ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1486/2017

HOTĂRÂRE
25.04.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1486/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1486/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 decembrie 2015, reclamanta Asociația A. România a solicitat în contradictoriu cu Oficiul Registrului Comerțului Mureș, a i se elibera din arhiva intimatului, informații privind activitățile de muncă, privind pe SC B. SA Reghin, referitoare la: 1. activitățile B. SA de vânzare a locuințelor/imobilelor de stat; 2. obiectiv sector de construcții de case garaje, vile, cripte și alte edificii; 3. activitatea Primăriei Reghin privind strângerea, colectarea, sortarea, depozitarea deșeurilor.

Prin încheierea nr. 20/CC din 22 martie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de reexaminare formulată de petenta Asociația A. România împotriva încheierii nr. 7/CC/04.2.2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/43/2015.

Împotriva încheierii nr. 20/CC din 22 martie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs petenta Asociația A. România, solicitând admiterea recursului și desființarea încheierii recurate ca netemeinică și nelegală, dată cu încălcarea regulilor de procedură ce atrag sancțiunea nulității.

În motivarea recursului, se reiterează aspectele de fond ale cererii sale, în sensul solicitării de a se dispune Oficiului Registrului Comerțului, ca în calitate de deținător de arhive, să-i elibereze o adeverință constatatoare a vechimii sale în muncă, necesară încadrării în grupele superioare de muncă.

Se mai arată de către recurent că în cauză nu s-a soluționat cererea de îndreptare a omisiunii, fără a indica în concret ce hotărâre a instanței vizează respectiva cerere; că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu i-a dat dreptul la informare, procedând eronat la anularea cererii sale; că în cauză nu s-a îndeplinit procedura de citare a părților pentru ziua când s-a judecat pricina, astfel că dezlegarea dată cauzei sale este rezultatul unei erori materiale.

Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de recurs ca fiind netemeinică și nelegală, arătând că în perioada septembrie-decembrie 2015, recurenta prin reprezentant C. a formulat trei adrese către această instituție, solicitând eliberarea de copii din arhivele deținute cu privire la înscrierile efectuate pentru societatea B. SA Reghin, la care intimatul i-a răspuns, în sensul că Oficiile Registrului Comerțului eliberează la cerere și pe cheltuiala persoanelor interesate informații din registrul comerțului computerizat și întrucât recurenta nu a achitat taxele legale, nu i s-au putut transmite copiile certificate solicitate.

De asemenea, susține că reclamantul nu a complinit lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul legal acordat în acest scop.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cauză, obiectul recursului îl formează o hotărâre, pronunțată de instanța de primă jurisdicție în procedura de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de dispozițiile art. 200 C. proc. civ., republicat.

Pe baza actelor din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că prin cererea introductivă, înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 decembrie 2015, reclamanta Asociația A. România a solicitat în contradictoriu cu Oficiul Registrului Comerțului Mureș, a i se elibera informații privind activitățile de muncă, privind pe SC B. SA Reghin, referitoare la: 1. activitățile B. SA de vânzare a locuințelor/imobilelor de stat; 2. obiectiv sector de construcții de case garaje, vile, cripte și alte edificii; 3. activitatea Primăriei Reghin privind strângerea, colectarea, sortarea, depozitarea deșeurilor.

Verificând în procedura reglementată de art. 200 alin. (1) C. proc. civ., respectiv dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 din cod, prima instanță a dispus, comunicarea către reclamantă a lipsurilor cererii, cu mențiunea de a face completările necesare în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, dar la împlinirea termenului procedural, s-a reținut că cererea de chemare în judecată nu întrunește toate cerințele prevăzute de art. 194-197 C. proc. civ., respectiv reclamanta nu a depus dovada calității de reprezentant legal a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată, conform art. 151 C. proc. civ.; nu a precizat în mod clar obiectul cererii de chemare în judecată, cu indicarea motivelor de fapt și de drept ale acțiunii.

În aceste condiții, prin încheierea nr. 7/CC din 4 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/43/2015, s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația A. România.

Împotriva sus-menționatei Încheieri a formulat cerere de reexaminare reclamanta Asociația A. România (calificată ca atare prin Încheierea din 7 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/43/2015), solicitând revenirea asupra măsurii de anulare a cererii.

Prin încheierea recurată în dosarul de față, nr. 20/CC din 22 martie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de reexaminare formulată de petenta Asociația A. România împotriva încheierii nr. 7/CC/04.2.2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/43/2015.

În dispozitivul încheierii, instanța a menționat faptul că această hotărâre este definitivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Asociația A. România, recurs ce a fost înregistrat la data de 06.06.2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. (4)-(6) C. proc. civ., republicat:

„(4) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(7) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).”

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Potrivit dispozițiilor legale citate, Înalta Curte constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, întrucât încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare a cereri de chemare în judecată în procedura prevăzută de art. 200 C. proc. civ., republicat, este definitivă.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de C. și Asociația A. România împotriva încheierii nr. 20/CC din 22 martie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de C. și Asociația A. România împotriva încheierii nr. 20/CC din 22 martie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2085/2016
Decizia nr. 2085/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 decembrie 201
ÎCCJ 2017-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr.
ÎCCJ 2017-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2017
ile art. 4 din O.U.G. nr. 51/2007 care stabilesc sfera persoanelor beneficiare ale ajutorului public judiciar. Pe de altă parte, situațiile speciale prevăzute de art. 81 din O.U.G. nr. 51/2008 nu pot fi aplicate decât unor persoane fizice.
ÎCCJ 2016-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1621/2016
B. SRL, în dosarul nr. x/1371/2013 al Curții de Apel Târgu Mureș. Prin Decizia nr. 703/A din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile form
ÎCCJ 2017-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2533/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secți
Sursă