ÎCCJ, decizie (scj.ro #137616)

Intervenție accesorie. Condiții de admisibilitate.

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Acțiunea civilă. Participanții la procesul civil. Intervenția voluntară.

Index alfabetic

: intervenție accesorie

interes

inadmisibilitate

NCPC, art. 61

Din cuprinsul dispozițiilor art. 61

alin. (1)

și

(3)

C.proc.civ. coroborate cu prevederile art. 32 și ale art. 33 din același cod, rezultă că terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, totuși, terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, el trebuie să exhibe un interes propriu chiar dacă nu pretinde un drept propriu, urmărind obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.  Astfel că, susținând una dintre părțile inițiale ale cauzei, terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situație de natură a-i compromite propriile drepturi. Deci dacă dreptul terțului este amenințat sau dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi este iminent, grija sa de a preveni încălcarea dreptului sau realizarea prejudiciului îi conferă legitimare procesuală activă în formularea unei cereri de intervenție, chiar dacă interesul său nu este nici născut, nici actual.

Secția I civilă, decizia nr. 1176 din 4 iulie 2017

Prin încheierea de ședință din data de 31.05.2017, Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de  S.C. A. S.R.L. în favoarea apelantului-pârât-reclamant B.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs recurenta A. S.R.L. prin administrator B., criticând soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie formulată în cauză.

Criticile formulate au fost circumscrise de către recurentă motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 61 C.proc.civ. raportate la prevederile art. 33 din același cod.

În esență, recurenta critică încheierea atacată cu referire la aprecierea Curții de Apel potrivit căreia nu ar justifica interes în formularea cererii de intervenție accesorie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel a reținut, pe de o parte, că persoana care a formulat cererea de intervenție nu a dovedit în ce măsură ar fi afectată imaginea acesteia într-o eventuală obligare a apelantului-pârât-reclamant B. la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul deținut de A. S.R.L., iar, pe de altă parte, că nu a arătat care ar putea fi acțiunea ulterioară formulată de către una dintre părți la care ar putea fi expusă dacă nu ar interveni în sprijinirea apelantului-pârât-reclamant.

Recurenta a susținut că, în privința interesului, în literatura de specialitate s-a arătat că interesul afirmat de către intervenient trebuie să fie un interes propriu al acestuia, iar interesul terțului intervenient este determinat adesea de faptul că acesta ar putea fi expus unei acțiuni ulterioare, formulate de către una dintre părți, în ipoteza în care nu ar interveni în vederea sprijinirii poziției părții respective.

A apreciat recurenta că interesul său în formularea cererii de intervenție accesorie rezultă din împrejurarea că, în situația pronunțării unei hotărâri nefavorabile intimatului-pârât-reclamant B., acesta s-ar putea îndrepta cu acțiune în regres împotriva sa, întrucât emiterea judecății de valoare din emisiunea Y. s-a făcut în baza documentelor pe care i le-a pus la dispoziției și a unei concluzii adresate acestuia potrivit căreia fostul președinte al României nu avea imunitate absolută.

Analizând recursul din perspectiva motivelor invocate și a normelor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prin recursul declarat în cauză se atacă încheierea de ședință din data de 31.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă, în ceea ce privește dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie formulată de S.C. A. S.R.L. în favoarea apelantului-pârât-reclamant B.

În cauză, cererea de intervenție accesorie a fost formulată de recurenta A. S.R.L. în favoarea intimatului-pârât-reclamant B. în cursul judecății apelului promovat împotriva sentinței civile nr. 1243/2015 pronunțate de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, prin care instanța s-a pronunțat asupra acțiunii în răspundere civilă delictuală promovată de reclamanta C. în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.A., E., F., G., H. și B.  Prin aceeași sentință, tribunalul s-a pronunțat și cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant B. în contradictoriu cu pârâții-reconvenienți C. și DNA.

