ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3846/2015

Decizia nr. 3846/2015

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 12 martie 2015, A. SRL a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 806 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2012*, în sensul schimbării în întregime a deciziei și, pe cale de consecință, al respingerii recursurilor formulate și al menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond, ca temeinică și legală.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 322 și urm. C. proc. civ. și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind revizuienta că decizia atacată încalcă în mod flagrant normele comunitare aplicabile în materie, astfel cum acestea au fost interpretate, cu caracter obligatoriu, prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în acțiunile preliminare.

În esență, arată că soluția instanței de recurs se circumscrie faptului că cererea sa de plată a dobânzilor în cuantumul indicat este întemeiată doar parțial, având în vedere că soluționarea deconturilor negative de TVA cu opțiune de rambursare nu se putea realiza decât cu inspecție fiscală anticipată, inspecție fiscală care în opinia instanței de recurs justifică prelungirea corespunzătoare a termenului de la care i se cuvin dobânzi de întârziere.

În ceea ce privește neacordarea de dobânzi de întârziere pentru decontul de TVA aferent lunii august 2008, pe motiv că termenul de soluționare a cererii sale a fost rezonabil raportat la demersurile întreprinse de către organele fiscale în soluționarea decontului, arată că este necesar a fi avută în vedere hotărârea C.J.U.E. pronunțată în Cauza C-107/10 - Enel Maritza Iztok 3 AD.

Termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului. Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralității fiscale.

Hotărârea Curții analizează o situația identică cu cea din speță, concluziile acesteia lămurind două chestiuni independente, și anume efectele unei astfel de inspecții fiscale asupra obligației organelor fiscale de a soluționa decontul de TVA și deci de a rambursa soldul negativ al acestuia, respectiv efectele unei astfel de inspecții fiscale asupra dobânzilor datorate contribuabilului.

Soluția Curții este neechivocă, delimitând în mod clar cele două situații. Astfel, în ceea ce privește obligația organelor fiscale de a soluționa decontul negativ de TVA în cele 45 de zile, Curtea validează o astfel de conduită a organelor fiscale. Pe de altă parte, însă, în ceea ce privește obligația acestor organe de a plăți dobânzi contribuabilului, Curtea arată, în mod neechivoc, că prevederile dreptului comunitar se opun unui sistem în care pentru această perioadă dobânzile nu sunt datorate.

Apreciază revizuienta că, în realitate, C.J.U.E. s-a pronunțat, fără echivoc, în sensul că, ori de câte ori termenul de 45 de zile aferent soluționării decontului negativ de TVA este depășit, contribuabilului i s vor datora dobânzi de la expirarea acestui termen, chiar dacă organele fiscale au un motiv legitim de a întârzia soluționarea decontului, cum este în cazul derulării unei inspecții fiscale.

Raționamentul instanței de recurs este viciat și din perspectiva faptului că sugerează că ar putea exista un drept al instanței de judecată de a analiza caracterul rezonabil al termenului de la care contribuabilul este îndreptățit la dobânzi, cu toate că normele legale aplicabile în cauză prevăd faptul că aceste dobânzi se datorează de la expirarea termenului legal de 45 de zile, fără a exista o derogare în acest sens.

Mai arată că nu este reală împrejurarea potrivit căreia nu a contestat anterior împrejurarea conform căreia s-ar încadra în categoria contribuabililor de risc fiscal mare, argumentele sale fiind prezentate pe larg în cadrul apărărilor formulate în fața instanței de fond.

Continuă revizuienta, în ceea ce privește acordarea de dobânzi doar asupra sumei care a fost aprobată și restituită, nu și asupra sumei ce a făcut obiectul compensării cu alte creanțe fiscale datorate, că nu au fost respectate liniile trasate de legislația comunitară aplicabilă în materie.

Invocă cele reținute în Hotărârea C.J.U.E. pronunțată în Cauza C-565/11, în care s-a statuat că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național.

Astfel, interpretarea care trebuie dată pct. 3 al Capitolului II din Ordinul M.E.F. nr. 1899/2004, singura care asigură respectarea principiilor cuprinse în jurisprudența C.J.U.E., este cea conform căreia, dacă la momentul la care încep să curgă dobânzile în favoarea contribuabilului există obligații de plată scadente ale contribuabilului față de bugetul general consolidat, va opera compensarea, iar dobânzile vor fi datorate în continuare exclusiv pentru sumele rămase de restituit în urma compensării.

În cazul său, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, s-a reținut faptul că toate compensările au fost realizate de către organele fiscale cu data depunerii decontului, așadar cu data de 24.09.2008 pentru decontul aferent lunii august 2008 și cu data de 24.04.2009. Totodată, s-a reținut că la data compensării, 24.09.2008 și, respectiv, 24.04.2009, sumele care au fost supuse compensării de către organele fiscale nu erau scadente, așadar nu erau datorate.

II. Apărările intimatelor

II.1. Prin întâmpinarea formulată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, arătându-se astfel că motivele de revizuire au fost invocate și în calea de atac a recursului, iar din perspectiva temeiului juridic al acestei căi de atac extraordinare, în opinia intimatei, prioritatea normelor comunitare se examinează în raport de normele naționale contrare, ceea ce nu se regăsește în cauza de față.

