ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 823/2016

Decizia nr. 823/2016 Asupra recursului de față constată următoarele: Fondul și hotărârea instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub numărul x/120/2011, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată Primăria Municipiului Târgoviște, solicitând instanței să anuleze dispoziția nr. 9815 din 30 decembrie 2010 emisă de pârâtă prin care s-a respins notificarea din 2001, să i se recunoască reclamanților dreptul de a primi în compensare alte bunuri (terenuri) sau despăgubiri și să dispună obligarea la acordarea acestora, după caz, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, modificate și completate, pentru imobilul ce a fost situat în Târgoviște, compus din teren în suprafață de 470 mp din care 110 mp construcție.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Pârâta Primăria Municipiului Târgoviște a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art 115 C. proc. civ. de la 1864, prin care a solicitat respingerea acțiunii. La data de 30 septembrie 2014, reclamanții au precizat că obiectul cauzei de față îl constituie anularea dispoziției nr. 9815/2010 a Primăriei Municipiului Târgoviște și restituirea în natură a suprafeței libere de 115 mp teren intravilan, situată în municipiul Târgoviște și acordarea de despăgubiri civile pentru imobilul în suprafață de 110 mp edificat pe acest teren, în prezent demolat, și terenul aferent, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Cauza a fost suspendată de mai multe ori în baza art. 244 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. x/33 5/2010 a Judecătoriei Târgoviște, având ca obiect acțiunea în revendicare formulată de aceleași părți, privind imobilul în litigiu. În speță s-au administrat probe cu înscrisuri și expertize în specialitățile construcții și topografie. Prin sentința civilă nr. 546 din 15 aprilie 2015, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea și a anulat dispoziția nr. 9815 din 30 decembrie 2010, emisă de Primăria Municipiului Târgoviște.

A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri civile prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul situat în Târgoviște, compus din suprafața de 470 mp teren intravilan, cu următoarele vecinătăți: la Nord - Calea ..., la Est - Calea ..., la Sud - str… și la Vest - D., conform expertizei întocmită de expert E. (filele 217-219) și casă de iocuit compusă din două camere, bucătărie și o magazie cu pivniță, edificate în anul 1920, din cărămidă, acoperite cu tablă, fără instalații și obiecte sanitare, conform expertizei întocmită de expert ing. F. (file 213-216). A fost obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată și reclamantului C. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă de expertiză.

Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Prin notificarea nr. 35/2001, reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului G., au solicitat Primăriei Municipiului Târgoviște, restituirea în natură a proprietății compuse din imobil casă de locuit, situată în municipiul Târgoviște, în suprafață de 110 mp, în prezent demolată și terenul aferent în suprafață de 470 mp.

Tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitorii defunctului G. cu; certificatul de moștenitor din 25 octombrie 1999 (fila 17), declarațiile de notorietate prin care se atestă că defunctul H. este unul și aceeași persoană cu defunctul G. (fila 18), certificatul de calitate succesorală din 11 aprilie 2000 (fila .19) și certificatele de moștenitor din 10 aprilie 1970, din 25 septembrie 1973, din 9 septembrie 1994, din 16 noiembrie 1989, din 11 februarie 1997, din 30 decembrie 2008, din 29 august 2002, din 25 decembrie 1984, din 19 mai 2010 și din 11 aprilie 2000. Dovada proprietății asupra imobilului în litigiu s-a realizat prin contractul din 9 octombrie 1943 (filele 12-13), potrivit căruia autorul G. a cumpărat de la numitul I. imobilul situat în Târgoviște.

