ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 462/2017 Dosar nr.

2349/1/2016

Asupra recursului, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 15

noiembrie 2007, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții

Asociația Familială B. și pe asociații B., C. și D.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se

dispună retragerea sa din asociația familială unde are calitatea

de asociat și partajarea capitalului social al acestei asociații.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că a înființat această asociație în anul 2004

potrivit autorizației nr. x/2004, eliberată de Primăria comunei

Finta, având ca asociați alături de reclamant, pe fiica sa E.,

ginerele său B. și C., ulterior dintre asociați

retrăgându-se E., care a fost înlocuită de D..

Reclamantul a precizat că pe

durata existenței asociației, membrii acesteia au achiziționat

un auto G. tip 35 C, an de fabricație 2004, iar după concesionarea

unui teren în suprafață de 202,5 mp de la Primăria Cornești

au construit pe acesta, un depozit de semințe și utilaje,

desfășurând comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor

și furajelor.

A mai arătat reclamantul că

în luna martie 2007 relațiile dintre acesta și ginerele său B.

s-au deteriorat grav, că urmare a faptului că între fiica sa și

ginere au intervenit neînțelegeri în familie, că de la această

dată i s-a interzis accesul în asociație, nemaiputând să-și

exercite drepturile de asociat și pe fondul acestor neînțelegeri,

reclamantul a promovat acțiunea, solicitând retragerea sa din

asociație și partajarea capitalului social al asociației.

Prin Sentința nr. 375 din 26 mai

2009, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins acțiunea ca rămasă

fără obiect precum și cererea formulată de același

reclamant privind partajarea capitalului social al asociației familiale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul A., iar prin Decizia nr. 137 din 6 noiembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul, s-a

desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la

Tribunalul Dâmbovița, reținându-se că prima instanță a

soluționat cauza fără a administra probele solicitate de

reclamant în susținerea acțiunii sau aceste probe au fost

administrate cu încălcarea dispozițiilor legale imperative,

împrejurare care echivalează cu rezolvarea procesului fără a

intra în cercetarea fondului. Împotriva Deciziei nr. 137 din 6 noiembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

pârâtul B. iar prin Decizia nr. 1520 din 4 mai 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, s-a anulat recursul ca netimbrat.

Pe rolul Tribunalului Dâmbovița

dosarul a fost înregistrat sub nr. x/120/2007.

La termenul de judecată din 16

decembrie 2010 s-a admis excepția inadmisibilității

acțiunii față de AF B. și s-a respins excepția

inadmisibilității acțiunii în legătură cu procedura

insolvenței.

Având în vedere dispozițiile

Deciziei nr. 137 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, la termenul de judecată din 10 martie 2011 s-au admis

obiectivele solicitate de părți privind efectuarea expertizei de

specialitate, respectiv: care a fost valoarea activului patrimonial al AF B.

înregistrată la data de 4 aprilie 2007 ținând cont de cererea

introductivă și de faptul că pârâții nu au formulat

întâmpinare și nici cerere reconvențională prin care să

modifice sau completeze acțiunea și cu pasivul patrimonial; care este

valoarea cotei de 33% ce-i revine reclamantului din activul patrimonial al asociației,

