ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2017

Decizia nr. 462/2017 Dosar nr. 2349/1/2016 Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 15 noiembrie 2007, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Asociația Familială B. și pe asociații B., C. și D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună retragerea sa din asociația familială unde are calitatea de asociat și partajarea capitalului social al acestei asociații.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a înființat această asociație în anul 2004 potrivit autorizației nr. x/2004, eliberată de Primăria comunei Finta, având ca asociați alături de reclamant, pe fiica sa E., ginerele său B. și C., ulterior dintre asociați retrăgându-se E., care a fost înlocuită de D.. Reclamantul a precizat că pe durata existenței asociației, membrii acesteia au achiziționat un auto G. tip 35 C, an de fabricație 2004, iar după concesionarea unui teren în suprafață de 202,5 mp de la Primăria Cornești au construit pe acesta, un depozit de semințe și utilaje, desfășurând comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor și furajelor.

A mai arătat reclamantul că în luna martie 2007 relațiile dintre acesta și ginerele său B. s-au deteriorat grav, că urmare a faptului că între fiica sa și ginere au intervenit neînțelegeri în familie, că de la această dată i s-a interzis accesul în asociație, nemaiputând să-și exercite drepturile de asociat și pe fondul acestor neînțelegeri, reclamantul a promovat acțiunea, solicitând retragerea sa din asociație și partajarea capitalului social al asociației. Prin Sentința nr. 375 din 26 mai 2009, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca rămasă fără obiect precum și cererea formulată de același reclamant privind partajarea capitalului social al asociației familiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., iar prin Decizia nr. 137 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița, reținându-se că prima instanță a soluționat cauza fără a administra probele solicitate de reclamant în susținerea acțiunii sau aceste probe au fost administrate cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, împrejurare care echivalează cu rezolvarea procesului fără a intra în cercetarea fondului. Împotriva Deciziei nr. 137 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul B. iar prin Decizia nr. 1520 din 4 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a anulat recursul ca netimbrat.

Pe rolul Tribunalului Dâmbovița dosarul a fost înregistrat sub nr. x/120/2007. La termenul de judecată din 16 decembrie 2010 s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii față de AF B. și s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii în legătură cu procedura insolvenței.

Având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 137 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la termenul de judecată din 10 martie 2011 s-au admis obiectivele solicitate de părți privind efectuarea expertizei de specialitate, respectiv: care a fost valoarea activului patrimonial al AF B. înregistrată la data de 4 aprilie 2007 ținând cont de cererea introductivă și de faptul că pârâții nu au formulat întâmpinare și nici cerere reconvențională prin care să modifice sau completeze acțiunea și cu pasivul patrimonial; care este valoarea cotei de 33% ce-i revine reclamantului din activul patrimonial al asociației, astfel cum a fost stabilit la obiectivul nr. 1; să se verifice toate mișcările de numerar desfășurate prin contul bancar sau prin casieria AF B.; să se verifice dacă sumele de bani ce au constituit obiectul contractelor de împrumut au fost depuse de creditor în contul bancar al asociației, cine semnează pentru depunerea acestor sume de bani și dacă din contabilitatea asociației rezultă necesitatea contractării acestor împrumuturi;

care a fost procedura de restituire a împrumuturilor și cine semnează documentele legale de restituire atât pentru creditor cât și pentru debitor;- să se verifice dacă a existat o hotărâre a asociaților AF B. pentru vânzarea activului patrimonial către SC F. SRL și pentru contractarea de împrumuturi, respectiv dacă există documente contabile de înregistrare primară în registrul de încasări și plăți pentru aceste operațiuni;- să se verifice la organul fiscal competent, dacă registrele contabile ale asociației prezentate de către B., sunt cele înregistrate inițial la data înființării asociației;- să se determine, examinând documentele de achiziție contabilă, precum și evidențele și înregistrările societății, care este valoarea patrimoniului de afectațiune al asociației, la momentul retragerii asociatului reclamant;- să se determine elementele de activ și de pasiv ale patrimoniului de afectațiune și să se determine, potrivit cotelor de interes în asociație ale fiecăruia dintre asociați, care este câștigul și în ce cuantum, ce urmează să fie repartizat asociaților sau, eventual, care este pierderea pe care aceștia urmează să o suporte, potrivit acelorași cote de interes.

