ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1189/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2015 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: 1. Anularea Deciziei de soluționare a Contestației nr. 52263/06.07.2015 emisă de către ANAF, comunicată Societății la data de 08.07.2015 (în continuare "Decizia de soluționare", depusă în Anexa 2) prin care organele fiscale au respins Contestația fiscală nr. 52263/25.06.2015 ("Contestația fiscală" depusă în Anexa 3) formulată de Societate.

Anularea Deciziei nr. 617822N/26.05.2015 ("Decizia de respingere a cererii de dobânzi", depusă în Anexa 4) prin care ANAF a respins Cererea de dobânzi nr. x/06.05.2015 ("Cererea de dobânzi" depusă în Anexa 5) prin care Societatea a solicitat acordarea de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de TVA conform celor 6 deconturi cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare înregistrate de Societate la organele fiscale în perioada decembrie 2012 - aprilie 2014.

Obligarea ANAF la achitarea efectivă către Societate a sumei în cuantum total de 1.672.2.58 RON (aferente restituirii cu o întârziere cuprinsă între 221 și 697 de zile a TVA de rambursat în cuantum total de 13.354.931 RON, aprobată la rambursare conform Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.01.2015, Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/21.01.2015 și Deciziei de impunere nr. x/21.01.2015, împreună depuse în Anexa 6 și rambursată efectiv Societății în datele de 05.02.2015 și respectiv 16.02.2015, conform extrasului de cont depus în Anexa 7).

Obligarea ANAF la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prilejul soluționării prezentei cauze. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1299 din 18 aprilie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală Pentru Contribuabili Nerezidenți. 3. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 1299 din 18 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Conform concluziilor Raportului de inspecție fiscală și a deciziilor de rambursare s-au întocmit notele de restituire, de către Biroul de Administrare a Contribuabililor Nerezidenți, rambursându-se suma aprobată la rambursare către contribuabilul A., conform Instrucțiunilor nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea lunară a TVA, cu modificările și completările ulterioare, aprobate de ministrul finanțelor publice în care se precizează: "începând cu luna noiembrie 2009 principiile utilizate în selecția de rambursare sunt următoarele: - suma necesară pentru rambursarea lunară se va încadra într-o sumă stabilită la nivel național de comun acord cu Direcția generală trezorerie și contabilitate publică din cadrul M.F.P. - selecția deconturilor care urmează a fi rambursate, conform principiilor menționate se realizează din baza de date națională cuprinzând deconturile cu decizie de rambursare, cu ajutorul aplicației informatice pusă la dispoziție de D.G.T.I. Decontarea lunară efectivă se realizează automat la 3 termene fixe." Selecția națională se transmite lunar, conform Instrucțiunilor nr. 802.520/03.07.2009 privind rambursarea lunară a TVA, cu modificările și completările ulterioare. Reclamanta a calculat dobânzi și pe perioada suspendării inspecției fiscale pentru clarificarea neconcordanțelor între sumele declarate de furnizori și cele declarate de contribuabil și pe perioada de la data finalizării Raportului de Inspecție Fiscală până la restituire, conform Selecției Naționale. Potrivit art. 70 alin. (2) din C. proc. fisc. , cu modificările și completările ulterioare, în "situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate." Programul de activitate al Activității de Inspecție Fiscală se întocmește pe baza propunerilor șefilor administrațiilor adjuncți ai acestei activități. Propunerile vor fi însoțite de stocul de lucrări aflat în gestiunea activității de inspecție fiscală a fiecărui sector. Totodată programul de activitate cuprinde cu prioritate soluționarea deconturilor negative cu opțiune de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, până la finalizarea stocului. Deconturile cu sume negative și opțiune de rambursare a taxei pe valoarea adăugata vor fi incluse în programul de activitate astfel: - în ordine cronologică; - societățile cu mai multe deconturi negative cu opțiune de rambursarea taxei pe valoarea adăugată; - cuantumul sumei solicitate; De asemenea, Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare a fost transpusă în legislația țării noastre la pct. 49, alin. (31) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare. Invocă dispozițiile pct. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Critică hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește obligarea instituției noastre la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON motiv pentru care solicită aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Reclamanta A. a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Sentința recurată reține în mod legal faptul că Societatea are dreptul la plata dobânzilor de întârziere aferente rambursării cu întârziere a excedentului de TVA - Argumentele recurentei în sens contrar sunt nefondate. În mod temeinic și legal a reținut instanța de fond că soluționarea Deconturilor de TVA s-a realizat cu depășirea termenului legal de 45 de zile. Prin recursul formulat, la fel ca în cazul judecății în fond a litigiului, ANAF consideră că motivele invocate în apărarea sa, respectiv lungul parcurs al cererilor de rambursare, coroborat cu procedurile interne de lucru și numărul redus al personalului raportat la volumul mare al lucrărilor, ar putea justifica prelungirea termenului legal de soluționare stabilit de art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc. Totodată, în același scop, recurenta invocă fără niciun fel de relevanță legală asupra termenului legal de soluționare de 45 de zile, o serie de prevederi ce reglementează procedura de soluționare a deconturilor de TVA, citând însă din cuprinsul unor acte normative (Ordinul nr. 263/2010) doar fragmente trunchiate ale dispozițiilor legale, în tentativa de a construi o apărare care în realitate nu există. Din interpretarea dispozițiilor legale, rezultă foarte clar faptul că deconturile negative de TVA cu opțiune de rambursare depuse la organul fiscal competent se soluționează într-adevăr în ordinea cronologică a înregistrării lor, însă în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare, urmând ca depășirea acestui termen să atragă răspunderea fiscală a statului sub forma plății dobânzilor de întârziere. Prin Sentința recurată instanța de fond a respins în mod corect apărările ANAF cu privire la pretinsa suspendare a inspecției fiscale. Apărările invocate de recurentă cu privire la dispozițiilor legale privind transpunerea în plan național a Directivei 2008/9/CE a Consiliului sunt nelegale aceste prevederi nefiind aplicabile speței. Sentința recurată a respins în mod corect argumentele ANAF privind lipsa de personal, stocul mare de cereri, prevederile instrucțiunilor interne de lucru și rambursarea efectuată în baza unui program periodic. Prin urmare, este legală și temeinică soluția instanței de fond, prin care au fost înlăturate apărările invocate de autoritatea fiscală în încercarea de a justifica depășirea termenului legal de soluționare a Deconturilor de TVA. Cererea recurentei de cenzurare a onorariului avocațial, făcută direct în cadrul recursului promovat, este inadmisibilă. Sunt nelegale și susținerile recurentei privind caracterul disproporționat dintre onorariul avocațial și activitatea depusă de apărătorul Societății. În aceste condiții, atât timp cât partea care a câștigat procesul face dovada efectuării unor cheltuieli ca urmare și în legătură cu declanșarea activității judiciare, partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească, motiv pentru care solicită instanței de recurs să constate nelegalitatea apărărilor invocate de ANAF și să mențină sentința recurată ca legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 6.03.2019. 5.2 . Aspecte de fapt și de drept relevante Societatea A. a fost înregistrată în scopuri de TVA în România începând cu data de 10 februarie 2012, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (5) din C. fisc. în vigoare la acel moment. Societatea are ca obiect de activitate "Fabricarea altor produse chimice", respectiv a metanolului (alcool metilic), produs încadrat sub codul tarifar CN 29051100. În scopul desfășurării obiectului principal de activitate, Societatea a realizat pe teritoriul României în perioada februarie 2012 - aprilie 2014, importuri de metanol de la diverși furnizori stabiliți în afara Uniunii Europene, precum și achiziții intracomunitare de metanol, respectiv transferuri din stocurile proprii localizate în alte State Membre. Societatea și-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru mai multe tranzacții în deconturile de taxă pe valoarea adăugată depuse în România sub codul de TVA x, realizând importuri de bunuri și achiziții intracomunitare de bunuri conform art. 131 și respectiv art. 132 1 alin. (1) din C. fisc. , pe care le-a înregistrat