Prin procesul-verbal din 12 decembrie 1957, imobilul descris mai sus a fost naționalizat potrivit Decretului nr. 90/1952, deși autorul reclamanților a fost procuror la acea dată, așa cum reiese din adresa din 6 noiembrie 1999 (fila 16), emisă de Direcția de Organizare Resurse Umane pentru instanțele judecătorești, imobilul fiind trecut în proprietatea statului și transcris în registrul de transcrieri proprietăți al Tribunalului Popular al Raionului Târgoviște din 12 octombrie 1958. În acest context, prima instanță a constatat că imobilul descris a intrat în proprietatea statului în mod abuziv, tară titlu, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001 privind casele naționalizate. S-a reținut că, în prezent, imobilul casă de locuit este demolat, terenul fiind ocupat de alți proprietari, potrivit adresei din 22 martie 2011 (fila 46) emisă de Primăria Municipiului Târgoviște și fișei bunului imobil din Târgoviște.

Prin dispoziția nr. 9815 din 30 decembrie 2010 (fila 5), entitatea deținătoare Primăria Municipiului Târgoviște a respins notificarea reclamanților, cu motivarea că aceștia au formulat cerere în revendicarea aceluiași imobil, revendicare ce a constituit obiectul Dosarului nr. x/315/2010 al Judecătoriei Târgoviște, în prezent suspendat prin încheierea de ședință din 23 ianuarie 2014 (filele 163-165), până la soluționarea prezentei cauze.

Prin completarea raportului de expertiză tehnică topografică (filele 217-219), expertul E. a identificat suprafața de 117 mp liberă de orice sarcini, concluzionând că din această suprafață, circa 69 mp constituie o terasă în proprietatea SC J. SRL Târgoviște, iar 48 mp teren sunt ocupați de rețele edilitare și hidrant diferența, până la totalul terenului revendicat de 470 mp, respectiv suprafața de 308 mp teren se află în proprietatea numitului K., prin contractul de vânzare-cumpărare din 1997 transcris în cartea funciară, pe care se află construcția CI în suprafață construibilă de 74 mp, iar suprafața de 245 mp face parte din suprafața totală de 374 mp aflată în din nr. 3193/1996 și a planului de amplasament și delimitare, bun imobil avizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, pe care se află o serie de construcții neidentificate și nemăsurate.

În ultima completare la raportul de expertiză întocmit de mg. expert E. (filele 236-237), a arătat tribunalul, s-a menționai că suprafața de 117 mp este ocupată, în parte, (69 mp). de terasa acoperită, construită cu autorizație de construire, că în prezent contractul de concesiune nu a mai fost prelungit de părți, iar suprafața de 48 mp este ocupată de un hidrant. Prin urmare, a stabilit tribunalul, suprafața de 117 mp nu este liberă de orice sarcini, neputându-se restitui în natură reclamanților.

Tribunalul a reținut, sub acest aspect și adresa din 3 februarie 2015 (fila 223), prin care pârâta Primăria Municipiului Târgoviște a învederat instanței că pe terenul liber din fața terasei acoperite (suprafața de 48 mp) se efectuează lucrări de construcții privind rețele de apă și rețele electrice, un hidrant și cămin de tragere pentru cablurile electrice subterane pentru iluminatul public stradal, în cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare infrastructură utilități publice urbane, reabilitarea și modernizarea spațiilor publice" din zona A, a zonei de acțiune urbană din Municipiul Târgoviște.

Față de cele expuse, tribunalul a stabilit că se impune admiterea în parte a acțiunii, în sensul anulării dispoziției nr. 9815 din 30 decembrie 2030 și constatării că reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului G., sunt îndreptățiți să primească despăgubiri civile, prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, potrivit art. 16 din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în Târgoviște, compus din suprafața de 470 mp teren intravilan, cu vecinătățile expres prevăzute în raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de ing. E. (filele 217-219) și casă de locuit, compusă din două camere și bucătărie, o magazie și o pivniță, edificate în anul 1920, din cărămidă, acoperită cu tablă, tară instalații electrice și obiecte sanitare, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de îng.