Prin Sentința nr. 1249 din 23 decembrie 2015, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâților Asociația Familială B., B., C. și D.; a respins acțiunea formulată față de Asociația Familială B. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință; a respins acțiunea față de pârâta D.; a respins capătul de cerere privind retragerea de asociat ca rămas fără obiect; a obligat pârâții B. și C. să plătească reclamantului suma de 83.630 lei, reprezentând cota de 33% din bunurile dobândite în cadrul Asociației Familiale B.; a obligat pârâții B. și C., la 9.100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 13 septembrie 2004, a fost înființată Asociația Familială B., conform autorizației nr. x eliberată de Primăria comunei Finta, având ca asociați inițiali, pe reclamant, pe fiica sa, E., ginerele său pârâtul B. și C., ulterior, la data de 11 aprilie 2006 fiind exclusă E., iar la 7 decembrie 2006, fiind atrasă în asociație D.. S-a mai reținut că asociația a fost înființată la data de 13 septembrie 2004, sub imperiul Legii nr. 507/2002 iar din economia legii, în forma în vigoare la data autorizării Asociației B., nu rezultă că legiuitorul a reglementat și relațiile dintre asociați cu privire la bunurile dobândite pe perioada de activitate a unei asociații familiale și abia prin art. 30 din O.U.G.

nr. 44/2008, s-a stabilit în mod expres situația bunurilor dobândite în timpul funcționării unei asociații, însă concluzia ce se desprinde, este aceea că atât până la apariția O.U.G. nr. 44/2008, cât și după aceea, bunurile dobândite de membrii unei asociații familiale, sunt bunuri dobândite în coproprietate de asociați, în cotele stabilite prin actul de înființare, iar în lipsa acestuia în cote egale. Ca dată de referință în ceea ce privește bunurile dobândite de asociați s-a avut în vedere în vedere data de 4 aprilie 2007, dată față de care părțile nu au avut nicio obiecțiune, indicată de către reclamant ca fiind data la care pârâtul B. nu i-a mai permis accesul în asociație și i-a ascuns situațiile financiare.

S-a mai reținut că pârâtul B., fără a avea acordul tuturor coproprietarilor, a făcut acte de dispoziție în ceea ce privește vânzarea în special a magazinului, a auto G., a stocului de marfă, a selectorului și că pârâții au fost invitați la conciliere, privind retragerea reclamantului din asociație și partajarea bunurilor, conform confirmărilor de primire din 19 septembrie 2007 (Dosar nr. x/120/2007). Tribunalul a mai reținut că atât din expertizele efectuate în primul ciclu procesual, cât și în prezentul dosar, s-a stabilit, iar părțile nu au contestat că bunurile ce pot fi supuse unei împărțeli sunt reprezentate de clădirea - "magazin Cornești"; autoutilitara G.; selector; stoc de marfă și disponibilitățile bănești.

În ceea ce privește valoarea clădirii și a autoutilitarei G. s-a reținut că aceste valori au fost stabilite în primul ciclu procesual prin expertize, părțile neavând obiecțiuni. Cât privește stocul de marfa și disponibilitățile bănești, valorile reținute au rezultat din coroborarea concluziilor experților desemnați în cauză, în cele două cicluri procesuale, cu concluziile experților parte cât și actele depuse la dosar.

Totodată, la stabilirea valorii stocului de marfă și disponibilităților bănești, s-a reținut atitudinea pârâților B. și C., putându-se prezuma că cei doi de conivență au efectuat transferuri patrimoniale asupra bunurilor indivize ce au fost dobândite de membrii Asociației Familiale B.. Astfel, s-a constatat că toate bunurile, respectiv clădirea, autoutilitara G., selectorul și stocul de marfă au fost înstrăinate către SC F. SRL, al cărei administrator este pârâtul C., în perioada 5 iulie 2007 - 25 iulie 2007, cea mai mare parte și apoi în perioada 24 decembrie 2007 - 28 decembrie 2007, restul de bunuri, aspecte ce rezultă din facturile existente la dosar și din constatările experților.