în evidențele fiscale proprii. În vederea rambursării sumelor de TVA acumulate în România, Societatea a înregistrat 6 deconturi negative cu opțiune de rambursare a TVA. Pentru soluționarea Deconturilor de TVA, autoritățile fiscale au inițiat o inspecție fiscală în data de 5 februarie 2014, finalizată la data de 15 ianuarie 2015, în urma căreia au fost emise Raportul de inspecție fiscală nr. x/21.01.2015, Decizia de impunere nr. x/21.01.2015 și Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/21.01.2015, prin intermediul cărora a fost aprobată la rambursare suma totală de 13.354.931 RON. Urmare a inspecției fiscale desfășurate la nivelul Societății, suma de TVA aprobată la rambursare, în valoare totală de 13.354.931 RON a fost efectiv restituită în conturile Societății prin intermediul a două tranșe, după cum urmează: a) Tranșa I în valoare de 13.017.392,28 RON achitată în data de 05.02.2015 și b) Tranșa II în valoare de 330.448 RON achitată în data de 16.02.2015 Având în vedere rambursarea cu întârziere a sumei de TVA aferenta Deconturilor de TVA înregistrate de Societate, în temeiul art. 124 C. proc. fisc. , Societatea reclamantă a formulat și a înregistrat la organele fiscale Cererea de dobânzi nr. x/06.05.2015, soluționată negativ prin Decizia nr. 617822N/26.05.2015, sub motivul respectării ordini cronologice de soluționare a deconturilor de TVA și conform planificării naționale. Împotriva răspunsului nejustificat al organului fiscal Societatea a formulat Contestația fiscală nr. 52263/25.06.2015, respinsă la rândul ei prin intermediul Deciziei de soluționare a Contestației nr. 52263/06.07.2015. Au fost invocate în cauză prevederile art. 70, art. 124 alin. (1), art. 205 și urm. C. proc. fisc. , Ordinul MFP 1899/2004, Ordinul MFP 263/2010, art. 8, art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentei-pârâte, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Față de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greșită a legii. Problema supusă dezbaterii în prezenta cauză a vizat împrejurarea dacă soluționarea Deconturilor de TVA înregistrate de Societate la organele fiscale competente s-a realizat cu depășirea termenului legal de 45 de zile și dacă această depășire a termenului legal justifică obligarea recurentei la plata dobânzilor aferente acestei întârzieri. În esență, acțiunea privește rambursarea cu întârziere a TVA-ului aferent unui număr de 6 deconturi negative cu opțiune de rambursare a TVA. Autoritatea fiscală recurentă a invocat faptul că nu se pot acorda dobânzi pentru că a fost efectuată o inspecție fiscală pentru soluționarea cererilor de rambursarea de TVA, că au fost respectate termenele legale, că cererile de rambursare au fost soluționate în ordinea cronologică a depunerii acestora, avându-se în vedere metodologia internă. Înalta Curte apreciază că decizia de soluționare a contestației s-a emis ca o consecință a exercitării dreptului de apreciere al autorității publice cu exces de putere, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), i) și n) din Legea nr. 554/2004. Contrar susținerilor recurentei, desfășurarea inspecției fiscale nu poate constitui în sine motiv de prelungire a termenului legal de 45 de zile. Deconturile negative de TVA cu opțiune de rambursare depuse la organul fiscal competent se soluționează într-adevăr în ordinea cronologică a înregistrării lor, însă în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare, urmând ca depășirea acestui termen să atragă răspunderea fiscală a statului sub forma plății dobânzilor de întârziere. Or, în aceste condiții, este evident că nu are nicio relevanță în cauză nici efectuarea inspecției fiscale și nici ipoteza dacă în cauză ar fi existat sau nu împrejurări care să determine aplicarea art. 70 alin. (2) din C. proc. fisc. , dat fiind că organul fiscal trebuie să efectueze toate demersurile necesare pentru soluționarea deconturilor de TVA (inclusiv inspecția fiscală) înăuntrul termenului legal de 45 de zile de la data înregistrării acestora. Recurenta a invocat dispozițiile pct. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, susținând că autoritatea fiscală ar fi avut la dispoziție un termen mai mare decât termenul de 45 de zile reglementat de art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc. și de Ordinul 263/2010. Potrivit pct. 49 alin. (34) din Norme, prevederile alin. (1) - (33) transpun prevederile Directivei 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 44 din 20 februarie 2008, și ale Directivei 2010/66/UE a Consiliului din 14 octombrie 2010 de modificare a Directivei Consiliului 2008/9/CE de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 275 din 20 octombrie 2010" Pct. 49 din Norme, invocat de către recurentă, privește art. 1472 din C. fisc. în vigoare în perioada analizată și care reglementează "Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România și rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România." Or, reclamanta este înregistrată în scop de TVA în România din 2012 ceea ce face ca acesteia să îi fie aplicabile exclusiv dispozițiile art. 1473 din C. fisc. în vigoare în perioada de referință ce reglementa "Rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153" și respectiv dispozițiile Ordinului nr. 263/2010. Rezultă așadar că respectivele dispoziții legale, ce transpun în dreptul intern Directiva 2008/9/CE a Consiliului, fac trimitere la rambursarea TVA către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, neînregistrate în statul de rambursare, ceea ce, în mod evident, nu este cazul în speța de față. Recurenta mai critică și faptul de a se fi calculat dobânzi și pe perioada de la dinaintea finalizării Raportului de inspecție fiscală până la restituire, conform Selecției naționale. Or, autoritatea fiscală datorează dobânzi începând cu ziua următoare celei în care se împlinește termenul legal și până la data rambursării TVA, inclusiv, fiind deci lipsit de orice relevanță în acest interval, momentul emiterii raportului de inspecție fiscală. Sentința recurată reține în mod legal netemeinicia argumentelor ANAF privind lipsa de personal, stocul mare de cereri, prevederile instrucțiunilor interne de lucru și rambursarea efectuată în baza unui program periodic. Modalitatea de selecție a deconturilor cu decizie de rambursare, prevăzută în Instrucțiuni, nu atrage inaplicabilitatea dispozițiilor legale sus-menționate și nici nu oferă o justificare legală depășirii termenului instituit pentru soluționarea cererii. Astfel, principiul cel mai vechi decont se stinge primul, invocat de autoritatea fiscală, este aplicabil, însă cu respectarea termenului mai sus menționat. Depășirea acestui termen îi conferă contribuabilului dreptul la dobânzi. Este obligația autorității fiscale ca, în ipoteza în care într-adevăr volumul de lucru excedează posibilitățile personalului angajat al ANAF, aceasta să ia toate măsurile necesare în vederea remedierii acestor lipsuri, aceeași fiind obligația și în legătură cu procedura greoaie de soluționare a deconturilor de TVA, care presupune respectarea unor planuri naționale anuale etc. În privința selecției naționale și a metodologiilor interne de lucru invocate de ANAF, acestea reprezintă aspecte ce țin de administrarea eficientă a activității proprii organelor fiscale, astfel încât neajunsurile de orice tip, generate în acest context, nu pot combate normele legale exprese care stabilesc obligativitatea respectării termenului legal de soluționare a unei cereri adresate organelor fiscale. În plus, atât Selecția națională, cât și instrucțiunile interne ale autorității fiscale sunt lipsite de orice "impact asupra drepturilor contribuabililor" în sensul în care "nu au vreun efect generator, recognitiv, suspensiv sau extinctiv în privința drepturilor subiecților de drept fiscal", ci efectele acestora se răsfrâng "doar asupra funcționarilor din cadrul structurilor ANAF, care sunt obligați să le respecte în virtutea raporturilor de serviciu." Curtea reține că, așa cum rezultă din practica constată a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dreptul persoanelor impozabile, garantat prin articolul 17 din a șasea directivă TVA, de a deduce din TVA-ul pe care îl datorează TVA-ul care a fost deja aplicat bunurilor achiziționate și serviciilor primite anterior de acestea, reprezintă un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit prin legislația comunitară (a se vedea în special în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 1997, Molenheide și alții, C-286/94, C-340/95, C-401/95 și C-47/96, Rec., p. I-7281, punctul 47, precum și Hotărârea din 25 octombrie 2001, Comisia/Italia, C-78/00, Rec., p. I-8195, punctul 28). Deși statele membre dispun de o anumită libertate de manevră în stabilirea condițiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiții nu pot aduce atingere principiului neutralității sistemului fiscal al TVA-ului, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe. În special, astfel de condiții trebuie să permită persoanei impozabile să recupereze în condiții adecvate totalitatea creanței care rezultă din acest excedent de TVA, aceasta implicând ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil, prin plata în lichidități sau într-un mod echivalent și că, în orice caz, modul de rambursare adoptat nu trebuie să implice niciun risc financiar pentru persoana impozabilă (a se vedea Hotărârea Comisia/Italia, sus-citată, Hotărârea Sosnowska/Polonia). Aceleași principii sunt enunțate și în Hotărârea Enel Maritsa Iztok și, mai recent, în Hotărârea B. S.A. Or în speță se observă că soluționarea definitivă a deconturilor de TVA s-a realizat cu depășirea termenelor legale. În Hotărârea Enel Maritsa Iztok Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că "termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralității fiscale." În cauza C-431/12 S.C. B. în care s-a arătat că "motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță". Este situația din speță, reclamanta fiind în situația de a nu putea dispune o perioadă excesiv de lungă de timp de excedentul de TVA care trebuia rambursat, situație în care, pentru a asigura neutralitatea taxei se impune ca reclamanta să primească dobânzi pentru perioada în care nu a putut dispune de aceste sume. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina autorității fiscale, Înalta Curte constată că instanța de fond a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată. Ceea ce recurenta critică este exclusiv cuantumul onorariului avocațial, relevante pentru obiectul prezentei expuneri fiind, în special, dispozițiile art. 451 C. proc. civ., prin care s-a statuat asupra posibilității instanței de a reduce aceste sume. Astfel, în condițiile alinierii dispozițiilor procesual civile la normele dreptului obiectiv, prevederilor referitoare la reducerea onorariilor avocațiale li s-a recunoscut, într-un final, caracterul subiectiv al cărui resort îl constituie exclusiv "luminile și înțelepciunea" magistratului întrucât art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ. menționează drept referințe: valoarea sau complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat și circumstanțele cauzei, noțiuni abstracte și polivalente ce urmează a fi apreciate de judecătorul pricinii. Rațiunea pentru care legiuitorul permite reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată este protejarea părții ce a căzut în pretenții de instituirea unei obligații excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract față de care are calitatea de terț. Astfel, regularizarea cuantumului sumelor achitate cu titlu de onorariu avocațial, proporțional cu circumstanțele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părții ce a avut câștig de cauză de a-și recupera cheltuielile avansate și culpa procesuală a părții ce a căzut în pretenții. Astfel, deși judecătorul cauzei este ținut să aprecieze cuantumul onorariului avocațial din prisma "valorii sau complexității cauzei (…), activității desfășurate de avocat (…) și circumstanțelor cauzei", el este totodată ținut ca aprecierea să fie realizată fie în sensul constatării rezonabilității onorariului, fie în sensul constatării cuantumului său exagerat. Soluția adoptată este explicată, implicit, prin dispozițiile ultimei teze a art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., conform cărora măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. Prin această explicație, legiuitorul acordă prevalență principiului relativității efectelor contractului și dispozițiilor art. 128 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora "onorariile se stabilesc liber între avocat și client (…)", orice terță intervenție asupra cuantumului acestora fiind interzisă. Pe cale de consecință, fără a aduce atingere clauzelor contractului de asistență juridică, instanța poate să reducă cuantumul onorariului avocațial solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată dacă apreciază disproporționalitatea acestuia în raport cu limitele pricinii. Raportând aceste considerente la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că, raportat la actele dosarului, nu se impune o reindividualizare a cuantumului acestor cheltuieli.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală Pentru Contribuabili Nerezidenți, împotriva Sentinței nr. 1299 din 18 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat. Va obliga recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Vor fi avute în vedere înscrisurile depuse la dosar recurs raportat la considerentele mai sus arătate în ceea ce privește îndreptățirea judecătorului, de a cenzura cuantumul onorariului avocațial din prisma "valorii sau complexității cauzei, activității desfășurate de avocat și circumstanțelor cauzei.