ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 823/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 823/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 823/2016

Asupra recursului de

față constată următoarele:

Fondul și hotărârea

instanței de fond.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dâmbovița, sub numărul x/120/2011, reclamanții A., B. și C.

au chemat în judecată Primăria Municipiului Târgoviște,

solicitând instanței să anuleze dispoziția nr. 9815 din 30

decembrie 2010 emisă de pârâtă prin care s-a respins notificarea din

2001, să i se recunoască reclamanților dreptul de a primi în

compensare alte bunuri (terenuri) sau despăgubiri și să

dispună obligarea la acordarea acestora, după caz, în baza

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, modificate

și completate, pentru imobilul ce a fost situat în Târgoviște, compus

din teren în suprafață de 470 mp din care 110 mp construcție.

În drept, s-au invocat

dispozițiile Legii nr. 10/2001, normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare.

Pârâta Primăria

Municipiului Târgoviște a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor

art 115 C. proc. civ. de la 1864, prin care a solicitat respingerea

acțiunii.

La data de 30 septembrie 2014,

reclamanții au precizat că obiectul cauzei de față îl

constituie anularea dispoziției nr. 9815/2010 a Primăriei

Municipiului Târgoviște și restituirea în natură a

suprafeței libere de 115 mp teren intravilan, situată în municipiul

Târgoviște și acordarea de despăgubiri civile pentru imobilul în

suprafață de 110 mp edificat pe acest teren, în prezent demolat,

și terenul aferent, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Cauza a fost suspendată

de mai multe ori în baza art. 244 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ. până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. x/33

5/2010 a Judecătoriei Târgoviște, având ca obiect acțiunea în

revendicare formulată de aceleași părți, privind imobilul

în litigiu.

În speță s-au

administrat probe cu înscrisuri și expertize în specialitățile

construcții și topografie.

Prin sentința civilă

nr. 546 din 15 aprilie 2015, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte

acțiunea și a anulat dispoziția nr. 9815 din 30 decembrie 2010,

emisă de Primăria Municipiului Târgoviște. A constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri civile

prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru

imobilul situat în Târgoviște, compus din suprafața de 470 mp teren

intravilan, cu următoarele vecinătăți: la Nord - Calea ...,

la Est - Calea ..., la Sud - str. ... și la Vest - D., conform expertizei

întocmită de expert E. (filele 217-219) și casă de iocuit

compusă din două camere, bucătărie și o magazie cu

pivniță, edificate în anul 1920, din cărămidă, acoperite

cu tablă, fără instalații și obiecte sanitare, conform

expertizei întocmită de expert ing. F. (file 213-216). A fost

obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 2.500

lei cheltuieli de judecată și reclamantului C. suma de 2.000 lei

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă de

expertiză.

Tribunalul a reținut

următoarea situație de fapt și de drept:

Prin notificarea nr. 35/2001,

reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului G., au

solicitat Primăriei Municipiului Târgoviște, restituirea în

natură a proprietății compuse din imobil casă de locuit,

situată în municipiul Târgoviște, în suprafață de 110 mp,

în prezent demolată și terenul aferent în suprafață de 470

mp.

Tribunalul a reținut

că reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitorii

defunctului G. cu; certificatul de moștenitor din 25 octombrie 1999 (fila

17), declarațiile de notorietate prin care se atestă că

defunctul H. este unul și aceeași persoană cu defunctul G. (fila

18), certificatul de calitate succesorală din 11 aprilie 2000 (fila .19) și

certificatele de moștenitor din 10 aprilie 1970, din 25 septembrie 1973,

din 9 septembrie 1994, din 16 noiembrie 1989, din 11 februarie 1997, din 30

decembrie 2008, din 29 august 2002, din 25 decembrie 1984, din 19 mai 2010

și din 11 aprilie 2000.