S-a concluzionat că în mod indubitabil aceste transferuri au fost efectuate cu intenția clară a celor doi pârâți B. și C., de a-l prejudicia pe reclamant, intenție ce rezultă și din comportamentul lor în ceea ce privește contractele de împrumut, ce au făcut obiectul plângerii penale formulată de reclamant, plângere soluționată prin Ordonanța de clasare dispusă în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, prin care s-a constatat că cei doi pârâți au participat la falsificarea acelor contracte de împrumut. A rezultat din cercetarea penală, că aceste contracte au fost scrise în totalitate de B. însă la rubrica împrumutător unde trebuia să semneze numitul H. a semnat pârâtul C.. Cum în dosarul penal s-a constatat intervenită prescripția în ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, s-a constatat că potrivit art. 184 C. proc.

civ., instanța civilă urmează a se pronunța asupra existenței falsului. Astfel, s-a reținut că nu pot fi luate în considerare contractele de împrumut invocate de pârâți, acestea neavând o existență reală, aspect ce rezultă din dosarul penal, dar și din faptul că aceste contracte nu au fost înregistrate în contabilitate, fiind încheiate prin fals, tocmai în ideea de a mări pasivul activității desfășurate de asociați, cu scopul ca reclamantul să fie prejudiciat în demersul său de a-și primi partea ce i se cuvenea din bunurile dobândite în coproprietate.

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună retragerea reclamantului asociat din asociația familială, prima instanță a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect, întrucât în cursul judecății s-a depus la dosarul cauzei dispoziția din 23 ianuarie 2008, emisă de Primarul comunei Finta, prin care s-a dispus retragerea asociatului A. din Asociația Familială B., dispoziție emisă în concordanță cu prevederile art. 8 lit. a) din Legea nr. 300 din 28 iunie 2004. Astfel, în condițiile în care, pe de-o parte Asociația Familială B. nu are personalitate juridică, iar pe de altă parte aceasta a fost și radiată, cererea reclamantului față de asociație, a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință.

În privința pârâtei D., din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta nu a avut nicio contribuție la dobândirea bunurilor, astfel că cererea reclamantului față de aceasta pârâtă a fost respinsă. Pârâții B. și C., la 9.100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii experți în cele două cicluri procesuale, taxă timbru și onorariu apărător. Împotriva Sentinței nr. 1249 din 23 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat apel pârâtul B., iar prin Decizia nr. 295 din 21 aprilie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul. În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că prima instanță a respectat dispozițiile art. 30 din O.U.G.

nr. 44/2008, potrivit cărora, bunurile dobândite de membrii unei asociații familiale, sunt bunuri dobândite în coproprietate de asociați, în cotele stabilite prin actul de înființare, iar în lipsa acestuia în cote egale. Cu privire la data de referință pentru stabilirea masei partajabile a asociației, data de 4 aprilie 2007, s-a reținut că această dată corespunde datei când intimatului A. i s-a interzis accesul în asociație și a încetării activității sale în cadrul acestei asociații, dată la care societatea nu înregistra pierderi. Totodată, s-a reținut și comportamentul pârâților B. și C., în ceea ce privește contractele de împrumut, care au făcut obiectul plângerii penale formulată de reclamant, plângere soluționată prin ordonanța de clasare dispusă în dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

S-au avut în vedere concluziile referitoare la infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, comisă de cei doi asociați - B. și C. și tocmai pentru că, în privința laturii penale a intervenit prescripția răspunderii penale a celor doi, tribunalul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 184 C. proc. civ., instanța civilă este cea care urmează să se pronunțe asupra existenței falsului. Astfel, s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 184 C. proc. civ., instanța civilă cercetează falsul, nu nulitatea actului juridic, acțiunea în declararea falsului nefiind echivalentă cu acțiunea în declararea nulității absolute, deoarece prima vizează constatarea inexistenței însuși a actului juridic privit ca negotium iuris, iar cea de-a doua are în vedere neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, de fond sau de formă pentru încheierea unui act juridic care a avut la bază manifestarea de voința a părților emitente.