F. (filele 215-216). Apelul și hotărârea instanței de apel; Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții A., B. și C., criticând-o ca nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea cererii privind restituirea în natură a suprafeței de 117 mp teren. Intimata Primăria Municipiului Târgoviște nu a fost prezentă în instanță și nici nu a formulat întâmpinare. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, instanța de apei constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerentele: Cu titlu preliminar, Curtea reamintește că prin act. 26 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul român a instituit o ordine a priorităților măsurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite, vizate de textul legii speciale, ai cărei scop este, în acord cu exigențele impuse de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, o justă și echitabilă despăgubire.

Curtea notează, sub acest aspect, ca ordinea măsurilor reparatorii statuată de legiuitor presupune în primul rând restituirea în natură a imobilelor, și numai în subsidiar acordarea de bunuri în compensare și doar pentru situația în care niciuna dintre cele două măsuri nu este posibil a fi aplicată, compensarea prin puncte, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013. Instanța de apel a constat că în mod greșit judecătorul fondului nu a procedat la restituirea în natură a terenului, deși probele administrate în cauză au arătat că o atare măsură este posibilă a fi impusă în privința suprafeței de 117 mp, teren.

Astfel, în ceea ce privește construcția „terasă" aflată pe suprafața de 69 mp, se constată că aceasta a făcut obiectul celor două contracte de concesiune încheiate de intimată cu SC J. SRL, pe o perioadă de 10 ani (contractul din 2004) și respectiv de 8 ani (contractul din 2006), ale căror termene au expirat la datele de 18 august 2014, respectiv 19 august 2004. Ca atare, având în vedere și clauza expres stipulată în cele două contracte de concesiune în care se menționează că la încetarea concesiunii, terenul se predă intimatei Primăria Municipiului Târgoviște, liber de orice sarcini, Curtea constată că la momentul pronunțării sentinței, suprafața de 69 mp reintrase în deplina proprietate a intimatei și constituia un teren liber, în înțelesul reglementat de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, neexistând nîciun impediment legal pentru restituirea sa în natură, apelanților.

Referitor la suprafața de 48 mp, Curtea constată că, potrivit raportului de expertiză ing. E., pe acest teren se află un cămin conducte gaze, ce a fost parte componentă din proiectul „Amenajare terasă vară" și un hidrant, fapt de natură să infirme susținerile intimatei din adresa din 3 februarie 2015, constatările expertului fiind efectuate ulterior datei emiterii acestei adrese, ca urmare a dispozițiilor instanței din data de 11 februarie 2010. Ca atare, existența celor două amenajări - un hidrant și un cămin conducte gaze; - dintre care ultimul a fost amenajat doar pentru deservirea terasei edificate pe terenul concesionat, nu poate determina aprecierea unei imposibilități de restituire în natură a terenului de 48 mp.

Curtea notează că pentru a se putea aprecia astfel, era necesar a se stabili dacă lucrările invocate de către intimată ca motiv pentru nerestituirea în natură a terenului sunt în mod real de utilitate publică, precum și dacă ele existau ca atare la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 condițiile fiind cumulative. Curtea reamintește că sintagma de amenajări de utilitate publică este definită de legiuitor în dispozițiile art. 10 pct. 3 din H.G.

nr. 250/2007, ca reprezentând acele amenajări destinate a servi nevoilor comunității și anume: căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, etc), amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, etc. Or, intimata nu a dovedit nici că cele două amenajări ar servi nevoilor comunității (pentru una dintre ele fiind făcută dovada certă că deservea unei societăți comerciale) și nici că acestea existau la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2010. În considerarea tuturor acestor argumente de fapt și de drept, constatând încălcarea dispozițiilor art. 9 și 10 din Legea nr. 10/2001 republicată, Curtea a dispus schimbarea în parte a sentinței, în sensul restituirii în natură a suprafeței de 117 mp identificată conform schiței anexe din raportul de expertiză topografie completare 2, întocmit de ing.