Dovada proprietății

asupra imobilului în litigiu s-a realizat prin contractul din 9 octombrie 1943

(filele 12-13), potrivit căruia autorul G. a cumpărat de la numitul

I. imobilul situat în Târgoviște.

Prin procesul-verbal din 12

decembrie 1957, imobilul descris mai sus a fost naționalizat potrivit Decretului

nr. 90/1952, deși autorul reclamanților a fost procuror la acea

dată, așa cum reiese din adresa din 6 noiembrie 1999 (fila 16),

emisă de Direcția de Organizare Resurse Umane pentru instanțele

judecătorești, imobilul fiind trecut în proprietatea statului și

transcris în registrul de transcrieri proprietăți al Tribunalului

Popular al Raionului Târgoviște din 12 octombrie 1958.

În acest context, prima

instanță a constatat că imobilul descris a intrat în

proprietatea statului în mod abuziv, tară titlu, conform art. 10 din Legea

nr. 10/2001 privind casele naționalizate.

S-a reținut că, în

prezent, imobilul casă de locuit este demolat, terenul fiind ocupat de

alți proprietari, potrivit adresei din 22 martie 2011 (fila 46) emisă

de Primăria Municipiului Târgoviște și fișei bunului imobil

din Târgoviște.

Prin dispoziția nr. 9815

din 30 decembrie 2010 (fila 5), entitatea deținătoare Primăria

Municipiului Târgoviște a respins notificarea reclamanților, cu

motivarea că aceștia au formulat cerere în revendicarea

aceluiași imobil, revendicare ce a constituit obiectul Dosarului nr.

x/315/2010 al Judecătoriei Târgoviște, în prezent suspendat prin

încheierea de ședință din 23 ianuarie 2014 (filele 163-165),

până la soluționarea prezentei cauze.

Prin completarea raportului de

expertiză tehnică topografică (filele 217-219), expertul E. a

identificat suprafața de 117 mp liberă de orice sarcini,

concluzionând că din această suprafață, circa 69 mp

constituie o terasă în proprietatea SC J. SRL Târgoviște, iar 48 mp

teren sunt ocupați de rețele edilitare și hidrant

diferența, până la totalul terenului revendicat de 470 mp, respectiv

suprafața de 308 mp teren se află în proprietatea numitului K., prin

contractul de vânzare-cumpărare din 1997 transcris în cartea

funciară, pe care se află construcția CI în suprafață

construibilă de 74 mp, iar suprafața de 245 mp face parte din

suprafața totală de 374 mp aflată în din nr. 3193/1996 și a

planului de amplasament și delimitare, bun imobil avizat de Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, pe care se

află o serie de construcții neidentificate și nemăsurate.

În ultima completare la

raportul de expertiză întocmit de mg. expert E. (filele 236-237), a

arătat tribunalul, s-a menționai că suprafața de 117 mp

este ocupată, în parte, (69 mp). de terasa acoperită, construită

cu autorizație de construire, că în prezent contractul de concesiune

nu a mai fost prelungit de părți, iar suprafața de 48 mp este

ocupată de un hidrant.

Prin urmare, a stabilit

tribunalul, suprafața de 117 mp nu este liberă de orice sarcini,

neputându-se restitui în natură reclamanților.

Tribunalul a reținut, sub

acest aspect și adresa din 3 februarie 2015 (fila 223), prin care pârâta

Primăria Municipiului Târgoviște a învederat instanței că

pe terenul liber din fața terasei acoperite (suprafața de 48 mp) se

efectuează lucrări de construcții privind rețele de

apă și rețele electrice, un hidrant și cămin de

tragere pentru cablurile electrice subterane pentru iluminatul public stradal,

în cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare infrastructură

utilități publice urbane, reabilitarea și modernizarea

spațiilor publice" din zona A, a zonei de acțiune urbană

din Municipiul Târgoviște.