În susținerea cererii de intervenție, recurenta a arătat că o eventuală sancțiune aplicată intimatului-pârât-reclamant B. în sensul mediatizării pe site-ul X. i-ar afecta imaginea și interesele, întrucât este de notorietate că acesta este identificat în viața publică cu publicația și, în plus, este acționar și administrator A. S.R.L., precum și senior editor la aceeași publicație.

Curtea de Apel Ploiești, pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de intervenție accesorie, a reținut că nu este îndeplinită una dintre condițiile de exercițiu a acțiunii civile, respectiv existența unui interes propriu al terțului intervenient.

A arătat că, pe de o parte, persoana care a formulat cererea de intervenție nu a dovedit în ce măsură ar fi afectată imaginea acesteia într-o eventuală obligare a apelantului-pârât-reclamant B. la publicarea dispozitivului hotărârii privind săvârșirea unei fapte în calitate de persoană fizică și nu în calitate de acționar și administrator al acesteia, respectiv de senior editor al site-ului X., iar, pe de altă parte, nu a arătat care ar putea fi acțiunea ulterioară formulată de către una dintre părți la care ar putea fi expusă dacă nu ar intervenit în sprijinirea poziției apelantului-pârât-reclamant B.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 61

alin. (1)

și

(3)

C.proc.civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

În plus, cererea de intervenție este supusă condițiilor comune de admisibilitate a acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 32 C.proc.civ., care statuează condițiile de exercitare a acțiunii civile, printre alte cerințe pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes.

În completarea acestor prevederi legale, art. 33 C.proc.civ. stabilesc că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Aceleași norme procedurale prevăd că, și dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În speță, instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția existenței interesului propriu al terțului intervenient, cerință obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, reținere criticată de către recurentă prin calea de atac promovată.

Din cuprinsul normelor legale menționate anterior rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție

sine qua non

pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, totuși trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

Se poate aprecia că susținând una dintre părțile inițiale, terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situație de natură a-i compromite propriile drepturi.

De asemenea, se reține că dacă dreptul terțului este amenințat sau dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi este iminent, grija sa de a preveni încălcarea dreptului sau realizarea prejudiciului îi conferă legitimare procesuală activă în formularea unei cereri de intervenție, chiar dacă interesul său nu este nici născut, nici actual.

Prin urmare, în cazul intervenției voluntare accesorii, în cazul prevenirii încălcării unui drept subiectiv amenințat sau al preîntâmpinării producerii unei pagube iminente, terțul urmărește să obțină un folos practic direct și imediat prin pronunțarea unei hotărâri în favoarea părții în sprijinul căreia intervine, prin care se va stabili sau se va confirma o situație ce-i conferă certitudinea că drepturile sale, conexe cu situația juridică dedusă judecății, nu vor fi afectate.

În litigiul pendinte intimatul-pârât-reclamant a fost chemat în judecată în calitate de persoană fizică și nu de administrator sau acționar al recurentei și nici în aceea de senior editor la publicația X. Tot în această calitate a formulat și cererea reconvențională.

Formularea cererii de intervenție accesorie în interesul intimatului-pârât-reclamant B. nu este de natură, în eventualitatea unei soluții nefavorabile acestuia, să aducă recurentei A. S.R.L. prejudicii de imagine, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior și corect a reținut instanța de apel, intimatul-pârât-reclamant stă în judecată în nume propriu și nu în calitatea sa de administrator/acționar al recurentei sau de senior editor al publicației.

În pricină, instanța de judecată este chemată să se pronunțe asupra unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, iar în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât-reclamant, fapta pretins ilicită se susține că este reprezentată de afirmațiile prejudiciabile făcute personal de către acesta în cadrul unei emisiuni de televiziune la care a fost invitat.

Dispozițiile art. 253 C.civ. prevăd că persona fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate sau amenințate poate cerere oricând instanței obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare.

Intimata-reclamantă-pârâtă a solicitat obligarea intimatului-pârât-reclamant B. să redea dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de judecată pe platforma

on-line

a publicației X.