E., menținând în rest dispozițiile sentinței, în ceea ce privește dreptul reclamanților la despăgubiri civile prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul situat în Târgoviște, compus din suprafața de 353 mp, (diferența dintre suprafața totală de 470 mp și cea restituită în natură, de 117 mp) și casa de locuit. Recursul și considerentele instanței de recurs: Împotriva deciziei a declarat recurs L. Municipiul Târgoviște. Invocând motivul de nelegalîtate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită legii, în sensul că instanța de apel, deși a recurs la textele de lege aplicabile în speță, a făcut o greșită aplicare a acestora la situația de fapt stabilită.

Susține că dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 incidente în speță, au primit o interpretare eronată raportat la situația de fapt, cu consecința înlăturării aplicării acestora, în baza unei argumentări care s-a concentrat asupra unor aspecte care nu erau determinante în cauză. Astfel, raportându-se la situația terenului în suprafața de 48 mp, recurenta arată că, în mod greșit instanța de apei a reținut că amenajările subterane existente pe această suprafața nu ar face parte din categoria amenajărilor de utilitate publică, în sensul stabilit de art 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și normelor metodologice de aplicare a legii.

În acest sens, pornind de la observația că în raportul de expertiză topografică inițial, expertul a menționat că pe terenul în suprafață de 48 mp se află un hidrant și un cămin rețele edilitare iar ulterior, prin completarea la raport, un hidrant și un cămin conducte gaze, apreciem că în mod greșit s-a reținut că aceste amenajări nu au caracter de utilitate publică, argumentele instanței în stabilirea utilității publice neținând seama de precizările care au fost (acute prin adresa din 3 februarie 2015 emisa de Municipiul Târgoviște - echipa de implementare a proiectului finanțat din fonduri europene "Reabilitare și modernizare infrastructură utilități publice urbane, reabilitarea și modernizarea spațiilor publice în zona A a zonei de acțiune urbană din Municipiul Târgoviște", precizări potrivit cărora pe terenul respectiv se află amplasate rețele de apa și rețele electrice, fiind totodată executat un hidrant, precum și un cămin de tragere pentru cablurile electrice subterane de iluminat public stradal.

Ca urmare, este cert că pe terenul respectiv se află un hidrant, a cărui existență a fost total ignorată de instanța de apel, în condițiile în care fie și numai existența acestuia, chiar și în lipsa altor tipuri de rețele subterane, era suficientă pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, hidrantul fiind definit ca un dispozitiv la conductele de distribuție a apei sub presiune, ceea ce presupune prin definiție și existenta unor rețele subterane de distribuție a apei, hidrantul fiind doar ceea ce "se vede" la suprafața terenului.