Față de cele expuse,

tribunalul a stabilit că se impune admiterea în parte a acțiunii, în

sensul anulării dispoziției nr. 9815 din 30 decembrie 2030 și

constatării că reclamanții, în calitate de moștenitori ai

defunctului G., sunt îndreptățiți să primească

despăgubiri civile, prin acordarea de măsuri compensatorii sub

formă de puncte, potrivit art. 16 din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul

situat în Târgoviște, compus din suprafața de 470 mp teren

intravilan, cu vecinătățile expres prevăzute în raportul de

expertiză tehnică topografică întocmit de ing. E. (filele

217-219) și casă de locuit, compusă din două camere și

bucătărie, o magazie și o pivniță, edificate în anul

1920, din cărămidă, acoperită cu tablă, tară

instalații electrice și obiecte sanitare, conform raportului de

expertiză tehnică întocmit de îng. F. (filele 215-216).

Apelul și hotărârea

instanței de apel;

Împotriva sentinței au

declarat apel reclamanții A., B. și C., criticând-o ca nelegală

și netemeinică în ceea ce privește respingerea cererii privind

restituirea în natură a suprafeței de 117 mp teren.

Intimata Primăria Municipiului

Târgoviște nu a fost prezentă în instanță și nici nu a

formulat întâmpinare.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, instanța de apei

constată că apelul este fondat, pentru următoarele

considerentele:

Cu titlu preliminar, Curtea

reamintește că prin act. 26 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul român

a instituit o ordine a priorităților măsurilor reparatorii ce

pot fi acordate persoanelor îndreptățite, vizate de textul legii

speciale, ai cărei scop este, în acord cu exigențele impuse de art. 1

din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea

Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, o justă

și echitabilă despăgubire.

Curtea notează, sub acest

aspect, ca ordinea măsurilor reparatorii statuată de legiuitor presupune

în primul rând restituirea în natură a imobilelor, și numai în

subsidiar acordarea de bunuri în compensare și doar pentru situația

în care niciuna dintre cele două măsuri nu este posibil a fi

aplicată, compensarea prin puncte, în conformitate cu prevederile Legii

nr. 165/2013.

Instanța de apel a

constat că în mod greșit judecătorul fondului nu a procedat la

restituirea în natură a terenului, deși probele administrate în

cauză au arătat că o atare măsură este posibilă a

fi impusă în privința suprafeței de 117 mp, teren. Astfel, în

ceea ce privește construcția „terasă" aflată pe

suprafața de 69 mp, se constată că aceasta a făcut obiectul

celor două contracte de concesiune încheiate de intimată cu SC J.

SRL, pe o perioadă de 10 ani (contractul din 2004) și respectiv de 8

ani (contractul din 2006), ale căror termene au expirat la datele de 18

august 2014, respectiv 19 august 2004. Ca atare, având în vedere și clauza

expres stipulată în cele două contracte de concesiune în care se menționează

că la încetarea concesiunii, terenul se predă intimatei Primăria

Municipiului Târgoviște, liber de orice sarcini, Curtea constată

că la momentul pronunțării sentinței, suprafața de 69

mp reintrase în deplina proprietate a intimatei și constituia un teren

liber, în înțelesul reglementat de dispozițiile art. 10 din Legea nr.

10/2001, neexistând nîciun impediment legal pentru restituirea sa în

natură, apelanților.

Referitor la suprafața de

48 mp, Curtea constată că, potrivit raportului de expertiză ing.

E., pe acest teren se află un cămin conducte gaze, ce a fost parte

componentă din proiectul „Amenajare terasă vară" și un

hidrant, fapt de natură să infirme susținerile intimatei din

adresa din 3 februarie 2015, constatările expertului fiind efectuate

ulterior datei emiterii acestei adrese, ca urmare a dispozițiilor

instanței din data de 11 februarie 2010. Ca atare, existența celor

două amenajări - un hidrant și un cămin conducte gaze; -

dintre care ultimul a fost amenajat doar pentru deservirea terasei edificate pe

terenul concesionat, nu poate determina aprecierea unei

imposibilități de restituire în natură a terenului de 48 mp.