În privința legalității și valabilității celor patru contracte de împrumut s-a reținut că instanța penală a admis plângerea și, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a desființat rezoluția din 26 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale față de B., față de C. și H.. Cât privește masa partajabilă, s-a reținut că la data încetării activității reclamantului în cadrul asociației familiale, în patrimoniul acesteia se aflau următoarele bunuri, pentru achiziționarea cărora a contribuit și acesta: un auto G., cu caroserie - platformă cu prelată, an de fabricație 2004, preț de achiziție - 17.800 euro; un depozit de semințe și utilaje, construit în comuna Cornești, pe o suprafață de teren de 202,5 mp, concesionată de la Primăria Cornești, în schimbul unei redevențe de 1,02 euro/mp/an; stoc de marfă și disponibilități bănești în conturi.

Expertul evaluator a evaluat bunurile din patrimoniu astfel: auto G. - 31.664 lei (7.500 euro), clădirea cu destinația de "magazin Cornești" - 92.630 lei, selectorul de semințe - 2.100 lei, stocul de marfă, la data de 4 aprilie 2007 - 117.469,51 lei, disponibilități bănești, conform extraselor de cont bancar - 8.887,89 lei, totalul valorii activului patrimonial stabilit de expert la data de 4 aprilie 2007 fiind de 252.751,4 lei.

S-a mai reținut că în perioadele 5 iulie 2007 - 25 iulie 2007 și 24 decembrie 2007 - 28 decembrie 2007, pârâtul B. a înstrăinat toate bunurile asociației fără acordul reclamantului către SC F. SRL, al cărui asociat unic era pârâtul C., coasociat în AF B. Prețurile de vânzare au fost următoarele: - Auto G. - 11.012 lei; clădirea magazie - 33.129,12 lei, selectorul de semințe -2.100 lei; stocul de marfă la data de 4 aprilie 2007 - 117.469,51 lei, disponibilități bănești - 8.887,89 lei, totalul activului patrimonial facturat la vânzare fiind de 172.598,52 lei. Din aceste vânzări, s-a constatat coparticiparea frauduloasă a celor doi pârâți la obținerea de profituri ilicite în numele lor, în detrimentul reclamantului, care nu a fost consultat pentru astfel de vânzări.

În ceea ce privește pasivul societății, expertul a avut în vedere registrul jurnal de încasări și plăți, prezentat de pârâți în instanță, registru care a fost înregistrat la AFP Băleni sub nr. x din 20 decembrie 2007, conform adresei emisă de acest organ fiscal, deși registrul conține operațiuni din perioada 2005 - 2007. Așadar, s-a reținut că acest registru a fost înregistrat după data de 4 aprilie 2007 și, mai mult, după introducerea cererii de chemare în judecată, ceea ce conduce la singura concluzie logică, precum că mențiunile din cuprinsul acestuia sunt anterioare datei înregistrării astfel încât nu poate să reflecte evidența corectă a încasărilor și plăților efectuate înainte de data de 20 decembrie 2007, deci instanța nu putea să îl primească ca probă pertinentă în cauză.

Așa cum a rezultat din probele administrate, s-a constatat că există prezumția că, în realitate, au fost două registre jurnal de încasări și plăți având în vedere că în Raportul de inspecție fiscală din data de 8 septembrie 2005, inspectorii fiscali au constatat că asociația le-a pus la dispoziție documente, printre care și registrul jurnal de încasări și plăți, și că în anul 2005, exista un astfel de registru, iar cel înregistrat la data de 20 decembrie 2007 este unul contrafăcut "pro causa", în timpul procesului. În ceea ce privește contractele de împrumut, s-a reținut că înscrierea în registru a unor împrumuturi de la persoane fizice, este o operațiune ilegală, conform art. 48 din Normele metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă, aprobate prin Ordinul MF nr. 1040/2004, potrivit cărora.