II.2. Prin întâmpinarea depusă de intimata pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, susținând intimata că nu a fost indicat temeiul juridic dintre cele prevăzute la art. 322 din vechiul C. proc. civ., iar dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cauză, în condițiile în care hotărârea atacată nu s-a dat cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (92) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

A reluat intimata pârâtă în întâmpinarea sa modalitatea în care s-a derulat inspecția fiscală asupra contribuabilului SC A. SRL Cluj Napoca, arătând, în concluzie, că măsura de prelungire a duratei controlului, potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003), apare ca fiind în acord cu jurisprudența C.J.U.E., astfel cum se arată în hotărârea pronunțată în cauza C-107/10.

În privința solicitării revizuientei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, a susținut intimata D.G.R.F.P. Brașov că nu se poate reține culpa sa procesuală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) vechiul C. proc. civ. pentru această răspundere civilă delictuală.

III. Răspunsul revizuientei la întâmpinările depuse la dosar

Prin răspunsul său la întâmpinările depuse la dosar, revizuienta a arătat că puterea de lucru judecat pe care a evidențiat-o intimata A.N.A.F. în cererea sa nu pate fi opusă la momentul formulării unei căi de atac în condițiile legii, iar în privința conflictului existent între norma comunitară și norma națională de drept, subliniază că hotărârile C.J.U.E. (fiind amintită jurisprudența din cauzele C-61/79, C-24/86, C-415/93, C-290/05, C-33/05) conferă o interpretare retroactivă a normelor din dreptul intern pe care le vizează, care se poate astfel solda cu stabilirea unei eventuale încălcări a dreptului comunitar de la momentul la care normele naționale au fost puse în aplicare.

În privința întâmpinării depuse de D.G.R.F.P. Brașov, revizuienta a arătat că nu cuprinde altceva decât motivele expuse în recurs.

IV. Decizia Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Revizuirea declarată de intimata reclamantă SC A. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 806 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curți, în raport de temeiul juridic indicat, are un caracter inadmisibil pentru următoarele considerente:

Cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 este incident în situația în care, prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, a fost încălcat principiul priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Altfel spus, calea de atac a revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 constituie o aplicare a principiului existenței unor remedii naționale adecvate și efective, dezvoltat și explicitat de C.J.U.E. în jurisprudența sa, nefiind ignorat într-o astfel de reglementare nici principiul efectivității, ce presupune ca în derularea procedurilor naționale să sa nu fie imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificilă.

În doctrina juridică s-a arătat că revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăți, întemeiată pe unele elemente ce nu au putut forma obiectul judecății ce a condus la pronunțarea hotărârii care face obiectul căii de atac.

Așadar, prin analiza motivelor de fapt care sunt cuprinse în cererea de revizuire nu este permis a se repune în discuție aspecte care au fost avute în vedere de instanța de recurs, pe care aceasta le-a analizat și care au fundamentat raționamentul juridic ce a dus la pronunțarea soluției atacate, ajungându-se astfel la crearea unei noi instituții juridice, inadmisibilă, denumită „recurs la recurs”.

Raportat la specificul revizuirii, e necesar a fi examinate aspecte noi, ce nu au putut fi aduse la cunoștința instanței de recurs și care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi dus la pronunțarea unei soluții diferite de cea atacată, fapt ce reclamă invocarea, ulterior pronunțării deciziei din recurs ce formează obiectul revizuirii, a unei jurisprudențe C.J.U.E. prin care s-a statuat asupra încălcării dreptului comunitar prin aplicarea normelor interne.

În cauza de față Înalta Curte observă că atât instanța de fond, cât și cea de recurs au avut în vedere jurisprudența C.J.U.E. exprimată prin hotărârea pronunțată în cauza C-107/10, fiind menționate considerente relevante ale hotărârii, prin citarea unor paragrafe din cuprinsul acesteia.

În calea de atac a recursului s-a statuat că la calcului dobânzii acordate SC A. SRL Cluj Napoca, au fost avute în vedere atât normele interne, cuprinse în Ordinul nr. 1899/2004, cât și prevederile art. 183 din Directiva 2006/112, modificată prin Directiva 2006/138, astfel cum a fost interpretat acest text de drept european în jurisprudența C.J.U.E.

Pronunțându-se în acest sens, a fost dezlegată și chestiunea pe care revizuienta a repus-o în discuție în cererea de față, cea legată de suma asupra căreia se calculează dobânzi de întârziere, ceea ce face inadmisibilă reluarea unor critici din recurs asupra cărora instanța competentă s-a pronunțat, cu luarea în considerare a jurisprudenței comunitare relevante pentru soluția dată.

Prin urmare, nefiind solicitată examinarea deciziei din recurs ca urmare a intervenirii unor hotărâri C.J.U.E. pe care instanța care a pronunțat decizia atacată să nu le fi cunoscut la momentul statuării asupra soluției contestate în cauză, se reține caracterul inadmisibil al revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, cererea urmând a fi astfel respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 806 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2015.