Un alt aspect vizează faptul că instanța de apel nu a ținut seama de precizările cuprinse în adresa din 3 februarie 2015, privind existența pe terenul respectiv a celorlalte tipuri de rețele (rețele de apa, rețele electrice, cămin de tragere cabluri iluminat public stradal), în condițiile în care reclamanții nu au contestat existența lor, invocându-se doar faptul ca acestea nu împiedică restituirea în natură, fiind de notorietate la nivelul Municipiului Târgoviște derularea amplului proiect finanțat din fonduri europene (care cuprinde o parte din teritoriul administrativ al municipiului Târgoviște, cealaltă parte fiind afectată de proiectul PIDU B). Ca urmare, excluderea caracterului de utilitate publică a amenajărilor existente pe terenul în suprafața de 48 mp s-a realizat ca urmare a unei greșite calificări a naturii acestor amenajări, deși chiar și raportul de expertiză atestă existența unui hidrant și implicit și a rețelelor de apă subterane, situație în care își găseau aplicabilitate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007, astfel că prin stabilirea măsurii restituirii în natura a acestei părți din teren este afectat accesul la aceste amenajări subterane, precum și utilizarea normală a acestora. Recurenta susține că soluția dată în apel este nelegală și sub aspectul acelui argument privind inexistenta dotărilor tehnieo-edilitare la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care acest aspect nou, nepus în discuția părților cu prilejul judecații în fond și neînvocat de intimații-apelanți nici pe calea apelului, a fost invocat de instanță direct în apel, iară a fi pus în dezbaterea părților, fiind astfel încălcat dreptul la apărare. Recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile 292 teza a II-a C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 295, instanța având obligația de a dispune administrarea unor probe noi, a căror necesitate a rezultat din dezbateri, care să clarifice situația de fapt dedusă judecații, context în care am fi putut dovedi că amenajările de utilitate publică respectivă fac parte din infrastructura tehnico-edilitara a unității administrați v-teritonale cu mult înainte de adoptarea Legii nr. 10/2001, cu ocazia implementării proiectului finanțai din fonduri europene, acestea fiind supuse doar reabilitării și modernizării. În ceea ce privește suprafața de 69 mp teren, pe care, potrivit raportului de expertiză, se află o "terasă acoperită pe platformă de mozaic cu împrejmuire gard metalic", teren ce a tăcut obiectul a două contracte de concesiune, recurenta susține că motivele Invocate de instanța de apel pentru a fundamenta restituirea în natură nu pot fi reținute.

Astfel, s-a reținut că, întrucât cele doua contracte de concesiune nu mai sunt în vigoare, termenele acestora fiind împlinite în luna august 2014, iar potrivit clauzelor contractuale, Ia încetarea concesiunii, terenul se preda liber de sarcini Municipiului Târgoviște, acesta "reintrase în deplina proprietate a intimatei", astfel că acest teren este liber în sensul Legii nr. 10/2001, putând fi restituit în natură.

Recurenta susține că argumentele instanței de apei pentru a dispune restituirea în natură a terenului în suprafața de 69 mp nu pot fi reținute, întrucât, potrivit dispozițiilor 14 din Legea nr, 10/2001, existența unui contract de concesiune, locațiune, etc. având ca obiect un imobil ce intră în categoria imobilelor la care se referă Legea nr. 10/2001 nu constituie un impediment pentru restituirea în natura a acelui imobil, legea dispunând că persoana căreia i se restituie bunul se subrogă în drepturile unității deținătoare, astfel că restituirea în natură s-a dispus în baza unor argumente străine de dispozițiile legii speciale.

Apreciază că posibilitatea restituirii în natura a suprafeței de 69 mp teren trebuia analizată de instanță exclusiv prin prisma dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi. măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent". In acest context, instanța trebuia să analizeze exclusiv dacă "terasa acoperită" aflată pe terenul în suprafață de 69 mp reprezintă o construcție nouă, autorizată, în sensul art. 10 alin. (2) din lege, din considerentele hotărârii apelate nerezuîtând că acest aspect a fost avut în vedere.

Astfel, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a Deciziei nr. 1245 din 23 septembrie 2015, în sensul stabilirii dreptului intimaților la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte pentru terenul în suprafața de 117 mp; iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării de probe. Becursiti este fondai pentru cele ce se vor arăta în continuare: Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, raportat la situația de fapt stabilită. Limitele în care s-a exercitat recursul vizează numai suprafața de 117 mp, pentru care instanța de apel a dispus restituirea în natură. Soluția de acordare de măsuri reparatorii prin puncte pentru imobilul situat în Târgoviște, compus din suprafața de 353 mp (diferența dintre suprafața totală de 470 mp și cea restituită în natură, de 117 mp) și casa de locuit nu a fost contestată și nu face obiectul analizei recursului de față. Principiul priorității restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist și al subsidiaritățiî acordării de bunuri sau servicii în compensare, respectiv compensarea prin puncte, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, a fost corect enunțat de instanța de apel, prin prisma dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În speță însă, printr-o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2015 raportat la art. 10 pct. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, instanța de apel a apreciat eronat că este posibilă restituirea în natură a suprafeței de 117 mp. S-a stabilit, pe baza întregului material probator administrat, ea din suprafața de teren pentru care reclamanții au solicitat restituirea în natură, o suprafață de 48 mp este ocupată de un hidrant și un cămin rețele edilitare, iar pe diferența de suprafață, de 69 mp, se afla o "terasă acoperită pe platformă de mozaic cu împrejmuire gard metalic", construcție edificată cu autorizație de construire de către societatea comerciala care a avut în concesiune terenul și care la încetarea contractului a revenit Primăriei concedente, rară plată, fiind bun de retur în sensul legii concesiunii.