Or, nu se poate aprecia că publicarea de către recurentă a unei eventuale hotărâri judecătorești nefavorabile intimatului-pârât-reclamant poate determina reținerea unui interes personal al societății în formularea unei cereri de intervenție accesorie în favoarea acestuia, în condițiile în care în cauză se susține existența unei fapte ilicite săvârșite personal de intimatul-pârât-reclamant, fără nicio legătură cu activitatea recurentei.

Totodată, nici invocarea notorietății legăturii dintre societatea A. S.R.L., publicația X. și intimatul-pârât-reclamant nu poate justifica existența interesului personal al recurentei în formularea cererii de intervenție accesorie în condițiile în care, așa cum a arătat instanța de apel, nu s-a dovedit în ce fel ar fi afectată imaginea recurentei de eventuala obligare a intimatului-pârât-reclamant la publicarea unei hotărâri nefavorabile pe platforma on-line a publicației X.

Simpla susținere a unor eventuale consecințe pe care soluția pronunțată în cauză le-ar avea asupra imaginii societății, fără ca acestea să fie identificate și arătate în concret, nu poate duce la concluzia existenței unui interes propriu al acesteia.

Aprecierea instanței de apel asupra probelor nu poate fi supusă cenzurii instanței de control judiciar având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3) C.proc.civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar aspectele ce țin de aprecierea probatoriului reprezintă chestiuni de netemeinicie și nu de nelegalitate.

În ceea ce privește invocarea în recurs a unor perturbări în activitatea recurentei ca urmare a împrejurării că intimatul-pârât-reclamant nu este unicul său acționar, iar ceilalți acționari nu ar fi de acord cu publicarea soluției ce se va pronunța în cauză, se reține că acest aspect ține de executarea hotărârii și nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar.

De asemenea, nu pot fi primite afirmațiile potrivit cărora interesul propriu al recurentei ar rezulta din posibilitatea ca, în cazul unei hotărâri nefavorabile intimatului-pârât-reclamant, acesta să se îndrepte împotriva societății cu o acțiune în regres.

Din cuprinsul cererii de intervenție accesorii nu rezultă că recurenta ar fi invocat posibilitatea formulării împotriva sa a unei acțiuni în regres de către intimatul-pârât-reclamant în susținerea interesului propriu în formularea cererii, invocându-se doar că publicarea unei eventuale hotărâri nefavorabile acestuia ar afecta imaginea și interesele societății recurente.

Ca aspect prealabil, la nivel teoretic, fără a arăta în concret care este acțiunea pe care o are în vedere, recurenta a arătat în cererea de intervenție că interesul terțului intervenient este determinat adesea de faptul că acesta ar putea fi expus unei acțiuni ulterioare, formulate de către una dintre părți, în ipoteza în care nu ar interveni în vederea sprijinirii poziției părții respective.

Prin urmare, în aprecierea întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie privitoare la interesul personal al terțului, instanța de apel nu a avut cum să se raporteze la o eventuală acțiune în regres, ci, având în vedere cele invocate prin cerere, în mod corect a reținut că recurenta nu a arătat care ar putea fi acțiunea ulterioară formulată de către una dintre părți la care ar putea fi expusă dacă nu ar interveni în sprijinirea intimatului-pârât-reclamant B.

În raport de cele anterior arătate, cu privire la susținerile referitoare la împrejurarea că afirmațiile făcute de către intimatul-pârât-reclamant s-au datorat documentației pe care societatea A. S.R.L. i-a pus-o la dispoziție, afirmații care tind să justifice formularea unei acțiuni în regres în situația în care intimatul-pârât-reclamant ar cădea în pretenții, se reține că acestora nu li se poate da eficiență în recurs. Se constată de asemenea că în faza recursului recurenta nu a susținut prin probe afirmațiile făcute cu privire la acest aspect, solicitarea de probatorii fiind formulată tardiv, după acordarea cuvântului în susținerea recursului, astfel cum rezultă din partea introductivă a deciziei.

Având în vedere cele anterior arătate, reținând caracterului nefondat al motivului de recurs invocat, întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 61 C.proc.civ. raportate la cele ale art. 33 din același cod, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins calea de atac ca nefondată.