Cu toate acestea, însă, expertul a ținut cont de patru contracte de împrumut, neînregistrate la sediul asociației, nedatate, cu semnături indescifrabile, dovedite, ulterior, false, înregistrate nelegal în registrul jurnal de încasări și plăți și care au stat la baza calculării pasivului asociației, diminuând considerabil activul patrimonial. Prima instanță din probele administrate privind nelegalitatea celor patru contracte de împrumut, a reținut că acestea au fost fictive, motiv pentru care nu le-a luat în considerare. În ceea ce privește valoarea acordată cu titlu de drepturi ale asociatului retras, această critică s-a apreciat a fi parțial justificată, în sensul că s-a strecurat o greșeală de calcul, totalul valorii activului patrimonial stabilit de experți la data de 4 aprilie 2007 este de 252.751,4 lei, iar cota de interes de 33% reprezintă suma de 83.408 lei și nu 83.630 lei, cât s-a reținut în dispozitivul hotărârii.

Însă, în evaluarea bunurilor, expertul a avut în vedere, pe lângă calculele tehnice și prețul pieței, și oricum, s-a constatat că nu în apel se poate invoca pentru prima dată această diferență insignifiantă, strecurată în dispozitivul hotărârii. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul B. invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său cu consecința respingerii acțiunii reclamantului. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 30 din O.U.G.

nr. 44/2008 coroborate cu art. 15 alin. (2) din Constituția României, art. 6 C. civ., art. 31 și 33 din O.U.G. nr. 44/2008, art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ., art. 24 din Constituție, art. 184 C. proc. civ., art. 948 C. civ. A susținut recurentul că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, ignorând dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că judecătorul este ținut să soluționeze orice chestiune legată de judecata cauzei numai după înștiințarea părților și după ce părțile au posibilitatea de a-și expune apărările și de a formula cereri de probatorii. Astfel a arătat recurentul că nu s-a pus în discuția părților perspectiva aplicării art. 184 C. proc.

civ., neavând posibilitatea de a propune probe sau de a invoca apărări în ceea ce privește constatarea falsului, iar instanța de apel a considerat că prima instanță a procedat corect. De asemenea, susține recurentul a fost ignorat astfel dreptul la apărare și principiul disponibilității, potrivit art. 24 din Constituție, având în vedere că ambele instanțe au procedat la constatarea ineficacității contractelor de împrumut, fără să fi fost învestite cu o cerere de anulare sau constatare a nulității acestora din partea reclamantului, chestiune asupra căreia a statuat Decizia nr. XV/2005 pronunțată în recurs în interesul legii. A mai arătat recurentul că s-a încălcat principiul rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., având în vedere că nu s-a administrat nici un probatoriu, că n-au fost audiate părțile din contractele de împrumut pentru a verifica dacă aceste înscrisuri consemnează operațiuni reale. S-a mai susținut că instanța de apel a reținut existența a două registre jurnal fără legătură cu probatoriul administrat în cauză și mai mult, după ce s-a reținut că există o eroare de calcul și că s-a formulat o critică parțial justificată interesând calculul matematic, apelul a fost respins. În continuare, a susținut recurentul că deși s-a reținut aplicabilitatea în cauză a art. 30 din O.U.G. nr. 44/2008, ca dată de referință pentru stabilirea masei partajabile a asociației a fost avută în vedere data de 4 aprilie 2007, astfel încât pentru raporturi juridice născute anterior anului 2007, s-a dat eficiență unui act normativ din 2008. Totodată, a arătat recurentul că instanța a ignorat dispozițiile art. 31 din O.U.G.

nr. 44/2008, având în vedere că s-a partajat numai activul asociației și prin stabilirea datei de 4 aprilie 2008, s-au încălcat dispozițiile art. 33 din același act normativ. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare, disponibilității și rolului activ al judecătorului din perspectiva dispozițiilor art. 129 alin. (2) și (5) C. proc.

civ., art. 948 C. civ. și art. 184 C. proc. civ. precum și art. 24 din Constituția României, întrucât nu s-au pus în discuția părților aspectele legate de cercetarea falsului de către instanța civilă. În dezvoltarea aceluiași motiv de nelegalitate, recurentul-pârât a mai susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 44/2008 coroborat cu art. 15 din Constituția României și art. 6 C. civ., având în vedere că s-a reținut incidența dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 44/2008 însă ca data de referință pentru stabilirea masei partajabile a asociației, s-a reținut data de 4 aprilie 2007, respective pentru raporturi juridice născute anterior anului 2007 s-a dat eficiență unui act normative din anul 2008. A mai susținut recurentul-pârât că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 31 din O.U.G.