întregul teren are forma unui triunghi situat la o intersecție a două străzi, fiind delimitat de trotuare pieionale, Cât privește suprafața de 48 mp pe care se află hidrantul și căminul de rețele edilitare (cămin tragere cabluri electrice), Înalta Curte apreciază că instanța de apel, deși a tăcut o corectă constatare a existenței acestora pe baza raportului de expertiză completare depus de expertul ing. E., a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente față de situația de fapt reținută, apreciind că nu sunt în mod real de utilitate publică, printr-o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 103. din Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Potrivit art. 103, din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 art. 10.3. În toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenu) și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

în cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are m vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări teknico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servitutile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Instanța de apel a apreciat eronat că entitatea deținătoare nu a dovedit că cele două amenajări ar servi nevoilor comunității, ignorând atât dispozițiile normelor metodologice, cât și adresa din 3 februarie 2015 emisă de Municipiul Târgoviște - echipa de implementare a proiectului finanțat din fonduri europene, reținută de tribunal, cele două amenajări fiind de fapt dotări tehnico-edilitare subterane, menționate de art. 10.3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

înscrisul nou depus în recurs, adresa din 2016 emisă de Primăria Municipiului Tîrgoviște, prin care s-a răspuns solicitărilor instanței, confirmă că terenul în litigiu este încadrat în proiectul de reabilitare urbană, fiind străbătut de rețele edilitare subterane, având amplasat un hidrant și un cămin de rețele electrice subterane.

Hidrantul reprezintă o lucrare auxiliară pe rețeaua conductelor de transport a apei naturale și apei potabile necesare utilizatorilor dintr-o localitate iar, potrivit adresei din 3 februarie 2015 emisă de Municipiul Târgoviște - echipa de implementare a proiectului finanțat din fonduri europene "Reabilitare și modernizare infrastructură utilități publice urbane, reabilitarea și modernizarea spațiilor publice în zona A a zonei de acțiune urbană din Municipiul Târgoviște", pe terenul în litigiu se află amplasate rețele de apă și rețele electrice, fiind totodată executat un hidrant, precum și un cămin de tragere pentru cabiurile electrice subterane de iluminat public stradal. Căminul de rețele edilitare (căminul de tragere cabluri eiectrice) reprezintă o gura de vizitare pentru întreținerea rețelei de cabluri subterane.

în consecință, acesta face parte integrantă din rețeaua tehnico-edilitară subterană de distribuție a energiei electrice în cadrul comunității locale. Nu are relevanță daca aceste rețele tehnico-edilitare subterane existau sau nu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, legea neimpunând această condiție reținută eronat de instanța de apel, fiind esențial că ele există la data soluționării cererii de restituire, art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevăzând că imobilele se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire iar art. 10.3 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2017 că entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, să verifice existența (actuală) a oricăror impedimente care ar afecta nevoile comunității.

Faptul că nu s-a pus în discuție aspectul legat de existența sau inexistente rețelelor tehnico-edilitare subterane la data intrării în vigoare a legii nu constituie o încălcare a dreptului la apărare așa cum susține recurenta, fiind doar o chestiune de interpretare și aplicarea legii, ce poate fi luată în discuție la deliberări.