astfel cum a fost stabilit la obiectivul nr. 1; să se verifice toate

mișcările de numerar desfășurate prin contul bancar sau

prin casieria AF B.; să se verifice dacă sumele de bani ce au

constituit obiectul contractelor de împrumut au fost depuse de creditor în

contul bancar al asociației, cine semnează pentru depunerea acestor

sume de bani și dacă din contabilitatea asociației rezultă

necesitatea contractării acestor împrumuturi; care a fost procedura de

restituire a împrumuturilor și cine semnează documentele legale de

restituire atât pentru creditor cât și pentru debitor;- să se

verifice dacă a existat o hotărâre a asociaților AF B. pentru

vânzarea activului patrimonial către SC F. SRL și pentru contractarea

de împrumuturi, respectiv dacă există documente contabile de

înregistrare primară în registrul de încasări și plăți

pentru aceste operațiuni;- să se verifice la organul fiscal

competent, dacă registrele contabile ale asociației prezentate de

către B., sunt cele înregistrate inițial la data înființării

asociației;- să se determine, examinând documentele de achiziție

contabilă, precum și evidențele și înregistrările

societății, care este valoarea patrimoniului de afectațiune al asociației,

la momentul retragerii asociatului reclamant;- să se determine elementele

de activ și de pasiv ale patrimoniului de afectațiune și să

se determine, potrivit cotelor de interes în asociație ale fiecăruia

dintre asociați, care este câștigul și în ce cuantum, ce urmează

să fie repartizat asociaților sau, eventual, care este pierderea pe

care aceștia urmează să o suporte, potrivit acelorași cote

de interes.

Prin Sentința nr. 1249 din 23

decembrie 2015, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantul A., împotriva pârâților Asociația Familială B.,

B., C. și D.; a respins acțiunea formulată față de

Asociația Familială B. ca fiind formulată împotriva unei

persoane lipsită de capacitate de folosință; a respins

acțiunea față de pârâta D.; a respins capătul de cerere

privind retragerea de asociat ca rămas fără obiect; a obligat

pârâții B. și C. să plătească reclamantului suma de

83.630 lei, reprezentând cota de 33% din bunurile dobândite în cadrul

Asociației Familiale B.; a obligat pârâții B. și C., la 9.100

lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că la data de 13

septembrie 2004, a fost înființată Asociația Familială B.,

conform autorizației nr. x eliberată de Primăria comunei Finta,

având ca asociați inițiali, pe reclamant, pe fiica sa, E., ginerele

său pârâtul B. și C., ulterior, la data de 11 aprilie 2006 fiind

exclusă E., iar la 7 decembrie 2006, fiind atrasă în asociație

D..

S-a mai reținut că

asociația a fost înființată la data de 13 septembrie 2004, sub

imperiul Legii nr. 507/2002 iar din economia legii, în forma în vigoare la data

autorizării Asociației B., nu rezultă că legiuitorul a

reglementat și relațiile dintre asociați cu privire la bunurile

dobândite pe perioada de activitate a unei asociații familiale și

abia prin art. 30 din O.U.G. nr. 44/2008, s-a stabilit în mod expres

situația bunurilor dobândite în timpul funcționării unei

asociații, însă concluzia ce se desprinde, este aceea că atât

până la apariția O.U.G. nr. 44/2008, cât și după aceea,

bunurile dobândite de membrii unei asociații familiale, sunt bunuri

dobândite în coproprietate de asociați, în cotele stabilite prin actul de

înființare, iar în lipsa acestuia în cote egale.

Ca dată de referință în

ceea ce privește bunurile dobândite de asociați s-a avut în vedere în

vedere data de 4 aprilie 2007, dată față de care

părțile nu au avut nicio obiecțiune, indicată de către

reclamant ca fiind data la care pârâtul B. nu i-a mai permis accesul în

asociație și i-a ascuns situațiile financiare. S-a mai

reținut că pârâtul B., fără a avea acordul tuturor

coproprietarilor, a făcut acte de dispoziție în ceea ce privește

vânzarea în special a magazinului, a auto G., a stocului de marfă, a

selectorului și că pârâții au fost invitați la conciliere,

privind retragerea reclamantului din asociație și partajarea

bunurilor, conform confirmărilor de primire din 19 septembrie 2007 (Dosar

nr. x/120/2007).

Tribunalul a mai reținut că

atât din expertizele efectuate în primul ciclu procesual, cât și în

prezentul dosar, s-a stabilit, iar părțile nu au contestat că

bunurile ce pot fi supuse unei împărțeli sunt reprezentate de

clădirea - "magazin Cornești"; autoutilitara G.; selector;

stoc de marfă și disponibilitățile bănești.

În ceea ce privește valoarea

clădirii și a autoutilitarei G. s-a reținut că aceste

valori au fost stabilite în primul ciclu procesual prin expertize,

părțile neavând obiecțiuni.