nr. 44/2008 având în vedere că prin soluția pronunțată s-a procedat la partajarea numai a activului, reclamantul nefiind ținut a răspunde pentru datoriile asocierii. În final, a susținut recurentul că prin hotărârea atacată s-au încălcat dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 44/2008 având în vedere că data de referință pentru stabilirea masei partajabile este data retragerii din asociație. În ceea ce privește prima critică formulată, Înalta Curte constată că dezlegarea dată de instanța de apel chestiunii referitoare la cercetarea falsului potrivit dispozițiilor art. 184 C. proc. civ. este legală.

Astfel, din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a validat soluția primei instanțe sub acest aspect, reținând în mod corect că s-a procedat la cercetarea falsului că urmarea ordonanței de clasare dispusă în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște prin care s-a constatat săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată comisă de cei doi asociați, B. și C., din care a rezultat că aceștia au participat la falsificarea contractelor de împrumut, fiind scrise în totalitate de pârâtul B., însă la rubrica împrumutător, unde trebuia să semneze H., a semnat pârâtul C.. Având în vedere că în privința laturii penale a intervenit prescripția răspunderii penale a celor doi pârâți, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în mod corect instanța a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 184 C. proc.

civ., instanța civilă este cea care urmează să se pronunțe asupra existenței falsului. În ceea ce privește critica referitoare la împrejurarea că instanța n-ar fi pus în discuția părților aspectele legate de cercetarea falsului se constată că este nefondată, în condițiile în care în fața primei instanțe au fost administrate probele apreciate necesare și utile, iar prin încheierea din 23 februarie 2012, tribunalul a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. constatând că soluționarea prezentului dosar depinde de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Așadar, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută critica recurentului potrivit căreia instanța ar fi pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare, disponibilității și rolului activ al judecătorului din perspectiva dispozițiilor art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ., art. 948 C. civ. și art. 184 C. proc. civ. și art. 24 din Constituția României, întrucât nu s-au pus în discuția părților aspectele legate de cercetarea falsului de către instanța civilă. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 30 din O.U.G.

nr. 44/2008 coroborat cu art. 15 din Constituția României și art. 6 C. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor ordonanței, confirmând soluția primei instanțe în sensul că atât anterior apariției actului normativ menționat cât și ulterior, bunurile dobândite de membrii unei asociații familiale sunt bunuri dobândite în coproprietate de asociați, în cotele stabilite prin actul de înființare, iar în lipsa acestuia în cote egale. În legătură cu motivul de recurs referitor la ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 31 din O.U.G.

nr. 44/2008, în sensul aplicării greșite a acestora întrucât a procedat la partajarea doar a activului nu și pasivului, Înalta Curte reține că instanța, raportându-se la data de 4 aprilie 2007, și în baza probatoriului administrat a reținut că pasivul a fost calculat de către expert în baza registrului jurnal de încasări și plăți care însă nu a fost primit ca probă pertinentă în cauză fiind apreciat ca unul contrafăcut. Referitor la cea din urmă critică potrivit căreia prin hotărârea atacată s-au încălcat dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 44/2008 având în vedere că data de referință pentru stabilirea masei partajabile este data retragerii din asociație, Înalta Curte reține că în baza probatoriului administrat a rezultat că data de 4 aprilie 2007 este momentul la care reclamantului i s-a interzis accesul în asociație și încetarea activității sale în cadrul acesteia, aspect de altfel necontestat de părți.

Așadar, față de cele reținute, nu se poate constata interpretarea, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar cu privire la celelalte susțineri referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriului, se va reține că recurentul prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. În acest context, se constată că argumentele aduse nu relevă nicio încălcare sau aplicare greșită a legii de natură a conduce la modificarea deciziei recurate, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 295 din 21 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, va fi obligat recurentul-pârât la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariu de avocat potrivit dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 295 din 21 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2017. Procesat de GGC - CL