Curtea notează că

pentru a se putea aprecia astfel, era necesar a se stabili dacă

lucrările invocate de către intimată ca motiv pentru

nerestituirea în natură a terenului sunt în mod real de utilitate

publică, precum și dacă ele existau ca atare la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 condițiile fiind cumulative.

Curtea reamintește

că sintagma de amenajări de utilitate publică este definită

de legiuitor în dispozițiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, ca

reprezentând acele amenajări destinate a servi nevoilor

comunității și anume: căi de comunicație (străzi,

alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane (conducte de

alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, etc),

amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri

și grădini publice, piețe pietonale, etc.

Or, intimata nu a dovedit nici

că cele două amenajări ar servi nevoilor comunității

(pentru una dintre ele fiind făcută dovada certă că

deservea unei societăți comerciale) și nici că acestea

existau la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2010.

În considerarea tuturor

acestor argumente de fapt și de drept, constatând încălcarea

dispozițiilor art. 9 și 10 din Legea nr. 10/2001 republicată,

Curtea a dispus schimbarea în parte a sentinței, în sensul restituirii în

natură a suprafeței de 117 mp identificată conform schiței

anexe din raportul de expertiză topografie completare 2, întocmit de ing.

E., menținând în rest dispozițiile sentinței, în ceea ce

privește dreptul reclamanților la despăgubiri civile prin

acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul

situat în Târgoviște, compus din suprafața de 353 mp, (diferența

dintre suprafața totală de 470 mp și cea restituită în

natură, de 117 mp) și casa de locuit.

Recursul și

considerentele instanței de recurs:

Împotriva deciziei a declarat

recurs L. Municipiul Târgoviște. Invocând motivul de nelegalîtate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că

hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită legii,

în sensul că instanța de apel, deși a recurs la textele de lege

aplicabile în speță, a făcut o greșită aplicare a

acestora la situația de fapt stabilită.

Susține că dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile art. 10 pct.

3 din H.G. nr. 250/2007 incidente în speță, au primit o interpretare

eronată raportat la situația de fapt, cu consecința înlăturării

aplicării acestora, în baza unei argumentări care s-a concentrat

asupra unor aspecte care nu erau determinante în cauză.

Astfel, raportându-se la

situația terenului în suprafața de 48 mp, recurenta arată

că, în mod greșit instanța de apei a reținut că

amenajările subterane existente pe această suprafața nu ar face

parte din categoria amenajărilor de utilitate publică, în sensul

stabilit de art 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și normelor

metodologice de aplicare a legii.

În acest sens, pornind de la

observația că în raportul de expertiză topografică

inițial, expertul a menționat că pe terenul în

suprafață de 48 mp se află un hidrant și un cămin

rețele edilitare iar ulterior, prin completarea la raport, un hidrant

și un cămin conducte gaze, apreciem că în mod greșit s-a

reținut că aceste amenajări nu au caracter de utilitate

publică, argumentele instanței în stabilirea utilității

publice neținând seama de precizările care au fost (acute prin adresa

din 3 februarie 2015 emisa de Municipiul Târgoviște - echipa de implementare

a proiectului finanțat din fonduri europene "Reabilitare și

modernizare infrastructură utilități publice urbane,

reabilitarea și modernizarea spațiilor publice în zona A a zonei de

acțiune urbană din Municipiul Târgoviște", precizări

potrivit cărora pe terenul respectiv se află amplasate rețele de

apa și rețele electrice, fiind totodată executat un hidrant,

precum și un cămin de tragere pentru cablurile electrice subterane de

iluminat public stradal.

Ca urmare, este cert că

pe terenul respectiv se află un hidrant, a cărui existență a

fost total ignorată de instanța de apel, în condițiile în care

fie și numai existența acestuia, chiar și în lipsa altor tipuri

de rețele subterane, era suficientă pentru a se face aplicarea

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, hidrantul fiind

definit ca un dispozitiv la conductele de distribuție a apei sub presiune,

ceea ce presupune prin definiție și existenta unor rețele

subterane de distribuție a apei, hidrantul fiind doar ceea ce "se

vede" la suprafața terenului.