Chiar dacă aceste componente ale rețelelor tehnico edilitate au deservit și terasa amenajată, prin intermediul lor aceasta fiind racordată la rețeaua comună, așa cum reține instanța de apel, acesta nu înseamnă că ele nu fac parte din ansamblul rețelei de transport a apei naturale și apeî potabile respectiv rețelei de cabluri electrice subterane a localității, ce deservește nevoile întregii comunități, Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent Potrivit art. 10.2.

din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în ipoteza în care construcțiile au fost demolate integrai, se va dispune restituirea în natură numai a terenului liber, iar pentru construcțiile și terenul imposibil de restituit în natură urmează a se acorda beneficiul oricărora dintre cele două măsuri prevăzute la art. 10 alin. (10) din lege, ori a măsurilor reparatorii combinate. Instanța de apel a reținut că terasa a fost edificată de SC J. SRL, care a avut concesionat terenul, că termenul concesiunii a expirat în 2014, însă, în mod eronat cu interpretarea trunchiată a clauzelor contractelor și cu aplicarea greșit! a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, trage concluzia că la expirarea celor două contracte, terenul se predă intimatei, liber de orice sarcini, astfel ca suprafața de 69 mp a reintrat în deplina proprietate a intimatei și constituie un teren liber, neexistând niciun impediment legal pentru restituirea sa în natură, apelanților.

Potrivit clauzelor contractelor, construcțiile edificate (terasa autorizată) revin de drept municipalității fără nici o îndemnizare, cum corect a reținut prima instanță. Liber de orice sarcini nu înseamnă că ar fi revenit concesionarului obligația demolării terasei, clauza privind predarea acesteia către municipalitate fiind expresă, fiind bun de retur iar existența ei faptică și după încetarea contractului de concesiune a fost constatată de experți. Cât privește terenul pe care s-a edificat construcția nouă autorizată, respectiv terasa, dispoziția legală este neîndoielnică, acesta nejRînd supus restituirii în natură decât eventual în condițiile art. 10 alin. (5) și anume dacă construcțiile noi autorizate nu mai sunt necesare unității deținătoare și dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

La interpelarea instanței de recurs, autoritatea deținătoare care a devenit proprietara terasei la încetarea contractelor de concesiune a arătat că nu înțelege să restituie terasa în natură vechiului proprietar al terenului fiindu-i necesară în desfășurarea activităților sale la nivel de municipiu iar reclamanții nu au dat nici un răspuns, nearătându-se disponibili de a plăti municipalității o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Susținerea apărătorului intimaților reclamanți, cu ocazia cuvântului pe fond, potrivii căreia se impune restituirea în natură a terenului ocupat de terasa întrucât, deși pârâta fusese notificată în legătură cu restituirea în natură, a înțeles să încheie contracte de concesiune în favoarea unei societăți comerciale, nu poate fi primită.

La data încheierii celor două contracte de concesiune, respectiv 2004 și 2006, terenul aparținea autorității administrative, neexistând nici un impediment pentru concesionare câtă vreme nu fusese restituit. Din nici o probă administrată nu rezultă că terasa este ușor demontabilă, așa cum susțin intimații, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Ea a fost autorizată ca și construcție definitivă în sensul Legii nr. 50/1991. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel s-a întemeiat pe o interpretare și aplicare greșită a legii la situația de fapt stabilită încât, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc.

civ. de la 1864, va admite recursul declarat de pârâta L. a Municipiului Târgoviște, va modifica Decizia nr. 1245 din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în sensul că va respinge apelul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 546 din 15 aprilie 2015 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, pe care o menține în totalitate, reclamanții fiind îndreptățiJi la măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru întregul imobil din Târgoviște, compus din teren în suprafață de 470 mp și casă de locuit demolată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta L. a Municipiului Târgoviște împotriva Deciziei nr. 1245 din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 546 din 15 aprilie 2015 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, pe care o menține în totalitate. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2016.