune.

Instanța

de apel a respins ca inadmisibilă cererea, pe motiv că nu

rezultă care este acea acțiune ulterioară ce ar putea fi

promovată împotriva asociației de către apelantul-pârât B., în

condițiile în care nu a fost dovedită, cu înscrisurile depuse,

realizarea unei investigații desfășurate de către A. București

cu privire la subiectul emisiunii din 19.06.2014, respectiv că informațiile

obținute din investigații au fost puse la dispoziția

apelantului-pârât B. de către această asociație, dat fiind

faptul că înscrisurile care au fost propuse în dovedirea admisibilității

în principiu a cererii sunt informații publice care nu au fost emise și

care nu sunt deținute în mod exclusiv de către persoana care a

formulat cerere de intervenție accesorie.

Recurenta

critică această aserțiune, susținând că a dovedit un

interes propriu în condițiile în care informațiile, expuse în cadrul

emisiunilor, ce fac obiect de analiză din perspectiva conduitei părții

care le-a prezentat, sunt rezultatul analizelor efectuate de asociație,

astfel că, în situația obligării la despăgubiri a

reprezentantului asociației, acesta se poate îndrepta împotriva sa În

acest sens a depus la dosarul de recurs rapoartele de monitorizare a informațiilor

vehiculate în mass media în legătură cu acest subiect.

Referitor la

această critică, Înalta Curte reține că norma de drept ce

se presupune că ar fi fost nesocotită de către instanța de

apel, deși neindicată expres în cererea de recurs, ci doar în

dezbaterile asupra recursului, este cea prevăzută de art. 61 C. proc.

civ., respectiv existența unui interes propriu al terțului de a

participa la proces, formulând apărări în favoarea părții

pentru care intervine, condiție de admisibilitate a cererii de intervenție.

Deși critica a fost greșit întemeiată pe dispozițiile art.

488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât se susține încălcarea unei norme

de procedură, susținerile părții pot fi încadrate și

analizate din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Chiar

dacă terțul nu se prevalează de un drept propriu, interesul

acestuia poate fi justificat prin încercarea de a preveni o pagubă ce

poate fi produsă în patrimoniul propriu, în cazul în care partea în

favoarea căreia intervine cade în pretenții.

Prin urmare,

se constată că în mod corect instanța de apel a verificat condiția

existenței unui interes propriu al asociației în procedura de

apreciere asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție.

Instanța

de apel a reținut că informațiile prezentate de parte erau

informații publice și că nu rezultă faptul că asociația

le-ar fi pus la dispoziția pârâtului.

Este

adevărat că în recurs au fost depuse înscrisuri, intitulate raport de

monitorizare prin care asociația a dorit să infirme această

constatare a instanței de apel.

Însă,

verificând, strict în persoana pârâtului B., limitele învestirii instanței,

se constată că fapta ilicită ce i se impută este strict

personală, constând nu în redarea unor informații, astfel cum au fost

cuprinse în rapoartele de monitorizare, ci în concluziile și aprecierile,

judecățile de valoare pe care acesta le-a formulat cu privire la

împrejurări factuale ce au constituit baza de discuții.

Prin urmare

nu rezultă că, în cauză, ar exista premisele determinării

unei legături de cauzalitate între acțiunea asociației și

fapta cu caracter delictual reținută în sarcina pârâtului și

care constituie obiect de cercetare judiciară în faza devolutivă a

apelului, care să justifice interesul asociației de a se apăra

în prezentul proces.

În plus, nu

poate fi reținut, în justificarea interesului, nici argumentul asociației

conform căruia ar fi expusă unei acțiuni ulterioare, posibil a

fi promovată fie de către reprezentantul său, B., fie de

către SC E. SA. Pentru o asemenea ipoteză, în raport cu temeiul

regresului, reclamantul are obligația dovedirii tuturor elementelor

răspunderii civile delictuale, după cum, cel împotriva căruia

s-ar îndrepta acțiunea, are posibilitatea demonstrării cauzelor

exoneratoare de răspundere, caz în care partea este ținută a

produce apărări proprii în ceea ce privește caracterul ilicit al

presupuselor informații și forma de vinovăție cu care a acționat,

aspecte care ar face obiectul verificării jurisdicționale în acel

litigiu separat, iar nu în prezenta cauză.

În consecință,

Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită condiția

afirmării unui interes propriu al Asociației A. în promovarea cererii

de intervenție accesorie, motiv pentru care recursul acesteia urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta-pârâtă C., cu domiciliul în

București, sector 5, și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de

avocatură P., cu sediul în Sibiu, jud. Sibiu, și de intervenienta

Asociația A. București, cu sediul în București, sector 2, împotriva

încheierii de ședință din 7 noiembrie 2017 a Curții de Apel

Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți

D., cu domiciliul în București, sector 2, G., cu domiciliul ales la SC E.

SA București, cu sediul în București, sector 2, SC E. SA București,

cu sediul în București, sector 2, B., cu domiciliul în București,

sector 3, Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în

București, sector 1, F., cu domiciliul ales la SC E. SA București, cu

sediul în București, sector 2, H., cu domiciliul ales la SC E. SA București,

cu sediul în București, sector 2.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 17 ianuarie 2018.