Un alt aspect vizează

faptul că instanța de apel nu a ținut seama de precizările

cuprinse în adresa din 3 februarie 2015, privind existența pe terenul

respectiv a celorlalte tipuri de rețele (rețele de apa, rețele

electrice, cămin de tragere cabluri iluminat public stradal), în

condițiile în care reclamanții nu au contestat existența lor,

invocându-se doar faptul ca acestea nu împiedică restituirea în

natură, fiind de notorietate la nivelul Municipiului Târgoviște

derularea amplului proiect finanțat din fonduri europene (care cuprinde o

parte din teritoriul administrativ al municipiului Târgoviște,

cealaltă parte fiind afectată de proiectul PIDU B).

Ca urmare, excluderea

caracterului de utilitate publică a amenajărilor existente pe terenul

în suprafața de 48 mp s-a realizat ca urmare a unei greșite

calificări a naturii acestor amenajări, deși chiar și

raportul de expertiză atestă existența unui hidrant și

implicit și a rețelelor de apă subterane, situație în care

își găseau aplicabilitate dispozițiile art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și ale art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, astfel că

prin stabilirea măsurii restituirii în natura a acestei părți

din teren este afectat accesul la aceste amenajări subterane, precum

și utilizarea normală a acestora.

Recurenta susține că

soluția dată în apel este nelegală și sub aspectul acelui

argument privind inexistenta dotărilor tehnieo-edilitare la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care acest

aspect nou, nepus în discuția părților cu prilejul

judecații în fond și neînvocat de intimații-apelanți nici

pe calea apelului, a fost invocat de instanță direct în apel,

iară a fi pus în dezbaterea părților, fiind astfel încălcat

dreptul la apărare. Recurenta susține că instanța de apel a

încălcat dispozițiile 292 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu

cele ale art. 295, instanța având obligația de a dispune

administrarea unor probe noi, a căror necesitate a rezultat din dezbateri,

care să clarifice situația de fapt dedusă judecații, context

în care am fi putut dovedi că amenajările de utilitate publică

respectivă fac parte din infrastructura tehnico-edilitara a

unității administrați v-teritonale cu mult înainte de adoptarea

Legii nr. 10/2001, cu ocazia implementării proiectului finanțai din

fonduri europene, acestea fiind supuse doar reabilitării și

modernizării.

În ceea ce privește

suprafața de 69 mp teren, pe care, potrivit raportului de expertiză,

se află o "terasă acoperită pe platformă de mozaic cu

împrejmuire gard metalic", teren ce a tăcut obiectul a două

contracte de concesiune, recurenta susține că motivele Invocate de

instanța de apel pentru a fundamenta restituirea în natură nu pot fi

reținute.

Astfel, s-a reținut

că, întrucât cele doua contracte de concesiune nu mai sunt în vigoare,

termenele acestora fiind împlinite în luna august 2014, iar potrivit clauzelor

contractuale, Ia încetarea concesiunii, terenul se preda liber de sarcini

Municipiului Târgoviște, acesta "reintrase în deplina proprietate a

intimatei", astfel că acest teren este liber în sensul Legii nr. 10/2001,

putând fi restituit în natură.

Recurenta susține că

argumentele instanței de apei pentru a dispune restituirea în natură

a terenului în suprafața de 69 mp nu pot fi reținute, întrucât,

potrivit dispozițiilor 14 din Legea nr, 10/2001, existența unui

contract de concesiune, locațiune, etc. având ca obiect un imobil ce

intră în categoria imobilelor la care se referă Legea nr. 10/2001 nu

constituie un impediment pentru restituirea în natura a acelui imobil, legea

dispunând că persoana căreia i se restituie bunul se subrogă în

drepturile unității deținătoare, astfel că restituirea

în natură s-a dispus în baza unor argumente străine de

dispozițiile legii speciale.