Cât privește stocul de marfa

și disponibilitățile bănești, valorile reținute

au rezultat din coroborarea concluziilor experților desemnați în

cauză, în cele două cicluri procesuale, cu concluziile

experților parte cât și actele depuse la dosar.

Totodată, la stabilirea valorii

stocului de marfă și disponibilităților bănești,

s-a reținut atitudinea pârâților B. și C., putându-se prezuma

că cei doi de conivență au efectuat transferuri patrimoniale

asupra bunurilor indivize ce au fost dobândite de membrii Asociației

Familiale B..

Astfel, s-a constatat că toate

bunurile, respectiv clădirea, autoutilitara G., selectorul și stocul

de marfă au fost înstrăinate către SC F. SRL, al cărei

administrator este pârâtul C., în perioada 5 iulie 2007 - 25 iulie 2007, cea

mai mare parte și apoi în perioada 24 decembrie 2007 - 28 decembrie 2007,

restul de bunuri, aspecte ce rezultă din facturile existente la dosar

și din constatările experților.

S-a concluzionat că în mod

indubitabil aceste transferuri au fost efectuate cu intenția clară a

celor doi pârâți B. și C., de a-l prejudicia pe reclamant,

intenție ce rezultă și din comportamentul lor în ceea ce

privește contractele de împrumut, ce au făcut obiectul plângerii

penale formulată de reclamant, plângere soluționată prin

Ordonanța de clasare dispusă în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Târgoviște, prin care s-a constatat

că cei doi pârâți au participat la falsificarea acelor contracte de

împrumut. A rezultat din cercetarea penală, că aceste contracte au

fost scrise în totalitate de B. însă la rubrica împrumutător unde

trebuia să semneze numitul H. a semnat pârâtul C..

Cum în dosarul penal s-a constatat

intervenită prescripția în ceea ce privește infracțiunea de

fals material în înscrisuri sub semnătură privată, s-a constatat

că potrivit art. 184 C. proc. civ., instanța civilă urmează

a se pronunța asupra existenței falsului.

Astfel, s-a reținut că nu

pot fi luate în considerare contractele de împrumut invocate de pârâți,

acestea neavând o existență reală, aspect ce rezultă din

dosarul penal, dar și din faptul că aceste contracte nu au fost înregistrate

în contabilitate, fiind încheiate prin fals, tocmai în ideea de a mări

pasivul activității desfășurate de asociați, cu scopul

ca reclamantul să fie prejudiciat în demersul său de a-și primi

partea ce i se cuvenea din bunurile dobândite în coproprietate.

Cu privire la capătul de cerere

prin care s-a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre

prin care să dispună retragerea reclamantului asociat din

asociația familială, prima instanță a respins acest

capăt de cerere ca rămas fără obiect, întrucât în cursul

judecății s-a depus la dosarul cauzei dispoziția din 23 ianuarie

2008, emisă de Primarul comunei Finta, prin care s-a dispus retragerea

asociatului A. din Asociația Familială B., dispoziție emisă

în concordanță cu prevederile art. 8 lit. a) din Legea nr. 300 din 28

iunie 2004.

Astfel, în condițiile în care, pe

de-o parte Asociația Familială B. nu are personalitate juridică,

iar pe de altă parte aceasta a fost și radiată, cererea

reclamantului față de asociație, a fost respinsă ca fiind

formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de

folosință.

În privința pârâtei D., din

probele administrate în cauză a rezultat că aceasta nu a avut nicio

contribuție la dobândirea bunurilor, astfel că cererea reclamantului

față de aceasta pârâtă a fost respinsă. Pârâții B.

și C., la 9.100 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii

experți în cele două cicluri procesuale, taxă timbru și

onorariu apărător.

Împotriva Sentinței nr. 1249 din

23 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

formulat apel pârâtul B., iar prin Decizia nr. 295 din 21 aprilie 2016, Curtea

de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul.

În argumentarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că prima instanță a

respectat dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 44/2008, potrivit

cărora, bunurile dobândite de membrii unei asociații familiale, sunt

bunuri dobândite în coproprietate de asociați, în cotele stabilite prin

actul de înființare, iar în lipsa acestuia în cote egale.

Cu privire la data de

referință pentru stabilirea masei partajabile a asociației, data

de 4 aprilie 2007, s-a reținut că această dată corespunde

datei când intimatului A. i s-a interzis accesul în asociație și a

încetării activității sale în cadrul acestei asociații,

dată la care societatea nu înregistra pierderi.

Totodată, s-a reținut

și comportamentul pârâților B. și C., în ceea ce privește

contractele de împrumut, care au făcut obiectul plângerii penale

formulată de reclamant, plângere soluționată prin ordonanța

de clasare dispusă în dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgoviște. S-au avut în vedere concluziile referitoare

la infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură

privată, comisă de cei doi asociați - B. și C. și

tocmai pentru că, în privința laturii penale a intervenit

prescripția răspunderii penale a celor doi, tribunalul a arătat

că, potrivit dispozițiilor art. 184 C. proc. civ., instanța civilă

este cea care urmează să se pronunțe asupra existenței

falsului.

Astfel, s-a reținut că în

conformitate cu dispozițiile art. 184 C. proc. civ., instanța

civilă cercetează falsul, nu nulitatea actului juridic, acțiunea

în declararea falsului nefiind echivalentă cu acțiunea în declararea

nulității absolute, deoarece prima vizează constatarea

inexistenței însuși a actului juridic privit ca negotium iuris, iar

cea de-a doua are în vedere neîndeplinirea condițiilor prevăzute de

lege, de fond sau de formă pentru încheierea unui act juridic care a avut

la bază manifestarea de voința a părților emitente.

În privința legalității

și valabilității celor patru contracte de împrumut s-a

reținut că instanța penală a admis plângerea și, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a desființat

rezoluția din 26 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgoviște și a trimis cauza procurorului în vederea

redeschiderii urmăririi penale față de B., față de C.

și H..

Cât privește masa

partajabilă, s-a reținut că la data încetării

activității reclamantului în cadrul asociației familiale, în

patrimoniul acesteia se aflau următoarele bunuri, pentru

achiziționarea cărora a contribuit și acesta: un auto G., cu

caroserie - platformă cu prelată, an de fabricație 2004,

preț de achiziție - 17.800 euro; un depozit de semințe și

utilaje, construit în comuna Cornești, pe o suprafață de teren

de 202,5 mp, concesionată de la Primăria Cornești, în schimbul

unei redevențe de 1,02 euro/mp/an; stoc de marfă și

disponibilități bănești în conturi.

Expertul evaluator a evaluat bunurile

din patrimoniu astfel: auto G. - 31.664 lei (7.500 euro), clădirea cu

destinația de "magazin Cornești" - 92.630 lei, selectorul

de semințe - 2.100 lei, stocul de marfă, la data de 4 aprilie 2007 -

117.469,51 lei, disponibilități bănești, conform extraselor

de cont bancar - 8.887,89 lei, totalul valorii activului patrimonial stabilit

de expert la data de 4 aprilie 2007 fiind de 252.751,4 lei.

S-a mai reținut că în

perioadele 5 iulie 2007 - 25 iulie 2007 și 24 decembrie 2007 - 28

decembrie 2007, pârâtul B. a înstrăinat toate bunurile asociației

fără acordul reclamantului către SC F. SRL, al cărui

asociat unic era pârâtul C., coasociat în AF B.

Prețurile de vânzare au fost

următoarele: - Auto G. - 11.012 lei; clădirea magazie - 33.129,12

lei, selectorul de semințe -2.100 lei; stocul de marfă la data de 4

aprilie 2007 - 117.469,51 lei, disponibilități bănești -

8.887,89 lei, totalul activului patrimonial facturat la vânzare fiind de

172.598,52 lei.

