ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1997/2017

Decizia nr. 1997/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă 2497 din 21 noiembrie 2016, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepției necompetenței materiale, invocată de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători, și a declinat, în favoarea Curții de Apel Cluj, competența materială de soluționare a acțiunii în contencios administrativ exercitată de reclamantul A., în contradictoriu cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 20 din 23 ianuarie 2017 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Maramureș și, constatând conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării regulatorului de competență.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, constată că prin cererea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători, a solicitat obligarea acesteia la eliberarea, către reclamant, membrii familiei sale și însoțitori, a biletelor de călătorie gratuită pe calea ferată, pe rutele internaționale, în limita celor 12 călători gratuite dus-întors pe cale ferată, la clasa I, la toate categoriile de trenuri.

A solicitat reclamantul și obligarea pârâtei la rambursarea cheltuielilor de judecată.

Prin H.G. nr. 584/1998, i-a fost încredințată Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători realizarea unui serviciu public, anume transportul feroviar public de călători, astfel încât pârâta este o autoritate publică, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004. În raport cu nivelul la care pârâta este autorizată să îndeplinească atribuțiile sale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este o autoritate publică centrală.

Conform normelor de competență materială aplicabile speței, în cazul în care litigiul se referă la acte ale unei autorități publice centrale, acesta este de competența curților de apel, iar potrivit normei de competență teritorială, cuprinse la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența aparține, deopotrivă, instanței în circumscripția căruia se află domiciliul/sediul reclamantului sau celei în a cărei circumscripție se află sediul autorității publice, alegerea aparținând exclusiv reclamantului.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 341/2004.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2017.