Apreciază că

posibilitatea restituirii în natura a suprafeței de 69 mp teren trebuia

analizată de instanță exclusiv prin prisma dispozițiilor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "în cazul în

care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv

s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a

părții de teren rămasă liberă, iar pentru

suprafața ocupată de construcții noi. măsurile reparatorii

se stabilesc în echivalent". In acest context, instanța trebuia

să analizeze exclusiv dacă "terasa acoperită"

aflată pe terenul în suprafață de 69 mp reprezintă o

construcție nouă, autorizată, în sensul art. 10 alin. (2) din

lege, din considerentele hotărârii apelate nerezuîtând că acest

aspect a fost avut în vedere.

Astfel, solicită

admiterea recursului, modificarea în parte a Deciziei nr. 1245 din 23

septembrie 2015, în sensul stabilirii dreptului intimaților la măsuri

reparatorii constând în compensarea prin puncte pentru terenul în

suprafața de 117 mp; iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea

cauzei spre rejudecare, în vederea administrării de probe.

Becursiti este fondai pentru

cele ce se vor arăta în continuare:

Analizând decizia atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că

instanța de apel a făcut o aplicare greșită a

dispozițiilor art. 10 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 10 pct.

3 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr.

250/2007, raportat la situația de fapt stabilită.

Limitele în care s-a exercitat

recursul vizează numai suprafața de 117 mp, pentru care instanța

de apel a dispus restituirea în natură. Soluția de acordare de

măsuri reparatorii prin puncte pentru imobilul situat în Târgoviște,

compus din suprafața de 353 mp (diferența dintre suprafața

totală de 470 mp și cea restituită în natură, de 117 mp)

și casa de locuit nu a fost contestată și nu face obiectul

analizei recursului de față.

Principiul

priorității restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv

în perioada regimului comunist și al subsidiaritățiî

acordării de bunuri sau servicii în compensare, respectiv compensarea prin

puncte, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, a fost corect

enunțat de instanța de apel, prin prisma dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 10/2001. În speță însă, printr-o aplicare

greșită a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2015 raportat la art. 10 pct. 3 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, instanța de apel a apreciat

eronat că este posibilă restituirea în natură a suprafeței

de 117 mp.

S-a stabilit, pe baza

întregului material probator administrat, ea din suprafața de teren pentru

care reclamanții au solicitat restituirea în natură, o

suprafață de 48 mp este ocupată de un hidrant și un

cămin rețele edilitare, iar pe diferența de suprafață,

de 69 mp, se afla o "terasă acoperită pe platformă de

mozaic cu împrejmuire gard metalic", construcție edificată cu

autorizație de construire de către societatea comerciala care a avut

în concesiune terenul și care la încetarea contractului a revenit

Primăriei concedente, rară plată, fiind bun de retur în sensul

legii concesiunii. întregul teren are forma unui triunghi situat la o

intersecție a două străzi, fiind delimitat de trotuare

pieionale,

Cât privește

suprafața de 48 mp pe care se află hidrantul și căminul de

rețele edilitare (cămin tragere cabluri electrice), Înalta Curte

apreciază că instanța de apel, deși a tăcut o

corectă constatare a existenței acestora pe baza raportului de expertiză

completare depus de expertul ing. E., a făcut o aplicare greșită

a dispozițiilor legale incidente față de situația de fapt

reținută, apreciind că nu sunt în mod real de utilitate

publică, printr-o interpretare și aplicare eronată a

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 103.

din Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Potrivit art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat

construcții preluate în mod abuziv s-au edificat amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Potrivit art. 103, din Normele

Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 art. 10.3. În toate cazurile

entitatea învestită cu soluționarea notificării are

obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu

exactitate terenu) și vecinătățile și totodată de

a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a

suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces

(existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări

amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor

amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol,

electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele

asemenea. în cazul în care se constată astfel de situații,

restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren

libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu

afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor

subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale are m vedere acele suprafețe de teren afectate unei

utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor

amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări teknico-edilitare

subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit,

parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative

de soluționare a notificărilor, este atributul entității

învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere,

de la caz la caz, atât servitutile legale, cât și documentațiile de

amenajare a teritoriului și de urbanism.