Din aceste vânzări, s-a constatat

coparticiparea frauduloasă a celor doi pârâți la obținerea de

profituri ilicite în numele lor, în detrimentul reclamantului, care nu a fost

consultat pentru astfel de vânzări.

În ceea ce privește pasivul

societății, expertul a avut în vedere registrul jurnal de

încasări și plăți, prezentat de pârâți în

instanță, registru care a fost înregistrat la AFP Băleni sub nr.

x din 20 decembrie 2007, conform adresei emisă de acest organ fiscal, deși

registrul conține operațiuni din perioada 2005 - 2007.

Așadar, s-a reținut că

acest registru a fost înregistrat după data de 4 aprilie 2007 și, mai

mult, după introducerea cererii de chemare în judecată, ceea ce

conduce la singura concluzie logică, precum că mențiunile din

cuprinsul acestuia sunt anterioare datei înregistrării astfel încât nu

poate să reflecte evidența corectă a încasărilor și

plăților efectuate înainte de data de 20 decembrie 2007, deci

instanța nu putea să îl primească ca probă pertinentă

în cauză.

Așa cum a rezultat din probele administrate,

s-a constatat că există prezumția că, în realitate, au fost

două registre jurnal de încasări și plăți având în

vedere că în Raportul de inspecție fiscală din data de 8

septembrie 2005, inspectorii fiscali au constatat că asociația le-a

pus la dispoziție documente, printre care și registrul jurnal de

încasări și plăți, și că în anul 2005, exista un

astfel de registru, iar cel înregistrat la data de 20 decembrie 2007 este unul

contrafăcut "pro causa", în timpul procesului.

În ceea ce privește contractele

de împrumut, s-a reținut că înscrierea în registru a unor împrumuturi

de la persoane fizice, este o operațiune ilegală, conform art. 48 din

Normele metodologice privind organizarea și conducerea evidenței

contabile în partidă simplă, aprobate prin Ordinul MF nr. 1040/2004,

potrivit cărora.

Cu toate acestea, însă, expertul

a ținut cont de patru contracte de împrumut, neînregistrate la sediul

asociației, nedatate, cu semnături indescifrabile, dovedite,

ulterior, false, înregistrate nelegal în registrul jurnal de încasări

și plăți și care au stat la baza calculării pasivului

asociației, diminuând considerabil activul patrimonial. Prima

instanță din probele administrate privind nelegalitatea celor patru

contracte de împrumut, a reținut că acestea au fost fictive, motiv

pentru care nu le-a luat în considerare.

În ceea ce privește valoarea

acordată cu titlu de drepturi ale asociatului retras, această

critică s-a apreciat a fi parțial justificată, în sensul că

s-a strecurat o greșeală de calcul, totalul valorii activului

patrimonial stabilit de experți la data de 4 aprilie 2007 este de

252.751,4 lei, iar cota de interes de 33% reprezintă suma de 83.408 lei

și nu 83.630 lei, cât s-a reținut în dispozitivul hotărârii.

Însă, în evaluarea bunurilor,

expertul a avut în vedere, pe lângă calculele tehnice și prețul

pieței, și oricum, s-a constatat că nu în apel se poate invoca

pentru prima dată această diferență insignifiantă,

strecurată în dispozitivul hotărârii.

Împotriva acestei decizii, a declarat

recurs pârâtul B. invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei recurate în sensul admiterii apelului său cu consecința

respingerii acțiunii reclamantului.

În dezvoltarea motivului de

nelegalitate invocat, recurentul-pârât a susținut că hotărârea

atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 30 din O.U.G.

nr. 44/2008 coroborate cu art. 15 alin. (2) din Constituția României, art.

6 C. civ., art. 31 și 33 din O.U.G. nr. 44/2008, art. 129 alin. (2)

și (5) C. proc. civ., art. 24 din Constituție, art. 184 C. proc.

civ., art. 948 C. civ.