Instanța de apel a

apreciat eronat că entitatea deținătoare nu a dovedit că

cele două amenajări ar servi nevoilor comunității, ignorând

atât dispozițiile normelor metodologice, cât și adresa din 3

februarie 2015 emisă de Municipiul Târgoviște - echipa de

implementare a proiectului finanțat din fonduri europene, reținută

de tribunal, cele două amenajări fiind de fapt dotări

tehnico-edilitare subterane, menționate de art. 10.3 din normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. înscrisul nou depus în recurs,

adresa din 2016 emisă de Primăria Municipiului Tîrgoviște, prin

care s-a răspuns solicitărilor instanței, confirmă că

terenul în litigiu este încadrat în proiectul de reabilitare urbană, fiind

străbătut de rețele edilitare subterane, având amplasat un

hidrant și un cămin de rețele electrice subterane.

Hidrantul reprezintă o

lucrare auxiliară pe rețeaua conductelor de transport a apei naturale

și apei potabile necesare utilizatorilor dintr-o localitate iar, potrivit

adresei din 3 februarie 2015 emisă de Municipiul Târgoviște - echipa

de implementare a proiectului finanțat din fonduri europene

"Reabilitare și modernizare infrastructură utilități

publice urbane, reabilitarea și modernizarea spațiilor publice în

zona A a zonei de acțiune urbană din Municipiul Târgoviște",

pe terenul în litigiu se află amplasate rețele de apă și

rețele electrice, fiind totodată executat un hidrant, precum și

un cămin de tragere pentru cabiurile electrice subterane de iluminat

public stradal.

Căminul de rețele

edilitare (căminul de tragere cabluri eiectrice) reprezintă o gura de

vizitare pentru întreținerea rețelei de cabluri subterane. în

consecință, acesta face parte integrantă din rețeaua

tehnico-edilitară subterană de distribuție a energiei electrice

în cadrul comunității locale.

Nu are relevanță

daca aceste rețele tehnico-edilitare subterane existau sau nu la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, legea neimpunând această

condiție reținută eronat de instanța de apel, fiind

esențial că ele există la data soluționării cererii de

restituire, art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevăzând că imobilele se

restituie în starea în care se află la data cererii de restituire iar art.

10.3 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2017 că entitatea

învestită cu soluționarea notificării are obligația,

înainte de a dispune orice măsură, să verifice existența

(actuală) a oricăror impedimente care ar afecta nevoile

comunității. Faptul că nu s-a pus în discuție aspectul

legat de existența sau inexistente rețelelor tehnico-edilitare

subterane la data intrării în vigoare a legii nu constituie o

încălcare a dreptului la apărare așa cum susține recurenta,

fiind doar o chestiune de interpretare și aplicarea legii, ce poate fi

luată în discuție la deliberări.

Chiar dacă aceste

componente ale rețelelor tehnico edilitate au deservit și terasa

amenajată, prin intermediul lor aceasta fiind racordată la

rețeaua comună, așa cum reține instanța de apel,

acesta nu înseamnă că ele nu fac parte din ansamblul rețelei de

transport a apei naturale și apeî potabile respectiv rețelei de

cabluri electrice subterane a localității, ce deservește nevoile

întregii comunități,

Potrivit art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat

construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții,

autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în

natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru

suprafața ocupată de construcții noi, măsurile reparatorii

se stabilesc în echivalent Potrivit art. 10.2. din Normele Metodologice

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în ipoteza în care construcțiile au fost

demolate integrai, se va dispune restituirea în natură numai a terenului

liber, iar pentru construcțiile și terenul imposibil de restituit în

natură urmează a se acorda beneficiul oricărora dintre cele

două măsuri prevăzute la art. 10 alin. (10) din lege, ori a

măsurilor reparatorii combinate.

Instanța de apel a

reținut că terasa a fost edificată de SC J. SRL, care a avut

concesionat terenul, că termenul concesiunii a expirat în 2014, însă,

în mod eronat cu interpretarea trunchiată a clauzelor contractelor și

cu aplicarea greșit! a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001,

trage concluzia că la expirarea celor două contracte, terenul se

predă intimatei, liber de orice sarcini, astfel ca suprafața de 69 mp

a reintrat în deplina proprietate a intimatei și constituie un teren

liber, neexistând niciun impediment legal pentru restituirea sa în natură,

apelanților. Potrivit clauzelor contractelor, construcțiile edificate

(terasa autorizată) revin de drept municipalității

fără nici o îndemnizare, cum corect a reținut prima

instanță. Liber de orice sarcini nu înseamnă că ar fi

revenit concesionarului obligația demolării terasei, clauza privind

predarea acesteia către municipalitate fiind expresă, fiind bun de

retur iar existența ei faptică și după încetarea

contractului de concesiune a fost constatată de experți.

Cât privește terenul pe

care s-a edificat construcția nouă autorizată, respectiv terasa,

dispoziția legală este neîndoielnică, acesta nejRînd supus

restituirii în natură decât eventual în condițiile art. 10 alin. (5)

și anume dacă construcțiile noi autorizate nu mai sunt necesare

unității deținătoare și dacă persoana

îndreptățită achită acesteia o despăgubire

reprezentând valoarea de piață a construcției respective,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. La

interpelarea instanței de recurs, autoritatea deținătoare care a

devenit proprietara terasei la încetarea contractelor de concesiune a

arătat că nu înțelege să restituie terasa în natură

vechiului proprietar al terenului fiindu-i necesară în

desfășurarea activităților sale la nivel de municipiu iar

reclamanții nu au dat nici un răspuns, nearătându-se disponibili

de a plăti municipalității o despăgubire reprezentând

valoarea de piață a construcției respective, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Susținerea

apărătorului intimaților reclamanți, cu ocazia cuvântului

pe fond, potrivii căreia se impune restituirea în natură a terenului

ocupat de terasa întrucât, deși pârâta fusese notificată în

legătură cu restituirea în natură, a înțeles să

încheie contracte de concesiune în favoarea unei societăți

comerciale, nu poate fi primită. La data încheierii celor două

contracte de concesiune, respectiv 2004 și 2006, terenul aparținea

autorității administrative, neexistând nici un impediment pentru

concesionare câtă vreme nu fusese restituit. Din nici o probă

administrată nu rezultă că terasa este ușor

demontabilă, așa cum susțin intimații, pentru a fi

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Ea a fost

autorizată ca și construcție definitivă în sensul Legii nr.

50/1991.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că soluția instanței

de apel s-a întemeiat pe o interpretare și aplicare greșită a

legii la situația de fapt stabilită încât, în temeiul art. 304 pct. 9

raportat la art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ. de la 1864, va

admite recursul declarat de pârâta L. a Municipiului Târgoviște, va

modifica Decizia nr. 1245 din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel

Ploiești, secția I civilă, în sensul că va respinge apelul

declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile

nr. 546 din 15 aprilie 2015 a Tribunalului Dâmbovița, secția I

civilă, pe care o menține în totalitate, reclamanții fiind

îndreptățiJi la măsuri compensatorii în condițiile Legii

nr. 165/2013 pentru întregul imobil din Târgoviște, compus din teren în

suprafață de 470 mp și casă de locuit demolată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta L. a Municipiului Târgoviște împotriva Deciziei nr. 1245 din 23

septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanții

A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 546 din 15 aprilie 2015 a

Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, pe care o menține

în totalitate.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 6 aprilie 2016.