A susținut recurentul că

instanța de apel a încălcat principiul

contradictorialității, ignorând dispozițiile art. 129 alin. (2)

C. proc. civ., având în vedere că judecătorul este ținut să

soluționeze orice chestiune legată de judecata cauzei numai după

înștiințarea părților și după ce părțile

au posibilitatea de a-și expune apărările și de a formula

cereri de probatorii.

Astfel a arătat recurentul

că nu s-a pus în discuția părților perspectiva

aplicării art. 184 C. proc. civ., neavând posibilitatea de a propune probe

sau de a invoca apărări în ceea ce privește constatarea falsului,

iar instanța de apel a considerat că prima instanță a

procedat corect.

De asemenea, susține recurentul a

fost ignorat astfel dreptul la apărare și principiul

disponibilității, potrivit art. 24 din Constituție, având în

vedere că ambele instanțe au procedat la constatarea ineficacității

contractelor de împrumut, fără să fi fost învestite cu o cerere

de anulare sau constatare a nulității acestora din partea

reclamantului, chestiune asupra căreia a statuat Decizia nr. XV/2005

pronunțată în recurs în interesul legii.

A mai arătat recurentul că

s-a încălcat principiul rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5)

C. proc. civ., având în vedere că nu s-a administrat nici un probatoriu,

că n-au fost audiate părțile din contractele de împrumut pentru

a verifica dacă aceste înscrisuri consemnează operațiuni reale.

S-a mai susținut că

instanța de apel a reținut existența a două registre jurnal

fără legătură cu probatoriul administrat în cauză

și mai mult, după ce s-a reținut că există o eroare de

calcul și că s-a formulat o critică parțial justificată

interesând calculul matematic, apelul a fost respins.

În continuare, a susținut

recurentul că deși s-a reținut aplicabilitatea în cauză a

art. 30 din O.U.G. nr. 44/2008, ca dată de referință pentru

stabilirea masei partajabile a asociației a fost avută în vedere data

de 4 aprilie 2007, astfel încât pentru raporturi juridice născute anterior

anului 2007, s-a dat eficiență unui act normativ din 2008.

Totodată, a arătat

recurentul că instanța a ignorat dispozițiile art. 31 din O.U.G.

nr. 44/2008, având în vedere că s-a partajat numai activul asociației

și prin stabilirea datei de 4 aprilie 2008, s-au încălcat

dispozițiile art. 33 din același act normativ.

Analizând decizia atacată în

raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor

de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a

susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu

încălcarea principiului contradictorialității, a dreptului la

apărare, disponibilității și rolului activ al

judecătorului din perspectiva dispozițiilor art. 129 alin. (2)

și (5) C. proc. civ., art. 948 C. civ. și art. 184 C. proc. civ.

precum și art. 24 din Constituția României, întrucât nu s-au pus în

discuția părților aspectele legate de cercetarea falsului de

către instanța civilă.

În dezvoltarea aceluiași motiv de

nelegalitate, recurentul-pârât a mai susținut că instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 44/2008 coroborat

cu art. 15 din Constituția României și art. 6 C. civ., având în

vedere că s-a reținut incidența dispozițiilor art. 30 din

O.U.G. nr. 44/2008 însă ca data de referință pentru stabilirea

masei partajabile a asociației, s-a reținut data de 4 aprilie 2007,

respective pentru raporturi juridice născute anterior anului 2007 s-a dat

eficiență unui act normative din anul 2008.

A mai susținut recurentul-pârât

că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 31 din O.U.G.

nr. 44/2008 având în vedere că prin soluția pronunțată s-a

procedat la partajarea numai a activului, reclamantul nefiind ținut a

răspunde pentru datoriile asocierii.

În final, a susținut recurentul

că prin hotărârea atacată s-au încălcat dispozițiile

art. 33 din O.U.G. nr. 44/2008 având în vedere că data de

referință pentru stabilirea masei partajabile este data retragerii

din asociație.

În ceea ce privește prima

critică formulată, Înalta Curte constată că dezlegarea

dată de instanța de apel chestiunii referitoare la cercetarea

falsului potrivit dispozițiilor art. 184 C. proc. civ. este legală.

Astfel, din considerentele deciziei

recurate rezultă că instanța de apel a validat soluția

primei instanțe sub acest aspect, reținând în mod corect că s-a

procedat la cercetarea falsului că urmarea ordonanței de clasare

dispusă în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgoviște prin care s-a constatat săvârșirea

infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură

privată comisă de cei doi asociați, B. și C., din care a

rezultat că aceștia au participat la falsificarea contractelor de

împrumut, fiind scrise în totalitate de pârâtul B., însă la rubrica

împrumutător, unde trebuia să semneze H., a semnat pârâtul C..

Având în vedere că în

privința laturii penale a intervenit prescripția răspunderii

penale a celor doi pârâți, pentru săvârșirea infracțiunii

de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în mod

corect instanța a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art.

184 C. proc. civ., instanța civilă este cea care urmează să

se pronunțe asupra existenței falsului.

În ceea ce privește critica

referitoare la împrejurarea că instanța n-ar fi pus în discuția

părților aspectele legate de cercetarea falsului se constată

că este nefondată, în condițiile în care în fața primei

instanțe au fost administrate probele apreciate necesare și utile,

iar prin încheierea din 23 februarie 2012, tribunalul a dispus suspendarea

judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ.

constatând că soluționarea prezentului dosar depinde de

soluționarea definitivă a dosarului nr. x/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Târgoviște.

Așadar, pentru considerentele ce

preced, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută

critica recurentului potrivit căreia instanța ar fi pronunțat

hotărârea atacată cu încălcarea principiului

contradictorialității, a dreptului la apărare,

disponibilității și rolului activ al judecătorului din

perspectiva dispozițiilor art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ.,

art. 948 C. civ. și art. 184 C. proc. civ. și art. 24 din

Constituția României, întrucât nu s-au pus în discuția

părților aspectele legate de cercetarea falsului de către

instanța civilă.

Referitor la încălcarea

dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 44/2008 coroborat cu art. 15 din

Constituția României și art. 6 C. civ., Înalta Curte constată

că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și

aplicare a dispozițiilor ordonanței, confirmând soluția primei

instanțe în sensul că atât anterior apariției actului normativ

menționat cât și ulterior, bunurile dobândite de membrii unei

asociații familiale sunt bunuri dobândite în coproprietate de

asociați, în cotele stabilite prin actul de înființare, iar în lipsa

acestuia în cote egale.

În legătură cu motivul de

recurs referitor la ignorarea de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008, în sensul aplicării

greșite a acestora întrucât a procedat la partajarea doar a activului nu

și pasivului, Înalta Curte reține că instanța,

raportându-se la data de 4 aprilie 2007, și în baza probatoriului

administrat a reținut că pasivul a fost calculat de către expert

în baza registrului jurnal de încasări și plăți care

însă nu a fost primit ca probă pertinentă în cauză fiind

apreciat ca unul contrafăcut.

Referitor la cea din urmă

critică potrivit căreia prin hotărârea atacată s-au

încălcat dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 44/2008 având în vedere

că data de referință pentru stabilirea masei partajabile este

data retragerii din asociație, Înalta Curte reține că în baza

probatoriului administrat a rezultat că data de 4 aprilie 2007 este

momentul la care reclamantului i s-a interzis accesul în asociație și

încetarea activității sale în cadrul acesteia, aspect de altfel

necontestat de părți.

Așadar, față de cele

reținute, nu se poate constata interpretarea, încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, iar cu privire la celelalte susțineri

referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriului, se va reține

că recurentul prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să

statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să

verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

În acest context, se constată

că argumentele aduse nu relevă nicio încălcare sau aplicare

greșită a legii de natură a conduce la modificarea deciziei

recurate, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 295 din 21 aprilie 2016 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

În temeiul dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, va fi obligat

recurentul-pârât la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată

către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariu de avocat potrivit

dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 295 din 21 aprilie 2016

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-pârât la plata

sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant

A..

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat

de GGC - CL